Gândul de dimineaţă – 14 aprilie 2016

14th apr. 2016

Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.

 ( Proverbe 27:19 )

Caii sunt capabili să facă diferenţa dintre fericirea sau furia exprimată de chipul unei persoane, potrivit cercetătorilor. Într-un experiment în care au folosit fotografii cu feţele mai multor bărbaţi, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sussex au constatat că aceste animale domestice au „răspuns negativ” la expresiile de furie. Potrivit oamenilor de ştiinţă, domesticirea ar fi permis cailor să se adapteze şi să interpreteze comportamentul uman. Echipa a efectuat testele la manej, prezentând fotografii de mari dimensiuni la un număr de 28 de cai. „O persoană a prezentat fotografia, în timp ce un altul ţinea calul”, a explicat cercetătorul Amy Smith, adăugând că principalul rezultat „a fost că s-au uitat (la feţele furioase) cu ochiul stâng”. Creierele mamiferelor sunt conectate astfel încât semnalele de la ochiul stâng sunt procesate de către partea dreaptă a creierului. „Emisfera dreaptă este specializată în procesarea stimulilor negativi”, a explicat Smith. De asemenea, cercetătorii au echipat caii cu monitoare cardiace, care au relevat faptul că feţele furioase le-au provocat cailor creşterea ritmului cardiac. Rezultate similare au fost raportate recent şi în privinţa câinilor domestici, ceea ce ridică întrebări despre modul în care oamenii ar putea influenţa abilităţile animalelor pe care le deţin.

descoperă.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.