Sănătate prin sport

8th apr. 2016
sanatate prin sport
Cât de ușor e să îți protejezi sănătatea prin sport

Lipsa timpului și efortul fizic sunt pentru mulți impedimente pentru a face sport, deși s-a dovedit în numeroase rânduri că activitatea fizică este un aliat puternic pentru sănătate și longevitate. Experții de la Mayo Clinic au descoperit însă numărul optim de minute de sport săptămânal care ajută la protejarea organismul și a vieții. Iar vestea bună este că e un interval de timp extrem de accesibil pentru oricine.

Doar 52 de minute de alergat pe săptămână pot adăuga trei, până la șase ani vieții tale, potrivit concluziei metaanalizei publicate în jurnalul Mayo Clinic Proceedings. Intervalul de timp este echivalentul a 9,7 kilometri alergați într-o săptămână.

„Vestea bună e că nu trebuie să alergi un maraton pentru a beneficia de efectele exercițiilor fizice. Te ajută doar dacă ieși să faci mișcare. Exercițiile fizice aduc beneficii în multe privințe, inclusiv pentru sistemul cardiovascular, și diminuează riscul dezvoltării anumitor tipuri de cancer”, a declarat dr. Edward Laskowski, directorul Centrului Mayo Clinic pentru Medicina Sportului.

Cei care aleagră pe o distanță mai lungă decât cei circa 9,7 kilometri nu culeg beneficii în plus față cei care se opresc la distanța recomandată, au observat experții. În plus, datele lor arată că alergatul pe distanțe foarte mari ar putea conduce la diminuarea efectelor pozitive ale sportului. În acest caz ar putea apărea ceea ce autorii numesc cardiotoxicitate, efect care să manifestă în urma unui antrenament sportiv lung și intens, precum maratoanele sau ultramaratoanele.

„Cei care aleargă mai puțin au un nivel mai mic de aptittuini decât cei care aleargă mai mult, dar se pare că primesc protecție maximă împotriva bolilor cardiovasculare și a tuturor cauzelor de mortalitate”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Chip Lavie, pentru Runner’s World.

Pentru a te bucura de beneficiile sportului pentru sănătate, nu este neapărat nevoie să alergi. Chiar și exercițiile fizice ușoare sau plimbările pot fi eficiente în acest sens însă, pentru că presupun un nivel mai mic de efort pe minut, și timpul dedicat acestor activități trebuie să fie mai mare. Autorii punctează că un minut de alergat sau de activitate fizică intensă este echivalentul a trei, patru minute de mers pe jos.

Potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA, un adult ar trebui să facă cel puțin 150 de minute de sport moderat pe săptămână, ori între 75 și 85 de minute de exerciții fizice intense. Iar un studiu publicat în JAMA Internal Medicine a observat că respectarea acestor îndrumări poate diminua riscul de deces al unui individ cu circa 31% față de cei care nu fac deloc sport. Cele mai puternice beneficii au fost observate în cazul creșterii intervalelor minime recomandate de trei, până la cinci ori, fapt ce a condus la scăderea riscului de deces cu 39 de procente.

Foto geniusvv Pixabay

Sursa: semneletimpului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.