Gândul de dimineaţă – 8 noiembrie 2016

8th nov. 2016

De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.

( Matei 24:44 )

Într-o legendă veche se povesteşte despre un om că avea o slugă neînţeleaptă. Într-una din zile, exasperat de stângăcia şi neîndemânarea cu care sluga îşi împlinea slujba, stăpânul s-a mâniat şi l-a concediat. Ca semn că lucrase fără înţelepciune, i-a dat o eşarfă şi i-a spus: „Să porţi totdeauna eşarfa la gât ca să-ţi aminteşti că eşti prost şi fără minte! Dar, dacă vei întâlni vreun om mai neînţelept decât tine, poţi să i-o dăruieşti!”

Sluga şi-a legat eşarfa în jurul gâtului şi a plecat prin lume. A trecut prin multe oraşe şi a văzut în piaţă oameni care lucrau fără minte, dar n-a fost sigur că aceştia sunt mai neînţelepţi decât el, aşa că a păstrat eşarfa. Anii au trecut şi sluga n-a găsit pe nimeni căruia să-i dăruiască eşarfa.

Într-o zi însă s-a gândit să-l viziteze pe fostul său stăpân. A mers la castel şi l-a găsit foarte bolnav. Stăpânul zăcea în pat, înconjurat de membrii familiei. În timpul conversaţiei pe care au avut-o împreună, stăpânul i-a spus că urmează să plece într-o călătorie foarte lungă, pe care nu ştie când o va începe şi din care nu se va mai întoarce.

Surprins de ceea ce a auzit, sluga l-a întrebat: „Dacă-i o călătorie aşa de lungă, ai făcut toate pregătirile?”. „Am avut de gând să mă pregătesc,” i-a răspuns vechiul stăpân, „dar n-am avut timp! Am fost ocupat toată viaţa cu problemele mele şi cu alte lucruri; de aceea n-am reuşit încă să mă pregătesc şi să fiu gata pentru această călătorie…”

Auzindu-i răspunsul, sluga i-a zis: „Stăpâne, pleci într-o călătorie din care spui că nu te vei mai întoarce şi nu te-ai pregătit pentru aceasta? Este cel mai stupid lucru pe care l-am auzit! Meriţi să primeşti eşarfa pe care am purtat-o eu până acum, pentru că în sfârşit am găsit un om mai neînţelept decât mine!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.