Gândul de dimineaţă – 17 iunie 2016

Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate.»

( 2 Samuel 22:29-30 )

Anno domini 1503… De aproape zece ani pământul Italiei era călcat în picioare de armate străine – franceze şi spaniole – în lupta pentru bogăţiile peninsulei. Într-una din dimineţile lui decembrie, tabăra franceză fu cuprinsă de mare fierbere. Spaniolii dădeau un nou atac în josul râului Garigliano. Francezii din garnizoana podului alergară să respingă atacul.

Rămas cel din urmă, un cavaler tocmai se pregătea să pornească după tovarăşii săi de arme. Fu singurul care zări, dincolo de pod, răsărind de după nişte movile câteva sute de oşteni spanioli, care se îndreptau spre pod. Cavalerul înţelese tactica iscusită a duşmanului, care simula un atac asupra altei poziţii pentru ca adversarul să lase podul fără apărare, iar el să-l ocupe şi să atace din flanc oastea franceză. „Basco, aleargă şi caută oamenii noştri!” – porunci cavalerul scutierului său. „Altfel suntem pierduţi. Eu îi voi distra pe spanioli până la întoarcerea ta!” Şi se avântă singur în faţa duşmanului.

Avangarda cavaleriei spaniole se angajase deja la celălalt capăt al podului. Galopând în întâmpinarea ei, cu viziera lăsată, cu lancea plecată, cavalerul frânse elanul invadatorilor. La fiecare lovitură de lance ţâşnea strigătul de moarte al unui duşman prăbuşit de pe pod, în curentul năvalnic al râului.

Spaniolii erau uluiţi: să fie oare cu putinţă ca un singur om să zădărnicească un plan atât de bine întocmit? Şi înverşunarea luptei spori. Săgeţile cădeau ca ploaia în dreapta şi în stânga temerarului cavaler, dar ca prin minune niciuna nu-l nimerea. Părea un leu asupra căruia se năpustise o hidră cu zeci de capete.

Într-un târziu auzi tropot de copite. Soseau francezii. „L-aţi avut în mână pe Bayard!” – le strigă el spaniolilor. La auzul numelui, adversarii tresăriră: „Bayard? Cavalerul cel făr’ de frică şi prihană?”

Magazin istoric