Gândul de dimineaţă – 18 decembrie 2015
Mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ţi cânte şi să nu stea mută.
( Psalmul 30:11-12 )
Tolstoi îşi începe astfel memoriile: „Iată primele mele amintiri pe care nu le pot evoca într-o ordine cronologică, deoarece nu mai ţin minte care fapte s-au petrecut înainte şi care în urmă. Nu ştiu nici măcar dacă unele din ele s-au depănat în vis ori s-au petrecut aievea. Iată-le. Sunt legat, aş vrea să-mi slobozesc mâinile şi nu pot. Plâng, ţip, nici mie nu-mi plac ţipetele mele, dar nu mă pot opri. Zăresc, aplecate deasupra mea, figuri pe care nu le recunosc. Deşi totul se petrece în penumbră, îmi dau seama că sunt două fiinţe; ţipătul meu nu le lasă reci, le nelinişteşte, dar tot nu mă dezleagă, iar eu ţip şi mai tare ca să le fac să înţeleagă ce vreau; ele cred că aşa trebuie (să mă ţină legat) pe când eu ştiu că nu e nevoie. Ca să le conving, mă pornesc pe un zbierat care-mi sparge şi mie urechile, dar nu-l pot conteni. Simt nedreptatea şi cruzimea, nu a oamenilor – se pare că lor le e milă de mine – simt însă cruzimea destinului şi mi se face milă de mine.
Nu ştiu şi nici nu voi putea şti vreodată ce se întâmplase: m-or fi înfăşat poate, pe când eram sugaci şi eu îmi feream mâinile, sau poate că mă mai ţineau în scutece după ce împlinisem un an, ca să nu-mi scarpin spuzeala? Nu ştiu dacă în amintirea aceasta am strâns, ca în vis, mai multe impresii laolaltă, dar nu încape îndoială că aceasta a fost întâia şi cea mai puternică senzaţie de viaţă. Şi mi s-au întipărit în minte nu ţipătul, nu suferinţele mele, ci înlănţuirea complicată şi contradictorie a impresiilor. Doresc o libertate care n-ar stingheri pe nimeni, şi totuşi lumea mă chinuieşte! Le este milă de mine, dar mă leagă! Pentru ce oare toate astea, când eu sunt slab, iar ei puternici?”
Lev Tolstoi – Viktor Sklovski
solascriptura.ro
Lasă un răspuns