Gândul de dimineaţă – 29 ianuarie 2016

29th ian. 2016

Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de laudă. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.

 ( Exod 15:2 )

Pe patul de moarte din Ierusalim, bătrânul pianist rus i-a povestit nepotului său despre un minunat pian, cu un sunet așa de frumos, încât a fost numit „harpa regelui David”. Cutia sa frumos sculptată, spuneau oamenii, fusese lucrată din lemn de la Templul lui Solomon. Deși acest lucru era o legendă, pianul în sine era totuși real.

Construit pe la 1800, el a stat în palatul regelui Victor Emanuel, la Roma; o lucrare de artă nemaipomenită, care combina talentul unui constructor de piane cu al unui sculptor în lemn.

Nepotul, Avner Carmi, a devenit acordor de piane și a păstrat mereu în minte povestea „harpei lui David”. Într-o perioadă de câțiva ani, el a avut o serie de întâmplări extraordinare cu pianul. Mai întâi, l-a găsit ambalat într-un mulaj de gips, tare ca piatra, programat să fie distrus la El Alamein, la sfârșitul campaniei nord-africane, în cel de-al doilea război mondial. Soldații germani îl furaseră și-l aduseseră cu ei în deșertul african. O trupă de artiști de divertisment, britanici, l-au luat apoi în Italia și l-au abandonat mai târziu în Tel Aviv. Apoi, un apicultor a făcut din el un stup pentru albine, un fermier l-a folosit ca incubator, iar un măcelar depozita carnea în el.

În cele din urmă, Carmi a luat pianul cel vechi. Când i-a dat la o parte mulajul de gips, și-a dat seama că a descoperit legendara „harpă a lui David”. Apoi, el și-a dedicat întreaga viață pentru a face din nou „harpa” să cânte. Sunetul său remarcabil îmbină claritatea de diamant a harpei cu sunetele mai grave ale pianului modern.

solascriptura.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.