Gândul de dimineaţă – 25 decembrie 2016

25th dec. 2016

Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.

( Proverbe 20:1 )

Alcoolul a fost pus în legătură directă cu şapte forme de cancer; chiar şi persoanele care consumă o cantitate scăzută, până la moderată de alcool prezintă acest risc, conform unui nou studiu realizat de cercetători din Noua Zeelandă.

O analiză a probelor medicale a evidențiat posibile legături de cauzalitate între consumul de alcool şi cancerul declanşat în şapte zone din organism: orofaringe, laringe, esofag, ficat, colon, rect şi sâni. Studiul nu s-a limitat doar la a face observații, ci a reînnoit apelurile adresate consumatorilor de alcool să renunțe pe o perioadă mai îndelungată la consum.

Studiul, publicat în revista ştiințifică Addiction, ajunge la concluzia că există mai mult decât o simplă legătură sau asociere statistică între alcool şi cancer şi că sunt suficiente dovezi credibile pentru a spune cu certitudine că băutura este o cauză directă a bolii. „Un risc considerabil este înregistrat şi de către consumatorii de alcool cu un nivel scăzut, până la moderat al consumului, datorită distribuției consumului de băuturi alcoolice în populație”, a declarat profesorul Jennie Connor, cercetător la Universitatea din Otago, din sud-vestul Noii Zeelande.

Practic, orice doză de alcool ingerată vine la pachet cu riscul de a face cancer, iar cu cât creşte doza sau frecvența, cu atât creşte şi riscul. Pe de altă parte, au existat şi dovezi care arată că, în timp, riscul pentru cei care renunță de tot la alcool poate să scadă până la nivelul celor care nu au consumat niciodată.

Semnele Timpului 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.