Gândul de dimineaţă – 15 februarie 2017

15th feb. 2017

Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.

( Eclesiastul 10:1 )

În 1888, în ajunul Crăciunului, în timp ce Paul Gauguin era oaspetele său, fără un motiv anume, Vincent Van Gogh a luat un brici cu care a vrut să-l rănească pe prietenul său. Paul fuge înspăimântat şi petrece noaptea într-un hotel. Între timp, Vincent îşi taie lobul urechii şi îl oferă unei dame de companie pe nume Rachel. „Le Forum Républicain” a anunţat astfel arlezienilor evenimentul:

„Duminica trecută, la orele unsprezece şi jumătate seara, numitul Vincent Van Gogh, artist pictor, originar din Olanda, s-a înfăţişat la Casa de toleranţă nr. 1, a întrebat de numita Rachel şi i-a înmânat urechea spunându-i: «Păstrează cu sfinţenie acest obiect!», după care a dispărut. Informată de această faptă, care nu putea fi decât a unui biet nebun, poliţia s-a prezentat a doua zi dimineaţă la acest individ, pe care l-a găsit culcat în patul său, aproape inconştient. Nenorocitul a fost internat de urgenţă la spital”.

Acesta este articolul în care a fost tipărit, pentru prima dată, numele lui Vincent Van Gogh!

Viaţa lui Van Gogh – Henri Perruchot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.