Gândul de dimineaţă – 29 octombrie 2015

29th oct. 2015

Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost.

( Isaia 58:7 )

Uneori, problema oamenilor fără adăpost se poate rezolva într-o sală de banchet din Las Vegas. Așa s-a întâmplat în statul american Utah, care anul acesta a ajuns să aibă o rată a persoanelor fără adăpost de zero funcțional, după ce în urmă cu doar un deceniu, avea aproape 2.000 de cetățeni evacuați „cronic”.

Universitatea din Pennsylvania calcula costul anual aferent unei persoane fără adăpost, suferindă de o boală mintală, la nu mai puțin de 40.500 de dolari. Cifre valabile pentru New York City. De ce? Pentru că oamenii străzii ajung mai des în închisoare, sunt spitalizați mai des, apelează mai des la adăposturi sociale.

În medie, statul Utah cheltuia în jur de 20.000 de dolari anual pentru fiecare persoană fără adăpost. Asta până când cercetătorul în științe sociale Samuel Tsemberis a venit cu o idee pe cât de inovatoare, pe atât de contraintuitivă. Bazându-se pe studiile întreprinse în Districtul New York și în New York City în 2003, Tsemberis a prezentat, în cadrul unui banchet al oficialităților, un plan, potrivit căruia soluția cea mai eficientă, din punct de vedere al costurilor, pentru diminuarea numărului de persoane fără adăpost este, simplu, oferirea de adăposturi. Din fericire, prezent la banchet era și omul de afaceri Lloid Pendleton, recent numit în fruntea Grupului Operativ privind Locuințele din Utah. El a fost convins de ideea prezentată de Tsemberis ;i a trecut la aplicarea ei. A;a s-a scris istoria unuia dintre cele mai radicale programe naționale de eradicarea a fenomenului „homelessness”.

Nu s-a înșelat. După prima etapă de implementare, niciunul dintre oamenii care primiseră o casă nu s-a reîntors pe străzi.

În 2005, Utah înregistra 1.932 de oameni fără adăpost încadrați la „cronic”.

Astăzi statul „se apropie de o statistică de zero funcțional”. Necesară pentru acest proiect a fost suspendarea a ceea ce, până atunci, fusese considerată înțelepciune convențională.

Semnele Timpului

 

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.