Gândul de dimineaţă – 11 octombrie 2015

11th oct. 2015

Omul de bine capătă bunăvoinţa Domnului, dar Domnul osândeşte pe cel plin de răutate.

( Proverbe 12:2 )

Da, trăim într-o eră extrem de competitivă. Zilnic vedem în jurul nostru cum se scrie legea junglei: cel mai puternic câștigă. Ne-a intrat deja în minte că doar așa funcționează lucrurile și așa îi învățăm și pe copiii noștri. Din fericire, ne înșelăm. Se poate și altfel.

David Rand este un cercetător de la Universitatea Yale. Centrul său de cercetare este dedicat examinării consecințelor și eficienței unui comportament cumsecade între colegi, iar rezultatul se menține constant an de an: să fii bun este bine atât pentru indivizi, cât și pentru afacere.

Experiența a făcut să prindă rădăcini ideea că bun înseamnă fraier, însă studiile arată că de fapt este chiar invers. Conform teoriei reciprocității indirecte, chiar dacă interlocutorul te tratează prost atunci când tu te comporți cu bunăvoință, alți colegi vor observa comportamentul tău, își vor face o impresie bună despre tine și vor fi cooperanți la rândul lor, pentru că știu că se pot aștepta la același tip de răspuns. Desigur, spune Rand, există și companii unde această reciprocitate nu este percepută și, prin urmare, nu se manifestă. El le recomandă directorilor și managerilor să descurajeze acest tip de gândire.

„O organizație este o mână de oameni care încearcă să facă ceva împreună. Ținta este de a-i face pe membrii organizației să pună binele organizației deasupra propriului bine.” O asemenea concluzie presupune ca angajații să se comporte frumos chiar și atunci când au de-a face cu o persoană în care nu au încredere sau când aceasta se poartă urât cu ei. De multe ori, se poate ca la mijloc să fie o simplă greșeală, însă pierderea unor posibili aliați costă. În studiile sale, Rand a observat că „strategia care aduce cei mai mulți bani este să treci cu vederea un eveniment neplăcut și să lași cealaltă persoană să profite de tine de două, trei ori”.

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.