Gândul de dimineaţă – 25 august 2015

25th aug. 2015

Mai bine un prânz de verdețuri și dragoste,

decât un bou îngrășat și ură.

 ( Proverbe 15:17 )

 

Povestește Alex Ștefănescu: ”15 iunie. Astăzi e ziua Domniței, soția mea. Acum 35 de ani, când eram amândoi studenți, i-am promis că, dacă se căsătorește cu mine, am să-i cumpăr un iaht. După ce ne-am căsătorit, foarte greu am reușit să-i cumpăr o butelie de aragaz.

Acum, când mă gândesc la chestiile astea, e 6 dimineața și ea încă doarme, cuminte, cu capul pe mâna stângă și cu părul răsfirat pe pernă. Ce frumos ar fi ca astăzi, de ziua ei, să-i cumpăr în sfârșit iahtul promis! I-aș propune să facem o incursiune până la mare, cu mașina, și odată ajunși acolo, i-aș arăta ambarcațiunea zveltă și elegantă, ancorată la țărm.

– Vezi iahtul acela?
– Da. E frumos.
– Ști al cui e?
– … ?
– Al tău!

Deocamdată mă ridic din pat, mă spăl, mă bărbieresc și îmbrac o cămașă curată, ca să o pot întâmpina solemn pe Domnița, când se va trezi, și să-i spun << La Mulți Ani ! >>.

I-am pregătit și un cadou: o pereche de papuci de casă!”

Jurnal secret. Noi dezvăluiri

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.