Gândul de dimineaţă – 21 noiembrie 2016

21st nov. 2016

Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!

( Psalmi 105:4 )

Pe Pământ,

Înşelăciunea e la ea acasă.

Încrederea e un lucru tot mai rar.

Ne-am învăţat cu semnături,

Cu martori

Şi cu teama păcătoasă;

Azi orice legământ trăieşte prin notar.

Trădează soţul pe soţie,

Îşi vând părinţii pe copii chiar fără preţ,

Te-ncrezi în multe,

Care par să ţie-o veşnicie,

Şi nu primeşti decât dispreţ.

Doar Dumnezeu în lumea asta

Se ţine încă de cuvânt.

Oricât de apăsat ai fi,

Oricât te-ar fi lovit năpasta,

El este credincios oricărui legământ.

Cum ţi-a promis, aşa va face,

El nu e schimbător, nici ipocrit.

Ce face Dumnezeu nu se desface,

Fiindcă niciodată nu S-a răzgândit.

Iar dacă până azi ai fost minţit şi înşelat,

Chiar dacă te-au rănit prieteni sau duşmani,

Ar trebui s-alegi pe Dumnezeu Neîncetat,

Să-ţi fie cel mai bun prieten peste ani.

El nu te va trăda pentru nimic în lume,

Te va păzi la fiecare pas.

Ţi-a pregătit un loc şi-un nume;

Alege-L doar pe El, Şi-ntoarce-te Acas’!

La botez – Daniel Chirileanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.