Gândul de dimineaţă – 3 noiembrie 2015

3rd nov. 2015

Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi. Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească.

( Luca 14:13-14 )

Balul absolvenților este ocazia liceenilor de a încheia spectaculos patru ani, de obicei tumultuoși, de adolescență și de a păși, unii mai încrezători, alții mai timizi, spre viața de adult. Fetele visează să strălucească în rochiile extravagante pe care și le pregătesc cu luni bune înainte, iar băieții își exersează charisma pentru a cucerii frumoasa balului.

Tradiția banchetului e un amestec de emoții precipitate și lux demonstrativ care se regăsește în toate culturile occidentale, dar și în cele care imită culturile occidentale. Tocmai de aceea este ușor să ieși în evidență atunci când alegi mersul în contratimp și, de exemplu, nu te duci la bal.

Așa a făcut Ashley Young, o liceană americancă de origine asiatică. Tânăra a decis ca, anul acesta, în loc să participe la tradiționalul bal de absolvire, să cheltuiască banii pe care i-ar fi dat pe pregătiri pentru a cumpăra haine, alimente și produse de igienă pe care să le ofere oamenilor fără adăpost din Chicago. Așa că și-a împărțit banii de bal și a umplut 21 de cutii, pe care le-a distribuit apoi prin oraș.

Tânăra pare să fi fost destul de des în poziția de a-și inspira colegii. A fost invitată să țină discursul de absolvire în cadrul liceului ei, Hinsdale South, și cu puțin timp în urmă a fost desemnată „Jurnalistul Anului” în Illinois, pentru un eseu auto-analitic.

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.