Gândul de dimineaţă – 24 august 2016

24th aug. 2016

Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

( Matei 5:30 )

Scaevola, Mucius – Personaj celebru aparţinând ginţii romane Mucia, protagonist al unui act de eroism devenit legendar. În timp ce Roma era asediată de regele etrusc Porsenna, el a reuşit să iasă din cetate şi, intrând în tabăra inamică, s-a dus direct la cortul regelui cu intenţia de a-l ucide. Dar, printr-o tragică eroare, l-a ucis pe omul de încredere al acestuia; prins, a fost condamnat de Porsenna să fie ars de viu. Cu o dârzenie ieşită din comun, ca să-şi pedepsească mâna care dăduse greş (dreapta), Mucius Scaevola şi-a ars-o în focul aprins deja pentru un sacrificiu, fără să scoată niciun geamăt, sub privirile regelui stupefiat.

Impresionat de curajul său, Porsenna a renunţat să-l mai pedepsească, îngăduindu-i să se întoarcă la Roma; atunci, din recunoştinţă faţă de regele care-i cruţase viaţa (sau minţindu-l ca să-l sperie şi să-l determine să abandoneze asediul), Mucius Scaevola i-a dezvăluit că la Roma trei sute de cetăţeni nobili se înţeleseseră să-l omoare, încercând fiecare pe rând, prin tragere la sorţi; el nu era decât primul din serie, dar curând avea să vină altul. Pus pe gânduri de ceea ce aflase şi temându-se pentru viaţa sa, Porsenna le-a propus romanilor restabilirea păcii şi a părăsit regiunea.

Cât despre Mucius Scaevola, acesta a păstrat şi le-a transmis urmaşilor epitetul pe care îl dobândise prin gestul său, Scaevola însemnând de fapt „stângaciul”, potrivit etimologiei populare care îl lega de scaeva, „mâna stângă”. Termenul scaevola indica şi o amuletă purtată de copiii din Roma. (Dicţionar de mitologie greacă şi romană – Anna Ferrari)

Horia Dumitru Oprea

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.