Gândul de dimineaţă – 4 februarie 2016

Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.

 ( Proverbe 16:25 )

Când mergi spre casă accelerezi. Am depășit o mașină, două, cu o viteză mai mare decât cea admisă de lege, apoi șoseaua liberă mi-a permis să rămân pe partea stângă. Pe o distanță de mai mulți kilometri nu am mai întâlnit nicio mașină care venea din partea opusă.

Deodată, zăresc în depărtare o posibilă amenințare. Pe partea mea venea cu mare viteză o mașină neagră. Am calculat că se va da la o parte când se va apropia. Nici gând. Cinci sute de metri ne mai despărțeau și niciun semn că va trece pe partea cealaltă. S-a apropiat la o sută de metri. Am început să strig: „La o parte!” Niciun gest de conformare. „Ești nebun?”, am strigat când încă mai erau cincizeci de metri și am tras de volan drepta, evitând coliziunea mortală.

Am oprit. A oprit și el. M-am dat jos furios să-l disciplinez cu câteva cuvinte dure pe rebelul șoselei. S-a dat și el jos. Venea calm spre mine. Eu mergeam nervos spre el pentru marea confruntare. M-a abordat el mai întâi: „Stimate domn, permitețimi o întrebare. Locuiți în Anglia?” „Nu, domnule, locuiesc în România și nu-mi arde de glume, când circuli ca un terorist sinucigaș pe drumurile acestei țări, care mai are încă reguli de circulație. Dacă nu mai vreți să trăiți, măcar lăsați-i pe alții să se bucure de viață!”, i-am zis nervos. „Sunt cu totul de acord cu ce aţi spus și vă dau dreptate, dar cred că nu mi se potrivesc mie cuvintele pe care mi le-aţi adresat. Și ca să fiu mai clar și să vă trezesc la realitate, spuneți-mi pe ce parte mergeați?”

Deodată mi s-a aprins becul adevărului. Eu mergeam pe stânga, ca și când eram pe partea regulamentară. Mi-am cerut scuze de câteva ori și am plecat umilit, dar și uimit. „Cum de am reușit să merg pe partea cea greșită, socotind că sunt pe partea cea bună?!”

George Uba

solascriptura.ro