Gândul de dimineaţă – 9 octombrie 2015

9th oct. 2015

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

( 1 Corinteni 13:1 )

Noiembrie 2005. Anaheim, California.

Tatăl meu avea 75 de ani, iar vecinul său american 81. Când am coborât din maşină, l-am găsit pe tata încercând să repare un „sprinckler”, un fel de fântână arteziană în miniatură, care udă în America peluzele de iarbă. Vecinul său tocmai se apropia, trecând peluza cu o bucată de ţeavă şi cu un cleşte în mână. M-am oferit să le fiu de ajutor sau măcar să-i ajut cu traducerea ca să se înţeleagă unul cu celălalt. Tatăl meu nu prea mai auzea bine, iar vecinul, mi-am dat seama repede, nici atât.

Traducerea mea româno-engleză cădea neputincioasă pe urechi neprietenoase. Mi-au dat de înţeles că mai mult îi încurc, aşa că i-am lăsat să se descurce singuri. Îi priveam cum stăteau amândoi în genunchi, uzi până la piele de jetul rebel al nepotolitei ape care ţâşnea din pământ.

În ce limbă vorbeau? Ce limbaj îi ajuta să se înţeleagă? În limba comună a bătrânilor care „vor să mai poată” la o vârstă la care putinţa este atât de puţină; în limba comună a bunătăţii şi a întrajutorării, a bunei vecinătăţi şi a omeniei. În limba de excepţie care i-a făcut pe milioane de venetici sosiţi din toate colţurile lumii să convieţuiască în pace pe aceste binecuvântate meleaguri ale „lumii noi”.

Daniel Brânzei

solascriptura.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.