Gândul de dimineaţă – 6 ianuarie 2017

6th ian. 2017

Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: «Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!»

( Isaia 30:9-11 )

După ce clădirea unei biserici a ars până la temelie, comitetul bisericii a hotărât să o reconstruiască. Pentru că nu aveau bani suficienţi, au hotărât să facă un împrumut la bancă. Prima dată au mers la Banca X, dar au fost refuzaţi deoarece conducerea băncii a considerat că, pentru cei 50 de membrii cât număra biserica, nu merită investiţia, menţionând că: „Zidirea unei biserici pentru societatea modernă nu mai este relevantă!”

După acest refuz, membrii comitetului au apelat la o altă bancă şi aceasta le-a oferit un împrumut pentru 20 de ani.

După ce au treminat construcţia, biserica a returnat în totalitate împrumutul în numai 8 ani, iar la sărbătorirea centenarului bisericii, Banca X, care le refuzase împrumutul, dăduse de mult faliment. Ceea ce banca considerase a fi o biserică moartă şi fără viitor, era vie şi în progres, în timp ce banca, care îi refuzase împrumutul, nu mai era. A fost cumpărată chiar de banca ce oferise credit bisericii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.