Gândul de dimineaţă – 22 decembrie 2016

22nd dec. 2016

Atunci, toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.

( Marcu 14:50 )

Personalitate proeminentă a culturii române, implicat deopotrivă şi în viaţa politică, Nicolae Iorga şi-a găsit sfârşitul în mod violent, fiind asasinat de un comandou legionar la 27 noiembrie 1940. Pentru că această grupare politică extremistă se afla la putere, iar Iorga – asemenea altor foşti demnitari ucişi în aceeaşi zi – era într-un fel printre cei proscrişi de atotputernicii zilei care instituiseră teroarea în ţară, funeraliile marelui istoric au fost de o simplitate ce a marcat pe oricine în epocă.

Depus la capela Cimitirului Bellu, Iorga – ca orice muritor de rând, ca un anonim oarecare întins pe o năsălie – zăcea alături de trupul neînsufleţit al unei alte mari personalităţi a ţării, economistul Virgil Madgearu. În jurul celor doi se aflau numai familiile îndoliate, auzindu-se din când în când doar hohote înăbuşite, fără prezenţa vreunei oficialităţi, fără coroane; doar flori, multe buchete de flori.

Ziarele au avut interdicţia de a publica vreun necrolog. A fost înmormântat „ca un simplu căruţaş”, în prezenţa a doar câteva persoane. Singurul însemn ceremonios, vizibil de doliu, a fost arborarea drapelului negru la Universitatea din Bucureşti, din dispoziţia rectorului şi a decanului facultăţii de litere, însă doar pentru câteva ore, fiind apoi smuls de studenţii legionari.

Într-o scrisoare adresată de Al.T. Stamatiad lui Perpessicius, la 25 decembrie 1940, cel dintâi aprecia: „Popor de ticăloşi şi de nemernici! Academia Română a tăcut. Universitatea a tăcut. Biserica a tăcut. Magistratura a tăcut. Armata a tăcut. Presa a tăcut. O ţară întreagă a tăcut. Îmi ascund capul în mâini de-atâta ruşine. Hotărât, nu l-am meritat!”

Horia-Dumitru Oprea 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.