Gândul de dimineaţă – 23 septembrie 2015

23rd sept. 2015

Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.

( Exodul 27:20 )

Fără îndoială, până acum ne-am obișnuit deja cu joaca „Uite miracolul! Nu e miracolul!” când vine vorba de găsirea unui tratament pentru cancer, care să fie și eficient, dar care să nu omoare pacientul în același timp. Iar dacă cocktailuri chimice încearcă să facă progrese pentru atingerea acestui scop, alți cercetători încearcă să meargă pe o cale mai naturală.

O echipă de cercetători de la Universitatea Rutgers și de la Colegiul Hunter au publicat un articol despre efectul uleiului de măsline atât asupra celulelor canceroase, cât și asupra celor sănătoase. În cadrul experimentului desfășurat pe culturi, rezultatele au fost cele pe care le așteptăm cu toții de ani de zile.

Studii anterioare au demonstrat în repetate rânduri cum uleiul de măsline poate proteja corpul uman de efectele poluării, poate îmbunătăți sistemul imunitar, poate preveni îmbătrânirea sistemului osos; unii spun că ar putea avea un rol în prevenirea bolii Alzheimer.

Uleiul de măsline extravirgin conține antioxidantul oleocantal, care declanșează moartea celulară prin apoptoză, sau „sinucidere”. Antioxidantul reușește să spargă lizozomii canceroși, care dețin „deșeul” celular și care sunt mai mari și mai fragili la celulele canceroase, determinând astfel moartea celulară într-un timp record, de 30-60 de minute, când procesul natural de apoptoză durează între 16 și 24 de ore. Celulele sănătoase sunt afectate în sensul că intră într-un stadiu latent, de „somn”, dar își revin complet după 24 de ore.

Studiul însă are limitările sale, însă observatorii recunosc şi cu această ocazie multiplele beneficii ale acestui aliment recomandat de medici și nutriționiști.

Semnele Timpului

solascriptura.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.