Gândul de dimineaţă – 23 martie 2016

23rd mart. 2016

Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nicio uşurare; ba încă îi era mai rău. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s-a atins de haina Lui. Căci îşi zicea ea:«Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.»

 ( Marcu 5:26-28 )

Lăcomia și cruzimea, vulnerabilitatea și suferința se amestecă halucinant în cazul unei uriașe fraude medicale petrecute anul trecut în Statele Unite. Farid Fata este numele medicului din Michigan care a diagnosticat intenționat incorect nu mai puțin de 553 de pacienți. Potrivit memoriului semnat de procurori, acesta ar fi numărul pacienților pe care i-a convins să urmeze tratamente nenecesare și care s-au dovedit, în cazul multora, mortale.

Persoane perfect sănătoase ieșeau din cabinetul lui Fata convinse că au cancere avansate care trebuie tratate cu chimioterapie. Alții, care chiar erau în faze terminale de cancer, acceptau să treacă prin tratamente în realitate inutile și complet dăunătoare pentru organism, fiindcă medicul le garantase că așa se vor face bine.

Circa 9.000 de injecții sau infuzii au fost administrate la ordinul medicului, de colegi din cele 6 clinici pe care le conducea oncologul. Potrivit anchetatorilor, medicii, care au acționat de bună-credință, fără să știe de crunta farsă, au păgubit astfel companiile de asigurări medicale (inclusiv statul) și pacienții cu milioane de dolari, totul spre profitul lui Fata.

Discernământul este vital în poziționarea față de cazul lui Farid Fata, pentru a-l putea delimita ca un caz patologic și rar, în ciuda consecințelor sale teribil de răspândite.

În momente de maximă vulnerabilitate, așa cum sunt cele în care o persoană este suspectată de cancer, ceea ce ajută în mod real nu este neîncrederea apriori în buna-credință a medicului, ci consultarea mai multor opinii specializate și, pe cât posibil, documentarea personală. Solicitarea unei a doua opinii ar trebui să fie asumată drept obligatorie de orice pacient aflat în situația de a începe un tratament agresiv. Și orice neregulă constatată trebuie neapărat raportată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.