Gândul de dimineaţă – 25 noiembrie 2015

25th nov. 2015

Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine.

( Faptele Apostolilor 18:9-10)

Un colaj video a 365 de fotografii făcute în fiecare zi de o femeie agresată fizic de partenerul ei a devenit viral pe internet şi a reuşit să aducă în prim-plan lupta împotriva violenţei domestice.

Dacă în primele fotografii tânăra este frumoasă şi zâmbitoare, spre final chipul ei suferă modificări semnificative din cauza bătăilor primite. Tot la finalul clipului, ea ţine în mână un afiş pe care scrie în limba sârbă: „Vă rog, ajutaţi-mă! Nu ştiu dacă apuc ziua de mâine.”

Clipul este bazat pe fapte reale şi a fost creat de Organizaţia B92 din Serbia, care are ca scop aducerea la cunoştinţă a efectele grave ale violenţei în familie, dar şi construirea unui adăpost în Belgrad pentru victimele acestui tip de maltratare.

Problema este una actuală şi în România. În Bucureşti, Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, serbată anual pe 25 noiembrie, a fost marcată, anul trecut, printr-un lanţ uman format în Piaţa Unirii din zeci de activiste, acţiunea amintind de faptul că una din patru victime ale violenţei domestice moare. Sub sloganul: „Indiferenţa hrăneşte violenţa”, activistele au atras atenţia că diversele forme de violenţă cu care femeile se confruntă acasă, pe stradă, la muncă şi în alte spaţii continuă să rămână un subiect tabu, ţinut sub tăcere în spaţiul public şi insuficient asumat şi sancţionat de autorităţi.

Semnele Timpului

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.