Gândul de dimineaţă – 27 mai 2016

27th mai 2016

Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.

( Luca 12:32 )

Povesteşte Jean Jacques Rousseau: „Teama de iad mă frământa adânc. Adesea mă întrebam: «În ce stare mă aflu eu? Dacă aş muri acum chiar, aş fi oare osândit?» După janseniştii mei, lucrul era mai presus de orice îndoială, dar, după conştiința mea, mi se părea că nu. Veşnic speriat şi plutind în această crudă incertitudine, am recurs, ca să scap de ea, la metodele cele mai vrednice de râs şi pentru care aş închide fără şovăire un om dacă l-aş vedea făcând la fel.

Într-o zi, gândindu-mă la acest trist subiect, am început să arunc, maşinal, cu pietre în trunchiurile arborilor, şi asta cu iscusința mea obişnuită, adică fără să nimeresc aproape niciunul. În timpul acestei frumoase isprăvi, mi-a venit în gând să fac un fel de prognostic spre a potoli neliştea din mine. Mi-am spus: «Am să arunc această piatră în copacul ce se află în fața mea; dacă-l lovesc, semn de izbăvire; dacă nu-l lovesc, semn de osândire.»

Zicând acestea, am aruncat piatra cu o mână tremurătoare şi cu o cumplită bătaie de inimă, dar din fericire piatra a nimerit drept în mijlocul copacului; e adevărat că lucrul nu era greu, deoarece avusesem grijă să aleg unul foarte gros şi foarte aproape de mine. De atunci nu m-am mai îndoit de salvarea mea.”

Confesiuni – Jean Jacques Rousseau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.