Gândul de dimineaţă – 9 ianuarie 2017

9th ian. 2017

Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.

( Ioan 7:24 )

Anul trecut, două tinere musulmane au fost ameninţate, smucite, îmbrâncite şi lovite în plină stradă, în centrul Bucureştiului, de un grup de tineri din care făceau parte şi fete. Îmbrăcămintea le-a trădat religia şi a stârnit furia găştii bucureştene, care s-a repezit asupra tinerelor, fără să se sfiască chiar să le smulgă vălurile de pe cap.

Incidentul descris, în cuvinte chiar prea demne, de asociaţia „Surorile musulmane” ar trebui să ne oripileze şi ne acutizeze vigilenţa faţă de nedreptăţile care se petrec chiar lângă noi, pe stradă, cu atât mai mult cu cât să iei vălul purtat de o femeie musulmană în public e aproape ca şi cum ai dezbrăca de fustă o femeie creştină. Femeia aceea îşi acoperă părul pentru că, în cultura ei, asta înseamnă să fii o femeie decentă. De când a devenit decenţa ceva detestabil?

Ignoranţa face ca, deşi nu se află sub ameninţarea directă a terorismului, România să se supună, de bunăvoie, terorismului propriei inculturi. Ce au câştigat tinerii agresori? Oare sunt satisfăcuţi ca şi când ar fi făcut dreptate cuiva, lovind ca nişte animale două fete care nu le-au făcut nimic? Sau se simt mândri de ei că acum presa naţională vorbeşte despre cât de primitivi am devenit?

Asociaţia deplânge faptul că, prin felul în care a raportat incidentele teroriste, mass-media nu a ajutat societatea românească să distingă între musulmani şi terorişti. De la liderii politici aşteptăm, se pare, degeaba acest lucru, iar liderii religioşi n-ar strica să transmită mesaje mai puţin glaciale, dacă vor într-adevăr să facă un bine.

Ocazii pentru asumarea unei poziţii educative vor mai fi, cu siguranţă. Pentru că, dacă un lucru nu se va schimba prea curând, acela este incidenţa atentatelor teroriste. Însă dacă un lucru trebuie să nu se schimbe, acela este atitudinea noastră sub presiunea fricii.

Semnele Timpului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.