Gândul de dimineaţă – 2 octombrie 2016

2nd oct. 2016

Dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!

( 1 Petru 3:14 )

După ce vasul U.S.S. Pueblo a fost capturat de nord-coreeni, cei 82 de membri ai echipajului care au supravieţuit, au fost aruncaţi într-o captivitate foarte brutală. La 13 dintre ei li s-a cerut să stea nemiscaţi în jurul unei mese. După câteva ore, un gardian nord-coreean intră în încăpere şi îl bate cu bestialitate pe cel care stătea pe scaunul cel mai aproape de uşă. A doua şi a treia zi, faza se repetă: cel care stătea cel mai aproape de uşă era din nou bătut.

Dându-şi seama că omul nu mai rezistă mult, a patra zi un altul i-a luat locul. Când uşa s-a deschis, automat gardianul l-a bătut pe cel care stătea pe scaunul de lângă uşă.

Timp de mai multe săptămâni, oamenii au stat prin rotaţie pe scaunul de lângă uşă, cu toate că erau pe deplin conştienţi de ceea ce urma să li se întâmple. După o vreme, gardienii au început să dispere. Ei nu au ştiut cum să învingă acel gen de dragoste plină de sacrificiu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.