Gândul de dimineaţă – 14 noiembrie 2015

14th nov. 2015

Soarele tău nu va mai asfinți și luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie și zilele suferinței tale se vor sfârși.

( Isaia 60:20 )

„Dacă ți s-ar putea îndeplini o dorință, ce ai cere?” și „Ce te face fericit(ă)?”

Acestea sunt întrebările pe care inițiatoarea proiectului, fotografa spaniolă Paola Calasanz, le-a adresat participanților. Surpriza a fost aceea că dincolo de paravan se aflau pacienți care se luptă cu cancerul și membri ai familiei lor.

Primii care răspundeau erau voluntarii sănătoși. Ei își doreau lucruri la care aspiră majoritatea celor a căror viață nu este pusă în pericol: de la obținerea locului de muncă mult visat sau o notă bună la un examen pentru care a învățat din greu, până la călătorii prin lume.

Apoi le venea rândul participanților cu cancer, iar răspunsurile lor i-au impresionat profund pe cei aflați de partea cealaltă a peretelui. Cristina, de 12 ani, suferă de leucemie. Ea a mărturisit că cel mai mult și-ar dori să poată merge. „Ceea ce mă face mai fericită este senzația aerului când îmi atinge fața”, a spus aceasta, emoționând-o până la lacrimi pe tânăra alături de care a luat parte la experiment.

„Dacă aș putea să îmi pun o dorință, mi-aș dori ca fiica mea să ducă o viață normală. Iar ceea ce m-ar face fericită ar fi să îmi petrec fiecare zi alături de cele patru fiice ale mele și alături de soțul meu, lucru pe care nu-l fac aproape niciodată”, a mărturisit Montse, o mamă de 38 de ani nevoită să își vadă fiica trecând prin același coșmar pe care l-a trăit și ea în urmă cu 14 ani: leucemie.

O parte dintre participanți impresionează prin altruismul lor nemărginit, născut din experiența unei lupte cu boli cumplite. „Mi-aș dori să nu mai existe boli în lume”, a fost dorința Nuriei, o fată de 14 ani, bolnavă de cancer osos.

Experimentul demonstrează cât de ușor sunt trecute cu vederea lucrurile aparent nesemnificative din viață și cum boala schimbă radical perspectiva.

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.