Gândul de dimineaţă – 18 martie 2016

18th mart. 2016

Dragostea este tare ca moartea.

 ( Cântarea Cântărilor 8:6 )

Italvino, de 89 de ani, și Diva, de 80 de ani, brazilieni, cunoscuţi drept oameni credincioși, dedicaţi lui Dumnezeu și semenilor lor, și-au uimit familia, prietenii și cunoscuţii chiar și prin moartea lor. Timp de 65 de ani cât au fost căsătoriţi, nu au stat nici măcar o zi unul fără celălalt, iar timpul petrecut pe patul de spital nu a fost o excepţie.

Italvino suferea de leucemie și era internat în spital, iar Diva făcea tratament cu chimioterapie, din cauza unei tumori. La începutul lunii octombrie a anului 2014, când starea sănătăţii ei s-a înrăutăţit, personalul spitalului le-a oferit paturi alăturate, pentru a putea petrece mai mult timp împreună. Italvino a murit ţinându-și soţia de mână, iar 40 de minute mai târziu a murit și Diva.

„După ce a murit bunicul, mătușa mea i-a șoptit bunicii la ureche vestea aceasta, iar în acel moment am putut citi pe faţa ei pace”, povestește Rafael, nepotul celor doi. Pentru el, bunicul Italvino, „un om drept și corect”, și bunica Diva, „o femeie dulce”, erau cel mai romantic cuplu pe care l-a văzut vreodată, iar dragostea lor, cea mai sinceră și pură. În mijlocul durerii, familia simte totuși liniște și pace pentru că cei doi au murit împreună; potrivit declaraţiilor familiei, niciunul dintre ei nu ar fi putut să suporte durerea de a trăi fără celălalt.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.