Gândul de dimineaţă – 15 noiembrie 2015

15th nov. 2015

Sătulul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile sunt dulci.

( Proverbe 27:7 )

Adunarea Națională a Franței a votat în unanimitate o lege destinată să frâneze ritmul în care se aruncă alimentele bune de consum și, în același timp, să vină în ajutorul persoanelor care suferă de foame. „Este scandalos să vezi cum se toarnă clor în coșurile de gunoi ale supermarketurilor, peste alimentele  care sunt încă bune de mâncat”, a declarat deputatul Guillaume Garot, cel care a propus legea.

În ultimii ani, presa franceză a scos în evidență problema persoanelor sărace, a șomerilor, a studenților, a celor fără adăpost și chiar a familiilor întregi care noaptea caută ceva de mâncare în coșurile de gunoi ale supermarketurilor.

Cantitatea de mâncare aruncată de marile lanțuri de magazine a fost un mister până anul trecut, când, la presiunea publicului, s-au publicat primele rapoarte. Gigantul Tesco a declarat că, doar în primele luni ale anului 2014, magazinele sale din Marea Britanie au aruncat 30.000 de tone de alimente, dintre care 21% fructe și legume, iar 41% produse de patiserie.

Astfel de practici au în spate anumite cutume care trebuie schimbate. Una este preferința clienților pentru produse care arată la fel și au o formă, culoare sau mărime perfecte, aspectul fiind mai important decât cantitatea. O altă problemă este faptul că cei mai mulți dintre consumatori nu știu ce înseamnă, de fapt, „a se consuma, de preferință, înainte de data X” – că indică data până la care alimentele se mențin la cel mai înalt nivel de prospețime, dar cele mai multe dintre ele nu se strică automat după acea dată. Cu toate acestea, multe dintre ele ajung în coșul de gunoi, chiar nedesfăcute.

Semnele Timpului

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.