Gândul de dimineaţă – 10 iunie 2016

10th iun. 2016

Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

( Matei 5:39 )

Duiliu Zamfirescu avea doi fii: Alexandru şi Lascăr. Amândoi înalți, frumoşi, sănătoşi. Cel mai simpatic era Lascăr. Era preferatul tatălui său.

Prin 1922 (23?), la o „serată de binefacere” la Athénée Palace, tânărul Maican trecea de la o masă la alta cu o „puşculiță”. Colecta daruri. De la Lascăr Zamfirescu, „pomana” a fost atât de modestă, încât Maican a exclamat:

– Din partea unui fiu de ministru, obolul este atât de meschin!

Lascăr i-a dat două palme… Aşa s-a declanşat duelul dintre cei doi.

Din primul foc, Maican, care în viața lui nu a ținut un pistol, l-a nimerit pe Lascăr în frunte. Acesta s-a prăbuşit. Dar era numai contuzionat. Medicii au constatat că glonțul – de 12 milimetri –, a alunecat pe osul frontal, provocând o rană adâncă. Când şi-a revenit, Lascăr a refuzat mâna lui Maican.

Loteria Satanei a vrut ca Lascăr să nu-şi scoată căciula. Se simțea răcit. Drept urmare, glonțul a antrenat o bucată de blană. A urmat o infecție. Medicii nu cunoşteau sulfamidele sau micinele. Într-o agonie cumplită, Lascăr îl vedea pe Maican căzând în genunchi şi cerând iertare. În zadar.

După moartea lui Lascăr, Maican şi-a zburat creierii! Avea suflet! Iar pentru a scăpa de umbra lui Lascăr, a ales singura scăpare…

Duiliu Zamfirescu s-a prăpădit şi el. Foarte curând. „De ficat”, au declarat medicii. „De inimă rea”, ne-a spus Ida Scifoni – fata lui vitregă. „Cu ultima suflare, şoptit, l-a chemat pe Lascăr.”

Deci trei vieți pentru două palme!

Istorii regăsite

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.