Gândul de dimineaţă – 1 martie 2016

1st mart. 2016

Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți.

 ( 1 Corinteni 15:57-58 )

Christian McPhilamy avea doar șase ani când a luat o decizie atipică pentru – a hotărât să nu își mai taie părul.

Ideea inedită de a-și lăsa părul lung i-a venit lui Christian ]n 2012. Atunci băiatul a văzut o reclamă a unui centru de caritate pentru donare de păr. După ce mama sa i-a explicat că aceste donații ajută la confecționarea de peruci pentru pacienții bolnavi de cancer, Christian a vrut imediat să se implice, iar Deeanna a fost impresionată de hotărârea copilului ei și de perseverența lui.

Astfel, timp de doi ani, Christian nu și-a mai tuns părul, în ciuda remarcilor negative pe care le primea din partea celor din jur. Dar mama i-a fost alături pe tot parcursul perioadei și l-a încurajat în demersul său. „I-am spus: „Prietene, dacă ai obiective și vrei să le atingi, trebuie să le urmezi. Nu trebuie să lași ca vorbele cuiva să te descurajeze”, a continuat aceasta.

Anul trecut, Christian și-a dus misiunea la bun sfârșit. Datorită lui, fundația „Children With Hair Loss” a primit o donație pe care o va putea folosi pentru realizarea de peruci distribuite gratuit copiilor care și-au pierdut părul din cauza tratamentului pentru cancer, a arsurilor sau a căderii anormale a părului.

„După doi ani în care și-a lăsat părul să crească, Christian și-a atins obiectivul de a dona peste 25,4 cm de păr în patru cozi (…) A îndurat îngrozitor de multe critici, chiar și batjocuri, în acest timp, începând cu colegii lui, care îl numeau – fetiță – până la antrenori și prieteni de familie, care i-au spus că ar trebui să își taie părul sau i-au oferit bani pentru a face acest lucru. Chiar și așa, niciodată nu s-a îndepărtat de țelul său și întotdeauna și-a făcut timp să le explice altora de ce a ales să își lase părul să crească.

Sunt, ca întotdeauna, mândră de el”, a spus Deeanna la încheierea misiunii lui Christian.

Semnele Timpului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.