Gândul de dimineaţă – 4 noiembrie 2015

4th nov. 2015

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.

( Proverbe 17:22 )

Se întâmpla prin anii 1979-1980, undeva în Paşcani. În marea criză de alimente, oamenii încercau să facă haz de necaz ca să supravieţuiască. Îmi aduc aminte că eram în cofetăria din culmea dealului, unde mă adăpostisem să aştept curmarea deluviului de afară. Peste oraş ploua „cu găleata”.

Eram numai eu şi vânzătoarea. De afară, a păşit înăuntru un „domn” îmbrăcat într-un trenci lung, care-i dădea o înfăţişare distinsă. Nu ştiu de ce venise, dar, ca săşi facă de treabă, omul s-a uitat pe rafturile care acopereau trei din cei patru pereţi ai cofetăriei. Pentru a masca lipsa de articole de specialitate, şi ca să justifice cumva prezenţa şi salariul unei vânzătoare, pe toate rafturile erau rânduite frumos, unul lângă altul, zeci, sute de borcane cu… muştar. Întreaga cofetărie era pavoazată în culoarea iute a muştarului.

Cu un zâmbet pe jumătate uluit şi pe jumătate ştrengar, omul în trenci şi-a dres puţin glasul, iar apoi a rostogolit spre vânzătoare nişte cuvinte molcoame, calde, rotunde şi colorate ca nişte baloane de bâlci:

– Tovarăşă vânzătoare, aveţi cumva… din întâmplare, ceva… muştar?

Am izbucnit toţi trei într-un râs poznaş şi complice, într-o veselie pornită cumva subversiv împotriva „organelor comuniste de conducere şi de Stat”. Râsul nostru dovedea că omenia n-a pierit şi că, în ciuda tuturor supravegherilor şi a terorii exercitate de Securitate, mai păstram încă în noi bunul simţ şi sănătatea intelectuală.

Daniel Brânzei

solascriptura.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.