Gândul de dimineață

Aici este locul unde avem posibilitatea să schimbăm cursul unei zile și

să o facem mai frumoasă !

Gândul de vineri – 17 mai

„Ei rostesc vorbe deșarte, jurăminte mincinoase, când încheie un legământ: de aceea, pedeapsa va încolți ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!” – Osea 10:4

Cea mai otrăvitoare plantă din lume se numește Gympie-Gympie și are ace minuscule pline de toxine care îi lasă pe cei care o ating cu senzația de arsură, ca și cum ar fi „electrocutați”. În unele cazuri acest lucru poate continua săptămâni sau chiar luni determinându-i pe unii pacienții să se sinucidă, deoarece nu pot face față durerii. Micile fire de păr fragile, cunoscute sub numele de tricomi, sunt încărcate cu toxine, ele acoperind întreaga plantă și, dacă sunt atinse, rămân în piele până la un an. Ele eliberează cocktailul de toxine în organism, iar durerea apare la atingerea zonei afectate, la contactul cu apa sau la schimbările de temperatură.

Planta – dendrocnide moroides – a fost descoperită în anul 1866, în Australia, când calul unui inspector rutier a atins planta, acesta a înnebunit și „a murit în două ore”.

O altă poveste de groază spusă de soldatul australian din Al Doilea Război Mondial, Cyril Bromley: el și-a amintit cum a căzut în aceste plante în timpul antrenamentului – „a înnebunit după săptămâni de agonie și tratamente ineficiente”. Un altul s-ar fi împușcat mortal după ce a folosit din greșeală planta ca hârtie igienică.

Cercetătorii au descoperit că efectele veninului pot fi atât de puternice, încât au documentat cazuri în care animalele care s-au ciocnit de Gympie-Gympie au murit din cauza șocului și al durerii.

*************************************************

Gândul de joi – 16 mai

„Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea.” – Romani 7:21-23

Marea majoritate dintre noi ne proclamăm iubitori de animale: aproximativ nouă din zece americani cred că animalele merită protecție împotriva rănilor și exploatării. O parte rezonabilă de oameni merg și mai departe, spunând că animalele merită exact aceleași protecții ca și oamenii. Mai mult de jumătate dintre americani trăiesc cu animale de companie. Studiile au descoperit chiar că empatizăm mai mult cu câinii decât cu alți oameni. Și totuși, cantitatea de carne consumată – atât în SUA, cât și în întreaga lume – nu a fost niciodată mai mare. Deși numărul veganilor a crescut în ultimii 15 ani, ei încă reprezintă doar 2% până la 6% din populația americană. Paradoxul cărnii este o manifestare a unui fel de conflict psihologic cu care fiecare dintre noi se confruntă în fiecare zi: disonanța cognitivă. Pentru a rezolva disonanța dintre „iubesc animalele” și „iubesc carnea”, avem două opțiuni: fie să decidem că nu ne plac animalele chiar atât de mult, fie să renunțăm la carne. Pentru cei mai mulți dintre noi, niciuna nu pare foarte atrăgătoare, așa că alegem varianta a treia: pretindem că cele două idei nu au nicio legătură una cu cealaltă. Potrivit acesteia, oamenii tind să apeleze la câteva strategii care să îi ajute să facă față disonanței cognitive a consumului de carne: pot reclasifica unele animale drept „hrană”, animale, care sunt cumva mai puțin capabile să gândească, să simtă sau să înțeleagă (apropo, nu este adevărat), sau spunând că acea carne este bună, normală, necesară sau naturală. Dar paradoxul cărnii nu este singurul. Ne facem griji pentru mediu, de exemplu, dar continuăm să folosim călătoriile cu avionul și cu mașina deoarece ne plac vacanțele dar nu ne place să ne plimbăm ore întregi pe jos sau cu bicicleta. Credem că nu este corect să plătim salarii mici sau să punem oamenii în condiții de muncă cu adevărat periculoase, și totuși ne facem cumpărăturile de la magazinele care au prețurile cele mai mici, iar lucrurile care sunt cu adevărat ieftine sunt doar din cauza salariului mic oferit muncitorilor.

*************************************************

Gândul de miercuri – 15 mai

„Fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor […] pentru aceasta, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!»” – Ieremia 35:16,19

Când soțul Nataliei Kyrkach-Antonenko, Vitali, a fost ucis pe front în lupta contra Rusiei, ea era însărcinată în 13 săptămâni cu fiica lor, Vitalina.

În ciuda morții soțului, Kyrkach-Antonenko a găsit un nou sens, speranță și scop în nașterea copilului lor.

„Copilul meu este întreaga mea viață acum. Având grijă de fiica mea, într-un fel, continui să am grijă de soțul meu. Aceasta este continuarea lui. Continuarea noastră.”

Cuplul plănuise întotdeauna să aibă o familie numeroasă, chiar și după ce Vitali s-a alăturat armatei în preajma invaziei lui Vladimir Putin din 2022.

După ce a avut o sarcină care nu s-a dezvoltat în primele zile ale războiului, pe care o atribuie stresului invaziei, Kyrkach-Antonenko și soțul ei au decis să înghețe spermatozoizii acestuia. În scurtele perioade când era departe de front, ea a rămas însărcinată cu Vitalina înainte de a reuși crioprezervarea.

După moartea lui în noiembrie 2022, Kyrkach-Antonenko nu a ezitat să urmeze procedura de utilizare a spermei înghețate a soțului pentru un alt copil.

Ea a fost șocată să descopere că, legal, nu îi era permis să folosească sperma după moartea soțului, în ciuda permisiunii scrise a acestuia.

https://playtech.ro/2024/soldatii-ucraineni-vor-putea-avea-copii-chiar-si-dincolo-de-moarte

*************************************************

Gândul de marti – 14 mai

„Sarea este bună; dar dacă sarea își pierde puterea de a săra, cu ce îi veți da înapoi puterea aceasta? Să aveți sare în voi înșivă și să trăiți în pace unii cu alții.” – Marcu 9:50

Cretinismul este definit ca afecțiunea glandei tiroide (hipotiroidism) care împiedică dezvoltarea fizică și mintală a unui individ, iar gușa este o afecțiune caracteristică acestei boli.

În Europa medievală, copiii „cu mintea slabă” sau cu anomalii în dezvoltare erau adesea aduși la mănăstiri unde erau crescuți, hrăniți și uneori studiați. Așa s-a stabilit un tipar – frecvența cretinismului în rândul populației crește odată cu înălțimea față de nivelul mării. Caracteristicile erau îngrozitoare: gât gros (gușă endemică), nanism, retard mintal, o limbă care nu se potrivea în gură, etc.

În satele alpine din Austria, Franța, Germania și Elveția, aceste anomalii au fost observate de către cercetătorii vremii la foarte mulți oameni. Natura geografică a răspândirii bolii a dat chiar naștere termenului de diagnostic – cretinism alpin, iar o gușă mărită era atât de obișnuită pentru populația locală încât copiii se jucau cu păpuși care erau construite cu gușă.

Medicii chinezi din dinastia Tang (618-907) au fost primii care au tratat cu succes pacienții cu gușă folosind glanda tiroidă bogată în iod de la animale cum ar fi porci și oi – sub formă de pastilă sau sub formă de pulbere.

În secolul al XVI-lea, călugării francezi au descoperit că cenușa obținută din arderea bureților de mare ajută la vindecarea cretinismului, dar remediul era prea rar și nu putea fi utilizat în masă. Câteva secole mai târziu, un nou element chimic, iodul, a fost descoperit în cenușa algelor.

Ulterior s-a constatat că iodul din apă, aer și sol scade odată cu distanța față de mare și cu creșterea altitudinii. În 1852, Adolphe Chatin, chimist francez, a fost primul care a publicat ipoteza deficitului de iod asociat cu gușa endemică. Acest lucru a fost confirmat de Eugen Baumann care, în 1896, a descoperit iod în glanda tiroidă.

În 1922, Elveția a fost prima țară care a adăugat iod în sarea pentru consum și deja câțiva ani mai târziu sarea iodată s-a răspândit în întreaga lume ca mijloc de prevenire a gușii și a cretinismului. În unele țări producția de sare fără iod este interzisă, iar în România, cantitatea de iod din sarea de masă este reglementată printr-o Hotărâre de Guvern.

*************************************************

Gândul de luni – 13 mai

„Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept: pentru ce să te pierzi singur?” – Eclesiastul 7:16

Un pic de durere te face profund,

Mai multă durere te-afundă prea mult.

C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,

Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

Un pic de-mplinire te face mai bun,

Prea multă împlinire te face nebun.

Un pic de putere te face mai tare,

Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,

Cu prea mult respect devii sfidător.

Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,

Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.

C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,

Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.

Păstrează, creştine, măsura în toate,

Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate

Încet, dar şi sigur de la pocăinţă

Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Emil Cioran, Dreapta măsură

*************************************************

Gândul de duminica – 12 mai

„«Vai și de voi, învățători ai Legii», a răspuns Isus. «Pentru că voi puneți pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeți de ele».” – Luca 11:46

Omul este foarte inventiv. Iar când a ânceput să își organizeze statul , a creat legi foarte bune dar și foarte proaste. Iată câteva dintre cele mai trăsnite legi:

În Anglia este ilegal ca un taximetrist din Londra să transporte câini turbați sau cadavre.

În Oklahoma este ilegal să te strâmbi la câini și cel ce o face poate sfârși în închisoare.

În Singapore mestecatul de gumă este interzis.

În Burma accesul la internet este total interzis. Oricine este găsit că are un modem în casă riscă închisoarea.

În Danemarca este intezis să îți pornești mașina fără ca înainte să fi verificat dacă sunt copii adormiți sub ea.

În Marea Britanie este interzis să mori în Parlament.

În Vermont, femeile trebuie să obțină o permisiune scrisă de la soțul lor, dacă doresc să poarte o proteză dentară.

În Illinois este ilegal să pescuiești în timp ce ești așezat pe gâtul unei girafe.

În Danemarca, evadarea din închisoare este legală, atât timp cât ești destul de inteligent și îți faci un plan bine organizat de a ieși.

În Scotia, ești obligat legal să deschizi ușa și să poftești înăuntru orice persoană (chiar și un necunoscut) care îți cere permisiunea de a utiliza toaleta.

În Joliet, Illinois, femeile pot fi arestate dacă probează mai mult de șase rochii în interiorul aceluiași magazin.

În Anglia oricine lipește greșit un timbru poștal care o reprezintă pe regină, poate fi acuzat de trădare de țară.

*************************************************

Gândul de sambata – 11 mai

„Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește, este lipsă.” – Proverbe 14:23

Laura Young, în vârstă de 38 de ani, a avut această idee după ce a ascultat un podcast despre un bărbat care își câștiga existența asamblând mobilă pentru alte persoane, așa că i-a sugerat soțului ei, James, să înceapă și el să facă acest lucru.

S-a gândit că și soțul ei, James, ar putea face astfel de lucrări, așa că a început să își ofere serviciile pentru 40 de lire sterline pe oră, anunțându-i abilitățile pe Facebook și pe aplicația Nextdoor. Acum, James are rezervări pentru săptămâni întregi, iar familia Young câștigă bani frumoși, notează Mirror.

Lucrările includ atât ajutor la montarea unui televizor sau a perdelelor până la reconstruirea unui perete sau instalarea de lumini festive, atât în interior, cât și în exterior.

  „Nu m-am așteptat niciodată ca afacerea să ia atât de mult avânt. Am început doar de patru luni și am ajuns la un punct în care a fost atât de mult de lucru, încât James lucra șase zile pe săptămână. A trebuit să începem să refuzăm lucrări și să ne reducem orele de lucru, așa că acum lucrăm de luni până vineri, de la 9.00 la 17.00. Aveam propriile noastre planuri de construcție pe care nici măcar nu le-am început, deoarece am fost atât de ocupați. Ne-am rezervat și prima lucrare pentru luna ianuarie”, a declarat Laura.

James a fost nevoit să renunțe la locul de muncă anterior pentru a-și oferi serviciile în bricolaj cu normă întreagă alături de Laura, având grijă de cei trei copii ai lor, dintre care doi au autism. De asemenea, James a fost diagnosticat și el ca fiind autist în urmă cu patru ani și a fost întotdeauna capabil să se concentreze pe lucruri precum construcțiile.

„Am fost foarte mulțumită. Se pricepe foarte bine să construiască lucruri și nu se deranjează cu instrucțiunile. Așa că m-am gândit că asta ar fi ceva ce ar putea face el. Are o minte foarte metodică și poate gândi în afara cutiei. El vede lucrurile diferit”, a mai declarat Laura pentru sursa citată.

https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/imi-inchiriez-sotul-pentru-a-face-treburi-ciudate-2221414.html

*************************************************

Gândul de vineri – 10 mai

„Așa vorbește Domnul: «Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul!»” – Ieremia 17:5

Una dintre cele mai ciudate escrocherii online a fost rezolvată de Poliția din Shanghai, după ce o femeie a fost înșelată timp de 12 ani de o persoană care se dădea drept un cunoscut prezentator TV, cu 290.000 de dolari.

De la ce a pornit totul? O afirmație făcută în urmă cu mulți ani de către mama lui Li a înfuriat-o la culme pe Yu, care a promis răzbunare. Femeia a spus în glumă că Yu era urâtă și va avea probleme să-și găsească un soț.

După câțiva ani, Yu i s-a lăudat prietenei sale că îl cunoaște pe un prezentator de știri care era singur și își căuta soție. După cum era de așteptat, Li a fost interesată și i-a cerut prietenei să o pună în legătură cu acesta.

În acel moment, Yu a început să-și creeze profiluri false pe rețelele sociale, cu numele și poza prezentatorului și a abordat-o pe Li pretinzând că este acel bărbat fermecător. Nu i-a fost foarte greu să o păcălească pentru că știa despre ea ce pasiuni are și care sunt așteptările ei de la un bărbat. Mai dificil a fost menținerea unei relații virtuale de durată. De fiecare dată când Li cerea să-și cunoască iubitul în persoană, Yu găsea o scuză. În schimb, o copleșea cu declarații de dragoste, așa că Li  a rămas prinsă în această capcană.

La început, Yu nu plănuise să-i ceară bani, însă în 2018, trecând printr-o perioadă dificilă financiar, și-a încercat norocul. Știind că Li ar fi în stare de orice pentru iubitul ei, Yu a tot cerut sume importante de bani, sub diferite pretexte. Când Li și-a cheltuit toate economiile, a făcut presiuni asupra prietenei sale, cerându-i s-o ajute să-și cunoască iubitul virtual. Trecuseră mulți ani și a bănuit că ceva este în neregulă. Li a vrut să-l confrunte și să-i ceară toți banii înapoi, amenințând că va merge la Poliție. Încolțită, Yu a decis să-i mărturisească prietenei ei toată povestea, sperând că va fi iertată.

Li nu s-a lăsat înduplecată și a depus plângere la Poliție. Yu a fost arestată.

https://adevarul.ro/stiri-externe/china/cea-mai-ciudata-escrocherie-online-cui-i-a-trimis-2229289.html

*************************************************

Gândul de joi – 9 mai

„Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri.” – Psalmul 77:6

„Maria este atât de amuzantă… oh, trebuie să duc mașina la spălătorie mâine… am închis aragazul… de ce este această persoană atât de zgomotoasă… am o senzație ciudată la degetul de la picior… am impresia că o cunosc pe acea persoană… vine soarele… bla-bla-bla-bla”.

Ne aflăm adesea într-o buclă de gânduri fără sfârșit. Și, din când în când, încercăm să oprim acest flux de idei spunându-ne să nu mai gândim. Dar oare ne oprim sau putem să ne oprim vreodată cu adevărat din gândit?

Răspunsul depinde de modul în care definim „gândirea”, a spus Michael Halassa, profesor asistent în cadrul departamentului de științe cognitive și ale creierului de la MIT. Un gând, care este rezultatul unor reacții chimice între celulele creierului, poate avea loc atât la nivel conștient, cât și inconștient.

De exemplu, ai putea gândi profund la o relație sau la un test care urmează să fie dat, iar tu să devii conștient de asta doar când cineva te bate pe umăr și te scoate din acest proces. Persoanele care se gândesc la „nimic” ar putea, de asemenea, să aibă gânduri de flux de conștiință care nu spun o poveste coerentă.

Dar creierul nu încetează niciodată să gândească. Cele mai multe gânduri se petrec, de fapt, în fundal fără ca noi să fim conștienți de ele și nici nu există o modalitate de a le opri.

De exemplu, dacă zăriți o față familiară într-o mulțime și credeți că o cunoașteți, s-ar putea să nu vă puteți da seama imediat de unde o cunoașteți. Este foarte posibil ca, după câteva ore, să vă amintiți brusc. Acesta este rezultatul faptului că în creierul nostru, gândurile au loc „în fundal”.

*************************************************

Gândul de miercuri – 8 mai

„O, dacă aș avea aripile porumbelului, aș zbura și aș găsi undeva odihnă! Da, aș fugi departe de tot și m-aș duce să locuiesc în pustiu.” – Psalmul 55:6-7

O româncă stabilă în California a avut o ide năstrușnică. Tânăra a cumpărat un avion imens pe care l-a transformat în casă de locuit. Mai mult decât atât, aeronava se află pe un teren plasat direct sub zona de decolare a unui aeroport.

Povestea româncei Carla Cary, stabilită încă de la vârsta de 5 ani în SUA, a început în 2020, când ea și soțul ei căutau un loc pentru a-și construi prima casă și au găsit terenul ideal chiar în fața unui aeroport.

„Terenul a fost plasat direct sub calea de zbor. Pentru cei mai mulți, acest lucru ar fi neatrăgător, dar, în calitate de fan pe viață, am fost încântată. Îmi amintesc că am vorbit cu vecinul meu după aceea și am spus cât de uimitor ar fi să trăiești acolo unde să poți vedea avioanele în fiecare zi, însă cel mai bun lucru ar fi să trăiești într-un avion (…) În acel moment, fața mea s-a luminat și am început să investighez”, a declarat Cary pe site-ul Just A Plane House, citat de lanation.com.ar

Când tânăra a văzut că este un vis realizabil și că alți oameni deja o făceau peste tot în lume, a început proiectul. În primul rând a căutat, peste tot, un  avion scos din funcțiune pe care l-a luat în 2021 .

Vehiculul aerian are 63,7 metri lungime. Deși nu va renunța la unele dintre spațiile originale în noua locuință, va elimina altele. „Voi transforma cea mai mare aeronavă comercială cu două motoare din lume în ceva proaspăt și nou. În loc să lăsăm acest avion să fie casat și distrus, îi vom da o nouă viață” , a spus tânăra.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/ideea-nastrusnica-de-locuit-a-unei-romance-am-2280362.html

*************************************************

Gândul de marti – 7 mai

„Destul mi-a locuit sufletul lângă cei ce urăsc pacea. Eu sunt pentru pace; dar de îndată ce vorbesc eu, ei sunt pentru război.” – Psalmul 120:6-7

Un „tribunal” al Bisericii Ortodoxe Ruse a stabilit că Aleksei Uminski, 63 de ani, ar trebui să fie „expulzat din cele sfinte” pentru că și-a încălcat jurământul preoțesc, relatează agenția de presă Reuters. Decizia a fost transmisă spre aprobare Patriarhului Chiril I al Moscovei și al Întregii Rusii, un susținător fidel al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Cazul Uminski ilustrează eforturile conducerii Bisericii Ortodoxe Ruse de a reprima tentativele de disidență internă pe fondul așa-zisei „operațiuni militare speciale” din Ucraina, pe care Patriarhul Chiril I a binecuvântat-o și a promovat-o în rândul enoriașilor.

Într-un interviu acordat în noiembrie anul trecut, Aleksei Uminski a spus că limbajul pro-război este complet incompatibil cu liturghia bisericii. În rugăciune, conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse pretinde că rușii sunt poporul lui Dumnezeu și luptă împotriva celor care au îndreptat armele împotriva lor, deși cel care a ordonat invazia în mod nejustificat este nimeni altul decât Vladimir Putin.

„Iată, cei care vor să lupte au luat armele împotriva Sfintei Rusii, sperând să dezbine și să distrugă poporul său unit. Ridică-te, Doamne, să ajuți poporul Tău și dă-ne victoria prin puterea Ta”, se spune în rugăciunea rostită pentru prima dată de Chiril I pe 25 septembrie 2022, la șapte luni de la lansarea invaziei.

Preotul Aleksei Uminski, care a condus funeraliile fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, este cea mai importantă țintă a represiunilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. După 30 de ani în care a slujit ca preot principal la Biserica Sfânta Treime Dătătoare de Viață din Moscova, el a fost îndepărtat brusc, chiar înainte de Crăciunul pe stil vechi, fiind înlocuit cu Andrei Tkaciov, un susținător vocal al provocării de sânge în Ucraina. Practic, această decizie a deschis calea pentru verdictul de sâmbătă.

Aleksei Uminski îi încuraja pe credincioși să caute preoți care „se roagă mai mult pentru pace decât pentru victorie. În războaiele moderne, orice victorie este aproape întotdeauna echivalentă cu autodistrugerea”, afirma el.

*************************************************

Gândul de luni – 6 mai

„O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii!” – Luca 24:25

În aceeași zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim; și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat și mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască. El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Și ei s-au oprit, uitându-se triști. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea?” „Ce?”, le-a zis El. Și ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte și în cuvinte înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod. Cum preoții cei mai de seamă și mai marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte și L-au răstignit? Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt, nu I-au găsit trupul și au venit și au spus că ar fi văzut și o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt și au găsit așa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El și au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, și ziua aproape a trecut.” Și a intrat să rămână cu ei. Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea; și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Și au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?”

Biblia, Luca 24:13-32

*************************************************

Gândul de duminica – 5 mai

„Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?” – Luca 24:5

În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, și altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile și-au plecat fețele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” Și ele și-au adus aminte de cuvintele lui Isus. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, și celelalte care erau împreună cu ele. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme și nu le credeau. Dar Petru s-a sculat și a dat fuga la mormânt. S-a plecat și s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâșiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

Biblia, Luca 24:1-12

*************************************************

Gândul de sambata – 4 mai

„Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” – Romani 14:13

Dacă nu știi cum e în pielea mea

Și nici în oasele ce trupul mi le poartă,

Mai bine taci și nu mai judeca

Și parte n-o să ai de judecată.

Nu știi cum sunt, nu știi ce-n suflet am,

Eu știu atât, că sunt egal cu tine.

Când am venit pe lume noi eram

Ființe ce-și urmau niște destine.

N-ai nici un drept ca să mă judeci tu,

Nu mi-ai șters tu o lacrimă sărată,

De am avut ce-mi trebuie sau nu

N-ai purtat grija ieri, nici altădată.

Când judeci pe cel ce nu-l crezi perfect

Gândește-te de n-ai și tu vreo pată,

Părerea mea, mai bine-ai fi corect

Cu tine însuți să faci judecată!

Mirela Butacu, Nu mă judeca

*************************************************

Gândul de vineri – 3 mai

„Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri.” – Romani 14:2

Telomerii sunt secvențe repetitive de ADN localizate la capetele cromozomilor, care au un rol important în menținerea stabilității și integrității genomului. Acestea sunt structuri de protecție care acționează ca o „cască” sau o „căciulă” la capetele cromozomilor și impiedică deteriorarea și pierderea de informație genetică în timpul replicării celulare. Cu fiecare diviziune celulară, telomerii devin mai scurți și, pe măsură ce ating o anumită lungime critică, celula poate intra într-o stare de îmbătrânire celulară cunoscută sub numele de senescență. Dacă telomerii devin prea scurți, celula poate suferi daune genetice ireparabile și poate intra în apoptoză (moartea celulară programată) sau într-o stare de instabilitate genomica, ceea ce poate duce la dezvoltarea cancerului.

Anumite obiceiuri sănătoase ale stilului de viață pot ajuta la încetinirea ritmului de scurtare a telomerelor.

„Există legi care sunt foarte importante şi pe care nu avem voie să le încălcăm, încălcarea lor se pedepseşte. Pedeapsa e boala. Noi trebuie să cunoaştem legile sănătăţii, avem nevoie de un stil sănătos de viaţă. Asta înseamnă să îmbinăm alimentaţia cu mişcarea, cu odihna, cu apa, cu lipsa stresului. Alimentele sunt vii, un măr are viaţă în el. În momentul în care l-am fiert, s-a dus viaţa din el. Hrana crudă dă organismului sănătate pentru că ne dă materia primă a vieţii. Viaţa din plante intră în viaţa noastră. Hrana care nu e crudă e de calitate inferioară, iar organismul se chinuie să elimine ceea ce am băgat în noi. Cei care mănâncă hrană vegetală, care fac mişcare, care au pace sufletească trăiesc mai mult”, a spus reputatul medic specialist Virgiliu Stroescu.

Cercetările au arătat faptul că anumiți compuși pot ajuta la reducerea vitezei de scurtare a telomerilor, iar unii dintre aceștia sunt:

Astaxantina – un carotenoid cu o putere puternică antioxidantă. Coenzima Q10 – în organismul nostru o găsim în principal în mitocondrii care participă la lanțul de transport de electroni. Resveratrol – antioxidant cunoscut a fi prezent în struguri, mure, afine și zmeură și care a fost raportat în publicațiile științifice ca un posibil mijloc de prevenire al cancerului pulmonar cauzat de tutun.

*************************************************

Gândul de joi – 2 mai

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme!” – Isaia 40:9

Ion Monoran s-a născut în 18 ianuarie 1953, în satul Petroman din judeţul Timiş. În ultima clasă de liceu, Ion a fost exmatriculat, împreună cu alţi colegi, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, conform biografiei sale.

În decembrie 1989, dorința sa de libertate a fost mai puternică decât frica, Ion Monoran a povestit cum s-a petrecut totul:

„Pe 16 decembrie 1989, în jur de ora 19:15, am plecat direct spre Piaţa Maria. În faţa locuinţei pastorului Laszlo Tokes se aflau în jur de 200 de persoane. I-am recunoscut pe câţiva şi, apropiindu-mă, am spus: «Avem nevoie de lideri dacă vrem să întreprindem ceva».

Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să oprim tramvaiele. Numai cu 200 de oameni nu putem întreprinde nimic. Dacă ratăm acest moment, o să ne aştepte soarta celor de la Braşov din 1987. M-am apropiat de linia de tramvai şi am oprit primul tramvai. Lângă tramvai l-am observat pe Zoly Borbely hotărît, care deja trăsese pantograful tramvaiului, decuplându-l cu toate protestele vatmanului, speriat de moarte. I-am spus să urce în cabină, că nu i se va întîmpla nimic şi că vom lua asupra noastră întreaga răspundere. A venit un tramvai şi din sensul opus şi l-am oprit şi pe acesta. Lumea a început să se adune din ambele sensuri. Se striga «Vrem căldură!», «Vrem mâncare!» etc. La un moment dat, l-a văzut pe Dan Zăgănescu pe tampoanele unui tramvai. După ce şi-a spus numele a început să strige «Jos comunismul!», «Jos Ceauşescu!», după care Tibi Covaci a făcut acelaşi lucru, dar suit pe unul din tramvaie.Peste 30 de minute, plecam la Comitetul Judeţean de Partid. La 20:30 am luat-o înaintea mulţimii şi m-am oprit pe podul spre Catedrală, direcţionând lumea către Flora. La intersecţia de la ştrandul Termal am aşteptat să vină studenţii; aceiaşi «cetăţeni îmbrăcaţi în civil» au încercat să blocheze podul Michelangelo, oprind maşinile care circulau în zonă şi, la strigătele mele de a nu li se da ascultare, unul dintre ei mi-a zis: «Las că ai să vezi tu ce păţeşti, pletosule!». Văzând că nu vin studenţii, am trecut podul şi am ajuns în faţa Comitetului Judeţean de Partid”, a povestit Ion Monoran, într-un dialog cu George Lână la 17 decembrie 1991.

adevarul.ro

*************************************************

Gândul de miercuri – 1 mai

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” – Isaia 53:5

De-a lungul timpului au existat tot soiul de meserii. Majoritatea sunt cunoscute și astăzi și au evoluat sau au dispărut în funcție de progresul tehnologic și schimbările petrecute în societate. Însă au existat și meserii de care cu siguranță nu a auzit aproape nimeni. Este vorba despre ocupații bizare care de multe ori par să intre în sfera ridicolului.

În rândul meseriilor bizare și dispărute se află cele mai greu de digerat meserii, destinate doar celor cu stomacul tare. Este vorba în primul rând de curățătorii sau spălătorii de vomă. Era vorba despre servitori special angajați, sau uneori sclavi, pentru a curăța voma de la petrecerile din Roma Imperială.

În Anglia medievală exista un slujitor care asista un rege sau un mare nobil la defecare. Mai precis, umbla după el cu un soi de toaletă portabilă, asemănătoare cu un cub îmbrăcat în catifea, dar și cu apă, un bol pentru spălat în zonele intime, prosoape și tot ce era nevoie. De multe ori, acest slujitor îl ajuta pe rege și cu dezbrăcatul și îmbrăcatul. În plus ținea evidența de câte ori se duce regele la toaletă și cât de normale îi sunt fecalele.

Tot în Anglia medievală existau acei „knocknobbler”, un soi de angajați care asigurau liniștea la evenimente. Mai precis, erau înarmați cu ciomege și aveau sarcina de a alunga câinii vagabonzi care se strecurau pe la slujbele de la biserică, pe la târguri și iarmaroace sau tot felul de adunări publice. În plus, aceiași angajați îi potoleau și pe copiii neastâmpărați care făceau gălăgie.

În Evul Mediu, lipitorile erau foarte populare pentru rezolvarea diferitelor probleme de sănătate, recomandate destul de des, de medicii vremii. În general oamenii săraci se înhămau la această sarcină destul de delicată de a găsi lipitori. În sensul că trebuia să străbată mlaștini și să folosească de multe ori propriul picior ca momeală pentru lipitori.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/meserii-bizare

*************************************************

Gândul de marti – 30 aprilie

„Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.” – 1 Timotei 4:12

Laura Dekker este, practic, un copil al mării. A depășit obstacol după obstacol şi a rupt bariere istorice pentru a-și vedea visul cu ochii. Ocolul pământului. Singură. Pe mare. Nu era prima. Dar a fost și încă rămâne cel mai tânăr skipper care a reușit isprava.

La șase ani, Laura Dekker deja naviga singură.

La aniversarea a 8 ani. A primit cadou cartea „Maiden Voyage”, în care Tania Aebi își povestea călătoria solitară în jurul lumii. Iar Laura și-a spus că trebuie să facă și ea același lucru.

De-acum, pentru Laura Dekker nu mai exista decât acel vis.

În august și-a anunțat intenția. Va naviga cu un Jeanneau Gin Fizz de 40 de picioare, botezat Guppy. Și așa a și fost. Chiar dacă autoritățile olandeze au încercat din răsputeri să o oprească.

A plecat pe 21 august 2010. Și-a continuat studiile, la distanță, cu ajutorul Wereldschool (Worldschool), o instituție de învățământ care i-a oferit materialul didactic.

Urmărită cu sufletul la gură de fani din toată lumea prin intermediul unei rubrici săptămânale pe care o scria pentru Algemeen Dagblad, după 518 zile, pe 21 ianuarie 2012, ancora la St.Maarten. Iar Laura Dekker devenea, oficial, cel mai tânăr skipper care a reușit isprava.

Povestea sa a fost subiectul unui documentar de succes, Maidentrip, apărut în 2013.

Ulterior a scos o carte, „One Girl, One Dream”, tradusă în mai multe limbi. Iar acum, pe lângă activitatea de speaker motivațional, Laura conduce fundația „Laura Dekker Sailing Foundation” dedicată tinerilor care au un vis similar cu al ei.

*************************************************

Gândul de luni – 29 aprilie

„Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” – Matei 6:17-18

Postul, o practică respectată de miliarde de oameni din întreaga lume pentru pierderea în greutate sau din motive religioase, a făcut recent obiectul unui studiu inovator privind efectele sale biologice complexe.

Cercetarea a aprofundat schimbările care au loc în diverse organe în timpul perioadelor de post prelungit, dezvăluind atât impactul pozitiv, cât și cel negativ asupra sănătății. Studiul a urmărit 12 voluntari sănătoși care au ținut post timp de șapte zile, consumând doar apă. Cercetătorii au monitorizat meticulos schimbările din aproximativ 3.000 de proteine din sângele participanților în fiecare zi. Studiul a constatat că, în primele zile de post, organismul trece de la arderea glucozei pentru energie la arderea grăsimilor stocate, ceea ce duce la o pierdere medie în greutate de 5,7 kilograme pe parcursul săptămânii.

Această pierdere în greutate a fost menținută chiar și după ce participanții și-au reluat obiceiurile alimentare normale. Inițial, au existat schimbări minime în ceea ce privește proteinele din sânge, dar după a treia zi, au fost observate fluctuații semnificative în sute de compuși cruciali pentru sănătate. Cercetătorii au asociat aceste modificări ale proteinelor cu diverse boli și au identificat potențialele beneficii și riscuri pentru sănătate asociate cu postul. De exemplu, o reducere a proteinei SWAP70, asociată cu riscul de artrită reumatoidă, a sugerat ameliorarea durerii pentru pacienți în timpul postului. În plus, o scădere a proteinei HYOU1 a implicat potențiale beneficii cardiovasculare prin reducerea riscului de boli de inimă. Cu toate acestea, studiul a evidențiat, de asemenea, rezultate negative, cum ar fi o creștere a factorului de coagulare XI, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la un risc mai mare de formare a cheagurilor de sânge.

Autoarea principală Claudia Langenberg a subliniat importanța rezultatelor, subliniind beneficiile pentru sănătate ale postului dincolo de pierderea în greutate. Co-autorul Maik Pietzner a adăugat că postul ar putea avea un potențial terapeutic, dar a avertizat împotriva acestuia pentru persoanele cu anumite afecțiuni de sănătate.

*************************************************

Gândul de duminica – 28 aprilie

„Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri; dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor demult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.” – Eclesiastul 9:5-6

Povestea unui călugăr mumificat acum 200 de ani a făcut furori în întreaga lume. Potrivit practicanților acestei religii, el este viu și într-o stare profundă de meditație. Trupul clericului a fost găsit în districtul Ulan Bator din Mongolia, din întâmplare, după ce fusese furat de către un traficant care încerca să îl vândă pe piața neagră a artefactelor.

După ce călugărul mumificat a fost supus unor examinări medico-legale a fost identificat ca fiind mumia lui Tsorzh Sanzhzhav, care a trăit acum 200 de ani. Acesta a fost întruparea Sanctității Sale, Ovgon Geser Lama, venerat în întreaga regiune și al cărui mormânt a fost găsit într-o peșteră din munţii Arkhangai. Deși mumia fusese descoperită initial într-o zonă rece și învelită în piei de animal, starea de conservare excelentă se datorează atât ritualului de meditație profundă, cât și locului în care s-a petrecut acest proces – peștera din munţii Arkhangai. Unii experți susțin că mumia a fost găsită în această poziţie deoarece se afla într-o stare spirituală rară, cunoscută sub numele de „tukdam”. Și tot experţii susţin că el nu este mort. „Așezat în poziția lotus, cu mâna stângă deschisă ce simbolizează recitarea Sutra, este un semn că guru nu este mort, dar în meditație foarte adâncă, în conformitate cu tradiția străveche de budist Lamas” a declarat Ganhugiyn Purevbat, fondator al Budist Art Institute din Mongolia.

Budismul este una dintre religiile principale ale lumii în ceea ce privește adepții, distribuirea geografică și influența socio-culturală. Cu toate că în mare parte este o religie „estică”, budismul devine din ce în ce mai popular și mai influent în lumea vestică. Este o religie unică printre religiile lumii, deși are multe în comun cu hinduismul, prin faptul că ambele învață karma (cauză-efect), maya (natura iluzorie a lumii) și samsara (ciclul de reîncarnări). Budiștii cred că țelul cel mai înalt al vieții este să dobândească „iluminarea”, după cum o percep ei. Fondatorul budismului, Siddhartha Guatama, s-a născut în familia regală din India în anul 600 î.Hr.

*************************************************

Gândul de sambata – 27 aprilie

„Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).” – Exodul 15:23

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), există încă cercetări limitate și neconcludente cu privire la efectele microplasticelor asupra sănătății umane. În timp ce unele tipuri de plastic sunt considerate sigure, s-a demonstrat că altele, precum polistirenul, dăunează celulelor umane, provoacă inflamații intestinale și reduc fertilitatea la șoareci.

Într-un studiu recent publicat în revista Environmental Science and Technology Letters, oamenii de știință au analizat metodele practice de eliminare a microplasticelor din apa potabilă. Aceștia au investigat în mod special dacă fierberea apei de la robinet ar putea scăpa în mod eficient de contaminarea cu microplastice.

Pentru a-și desfășura cercetarea, oamenii de știință au creat mostre de apă de la robinet care conțineau minerale comune împreună cu trei tipuri de compuși microplastici: polistiren, polietilenă și polipropilenă. Ei au ajustat duritatea probelor prin modificarea concentrațiilor de carbonat de calciu, deoarece majoritatea gospodăriilor americane au apă dură cu un conținut ridicat de minerale. După ce au fiert probele timp de 5 minute și le-au răcit, cercetătorii au observat o reducere semnificativă a microplasticelor.

În cazul apei mai dure, s-a înregistrat o scădere de aproape 90% a microplasticelor, deoarece carbonatul de calciu s-a solidificat la temperaturi mai ridicate, prinzând particulele de plastic în interior.

Cercetătorii sugerează că utilizarea acestei metode în combinație cu un simplu filtru de cafea pentru a îndepărta calciul solidificat ar putea fi o modalitate eficientă de a elimina particulele potențial dăunătoare din apa potabilă. Eficacitatea filtrelor de chiuvetă nu este bine înțeleasă din cauza cercetărilor limitate, deși un studiu a propus că filtrele de microfiltrare ar putea ajuta la prinderea și eliminarea particulelor.

https://incredibilia.ro/un-studiu-arata-cum-sa

*************************************************

Gândul de vineri – 26 aprilie

„Dar toate să se facă în chip cuviincios și cu rânduială.” – 1 Corinteni 14:40

Rozătoarea din Builth Wells, poreclit „șoarecele galez ordonat” de către proprietarul șopronului, Rodney Holbrook, a fost înregistrat în timp ce aduna cârlige de rufe, dopuri de plută, piulițe și șuruburi, pe care le așeza într-o tavă pe masa de lucru a lui Holbrook. Acest comportament a durat luni de zile.

Presupunând că șoarecele galez ordonat chiar își păstrează casa curată, el nu ar fi singurul necuvântător care are un astfel de comportament: albinele și furnicile îndepărtează cadavrele din stupii și tunelurile lor; peștii de mare garibaldi curăță aricii de mare și stelele de mare din zonele lor de cuib și taie excesul de alge; păsările cântătoare transportă excrementele puilor lor, mâncarea neconsumată și puii morți departe de cuiburi, probabil pentru a reduce riscul de infecție și pentru a atenua mirosurile care ar putea alerta prădătorii, notează The Guardian.

Totodată, șerpii cu clopoței din Pacificul de Nord își folosesc corpul pentru a îndepărta vegetația de pe traseele lor obișnuite pentru pândă, ceea ce poate îmbunătăți precizia atacurilor.

Deși șoarecii se îngrijesc frecvent și își creează o zonă de toaletă separată în cușcă, dacă au suficient spațiu, nu înseamnă că acesta are „ochiul format”.

„Nu aș spune că acest șoarece s-a uitat la spațiul din jur și s-a gândit: Hei, e dezordonat. Trebuie să fac ordine”, a spus dr. Megan Jackson de la Universitatea din Bristol.

La rândul lui, dr. Jonny Kohl de la Institutul Francis Crick din Londra, care studiază funcțiile neuronale ale comportamentului șoarecilor, spune că șoarecele galez ordonat ar putea prezenta o formă neobișnuită de comportament de cuibărit: „Ar fi interesant de știut dacă acest șoarece este mascul sau femelă. Șoarecii masculi construiesc cuiburi pentru a se încălzi, iar femelele construiesc cuiburi pentru a-și crește puii. Având în vedere temperaturile scăzute (în care se afla șoarecele, n.r.) din videoclip, bănuiesc că ar putea fi vorba de prima variantă”.

*************************************************

Gândul de joi – 25 aprilie

„Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.” – Efeseni 4:28

Foamelungă, Ilie cel bun, Dumitrescu-Chioru, Elena Mihăilescu-Foanfă, Aron Pincaș-Americanul, Gavrilescu-Autobuz, Șaraga-Cuțit, toți așii pungașilor de buzunare au rămas consternați la începutul anului 1939, când a mierlit-o Șeful, adică Ilie Ciolac, din cauza unei combinații de temniță și tuberculoză.

Așa începe un articol picant din Ilustrațiunea română, care mi-a atras atenția pentru că pomenește de o școală de „pick-pockeți”, adică hoți de buzunare, care ar fi funcționat în mahalaua Vitanului, chiar în casa acestui Ciolac. Povestea era așa:

„Această delicată artă se exercită numai de un trio. Pontagiul indică victima, după ce a aflat că are un portmoneu bine garnisit. Huiduma face mască și ține tira, adică distrage atenția victimei și prepară terenul trăgătorului care, cu o agilitate desăvârșită, trage afară portofelul din buzunar.

Trăgătorul e asul bandei. Ei, și tocmai pentru că erau atât de puțini astfel de experți într-ale pungășitului, Ilie Ciolac și-a pus casa din Vitan la dispoziție pentru un curs de trăgătorie.

Avea mai bine de 10 elevi în permanență, recrutați din speranțele de la secția minorilor a Văcăreștilor. Pentru pregătirea definitivă a unui viitor pungaș de buzunare, Ilie Ciolac avea nevoie de patru ani de școală serioasă.

Din păcate pentru Ilie Ciolac, îi plăcea atât de mult să-și facă… meseria, încât, chiar dacă avea suficienți bani ca să trăiască pe picior mare, el tot mai sfeterisea portofele prin autobuze. Așa l-au prins, că i-a tremurat mâna și călătorul l-a simțit. Ajuns după aceea în Penitenciar, fosta Mănăstire Văcărești, a fost răpus de tuberculoză și, cel mai probabil, rămași fără profesor, elevii cursului intensiv de Șparleală din Vitan au trebuit să se înscrie la o altă formă de… învățământ”, povestea Mialcă, un alt infractor care după ce înspăimântase Vitanul și cunoscuse infernul Văcăreștilor, jurase să nu mai intre în conflict cu legea. Așa că s-a făcut protector al fetelor de la Crucea de Piatră.

https://historia.ro/sectiune/general/mahalaua-vitan-a-avut-scoala-de-hoti-html

*************************************************

Gândul de miercuri – 24 aprilie

„Pune-ți un cuțit în gât, dacă ești prea lacom. Nu pofti mâncărurile lui alese, căci sunt o hrană înșelătoare.” – Proverbe 23:2-3

Potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal și citat de The Times, alimentele produse în masă, cum ar fi mâncărurile gata preparate, cerealele zaharoase pentru micul dejun și batoanele de ciocolată, sunt asociate cu 32 de rezultate dăunătoare pentru sănătate. Printre acestea se numără afecțiuni fizice, cum ar fi diabetul, cancerul și bolile de inimă, precum și tulburări de sănătate mintală, inclusiv depresia și anxietatea.

Cercetătorii din Australia au examinat date din studii anterioare din întreaga lume, care au implicat aproape 10 milioane de persoane, care au fost împărțite în grupuri în funcție de consumul de alimente ultraprocesate. S-a constatat că cei care mâncau cel mai mult prezentau un risc cu 21% mai mare de a muri de tineri și cu 50% mai mare de a muri din cauza bolilor de inimă.

De asemenea, studiul a constatat că riscul de probleme de sănătate mintală tindea să crească cu cât oamenii consumau mai multe astfel de alimente. Potrivit studiului, un consum ridicat a fost asociat cu un risc cu 22% mai mare de depresie și cu aproximativ 50% mai mare de anxietate și somn slab.

Experții cred că acest lucru se datorează faptului că alimentele pot provoca inflamații sistemice în organism și perturba microbiomul intestinal, care influențează riscul de depresie și anxietate.

https://www.g4media.ro/mancatul-unei-cantitati-mari-de-alimente-ultraprocesate-va-poate-trimite-la-o-moarte

*************************************************

Gândul de marti – 23 aprilie

„Fiule, mănâncă miere, căci este bună, și fagurele de miere este dulce pentru cerul gurii tale.” – Proverbe 24:13

Propolis, polen sau fagure. Probabil că aţi încercat măcar una dintre variante. Dar ştiţi oare care sunt beneficiile acestor produse pentru sănătate?

Impactul produselor apicole asupra organismului le-a atras atenţia atât oamenilor preocupaţi de sănătatea lor cât şi cercetătorilor. De aceea, produsele apicole nu sunt folosite doar ca atare, ci şi în compoziţia suplimentelor alimentare şi a unor medicamente.

Polenul crud este bogat în antioxidanţi, substanţe care protejează celulele de daunele provocate de radicalii liberi şi, implicit, reduc riscul apariţiei unor boli cronice precum diabetul de tip 2 şi cancerul. De asemenea, polenul poate contribui la întărirea sistemului imunitar, diminuarea intensităţii simptomelor specifice menopauzei, îmbunătăţirea absorbţiei nutrienţilor în organism şi reducerea inflamaţiilor.

În propolis au fost identificați peste 300 de compuşi. În cea mai mare parte este vorba despre polifenoli, în special flavonoizi, antioxidanţi care luptă împotriva radicalilor liberi, a bolilor şi a deteriorării organismului. Prin accelerarea creșterii celulelor sănătoase, propolisul poate contribui la vindecarea persoanelor care au suferit arsuri. Secretul constră într-un flavonoid care acționează ca un antifungic cu proprietăți antiinflamatorii și antimicrobiene, esenţiale în tratarea rănilor. Preparatul alcoolic pe bază de extract de propolis este  mai eficient decât o cremă cu steroizi în reducerea inflamaţiei în rănile chirurgicale orale. Specialiştii de la The University of Hong Kong sugerează că propolisul ar putea acţiona în tratarea unor anumite tipuri de cancer. Printre beneficiile acestuia ar fi incluse: împiedicarea multiplicării celulelor canceroase, reducerea probabilităţii ca noi celule să devină canceroase şi împiedicarea celulelor canceroase să se semnaleze reciproc. Atenţie! utilizaţi propolisul doar ca terapie complementară, nu singulară, în tratarea bolii.

Mierea brută din fgure conține glucozoxidază, o enzimă care îi conferă proprietăți antimicrobiene și antibacteriene. Alte beneficii ale consumului de fagure: reducerea tensiunii arteriale, a trigliceridelor şi a colesterolului rău (LDL) şi calmarea tusei în cazul copiilor. Atenţie! nu este recomandat copiilor mai mici de un an!

*************************************************

Gândul de luni – 22 aprilie

„Totuși, Tu, Doamne, mă cunoști, mă vezi, îmi cercetezi inima și vezi că este cu Tine.” – Ieremia 12:3

Statisticile arată că, din păcate, nouă din zece persoane care suferă de un stop cardiac brusc, în afara unui spital, mor adesea în câteva minute. Iar unul dintre motivele pentru care stopul cardiac este fatal, este acela că există convingerea că apare brusc, fără avertisment. Totuși, noi cercetări sugerează că simptomele revelatoare pot apărea înainte de stopul cardiac, iar recunoașterea lor le poate oferi oamenilor mai mult decât o șansă de luptă.

Pentru bărbați, principalul simptom înainte de stopul cardiac este debutul neașteptat al durerii în piept, iar pentru femei, este debutul neașteptat al dificultății respiratorii. Aceste semne pot apărea cu 24 de ore înainte de stopul cardiac brusc, conform unui nou studiu din Lancet Digital Health.

„50% dintre bărbați și 50% dintre femei raportează aceste simptome de avertizare înainte de stop cardiac”, spune autorul studiului, Dr. Sumeet Chugh, de la Institutul Inimii Smidt din Cedars Sinai în Los Angeles.

Stopul cardiac apare atunci când inima încetează în mod neașteptat să pompeze sânge și este cauzat de anumite tipuri de aritmii sau anomalii ale ritmului cardiac care împiedică inima să pompeze sânge. Semnele de avertizare îți pot salva viața. Primul semn de stop cardiac este adesea o pierdere a conștienței și, de acolo, viața persoanei respective este contra-cronometru. Există o șansă de moarte de 10% pentru fiecare minut care trece și, în 10 minute, majoritatea oamenilor vor fi morți, spun specialiștii. Cu toate acestea, recunoașterea semnelor de avertizare timpurie ar putea îmbunătăți dramatic șansele de supraviețuire ale unei persoane.

https://www.exquis.ro/ce-simti-cu-24-de-ore-inainte

*************************************************

Gândul de duminica – 21 aprilie

„Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat.” – Proverbe 15:15

În îndepărtatul Orient, un prinţ bolnav de prea mult bine îşi căuta vindecarea. A întrebat magi, a întrebat doctori şi vraci, în căutarea unui leac minunat. Boala înainta galopant, surpând viața tânărului prinţ. Într-una dintre zile, i s-a arătat un bătrân cuviincios, care i-a spus:

‒ Dacă vei purta o singură zi ciorapii unui om fericit, cu siguranţă te vei vindeca!

Tânărul fremăta de bucurie! Cu siguranţă o să găsească repede un om fericit care să-i împrumute ciorapii, iar pe acela o să-l îmbrace cu totul în aur! Întrebă pe miniştrii săi dacă sunt fericiţi şi fiecare a dat înapoi… a întrebat familia sa, slugile palatului, însă omul cu totul fericit întârzia să apară. În inima tânărului prinţ beteag, nesiguranța lua locul speranței. Unde să îl găsească pe omul fericit? A trimis generalii în ţară, cu misiunea de a se întoarce cu ciorapii unui om cu totul fericit.

Din păcate, nu l-au găsit. Pe când se întorceau deznădăjduiți către palat, s-au oprit pentru a se odihni într-o poiană. La marginea pădurii se zărea o căsuţă cu cerdac şi cu flori în glastră, aşa, ca în poveşti. În speranța unui pahar rece cu apă, generalii s-au apropiat de bordei. În curte, un bătrânel spărgea lemne. Parcă şi uitaseră misiunea lor, când unul dintre ei întrebă:

‒ Spune moşule, matale eşti fericit aici, în capătul acesta de lume?

Moşul, copleşit de neașteptata vizită imperială, fără a se gândi prea mult, zise:

‒ Dar, cum să nu fiu fericit? Atât timp cât dimineaţa mă trezesc sănătos şi mai prind o nouă zi lăsată de la Dumnezeu, atât timp cât baba, copiii şi nepoţii sunt sănătoşi şi eu sunt împăcat cu Dumnezeu, sunt cel mai fericit om de pe pământ!

Sclipind de bucurie, generalii au prins a-l descălţa pe moş. Şi, scoţându-i ciubotele, au încremenit – omul fericit nici măcar nu avea ciorapi!

https://doxologia.ro/ce-este-multumirea

*************************************************

Gândul de sambata – 20 aprilie

„Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, și va iubi pe celălalt sau va ține numai la unul, și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau și ei toate lucrurile acestea și își băteau joc de El.” – Luca 16:13-14

Câștigând la loteria Quebec a schimbat complet viața lui Rachel Lapierre. În timp ce majoritatea câștigătorilor și-au cheltuit banii pentru nevoi personale, dorințele lui Rachel s-au dovedit a fi mai altruiste. După ce a aflat că a câștigat la loterie, a renunțat la slujba ei de asistentă și s-a dedicat viselor sale caritabile. Cu 1.000 de dolari canadieni pe săptămână (780 de dolari), Lapierre, o fostă regină a frumuseții, a decis să-i folosească pentru a-și înființa propria fundație non-profit. Fundaţia lucrează în colaborare cu spitale, cu școli, cu studenţi care trebuie să facă voluntariat ca parte a programei școlare. Folosind reţelele de socializare, aceasta pune oameni care vor să ajute în legătură cu cei care au nevoie de ajutor. „Încercăm să promovăm faptele bune. Iar faptele bune pot fi de multe feluri. Poate fi o bicicletă azi, poate fi mâncare sau transport către un spital, poate însemna doar să asculţi pe cineva la telefon pentru că se simte singur. Sunt atât de multe lucruri!” Responsabilitatea atâtor lucruri nu stă doar pe umerii ei. „Singură pot face foarte puţin. Nu sunt atât de specială.” Rachel are zece angajaţi, dar evită să îi numească așa. Sunt prieteni care, la fel ca ea, vor să ajute. Alături de ea este și sora ei, care o ajută cu treburile administrative. În 2017 au răspuns împreună cu zeci de voluntari la mai bine de 15.000 de solicitări de ajutor.

Atunci când povestea ei a ajuns în presă, gestul ei a uimit, cum era de așteptat, și a generat o mulţime de întrebări referitoare la bani. Răspunsul ei a fost simplu: „Știi tu, banii sunt doar bani. Când te naști, nu ai nimic. Și atunci când mori, pleci fără nimic material. Pleci doar cu amintirile, cu ce ai făcut aici, cât ai fost în viaţă.” Prin atitudinea ei faţă de bani, Rachel a demonstrat că aceștia pot cumpăra fericirea, cu condiţia să îi folosești pentru a-i face pe alţii fericiţi. „Cred că fericirea vine din inimă. Este plăcut să ai o mașină nouă, o casă nouă, orice lucru nou. Poate fi chiar distractiv, dar nu ai nevoie de ele pentru a fi fericit.”

*************************************************

Gândul de vineri – 19 aprilie

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” – Matei 6:24

Brian Dyson, fostul președinte și CEO al Coca-Cola Enterprises, în timpul discursului său la a 172-a inaugurare a Georgia Tech din 6 septembrie 1991, a surprins excelent provocarea cu care ne confruntăm atunci când încercăm să jonglăm cu cele mai importante lucruri din viața noastră.

„Cred că ingredientele pentru succes, sau, cum aș spune la Coca-Cola, „formula secretă”, este o combinație de trei lucruri: viziune, să știi ce vrei să fii când vei crește; încredere, să știi cine ești; și noroc, sau ce aș numi „să fii în locul potrivit la momentul potrivit”.

[…]Pentru ca acest potențial să devină realitate, trebuie să trăiești în pace cu tine. Trebuie să fii atent la punctele tale forte și la calitățile tale și trebuie să le dezvolți la maximum. Cred că aveam în jur de 20 de ani când, în sfârșit, am descoperit acest adevăr, pentru că până atunci făcusem vrute și nevrute, încercând să fiu tot felul de lucruri pentru tot felul de oameni. Nu merge așa.

Să nu credeți că dacă aveți viziune și încredere va veni și norocul după voi. Uneori, trebuie să ți-l faci singur.

[…]În cele din urmă, v-aș atrage atenția să fiți echilibrați în viață. Imaginați-vă viața ca pe un joc în care jonglați cu cinci mingi în aer. Le numiți: muncă, familie, sănătate, prieteni și spirit.

În curând veți înțelege că „munca” este o minge de cauciuc. Dacă o lăsați să cadă, va ricoșa. Dar celelalte patru bile – familia, sănătatea, prietenii și spiritul – sunt din sticlă. Dacă renunțați la unul dintre acestea, ele vor fi irevocabil șterse, marcate, ciobite, deteriorate sau chiar spulberate. Nu vor mai fi niciodată la fel. Trebuie să înțelegeți acest lucru și să căutați un echilibru în viața voastră.”

*************************************************

Gândul de joi – 18 aprilie

„De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji.” – 1 Petru 1:13

Fiona Broome a observat că mulți oameni credeau că Nelson Mandela, luptător împotriva sistemului de guvernare din Africa de Sud, a murit în închisoare. Cu toate acestea, realitatea este că Mandela a fost eliberat în 1990, devenind apoi președinte al Africii de Sud și murind în 2013 la vârsta de 95 de ani. Această discrepanță între amintirile colective și realitate a stârnit curiozitatea cercetătoarei și a condus la denumirea fenomenului drept „efectul Mandela”.

Cercetările ulterioare au încercat să clarifice dacă creierul uman este vulnerabil la această distorsiune a memoriei. Broome a subliniat că nu este singura care a crezut greșit că Mandela a murit în închisoare, arătând astfel că efectul afectează un număr semnificativ de oameni.

Așadar, efectul Mandela nu se limitează la o singură persoană, ci reprezintă o anomalie la nivel colectiv, unde amintirile false par să se împietrească în memoria noastră comună. Unii cercetători au sugerat că acest fenomen ar putea indica existența unei dimensiuni alternative sau ar putea fi legat de funcționarea complexă a creierului uman.

În concluzie, efectul Mandela continuă să fascineze și să pună sub semnul întrebării credibilitatea memoriei noastre colective. Cu toate că rădăcinile și cauzele acestui fenomen rămân în mare măsură necunoscute, cercetările și discuțiile asupra efectului Mandela contribuie la înțelegerea complexității memoriei umane și a modului în care percepem realitatea.

Interesante sunt cercetările în domeniul psihologiei care au demonstrat că memoria umană este susceptibilă la formarea și reținerea de amintiri false. Altfel spus, cercetătorii au demonstrat că, în anumite condiții, oamenii pot să-și amintească evenimente care, de fapt, nu s-au petrecut.

*************************************************

Gândul de miercuri – 17 aprilie

„Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe!” – Mica 7:5

Când marele pianist Jan Paderewski trebuia să plece din țara natală, Polonia, pentru a susține primul său recital în Londra, și-a rugat un compatriot influent să îi ofere o scrisoare de recomandare pentru o persoană importantă din lumea muzicală britanică. Dacă lucrurile nu ar fi mers bine în cazul recitalului său, scrisoarea ar fi reprezentat o plasă de siguranță.

Pianistul a primit scrisoarea într-un plic sigilat și a plecat spre Marea Britanie, sperând ca recitalul să fie un succes și să nu aibă nevoie să o folosească. Din fericire, așa a fost, așa că scrisoarea a rămas nedesfăcută.

Câțiva ani mai târziu, în timp ce își făcea ordine printre hârtii, Paderewski a regăsit scrisoarea și a deschis-o. Aceasta spunea: „Vi-l prezint pe domnul Jan Paderewski, care cântă la pian, dar fără a avea vreun talent special pentru acest lucru.”

Bits & Pieces, January 9, 1992, p. 1 & 2

*************************************************

Gândul de marti – 16 aprilie

„El Își azvârle gheața în bucăți; cine poate sta înaintea frigului Său?” – Psalmul 147:17

Temperaturi de -40 °C sunt specifice Siberiei, nicidecum Europei. Cu toate acestea, în 1709 a avut loc un fenomen care a devenit un mister pentru oamenii de știință.

Când oamenii s-au trezit în dimineața zilei de 6 ianuarie a anului 1709, în toată Europa se instalase un ger năprasnic, iar temperaturile au ajuns în unele zone la -40 °C. Peste noapte au murit mii de oameni în somn din cauza frigului, iar acesta a fost doar începutul.

Sursele istorice menționează că Parisul a fost blocat timp de trei luni, iar oamenii nu mai găseau hrană. De asemenea, zăpada a blocat drumurile de pe continent, iar frigul extrem a înghețat râurile, făcând imposibilă aprovizionarea pe cale navigabilă.

Invazia Rusiei de către Suedia în timpul Marelui Război Nordic a fost întreruptă în iarna anului 1709. Consemnările istorice menționează că mii de soldați suedezi au murit peste noapte din cauza gerului. De asemenea, chiar și Italia a fost lovită de frig, valea râului Pad fiind blocată timp de 20 de zile de un îngheț neobișnuit. Troienele de zăpadă erau atât de mari, încât oamenii nu puteau ieși din case.

În toată Europa o mare parte dintre animale muriseră, nu mai exista pâine, nici carne și nici apă, pentru că totul se cristalizase. Singurele băuturi care au rămas lichide au fost cele alcoolice, cum ar fi whisky-ul. În acest context apocaliptic, se crede că unii oameni au fost nevoiți să recurgă la canibalism pentru a putea trece iarna.

Iarna din 1709 a fost considerată cea mai rece și mai cruntă cu care s-a confruntat Europa în ultimii 500 de ani. Când temperaturile au început în sfârșit să crească, dezghețul a provocat inundații devastatoare care au luat viața și mai multor oameni. De asemenea, înghețul extrem a afectat și solul, iar recolta anului 1709 a fost slabă.

După aceste evenimente a urmat un val de foamete, iar oamenii se comportau ca niște sălbatici. Numai în Franța au existat 155 de cazuri de rebeliune, oamenii pătrunzând în castelele bogaților pentru a căuta mâncare.

În ceea ce privește numărul de morți, cifrele sunt greu de stabilit. Istoricii estimează că aproximativ 100.000 de persoane au murit din cauza frigului numai în Franța și alte 200.000 au murit de foame.

Nici astăzi climatologii nu pot explica de ce iarna anului 1709 a fost atât de grea. Unii au dat vina pe erupțiile mai multor vulcani, iar alții asociază catastrofa cu Mica Eră Glaciară. Aceasta a avut loc între 1250 și 1850, iar perioada 1645-1715 a reprezentat vârful micii glaciațiuni. Perioada s-a caracterizat printr-o activitate solară extrem de redusă.

*************************************************

Gândul de luni – 15 aprilie

„Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” – Apocalipsa 14:7

Cu mulți ani în urmă, regele Ungariei era foarte nefericit. Căutând sprijin, a trimis să fie chemat fratele său – un prinț cu inimă bună, dar destul de indiferent. Regele i-a spus: „Sunt un mare păcătos. Mă tem să-L întâlnesc pe Dumnezeu.” Însă, auzind aceste cuvinte, prințul doar a început să râdă.

Regele a realizat că nu este înțeles. Fiind un om credincios, își dădea seama că este vinovat pentru felul în care trăise în ultima vreme și că avea nevoie serioasă de ajutor. Însă prințul nu părea să priceapă deloc gravitatea problemei, așa că regele s-a hotărât să îi dea o lecție.

În acele zile, când un om era condamnat la moarte, se obișnuia să fie trimis călăul la ușa acestuia. La orice oră din zi sau din noapte, sunetul trâmbiței era semnalul clar că urma execuția. Așadar, în toiul nopții regele a trimis călăul să sune trâmbița la ușa fratelui său. Îmbrăcându-se repede, tremurând și plin de groază, prințul a fost legat și târât în prezența regelui. În agonie, a căzut în genunchi în fața fratelui său și a implorat să știe în ce fel i-a greșit.

„Fratele meu”, a răspuns regele, „dacă vederea unui călău uman este atât de groaznică pentru tine, nu mă voi teme eu, după ce I-am greșit atât de grav lui Dumnezeu, să fiu adus înaintea scaunului de judecată al lui Hristos?”

Walk Through Rewards

*************************************************

Gândul de duminica – 14 aprilie

„Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc.” – Psalmul 40:5

Corpul uman este capabil de multe lucruri uimitoare, de procese pentru care nici măcar oamenii de știință nu au găsit explicații până în prezent. Deși multe dintre secretele corpului uman nu sunt descoperite pe deplin, câteva dintre cele pe care le cunoaștem sunt într-adevăr incredibile.

Creierul muncește și când dormi. În timpul somnului profund, ritmul cardiac și tensiunea arterială cresc. Asta conduce la o activitate intensă a creierului în faza REM. Această fază apare în fiecare noapte, ține cel puțin două ore, și are un rol crucial în formarea memoriei și în procesarea informației.

Informațiile circulă de-a lungul nervilor cu o viteză uluitoare de aproximativ 430 km/h. Această viteză incredibilă e rezultatul unui impuls electric generat de un neuron stimulat, permițând reacții rapide în situații de pericol.

Cine s-ar fi gândit că abilitatea de a roși e o superputere? Până acum, oamenii sunt singura specie de pe Pământ care se poate înroși. Această reacție involuntară are legătură cu sentimentul de jenă, o emoție complexă unică pentru specia umană.

Inima, campionul maratoanelor. Dacă trăiești până la 80 de ani, inima ta va fi bătut mai mult de trei miliarde de ori.

Dinții oamenilor sunt la fel de puternici ca cei ai rechinilor. Cercetările arată că dinții umani sunt la fel de puternici ca dinții de rechin! Smalțul dentar are aceeași duritate ca stratul exterior al dinților de rechin.

Plămânul stâng este cu aproximativ 10% mai mic decât cel drept. De ce această asimetrie? Ca să ofere mai mult spațiu inimii.

Urechile cresc neîncetat. Restul corpului nu mai crește după pubertate, dar urechile nu vor să asculte. Gravitația își spune cuvântul, făcând lobii să se alungească iar cartilajul să se extindă.

Creierul se dezvoltă în permanență. Structura creierului se află în schimbare continuă. După vârsta de opt ani, volumul materiei cenușii scade, dar densitatea sa crește. O densitate crescută a materiei cenușii permite procesarea mai multor informații și o maturizare mentală.

https://playtech.ro/2024/28-de-lucruri-uimitoare-pe-care-corpul-tau-le-face

*************************************************

Gândul de sambata – 13 aprilie

„Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.” – Deuteronomul 18:10-12

Un bărbat, pe numele său Víctor Hugo Mica Álvarez, în vârstă de 30 de ani, a fost îngropat de viu într-un sicriu, după ce a leşinat la o ceremonie neobişnuită.

Bărbatul a participat la o ceremonie închinată poporului Toba din America de Sud. Álvarez a fost invitat de un partener să bea câteva beri la ceremonie şi, potrivit spuselor sale, a ajuns să fie văzut drept o ofrandă pentru Pachamamma, sau Mama Pământ. „Ne-am dus să dansăm și singurul lucru pe care mi-l mai amintesc este că mă credeam în patul meu şi am vrut să merg la baie, dar nu mă puteam mişca. Mi-am dat seama că sunt într-un sicriu care avea acoperiș de sticlă, pe care l-am spart și așa am reușit să ies”, a declarat bărbatul presei locale.

Alvarez e convins că cei care l-ar fi îngropat de viu, într-un șantier, au vrut să-l folosească pe post de „sullu”, sau sacrificiu pentru zeița Pachamama. Bărbatul spune că a mers la poliție, dar că lucrurile au luat o altă întorsătură decât se aștepta. Polițiștii au crezut că e prea beat și spune lucruri neadevărate.

https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/un-barbat-din-bolivia-a-fost-ingropat-de-viu-si-a-2195933.html

*************************************************

Gândul de vineri – 12 aprilie

„Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor, și nu și-au iubit viața chiar până la moarte.” – Apocalipsa 12:11

Timp îndelungat, comunitatea medicală credea că ulcerul gastric era rezultatul stresului, consumului de alimente picante sau a unui exces de acid gastric. Totuși, în 1984, Barry Marshall și colegul său Robin Warren au propus o altă ipoteză:  o bacterie denumită Helicobacter pylori ar putea fi cauza ulcerelor gastroduodenale.

Deși ideea a fost întâmpinată inițial cu scepticism, Marshall și Warren au persistat în cercetările lor. După încercări nereușite de a infecta animale cu această bacterie, Marshall a decis să-și pună propria sănătate în pericol pentru a demonstra corectitudinea teoriei sale.

Într-un act îndrăzneț și neobișnuit, Marshall a ingerat deliberat bacterii H. pylori și a așteptat să vadă rezultatele. Experimentul a fost deosebit de riscant, deoarece majoritatea oamenilor de știință credeau că bacteria nu poate supraviețui în mediul acid al stomacului uman. La scurt timp după ce a efectuat experimentul, Marshall a început să aibă simptome de gastrită și să se simtă rău. Endoscopia ulterioară a confirmat prezența bacteriei în stomacul său, demonstrând că aceasta se poate dezvolta și provoca afecțiuni gastrice.

„M-am dus acasă și i-am spus soției mele despre asta și, bineînțeles, ea a spus: «Doamne, o să infectezi toată familia. De aceea ai o respirație atât de urât mirositoare. Este un dezastru»”, a declarat acesta conform Ladbible.

În 2005, după două decenii de la experimentul său îndrăzneț, Barry Marshall și Robin Warren au fost recunoscuți oficial pentru contribuția lor de excepție în domeniul medical, câștigând Premiul Nobel pentru descoperirea bacteriei Helicobacter pylori și a rolului acesteia în gastrită și ulcerul peptic.

Într-o declarație, organizatorii premiului Nobel au declarat: „Datorită acestei descoperiri de pionierat, boala ulcerului gastroduodenal nu mai este o afecțiune cronică, frecvent invalidantă, ci o boală care poate fi vindecată definitiv.”

https://www.stiridiaspora.ro/un-medic-care-a-testat-ilegal-o-teorie-mortala-pe-el-insusi-a-castigat-premiul-nobel

*************************************************

Gândul de joi – 11 aprilie

„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” – Apocalipsa 21:4

În al Doilea Război Mondial, nu doar suferința oamenilor a fost cea mai mare din istorie, ci și cea a câinilor. Fido era aproape mort când a fost găsit pe stradă de Carlo Soriani, un muncitor italian din Luci di Mugello, un orășel de lângă Florența.

Muncitorului i s-a făcut milă de el și l-a luat acasă. Fido și-a revenit ca prin minune și ceva din el i-a spus că trebuie să-și dedice întreaga viață noului său prieten.

Din prima zi în care a putut să meargă, și-a urmat credincios prietenul până la stația de unde acesta lua autobuzul ca să ajungă la fabrică. Aceeași poveste s-a repetat în fiecare zi, timp de doi ani: Carlo stătea 9-10 ore la fabrică, Fido aștepta tot atât în stație și, la întoarcerea lui Carlo, o mică explozie în doi de fericire lumina un pic tristețea Italiei.

După doi ani, însă, pe 30 decembrie 1943 fabrica lui Carlo a fost bombardată de Aliați și Carlo a murit. Fido l-a așteptat ore întregi, până noaptea, când s-a întors extrem de trist acasă. A doua zi, la ora la care trebuia să revină autobuzul, Fido era tot acolo. A treia zi fel. Și ziua următoare la fel. Și tot așa, timp de 14 ani.

Spre finalul vieții, Fido era deja o celebritate. Războiul se terminase de mult, Italia toată se schimbase, doar Fido rămânea fidel aceleiași rutine. Zi de zi, la aceeași oră, își aștepta stăpânul mort în stația de autobuz timp de câteva ore, după care pleca acasă trist. Presa și regizorii se înghesuiau în acea stație micuță de autobuz. Publicul la fel. Zilnic, la aceeași oră, o mulțime tot mai mare de curioși îl privea pur și simplu pe Fido așteptându-l pe Carlo, apoi plecând iarăși capul pleca tot mai greoi spre casă. Unii plângeau în tăcere.

Fido a murit chiar în stația de autobuz, după 14 ani de așteptări fierbinți, pe 9 iunie 1958. Cel mai important ziar național, La Nazione, i-a dedicat prima pagină a ediției de pe 10 iunie și un material interior întins pe două pagini. Iar o celebră revistă italiană, La Domenica Del Corriere, l-a pus pe copertă.

Fido are statuie în acea stație de autobuz, dar povestea frumoasă este că statuia i-a fost făcută în timp ce încă trăia. Fido a apucat așadar să-și trăiască gloria. Dar a fost ființa care nu s-a putut bucura niciodată de ea. Uneori ni se pare că merită să credem în viața de după moarte doar pentru că nu e drept ca Fido și Carlo să nu se mai revadă niciodată.

*************************************************

Gândul de miercuri – 10 aprilie

„Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” – Ioan 3:8

Hedy Lamarr a fost actrița Hollywoodului care a descoperit tehnologia ce stă la baza Wi-Fi, Bluetooth și GPS. Aceasta s-a născut pe 9 noiembrie 1914, la Viena, sub numele de Maria Kiesler, într-o familie de evrei înstăriți.

Hedy Lamarr a jucat în peste 25 de filme, iar pe lângă succesul cinematografic, în anul 1942 a patentat o metodă tehnologică denumită „Secret Communication System” (sistem de comunicare secretă). Invenția a transformat-o în co-inventatoarea tehnologiei „modulație prin spectrul de răspândire cu salturi de frecvență”, care reprezintă, de fapt, baza Wi-Fi-ului şi a Bluetooth-ului din zilele noastre.

Aproape 20 de ani mai târziu, mai exact în anul 196O, Marina americană a adoptat această tehnologie, iar principiile invenției lui Hedy Lamarr sunt încorporate în zilele noastre în numeroase aparate și dispozitive moderne. În anul 2014 numele actriței Hedy Lamarr a fost inclus în National Inventors Hall of Fame, scrie invent.org.

Hedy Lamarr a fost căsătorită de șase ori și a avut trei copii, dintre care unul adoptat. A murit pe 19 ianuarie 2000, la vârsta de 85 de ani.

https://agora.md/2023/03/08/femeile-nu-doar-nasc-lumea-ele-o-creeaza-cinci-inventii-ale-unor-femei-uimitoare

*************************************************

Gândul de marti – 9 aprilie

„Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și omul a zis: «Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om».” – Geneza 2:22-23

Câteva diferențe între bărbați și femei:

  1. În corpul feminin există mai mulți receptori nervoși decât la bărbați, astfel încât durerea este simțită mai puternic de acestea.
  2. Flexibilitatea și elasticitatea crescută a corpului feminin în comparație cu masculul este determinată genetic.
  3. Auzul este mai sensibil. Femeile pot distinge sunetele de înaltă frecvență mult mai bine decât bărbații.
  4. Pielea unei femei este de 10 ori mai sensibilă decât pielea bărbaților.
  5. Femeile sunt mult mai rezistente la stres, la viruși și la durere.
  6. Femeile, de la naștere, au un miros mai dezvoltat.
  7. Deși creierul femeilor este puțin mai mic decât cel al bărbaților, acestea funcționează mai eficient.
  8. Conform cercetărilor, femeile prezintă un risc dublu de a orbi în comparație cu bărbații.
  9. Din cauza producției ridicate de estrogen în timpul pubertății, creierul fetelor se maturizează, în general, cu doi ani mai devreme decât cel al băieților.
  10. Femeile tind să vorbească mai mult decât bărbații. Un studiu recent arată că femeile spun, în medie, cu 13.000 mai multe cuvinte pe zi decât bărbații.
  11. În întreaga lume, o femeie moare la fiecare 90 de secunde din cauza complicațiilor legate de sarcină sau naștere.
  12. Degetele femeilor sunt mult mai sensibile decât cele ale bărbaților. Acuitatea tactilă este de zece ori mai mare.
  13. Una dintre cele mai interesante curiozități despre femei este că inima femeilor bate mai repede decât cea a bărbaților.

*************************************************

Gândul de luni – 8 aprilie

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.” – Ioan 15:9

Poate într-o zi vom râde,

Poate într-o zi vom ști

Că ce pare un obstacol

E un motiv pentru-a iubi.

Poate că întreaga lume

Într-o zi va reuși

S-aibă dragoste în inimi

Și atunci toți vom zâmbi.

Poate n-are rost să plângem,

Poate n-are rost să fim,

Dar eu cred că totuși are

Însă mulți din noi nu știm.

Dragostea e rostul vieții

Să nu stai prins în trecut

Cel ce are-n el iubire

Are cel mai trainic scut.

Elena Coadă, Dragostea e rostul vieții

*************************************************

Gândul de duminica – 7 aprilie

„Nu un vrăjmaș mă batjocorește, căci aș suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aș ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce și prieten cu mine!” – Psalmul 55:12-13 

Cu toate că istoria e plină de poveștile eroice ale unor oameni curajoși, Witold Pilecki este, într-adevăr, un caz special, iar asta nu numai dintr-un punct de vedere. În primul rând, trebuie menționat că bărbatul de origine poloneză a trăit „pe pielea lui” toate ororile care s-au întâmplat în timpul vieții sale.

S-a născut în Olonets (astăzi în Rusia), în 1901, și s-a alăturat încă din școală soldaților polonezi care voiau renașterea țării. În 1920, lupta împotriva rușilor, în războiul polono-sovietic, ca imediat după aceea să se întoarcă în satul părinților săi.

În 1939, anul în care Germania Nazistă invada Polonia, Pilecki se întorcea în armată, luptând, de data aceasta, împotriva celor care încercau și reușeau să-i invadeze țara. Și, pentru că nemții țineau secrete ororile care se întâmplau la Auschwitz, nimeni nu știa cu exactitate gravitatea situației din interiorul lagărului de concentrare, cu toate că se bănuia. Așadar, pentru a afla ce se întâmplă acolo, Pilecki avea să se lase prins de armata nazistă, astfel încât să ajungă la Auschwitz, ceea ce se și întâmpla. Din interior, bărbatul trimitea informații către rezistența poloneză. „Construim un crematoriu care ne este destinat”, avea să raporteze el, într-una dintre scrisorile ce reușeau să treacă dincolo de gardul ghimpat. În 1943, el reușea să evadeze, împreună cu alți câțiva deținuți. În 1945, după terminarea războiului, Witold Pilecki se întorcea acasă, însă aici avea să înfrunte o altă realitate, aproape la fel de sumbră cu cea de la Auschwitz.

Convins că regimul comunist nu e cu mult diferit față de cel nazist, el a continuat să lupte în armata de rezistență, știind că nici rușii nu erau cea mai bună soluție. Strângea informații despre regim și descoperea crimele comise de comuniști. Firește, nu a durat mult până când bărbatul a fost descoperit și capturat. În data de 8 mai 1947 el era arestat și condamnat pentru uneltire împotriva regimului, beneficiind de un proces menit să servească drept „învățătură de minte” pentru oricine altcineva ar fi putut să mai aibă intențiile lui Pilecki. În data de 25 mai 1948 eroul de la Auschwitz era executat în stil „Katyn”. Această metodă poloneză presupune împușcarea în cap, pe la spate, de la o distanță extrem de mică.

https://historia.ro/sectiune/general/povestea-lui-witold-pilecki-omul-care-s-a-oferit-582753.html

*************************************************

Gândul de sambata – 6 aprilie

„Ionatan a întărit și mai mult față de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.” – 1 Samuel 20:17

David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de știre dacă tatăl tău ți-ar răspunde cu asprime?” Și Ionatan a zis lui David: „Vino să ieșim pe câmp.” Și au ieșit amândoi pe câmp. […] David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă, și împăratul a luat loc la ospăț ca să mănânce. Împăratul a șezut ca de obicei pe scaunul lui lângă perete. Ionatan s-a sculat, și Abner a șezut lângă Saul; dar locul lui David a rămas gol. Saul n-a zis nimic în ziua aceea; „Căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat, negreșit nu este curat.” A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?” Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. El a zis: „Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, și fratele meu mi-a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd frații.” Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.” Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: „Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale? Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.” Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, și i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?” Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse. A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David și era însoțit de un băiețaș. El i-a zis: „Dă fuga și găsește săgețile pe care le voi trage.” Băiatul a alergat, și Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el. Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine.” I-a strigat iarăși: „Iute, grăbește-te, nu te opri!” Și băiatul lui Ionatan a strâns săgețile și s-a întors la stăpânul lui. Băiatul nu știa nimic: numai Ionatan și David înțelegeau lucrul acesta. Ionatan a dat băiatului armele și i-a zis: „Du-te și du-le în cetate!” După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. Și Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: „Domnul să fie pe vecie între mine și tine, între sămânța mea și sămânța ta!” David s-a sculat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

Biblia, 1 Samuel 20:10-11; 20:24-42

*************************************************

Gândul de vineri – 5 aprilie

„David sfârșise de vorbit cu Saul. Și de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el. În aceeași zi, Saul a oprit pe David și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său. Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui.” –  1 Samuel 18:1-3

Prietenul meu a murit acum câțiva ani. Astăzi am primit un apel surpriză de la numărul lui. S-a dovedit a fi fiul lui cel mic. Îmi cere o bicicletă.

L-am întrebat dacă mă cunoaşte. El a răspuns:

„Nu, dar am găsit o fotografie a tatălui meu cu un bărbat şi pe spatele fotografiei am văzut acest număr şi textul: «Dacă ai nevoie de ceva şi nu voi fi prin preajmă, întreabă-l, el sunt eu, doar în alt loc».”

Aşa trebuie să fie toate prieteniile.

Tu ai un prieten pe care să te bazezi dacă nu mai eşti?

*************************************************

Gândul de joi – 4 aprilie

„Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David; și fiica sa Mical iubea pe David.” – 1 Samuel 18:28

David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui și a ucis două sute de oameni dintre filisteni, le-a adus prepuțurile și a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i-a dat de nevastă pe fiica sa Mical. Saul a văzut și a înțeles că Domnul era cu David; și fiica sa Mical iubea pe David. Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David și toată viața i-a fost vrăjmaș. Domnitorii filistenilor ieșeau la luptă; și ori de câte ori ieșeau, David avea mai multă izbândă decât toți slujitorii lui Saul, și numele lui a ajuns foarte vestit. Saul a vorbit fiului său Ionatan și tuturor slujitorilor lui să omoare pe David. Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de știre și i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzește-te, dar, mâine dimineață, stai într-un loc tăinuit și ascunde-te. Eu voi ieși și voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice și-ți voi spune.” Ionatan a vorbit bine de David tatălui său, Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat față de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat față de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău; și-a pus în joc viața, a ucis pe filistean, și Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut și te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat și să omori fără pricină pe David?” Saul a ascultat glasul lui Ionatan și a jurat, zicând: „Viu este Domnul, că David nu va muri!” Ionatan a chemat pe David și i-a spus toate cuvintele acestea; apoi l-a adus la Saul; și David a fost înaintea lui ca mai înainte. Războiul urma înainte. David a mers împotriva filistenilor și s-a bătut cu ei, le-a pricinuit o mare înfrângere, și au fugit dinaintea lui. Atunci duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care ședea în casă, cu sulița în mână. David cânta, și Saul a vrut să-l pironească cu sulița de perete. Dar David s-a ferit de el, și Saul a lovit cu sulița în perete. David a fugit și a scăpat noaptea. Saul a trimis niște oameni acasă la David, ca să-l pândească și să-l omoare dimineața. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de știre și i-a zis: „Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.” Ea l-a coborât pe fereastră, și David a plecat și a fugit. Așa a scăpat. În urmă, Mical a luat terafimul și l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului și l-a învelit cu o haină. Când a trimis Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: „Este bolnav.” Saul i-a trimis înapoi să-l vadă și a zis: „Aduceți-l la mine în patul lui, ca să-l omor.” Oamenii aceia s-au întors, și iată că terafimul era în pat, și în jurul capului era o piele de capră. Saul a zis către Mical: „Pentru ce m-ai înșelat în felul acesta și ai dat drumul vrăjmașului meu, și a scăpat?” Mical a răspuns lui Saul: „El mi-a zis: „Lasă-mă să plec, ori te omor!” Așa a fugit și a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, și i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel și a locuit în Naiot.

Biblia, 1Samuel 1:27-30; 19:1-18

*************************************************

Gândul de miercuri – 3 aprilie

„Niciunul nu-ți apără pricina ca să-ți lege rana; nu-i niciun leac, niciun mijloc de vindecare! Toți cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu-i pasă de tine.” – Ieremia 30:13-14

Cu ani în urmă, antropologul Margaret Mead a fost întrebată de o studentă despre ceea ce ea consideră a fi primul semn al civilizației într-o cultură. Studenta se aștepta ca Mead să vorbească despre cârlige de pește, vase de lut sau pietre de măcinat. Dar nu. Mead a spus că primul semn al civilizației într-o cultură antică a fost un femur (coapsă) care fusese rupt și apoi vindecat. Mead a explicat că în regnul animalelor, dacă îți rupi piciorul, vei muri. Nu poți fugi de pericol, să mergi la râu pentru a bea apă sau să cauți mâncare. Ești carne pentru fiarele rătăcitoare. Niciun animal nu supraviețuiește unui picior rupt, suficient de mult, pentru ca osul să se vindece. Un femur rupt care s-a vindecat este o dovadă că cineva și-a luat timp să rămână cu cel care a căzut, a legat rana, a transportat-o la un loc sigur și a acompaniat persoana spre recuperare.
„A ajuta pe altcineva aflat în dificultate este locul unde începe civilizația”, a spus Mead.
Suntem cei mai buni când îi slujim pe ceilalți.

*************************************************

Gândul de marti – 2 aprilie

„Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.”- 1 Corinteni 10:24

Teama de poluare ar trebuie să fie mai ascuțită, în anotimpul rece, pentru cei de la etajul trei. Lăsarea motoarelor pornite la automobile afectează mediul înconjurător și este chiar pedepsită de lege în unele țări europene.
În special locatarii clădirilor din jur au de suferit, dar nu cei de la primele două etaje, cum s-ar putea crede. Gazele toxice evacuate, fiind calde și mai ușoare decât aerul rece, se ridică de la sol, apoi se răcesc rapid și rămân la o înălțime de aproximativ zece metri, cam în dreptul etajului trei. Mai sus, de la etajul cinci, concentrația de poluanți ajunge să fie chiar de trei ori mai mică.
Și în România s-au făcut primii pași. Asociațiile Ecopolis și Părinți de Cireșari au anunțat că fac demersuri pentru ca inițiativa „Oprește motorul!” să devină lege. Inițiativa s-ar putea transpune în Codul Rutier: „staționarea cu motorul pornit să fie interzisă”.
Campania „Oprește motorul!” s-a derulat, toamna trecută, în 23 de școli, știut fiind că, în lipsa locurilor de parcare, părinții își așteaptă copiii în fața instituțiilor de învățământ, de cele mai multe ori, cu motorul pornit.
„Prin această campanie, nu doar informăm copiii despre pericolele poluării ci îi ajutăm să identifice surse de poluare și, cel mai important, îi înarmăm cu instrumentele necesare pentru a deveni ambasadori activi în
familia și comunitățile lor”, a spus Elena Lucaci, președintele Asociației Părinți de Cireșari.

https://newsweek.ro/social/soferii-care-stationeaza-cu-motorul-pornit-amendati

*************************************************

Gândul de luni – 1 aprilie

„Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!” – Osea 6:3

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,

Și-n cuibul meu a poposit pe rând

Și porumbelul alb, și vulturul flămând,

Și soarele, și vântul, și tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful și tăcerea,

Că-i prăfuit de vânturi și de griji mărunte…

Pe cine-așteaptă cuibul meu din munte,

De-mi cere iar să-i curăț încăperea?

Covor de frunze netede și moi

Aștern în cuib și-l primenesc cu cer,

Apoi cobor perdele de mister

Pe farmecul enigmei celei noi.

Și-așa, adăpostit de vânt și soare,

Căminul sufletului meu deschis

Așteaptă solul ultimului vis,

Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

Claudia Millian-Minulescu, Primăvară

*************************************************

Gândul de duminica – 31 martie

„Nebun ce ești! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi.” – 1 Corinteni 15:36

Thomas Edison a inventat microfonul, fonograful, becul cu lumină incandescentă, bateria cu acumulatori, filmul cu sunet și peste 1.000 de alte lucruri. La o privire superficială, ar putea părea că viața sa a fost numai un șir de succese. Însă nici el nu a fost scutit de încercări și suferințe.

În decembrie 1914, Edison încerca deja de 10 ani să construiască o baterie cu acumulatori funcțională, iar situația lui financiară nu era deloc roz. Într-o seară, în sala cu echipamente pentru film a izbucnit pe neașteptate un incendiu. În câteva minute, toate obiectele din cameră, majoritatea ușor inflamabile, erau în flăcări. La fața locului au sosit echipe de pompieri din opt orașe din jur, dar căldura era atât de intensă și presiunea apei atât de scăzută încât încercarea de a stinge flăcările a fost inutilă. Totul a fost distrus.

Edison avea 67 de ani. Cu toate bunurile sale aruncate pe apa sâmbetei, toată lumea se întreba dacă marele inventator va ceda nervos.

Fiul de 24 de ani al lui Edison, Charles, își căuta frenetic tatăl. Când în sfârșit l-a găsit, Edison privea calm focul, cu fața strălucindu-i în lumina flăcărilor, iar părul fluturându-i în vânt. „Inima mă durea pentru el”, a povestit Charles. „Avea 67 de ani – nu mai era un om tânăr, iar acum totul se mistuia. Când m-a văzut, m-a strigat, întrebându-mă de mama. I-am spus că nu știu unde este și mi-a răspuns: «Găsește-o și adu-o aici! Cât va trăi, nu o să mai vadă așa ceva!»”

A doua zi, în timp ce privea rămășițele carbonizate ale atelierului său, Edison a spus: „Există o mare valoare în dezastre. Acum, toate greșelile noastre au fost mistuite de foc. Slavă Domnului că o putem lua de la început!”

Trei săptămâni mai târziu, Edison prezenta lumii primul fonograf.

Swindoll, Hand Me Another Brick, Thomas Nelson, 1978, pp. 82-3, and Bits & Pieces, November, 1989, p. 12

*************************************************

Gândul de sambata – 30 martie

„Oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă. Lăudați pe Domnul cu harpa, lăudați-L cu lăuta cu zece corzi.” – Psalmul 33:1-2

O văduvă în vârstă, care se deplasa cu dificultate, își dorea mult să lucreze pentru Dumnezeu.

După ce s-a rugat în acest sens, și-a dat seama că ar putea aduce binecuvântare altora cântând la pian. A doua zi, ea a pus acest mic anunț în ziar: „Pot cânta zilnic imnuri la pian, prin telefon, pentru cei bolnavi și descurajați – serviciul este gratuit”.

Anunțul includea și numărul de telefon pe care ascultătorii trebuia să îl formeze. Când oamenii sunau, ea îi întreba: „Ce imn ați dori să ascultați?”

Imnurile cântate de ea au înveselit sute de oameni, pe parcursul multor luni. Mulți dintre ei și-au deschis sufletele în fața ei, iar ea a putut să-i ajute și să-i încurajeze.

sermonillustrations.com

*************************************************

Gândul de vineri – 29 martie

„Să nu fie printre voi nicio rădăcină care să aducă otravă și pelin.” – Deuteronomul 29:18

Un studiu recent, finanțat de Cancer Research UK, a arătat că cancerele legate de fumat răpesc anual viața a 1,3 milioane de persoane în Marea Britanie, SUA și în țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud). Împreună, aceste șapte țări reprezintă peste jumătate din povara globală a deceselor cauzate de cancer în fiecare an.

Cercetarea, condusă de oameni de știință de la Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), Universitatea Queen Mary din Londra (QMUL) și Kings College London, a constatat că fumatul, împreună cu alți trei factori de risc care pot fi preveniți (consumul de alcool, supraponderabilitatea sau obezitatea și infecțiile cu HPV), au contribuit la aproape 2 milioane de decese în total.

Potrivit studiului publicat în EClinicalMedicine, fumatul a avut cel mai semnificativ impact, ducând la pierderea a 20,8 milioane de ani de viață. Atunci când sunt combinați, acești patru factori de risc au reprezentat peste 30 de milioane de ani de viață pierduți anual.

Pe de altă parte, dr. Judith Offman, profesor la Universitatea Queen Mary din Londra, a subliniat că și cancerul de col uterin are un impact devastator la nivel mondial, o persoană murind din cauza acestei boli la fiecare 2 minute. 90% dintre aceste decese au loc în țările cu venituri mici și medii.

Ea a subliniat că programele complete de screening și vaccinare împotriva HPV au potențialul de a reduce semnificativ aceste decese. Prin punerea în aplicare a unor astfel de inițiative, împreună cu screeningul cervical, ea crede că cancerul de col uterin ar putea fi eliminat ca problemă de sănătate publică.

*************************************************

Gândul de joi – 28 martie

„Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?” – Iov 11:7-8

Iată câteva idei despre știință culese de la școlari:

„Poți să asculți tunetul după ce vezi fulgerul și să calculezi cât de aproape erai să fii lovit. Dacă nu auzi nimic înseamnă că ai fost lovit, deci nici nu mai contează.”

„Când planetele se mișcă în cercuri spunem că orbitează. Când oamenii se mișcă în cercuri spunem că aiurează.”

„O vibrație este o mișcare ce nu poate să se hotărască în ce direcție să o ia.”

„Genetica explică de ce arăți ca tatăl tău, iar dacă nu arăți ca tatăl tău, de ce ar trebui să arăți ca el.”

„Vidul înseamnă nimic. Vorbim despre el doar ca să știe că știm că există.”

„Noi spunem că motivul principal pentru dispariția parfumului din sticluță este evaporarea. Evaporarea e învinuită pentru multe lucruri cărora oamenii uită să le pună capacul.”

„Nu știu sigur cum se formează norii. Dar norii știu cum să se formeze și acesta e lucrul cel ma important.”

„Procesele izoterme și izobare sunt chiar mai importante decât sună numele lor.”

„Întrebare: În ce moduri suntem dependenți de soare? Răspuns: Putem să ne bazăm întotdeauna pe el pentru arsuri solare și pentru existența valurilor mării.”

Harold Dunn in Boston Globe

*************************************************

Gândul de miercuri – 27 martie

„Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini.” – Deuteronomul 28:13

Puteți avea un copil mai inteligent, totul depinde de așteptările dumneavoastră.

Înainte de a fi tentat să spuneți: „Nu este adevărat”,  lăsați-mă să vă povestesc despre studiul clasic al psihologului social de la Harvard Robert Rosenthal.

Toți copiii dintr-o școală primară din San Francisco au primit un test standard de IQ la începutul anului școlar. Profesorilor li s-a spus că testul ar putea prezice ce elevi ar putea avea o creștere rapidă a funcționării academice și intelectuale. Cercetătorii au extras l-a întâmplare câteva nume apoi le-au spus profesorilor că aceștia erau copiii care prezentau un potențial ridicat de îmbunătățire.

În mod firesc, profesorii au crezut că acei copii au fost selectați datorită performanțelor obținute la teste și au început să-i trateze ca pe niște copii speciali.

Și cel mai uimitor lucru s-a întâmplat – copiii au înregistrat creșteri! Elevii din clasa întâi, ai căror profesori se așteptau să avanseze intelectual, au făcut un salt de 27,4 puncte, iar elevii din clasa a doua au crescut în medie cu 16,5 puncte mai mult decât colegii lor. Un copilaș care fusese clasificat inițial ca fiind retardat mintal cu un IQ de 61, a obținut un scor de 106 puncte.

Vedeți, modul în care este tratat un copil are mult de-a face cu modul în care acel copil se vede pe sine și, în cele din urmă, se comportă.

Așadar, care este mesajul pentru părinți? Doar atât: Fiecare copil beneficiază de pe urma cuiva care crede în el, iar cu cât este mai mic copilul, cu atât este mai important să ai așteptări mari. Poate că nu aveți un Einstein, dar copilul dumneavoastră are posibilități! Așteptați-vă la ce e mai bun și sunt șanse ca exact asta să primiți.              

Kay Kuzma, Family Times, Vol. 1, No. 3, Fall, 1992, p. 1

*************************************************

Gândul de marti – 26 martie

„Nu vă înșelați: «Tovărășiile rele strică obiceiurile bune».” – 1 Corinteni 15:33

„Atomic Habits: Schimbări mici, rezultate remarcabile” de James Clear este o carte influentă care explorează puterea obiceiurilor și cum micile schimbări din rutina zilnică pot duce la rezultate remarcabile. Clear argumentează că succesul nu se obține printr-un salt masiv, ci prin îmbunătățiri incrementale și constante – obiceiuri „atomice”.

Prima lege: „Fă-l evident”, implică crearea de declanșatori pentru a face obiceiurile noi mai ușor de observat și, prin urmare, mai probabil de urmat. De exemplu, dacă vrei să citești mai mult, lasă o carte vizibilă pe noptieră.

A doua lege: „Fă-l atrăgător”, sugerează că ar trebui să încerci să asociezi obiceiurile noi cu sentimente pozitive. De exemplu, dacă îți dorești să te trezești mai devreme, poți planifica un mic dejun delicios sau o altă recompensă după ce îți atingi obiectivul.

A treia lege: „Fă-l ușor”, se referă la reducerea barierei de intrare pentru obiceiul tău. Dacă dorești să te antrenezi mai mult, începe cu doar câteva minute pe zi în loc să încerci să faci un antrenament de o oră de la început.

Ultima lege: „Fă-l satisfăcător”, este despre crearea unei recompense imediate care te face să asociezi obiceiul cu un sentiment de plăcere, astfel încât să fii motivat să îl continui.

Clear susține că schimbarea efectivă a obiceiurilor necesită abordarea lor din toate cele patru perspective. El încurajează cititorii să experimenteze și să descopere ce funcționează cel mai bine pentru ei, subliniind că nu există o soluție unică pentru toți.

În rezumat, el susține că nu trebuie să încercăm să schimbăm totul odată, ci să ne concentrăm pe îmbunătățiri mici și constante. El subliniază că nu este vorba doar despre a face mai multe, ci despre a face lucrurile care contează cu adevărat.

*************************************************

Gândul de luni – 25 martie

„Fraților, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, și-l întoarce un altul, să știți că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate.”

Într-o seară, după spectacol, Oana Pellea, a avut o întâlnire deosebită. În holul Teatrului Național o aștepta un domn cu un buchet mare de flori. Acesta a început să-i povestească:

„Doamna Oana, eu am venit să vă spun o poveste.

Acum foarte mulți ani, era într-un sat, undeva prin munți, la o masă noaptea, târziu, un puști care bea 50 gr de țuică. Și bea știind că este ultimul pahar, pentru că după acest ultim pahar se va duce și se va sinucide din amor. Fusese refuzat de iubirea de la 18 ani. Și … s-a deschis o ușă la acea crîșmă nenorocită și a intrat un grup de oameni care  erau foarte veseli și care râdeau și au comandat de mâncare și care vorbeau tare și erau fericiți acei oameni. Puștiul ăsta, cu cât se uita mai mult la oamenii aceia cu atât se întrista mai tare, pentru că el știa că e singur, că e refuzat în amor și așa mai departe. Din tot grupul acela s-a ridicat, la un moment dat, un domn. A venit la masă, s-a așezat cu puștiul ăsta și l-a întrebat: «De ce, mă băiatule, ești așa de trist?» Și domnul respectiv a stat cu acel puști până dimineața la cinci, vorbind despre viață, și… puștiul nu s-a mai sinucis.

Eu sunt puștiul și domnul acela a fost tatăl dumneavoastră, Amza Pellea.”

https://vm.tiktok.com/ZGe123w9t

*************************************************

Gândul de duminica – 24 martie

„Bea apă din fântâna ta și din izvoarele puțului tău.” – Proverbe 5:15

Amza Pellea a rămas în amintirea tuturor ca Nea’ Mărin, personaj care a devenit aproape sinonim cu actorul. Fiica acestuia a postat pe Facebook un mesaj impresionant la împlinirea a 34 de ani de la moartea lui.

 „Tată, în ziua în care ai plecat cerul nu era ca azi. Nu. Era mult mai gri. Era mai frig. Era mai urât afară.  Pământul pe care călcăm era mai tânăr… ca şi pământul din mine. Mama (Domnica Pellea, n.r.) era lângă mine… acum e lângă tine. Oamenii erau la fel… frumoşi, urâţi, buni, răi, meschini, generoşi, laşi, curajoşi… oameni şi ei. Oamenii încă mai râd, încă mai plâng, încă iubesc, urăsc, încă sunt oameni. Mulţi s-au născut, mulţi au murit.  Multe am aflat, multe am uitat. Multe s-au schimbat de atunci. Nu s-a schimbat nimic. Totul e la fel fiind total diferit. Marea e tot acolo. Munţii sunt la locul lor. Soarele unde-l ştii. Doar că… Dorul, dorul e din ce în ce mai mare. Dorul doare tăcut, acut. 34 de ani de dor. Îţi mulţumesc că în fiecare zi eşti în şi cu mine. Te iubesc!“, a scris Oana Pellea pe Facebook.

Oana Pellea a reuşit în anul 2013 să îi îndeplinească tatălui ei ultima doirnţă rostită pe patul de moarte, să aibă o fântână în locul unde a văzut lumina zilei.

Comemorare impresionantă a actorului Amza Pellea, a avut loc acasă la Băileşti, la 34 de ani de la moartea sa. Sute de oameni au pornit cu candele aprinse într-o procesiune spre casa memorială Amza Pellea.  

Amza Pellea s-a născut pe data de 7 aprilie 1931 în Băileşti, Dolj, A fost unul dintre cei mai apreciaţi actori români de teatru şi film. A murit pe data de 12 decembrie 1983 în Bucureşti, la vârsta de 52 de ani.

*************************************************

Gândul de sambata – 23 martie

„Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești, și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?” – Ioan 3:12

Era o zi însorită, iar doamna Emilia își parcase fericită mașina de culoare roșu-aprins în apropiere de marele cort al circului. În timp ce mergea spre intrare, observă cu stupoare cum unul dintre elefanți se îndrepta hotărât chiar spre mașina ei! Urmărit de câțiva îngrijitori care îl strigau, elefantul ajunse la mașină și se așeză cu picioarele din față pe capotă, strivind-o. Ajunși din urmă, îngrijitorii de la circ prezentară mii de scuze, explicându-i doamnei că elefantul pur și simplu iubea la nebunie culoarea roșu.

Pentru că mașina încă putea fi condusă, femeia se urcă la volan, plecând spre casă și gândindu-se la reparațiile necesare automobilului. Deodată, văzu în fața ei un ambuteiaj: două mașini se ciocniseră destul de serios. În câteva minute ajunse la fața locului și ambulanța, iar personalul medical se grăbi către mașina roșie strivită de elefant. „O, nu”, spuse doamna Emilia, „eu nu am fost implicată în acest accident. Un elefant s-a așezat pe mașina mea.” Uitându-se cu subînțeles unii la alții, medicii spuseră cu blândețe: „Haideți cu noi până la spital. Suntem siguri că nu ar strica un control.” În ciuda protestelor sale vehemente, doamna Emilia a fost urcată în ambulanță și luată la spital, pentru a vedea ce se poate face și cât de grav se lovise la cap.

Bits & Pieces, October, 1991

*************************************************

Gândul de vineri – 22 martie

„Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, și niciun pom rău care să facă rod bun. Căci orice pom se cunoaște după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini.” – Luca 6:43-44

Fidel Castro (1926 – 2018) va fi întotdeauna una dintre cele mai amintite figuri politice din istorie. Cu toate acestea, dacă îi întrebi pe cubanezi, părerile sunt împărțite: în timp ce pentru unii a fost cel mai mare lider din istoria Cubei, pentru alții a fost cel mai crud dictator pe care l-a cunoscut țara.

La 27 aprilie 1963, Fidel Castro începea prima sa călătorie în URSS, o vizită care a durat 40 de zile. O fotografie iconică îl arată pe Fidel fumând un trabuc cubanez și purtând la mână două ceasuri Rolex, în timp ce se afla la Kremlin pentru o discuție cu Nikita Hrușciov. La acea vreme, aceste imagini au fost cenzurate, dar, după căderea Uniunii Sovietice, au ieșit la lumină multe fotografii și documente secrete, inclusiv imagini din timpul întâlnirii dintre Hrușciov și Fidel Castro.

Deși nu există o explicație oficială pentru care Fidel Castro purta două ceasuri Rolex în același timp, mulți cred că acestea îi facilitau liderului cubanez să vadă ora Moscovei și ora Havanei dintr-o singură privire. Se pare că Fidel avea probleme serioase în a-și da seama ce oră este, în ciuda faptului că trebuie sa faci niște calcule simple. Ora Moscovei era GMT+3, iar cea a Havanei GMT-4. Deci trebuia să scadă 7 ore pentru a-și da seama ce oră este în țara sa.

Curiozități despre Fidel Castro:

A fost fiul unui imigrant spaniol pe nume Angel Castro Arguiz, care a ajuns în Cuba în 1899;

Fidel a avut 9 copii cu 5 femei;

Averea sa personală a fost evaluată de revista Forbes la peste 900 de milioane de dolari;

A supraviețuit la peste 634 de încercări de asasinat, majoritatea puse la cale de către serviciile secrete americane;

Cel mai lung discurs al său a durat 7 ore și 10 minute;

Fidel Castro a condus Cuba timp de 47 de ani.

*************************************************

Gândul de joi – 21 martie

„Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Și-au pierdut mintea toți cei ce săvârșesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, și nu cheamă pe Domnul?” – Psalmul 14:3-4

La mijlocul secolului al XVII-lea, într-o perioadă cunoscută în istorie sub denumirea de Epoca de Aur a Olandei, Johan de Witt a fost considerat una dintre figurile proeminente.

În timpul guvernării lui Johan, Țările de Jos au început să se afirme ca o putere europeană majoră, iar marina a permis țării să revendice o cotă semnificativă din comerțul mondial. Johan de Witt a ocupat funcția de prim-ministru aproape 20 de ani.

Acesta s-a remarcat prin opoziția sa fermă față de nobilii din Casa Orange-Nassau, exprimându-și convingerile în favoarea unei Republici Olandeze democratice. Cu alte cuvinte, el nu dorea ca monarhia să preia puterea.

Această poziție a atras nu doar admirația, ci și ostilitatea unor segmente puternice ale societății. Într-un context în care tensiunile geopolitice s-au accentuat, Franța și Anglia au declarat război Republicii Olandeze în aprilie 1672. Mai târziu, pe 21 iunie, a avut loc o tentativă de asasinat împotriva sa. A fost grav rănit într-un atac cu cuțitul și a fost nevoit să demisioneze câteva săptămâni mai târziu. Dar nici asta nu i-a satisfăcut pe adversarii săi fanatici. Oponenții politici l-au arestat pe Cornelius, care era fratele și cel mai apropiat colaborator al lui Johan. Bărbatul a fost acuzat de înaltă trădare. Johan și-a vizitat fratele în închisoarea în care era ținut înainte de plecarea în exil. Această zi a marcat și sfârșitul lor tragic, deoarece au fost atacați de membri ai miliției din Haga și apoi împușcați. După aceea, cadavrele lor au fost predate mulțimii furioase, fiind ulterior mutilate și dezmembrate. Există mărturii că mulți oameni au început să prăjească părți din membrele cadavrelor, iar apoi le-au mâncat.

Asasinarea brutală a unui om pe care istoria l-a consemnat drept un lider extrem de capabil este privită de olandezi drept unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria țării lor.

*************************************************

Gândul de miercuri – 20 martie

„Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” – Matei 6:17-18

Yoshinori Ohsumi, profesor la Institutul Tehnologic din Tokyo, a câștigat premiul Nobel pentru Medicină în 2016. Cercetătorul japonez este specializat în biologie celulară. Premiul Nobel îi revine pentru descoperirile sale în domeniul mecanismelor autofagiei. Practic, Yoshinori Ohsumi a descoperit mecanismul prin care celulele își distrug și își reciclează propriul conținut, ceea ce ar putea duce la o mai bună înțelegere a unor boli precum cancerul, Parkinson și diabetul de tip 2.  Ce este autofagia celulară?  Autofagia (cuvânt care provine din greacă auto – singură, fagein – a mânca) este un proces prin care celula eukariotică își poate recicla o parte a conținutului ei. Practic, componentele celulare se degradează și se reciclează singure. Profesorul japonez a descoperit 15 gene esențiale pentru autofagie. Descoperirile lui Ohsumi duc la o nouă înțelegere a proceselor prin care celula își reciclează conținutul. Autofagia este un proces de importanță fundamentală în numeraose procese fiziologice, cum ar fi adaptarea la înfometare sau răspunsul la infecții. Mutațiile genelor responsabile pentru autofagie pot cauza boli, iar procesul are legătură inclusiv cu cancerul și bolile neurologice, arată comitetul Nobel.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/premiul-nobel-pentru-medicina-2016

*************************************************

Gândul de marti – 19 martie

„Mai bine o mustrare pe față, decât o prietenie ascunsă.” – Proverbe 27:5

Cugetări pentru viață:

Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.

Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cei care merită nu te vor face să plângi.

Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa.

Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.

Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.

Poate că pentru lume eşti doar o singură persoană, dar pentru o anumită persoană eşti întreaga lume.

Nu îţi petrece timpul cu cineva care nu e dispus să şi-l petreacă cu tine.

Poate că Dumnezeu va dori să cunoşti multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaşte persoana potrivită, pentru ca atunci când o vei cunoaşte în sfârşit, să ştii să fii recunoscător.

Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut.

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere.

Caută să devii un om mai bun şi asigură-te că ştii cine eşti tu înainte de a cunoaşte pe cineva şi a aştepta ca acea persoană să ştie cine eşti.

Nu te agita atât, lucrurile cele mai bune se petrec atunci când te aştepţi mai puţin.

Gabriel Garcia Marquez

*************************************************

Gândul de luni – 18 martie

„Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.” – 1 Corinteni 13:3

Dale Schroeder, originar din Iowa, a fost un om cinstit și modest. S-a născut și a fost crescut alături de sora sa, Lila, de către mama lor singură, și nu a avut propriul dormitor decât după ce a ajuns la vârsta adultă.

A trăit modest toată viața sa, petrecând 67 de ani ca tâmplar la aceeași firmă, Moehl Millwork din Des Moines. Dale nu s-a căsătorit niciodată și nici nu a avut copii, așa că viața lui se învârtea în jurul mersului la biserică și a muncii.

„A trăit cât se poate de simplu, dar a lăsat în urmă o moștenire atunci când a murit.”, a declarat Steve Nielsen, un prieten apropiat al lui Dale, scrie Bright Side.

Dale adunase câteva cecuri de la Securitatea Socială pe care nu le încasase niciodată. Dar, înainte de a muri, s-a dus la avocatul său pentru că dorea să doneze suma respectivă unei cauze bune. Dale avea o dorință specifică: să ofere copiilor bogăția și cunoștințele de care el a fost lipsit când era copil. „Nu am mers niciodată la facultate. Așa că aș vrea să ajut copiii să meargă la facultate”, a spus Nielsen.

Banii lui Schroeder, puțin mai puțin de 3 milioane de dolari, au trimis tineri din Iowa la facultate în ultimii 14 ani, datorită fundației lui Dale. Kira Conard, una dintre persoanele care se pot numi acum „Copiii lui Dale”, are o poveste deosebit de frumoasă. A absolvit liceul, dar a trebuit să renunțe la ideea de a urma o facultate din cauza limitărilor financiare. Asta până când a aflat despre Dale Schroeder.

„Am izbucnit imediat în lacrimi”, și-a amintit Conard. Ea nu este însă singura; acest om uimitor a salvat, de asemenea, un număr mare de alte persoane. Bursele au fost acordate pentru prima dată în 2007, iar ultimul grup de beneficiari s-a înscris la facultate în 2015. În această perioadă, 33 de studenți din Iowa au primit studii universitare gratuite.

https://www.avantaje.ro/articol/dale-schroeder-si-a-folosit-averea-pentru-a-trimite-tineri-la-facultate

*************************************************

Gândul de duminica – 17 martie

„Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, și nu mănâncă pâinea lenevirii.” – Proverb 31:27 

Timp de mulți ani, Monterey, un oraș de pe coasta californiană, a fost un paradis pentru pelicani. Când pescarii curățau peștele, le aruncau lor resturile, așa că păsările erau foarte bine hrănite și au devenit grase și leneșe. Însă a venit o zi când situația s-a schimbat. Oamenii au început să utilizeze toate părțile peștilor în producție, așa că pelicanii au rămas fără hrană. Când a venit schimbarea, păsările nu au făcut niciun efort pentru a-și obține mâncarea de unele singure. Au așteptat și au devenit slabe și anemice. Multe au murit de foame, pentru că uitaseră ce însemna să pescuiască.

Problema a fost rezolvată prin aducerea de noi pelicani din sud, păsări obișnuite să se hrănească singure. Aceștia au fost plasați printre verii lor înfometați, iar noii veniți au început imediat să prindă pește. În scurt timp, pelicanii flămânzi le-au urmat exemplul, iar foametea a luat sfârșit.

Bits & Pieces, June 23, 1994, p. 17

*************************************************

Gândul de sambata – 16 martie

„Cine va fura un om și-l va vinde sau îl va ține în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea.” – Exodul 21:16

Highsmith avea un an în 1971 şi locuia în Fort Worth, Texas, când mama ei, Alta Apantenco, a publicat un anunţ în ziar prin care căuta o dădacă. Crescând-o singură pe Melissa şi având nevoie de o persoană care să aibă grijă de fiica ei în timp ce lucra, Apatenco a angajat o femeie care şi-a exprimat interesul pentru job fără a o întâlni vreodată personal. La un moment dat, Apatenco a lăsat-o pe Melissa în grija dădacei, iar aceasta a răpit-o.

Familia Melissei a reclamat la poliţie dispariţia copilei, dar deşi a trecut mai bine de jumătate de secol de atunci, Melissa nu a fost uitată. Membrii famileii au organizat şi petreceri cu ocazia aniversării ei în fiecare an, în luna noiembrie. Mai recent, ei au creat o pagină de Facebook denumită „Să o găsim pe Mellissa Highsmith” şi au solicitat ajutor pentru a-şi găsi ruda dispărută.

În luna septembrie, cei dragi Melissei au primit un pont anonim că femeia s-ar afla în împrejurimile oraşului Charleston, care este la mai mult de 1.770 de kilometri de Fort Worth, potrivit WCIV. Familia a folosit rezultatele unui test ADN folosind aplicaţia 23andMe, un semn de naştere al femeii şi ziua ei de naştere şi a obţinut confirmarea că femeia este într-adevăr fata care le fusese luată cu 51 de ani în urmă.

Melissa s-a reunit cu mama, cu tatăl şi cu doi dintre cei patru fraţi ai săi, la biserica familiei din Fort Worth.

„Nu m-am putut opri din plâns. Am fost nespus de bucuroasă şi încă sunt derutată încercând să înţeleg că sora mea era chiar în faţa mea şi că am găsit-o.”, a mărturisit sora femeii, Victoria Garner.

Declaraţia familiei spunea că mama Melissei, tatăl ei Jeffrie Highsmith şi fraţii ei – Garner, Sharon Highsmith, Rebecca Del Bosque şi Jeff Highsmith – au toţi un mesaj simplu pentru oamenii care caută persoane dragi dispărute: ”Nu renunţaţi niciodată. Urmăriţi fiecare pistă”. 

https://www.ct100.ro/incredibila

*************************************************

Gândul de vineri – 15 martie

„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Prorocii.” – Matei 7:12

Doi frați au mers la un rabin pentru a-și rezolva o dispută veche de mulți ani. Fiind un om înțelept, rabinul a reușit ca, în urma unei lungi discuții, să îi determine pe cei doi să accepte împăcarea și să își strângă mâinile. Când erau gata să plece, i-a rugat pe fiecare să își adreseze câte o urare, pentru că se apropia Anul Nou. Primul frate s-a întors către celălalt și i-a spus: „Îți doresc ce-mi dorești tu mie!”

Furios, cel de-al doilea frate și-a ridicat mâinile spre cer și a strigat: „Stimate rabin, vezi? Iar începe!”

David A. Nelson

*************************************************

Gândul de joi – 14 martie

„Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea.” – Proverbe 19:17

Starul hollywoodian, Robin Williams, avea 63 de ani atunci când a dispărut dintre noi, însă, în timpul vieţii sale, a încercat să schimbe în bine vieţile multor oameni de pe lângă el, şi-a dorit să facă bine, să ajute la nevoie. Şi a reuşit de multe ori acest lucru!

Conform celor declarate de impresarul Brian Lord, contractul lui Williams avea întotdeauna stipulată o clauză care n-avea nimic de-a face cu el sau cu salariul său, ci cu alţi oameni complet necunoscuţi, care nu aveau studii sau experienţă în domeniu.

Lord susţine că era în plină negociere cu Robin în privinţa participării la un eveniment când a văzut condiţiile actorului: „Când am primit contractul lui Robin Williams, am rămas complet surprins de ceea ce am găsit în el. Avea o pretenţie anume care stipula ca, pentru fiecare eveniment la care participa sau film pe care-l făcea, compania care-l angaja pe el trebuia să mai angajeze şi un număr de oameni ai străzii, ca să le dea de lucru”, a dezvăluit acesta

„Din acel moment, n-am mai privit niciun film de-ai lui Robin William cu aceeaşi ochi”, a ţinut să adauge impresarul. „Cu siguranţă că, în timpul lui liber şi pe banii lui, lucra cu aceşti oameni care aveau nevoie de ajutor, însă asta nu era de-ajuns. A decis să-şi folosească notorietatea astfel încât casele de producţie şi organizatorii de evenimente să înveţe să le ofere nevoiaşilor şansa de-a se reintegra în societate, să le dea de lucru”, a adăugat Lord.

https://www.google.com/search?q=robin+williams+oamenii+strazii

*************************************************

Gândul de miercuri – 13 martie

„Faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.” – Filipeni 2:2

Mii de oameni au așteptat ore în șir în ploaie, pentru a verifica dacă pot deveni donatorii unui băiețel bolnav de o formă gravă de cancer.

În decembrie 2018, Oscar Saxelby-Lee, un băiețel de doar 5 anișori din Marea Britanie, a fost diagnosticat cu o formă foarte rară de leucemie, care îi lasa foarte puține șanse la viață, numai dacă reușește în următoarele trei luni să găsească un donator de celule stem compatibil.

Potrivit presei internaționale, părinții micuțului, după mai multe proceduri de chimioterapie pe care le-a suferit Oscar, au făcut un apel către societate, anunțând căutarea unei persoane dispuse să îi salveze viața copilului lor.

Uimiți de volumul de mesaje primite, rudele lui Oscar au anunțat o zi în care doritorii pot veni să-și verifice compatibilitatea. Evenimentul a fost organizat în sala de sport a unei școli, iar la intrarea în încăpere, încă de la primele ore ale zilei s-au adunat peste 4880 de oameni, care ore în șir au suportat ploaia pentru a se înscrie pe liste.

Cererile voluntarilor au continuat să apară, astfel, timp de două săptămâni au fost strânse mii de formulare și probe completate, care vor fi verificate de medicii care se ocupă de tratarea lui Oscar.

De asemenea, cazul băiatului a bătut toate recordurile în rândul mobilizărilor sociale, care potrivit specialiștilor, niciodată nu au strâns mai mult de 2000 de voluntari. Însă micuțul, timp de două săptămâni, a reușit să convingă aproape 5.000 mii de oameni că merită o șansă la viață și să le comunice că fiecare persoană înscrisă, crește considerabil șansele de a găsi un donator compatibil.

https://zugo.md/toate-stirile/foto-video-prin-frig-si-ploaie-pentru-o-cauza-nobila

*************************************************

Gândul de marti – 12 martie

„Căci dă învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo.” – Isaia 28:10

Încă de la prima oră de educație pentru sănătate, am văzut că tabla din spatele profesorului era acoperită cu numele și locația principalelor oase și mușchi ai corpului uman. Diagrama a rămas pe tablă pe tot parcursul semestrului, deși profesorul nu a făcut niciodată referire la ea.

În ziua examenului final, când am venit în clasă, am găsit tabla ștearsă, iar singura întrebare de la test era: „Numiți și localizați fiecare os și mușchi principal din corpul uman.”

Clasa a protestat la unison: „Dar, domnule profesor, noi nu am studiat niciodată așa ceva!”

 „Aceasta nu este o scuză”, a spus profesorul. „Informațiile erau acolo de luni de zile”.

După ce ne-am luptat o vreme cu testul, profesorul a strâns hârtiile și le-a rupt. Apoi ne-a spus: „Amintiți-vă întotdeauna că educația înseamnă mai mult decât a învăța doar ceea ce ți se spune!”

Judith Swanson, in Reader’s Digest

*************************************************

Gândul de luni – 11 martie

„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.” – Isaia 50:4

Mai mult de 1.500 de oameni s-au sinucis aruncându-se de pe podul Golden Gate, deschis în 1937, devenind unul dintre cele mai cunoscute locuri din lume pentru astfel de acte.

Kevin Berthia, pe atunci în vârstă de 22 de ani, stătea tremurând pe podul Golden Gate din San Francisco, când a auzit o voce. Nu era vocea demonilor şi a grijilor care l-au împins să se caţere pe pod cu un plan suicidal. Vocea calmă şi răbdătoare era a poliţistului Kevin Briggs. Între cei doi a stat, preţ de câteva clipe, doar probabilitatea morţii. Timp de mai mult de o oră, Briggs nu a încetat să vorbească cu tânărul care îşi pierduse orice speranţă.

„Ştiu, tu crezi că totul este îngrozitor acum, dar totul va fi mai bine, viaţa ta va fi mai bună”, îi spunea Briggs. Într-un final, Berthia a decis să aibă încredere în poliţistul necunoscut, pe care, opt ani mai târziu, l-a recunoscut drept salvatorul său.

Fundaţia Americană a Prevenţiei Sinuciderii i-a recunoscut ofiţerului american meritele şi eforturile depuse de-a lungul carierei în acest sens. Ceremonia dedicată lui Briggs l-a reunit cu Berthia, care i-a înmânat premiul. Ultima dată, cei doi s-au văzut la Spitalul General din San Francisco, unde Berthia a fost dus să-şi urmeze tratamentul după tentativa sa de sinucidere din 11 martie, 2005.

„Nu m-a făcut să mă simt vinovat pentru situaţia în care eram”, spune Berthia, în vârstă de 30 de ani acum, căsătorit şi tatăl a două fete.

„Faptul că un necunoscut m-a ascultat, a avut răbdare să stea cu mine să-mi audă povestea şi să fie atât de bun cu mine, asta mi-a dat un motiv să vreau să trăiesc”, a mărturisit Berhia.

„Ei iau decizia. Este cea mai importantă decizie pe care o iau. Şi când o iau, şi când se întorc din drum, începe o nouă viaţă pentru ei. Ştiu că sunt atât de copleşiţi de ce se întâmplă şi atât de pregătiţi să facă acel pas, că atunci când se întorc din drumul lor, le trebuie enorm de mult curaj”, a spus Briggs.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/intalnire-emotionanta-politistul-erou-premiat-de-1439652.html

*************************************************

Gândul de duminica – 10 martie

„Dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.” – Romani 12:20-21

Pe vremea Revoluției Americane, într-un orășel din Pennsylvania locuia pastorul baptist Peter Miller, prieten al marelui George Washington. Tot acolo trăia și Michael Wittman, un tip rău intenționat, care făcea tot ce îi stătea în putere pentru a-l umili pe pastor.

Într-o zi, Wittman a fost arestat pentru trădare și condamnat la moarte. Când a auzit vestea, Miller a călătorit șaptezeci de mile pe jos până la Philadelphia pentru a pleda în fața lui Washington pentru viața trădătorului. „Nu, Peter”, a spus generalul Washington. „Nu-ți pot acorda viața prietenului tău”. „Prietenul meu?”, a exclamat bătrânul predicator. „Este cel mai aprig dușman pe care îl am!” „Ce?”, a strigat Washington. „Ai mers șaptezeci de mile pe jos pentru a salva viața unui dușman? Asta pune problema într-o altă lumină. Îți voi acorda iertarea”. Și a făcut-o.

Peter Miller l-a dus pe Michael Wittman înapoi acasă – dar pe drumul de întoarcere nu au mai călătorit ca dușmani, ci deveniseră prieteni.

Lynn Jost

*************************************************

Gândul de sambata – 9 martie

„«Du-te de fă și tu la fel», i-a zis Isus.” – Luca 10:37

Un om care a sărit de pe podul Golden Gate din San Francisco, într-o tentativă de sinucidere, a fost salvat în mod neaşteptat de un leu de mare, care l-a ţinut la suprafaţă până la venirea Gărzii de Coastă, scrie Telegraph.co.uk.

Kevin Hines se lupta cu depresia şi cu o tulburare bipolară în momentul în care a cedat şi a decis să se sinucidă. S-a aruncat de pe faimosul pod Golden Gate, din San Francisco, în anul 2000.

A supravieţuit căderii în apă şi a avut un şoc în momentul în care a simţit un animal la picioare. „Am simţit că o iau razna. M-am gândit că nu am murit după cădere, dar o să mor acum din cauza vreunui animal. Credeam că e un rechin şi mă gândeam că o să-mi reteze un picior, aşa că am intrat în panică”, a relatat Hines.

Dintr-odată, situaţia s-a limpezit. „Îmi amintesc că pluteam la suprafaţa apei şi creatura necunoscută m-a împins în sus şi a continuat să facă asta”, a povestit omul.

Kevin Hines a fost în cele din urmă scos din apă de Garda de Coastă, iar un martor ocular a povestit că animalul care l-a salvat a fost cel mai probabil un leu de mare.

Hines călătoreşte acum prin lume pentru a-şi împărtăşi povestea cu alţi suferinzi de depresie.

https://www.ziarulnational.md/s-a-aruncat-de-pe-pod-dar-a-supravietuit-ce-s-a-intamplat-in-apa-e-uimitor

*************************************************

Gândul de vineri – 8 martie

„Ce frumoasă ești, iubito, ce frumoasă ești!” – Cântarea Cântărilor 4:1

Frumoasă ești femeie când zâmbești,

Cu zâmbetu-ți norii se destramă.

Și când ești tristă, tot frumoasă ești,

Ochii-ți calzi topesc zăpezi și iarnă.

Frumoasă ești femeie-n zori de zi

Când roua dimineților ating.

Ramuri, îmbrăcate-n muguri frăgezii

Și-n surâsul tău, nopțile se sting.

Frumoasă ești când stele îți șoptesc

În somnu-ți lin legănat de vise.

Din timpul lor și clipele se-opresc

Să-ți aline tainele nespuse.

Frumoasă ești când taci, când râzi, când plângi,

Când glasul ți-e adiere lină.

Mă pierd pe mine-n ochii tăi adânci,

Frumoasă ești, minunea mea divină!

Eugenia Grobnic, Frumoasă ești, femeie

*************************************************

Gândul de joi – 7 martie

„Frumos este să lăudăm pe Domnul și să mărim Numele Tău, Preaînalte, să vestim dimineața bunătatea Ta, și noaptea, credincioșia Ta, cu instrumentul cu zece corzi și cu lăuta, în sunetele harpei.” – Psalmul 92:1-3

Fritz Kreisler (1875-1962), marele violonist, câștiga o mulțime de bani din concertele și compozițiile sale, însă dona cu generozitate cea mai mare parte din ei. Așa se face că, într-una din călătoriile sale, atunci când a descoperit într-un magazin o vioară deosebită, nu și-a permis să o cumpere.

După ce a reușit să strângă suma necesară, s-a întors la vânzător, sperând să achiziționeze acel instrument minunat. Dar, spre marea lui consternare, acesta fusese vândut unui colecționar.

Kreisler s-a îndreptat spre casa noului proprietar și s-a oferit să cumpere vioara. Colecționarul a spus că aceasta devenise bunul său de preț și că nu o va vinde. Foarte dezamăgit, Kreisler era pe punctul de a pleca, când a avut o idee.

„Aș putea să mai cânt o dată la acest instrument înainte de a fi trimis la tăcere?”, a întrebat el.

Permisiunea i-a fost acordată, iar marele virtuoz a umplut sala cu o muzică atât de emoționantă încât simțămintele colecționarului au fost profund răscolite.

„Nu am dreptul să păstrez această minune pentru mine”, a exclamat el.

„Este a dumneavoastră, domnule Kreisler. Duceți-o în lume și lăsați oamenii să o audă!”

Our Daily Bread, February 4, 1994

*************************************************

Gândul de miercuri – 6 martie

„Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, și au băut toți din el. Și le-a zis: «Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți».” – Marcu 14:23-24

Australianul James Harrison, supranumit „Omul cu brațul de aur”, a făcut ultima sa donație de sânge, oferind unei clinici din Australia o doză din sângele lui, care prezintă o particularitate medicală rară, a anunțat agenția de presă Reuters. Acesta are un tip rar de sânge, ce conține un anticorp utilizat în terapia de prevenție anti-D la gravidele cu Rh-negativ și al căror sânge conține anticorpi ce riscă să le atace copiii nenăscuți.

„Am salvat o mulțime de vieți și am adus mulți copii pe lume, așa că da, acest lucru te face să te simți bine”, a declarat James Harrison pentru Nine Network.

În timpul donației sale cu numărul 1.173, australianul a declarat că speră că „cineva va doborî” acest record.

Sângele special al lui James Harrison i-a adus acestuia un record înregistrat în Guinness World Record. În plus, el a fost decorat cu Medalia Ordinul Australiei pentru activitatea de donator.

Lui James Harrison i-a venit ideea să devină donator după ce, la vârsta de 15 ani, a suferit o intervenție chirurgicală în zona pieptului și a avut nevoie de 13 litri de sânge, notează DPA. El a devenit donator după ce a împlinit 18 ani, în 1954, cu mult timp înainte ca medicii să descopere combinația rară de Rh negativ și anticorpi Anti-D din sângele său.

James Harrison a donat între 500 și 800 de mililitri de plasmă sangvină la fiecare două săptămâni, practică întreruptă doar atunci când era nevoit să călătorească în zone în care nu existau centre de transfuzii.

Aproximativ 17% dintre femeile însărcinate din Australia necesită vaccinarea cu imunoglobuline anti-D, potrivit Crucii Roșii. Printre acestea s-a numărat și fiica „Omului cu brațul de aur”, care a reușit astfel să îl aducă pe lume pe cel de-al doilea nepot al lui James Harrison.  

https://radiochisinau.md/donatorul-care-a-salvat-2-milioane-de-vieti

*************************************************

Gândul de marti – 5 martie

„Cum își întind păsările aripile peste puii lor, așa va ocroti Domnul oștirilor Ierusalimul, îl va ocroti și-l va izbăvi, îl va cruța și-l va mântui.” – Isaia 31:5

Când o mamă vultur își construiește cuibul, începe cu spini, crengi rupte, pietre ascuțite și o serie de alte obiecte care par complet nepotrivite pentru acest proiect. Dar apoi ea căptușește cuibul cu un strat gros de lână, pene și blană de la animalele pe care le-a ucis, făcându-l moale și confortabil pentru ouă și, mai apoi, pentru pui.

Însă atunci când puii ajung la vârsta zborului, confortul cuibului și luxul meselor gratuite îi fac să fie destul de reticenți în a pleca. Așadar, mama vultur începe să „agite cuibul”. Cu ghearele sale puternice, ea dă la o parte covorul gros de blană și pene, aducând la suprafață pietrele și ramurile ascuțite. Pe măsură ce tot mai mult din așternut este smuls, cuibul devine din ce în ce mai incomod pentru puii de vultur. În cele din urmă, acest lucru și alte „îndemnuri” îi determină să își părăsească locuința, cândva atât de confortabilă, și să înceapă viața de vulturi adulți.

Today in the Word, June 11, 1989

*************************************************

Gândul de luni – 4 martie

„Va arde, trup și suflet, strălucirea pădurii și câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leșin. Ceilalți copaci din pădurea lui vor putea fi numărați, și un copil le-ar putea scrie numărul.” – Isaia 10:18-19

Hongana Manyawa este un trib izolat al cărui nume înseamnă „Oamenii Pădurii”. Estimările arată că există între 300 și 500 de membri necontactați ai tribului, precum și 3.000 de oameni Hongana Manyawa care au fost contactați în anii 1980 și continuă contactul cu lumea exterioară sub o formă sau alta.

Tribul trăiește pe Halmahera, o insulă indoneziană sub care se găsește unul dintre cele mai mari depozite de nichel din lume. În anii recenți, cererea pentru nichel a atins niveluri fără precedent, metalul fiind folosit la bateriile de mașini electrice, astfel că această insulă cândva liniștită a ajuns în atenția companiilor internaționale de minerit.

Weda Bay Nickel, companie deținută parțial de altă companie de minerit, Eramet, din Franța, a început operațiunile de minerit pe insulă în anul 2019 și are planuri să intensifice eforturile în anii următori.

Tribul are o legătură profundă cu pădurea în care trăiește și de care depinde. Atunci când un copil se naște, cordonul ombilical este plantat în pământ alături de semințe. Copacul ce crește după aceea este legat de viața persoanei, asemenea unei întruchipări fizice a sufletului acelei persoane.

Nici măcar acești copaci sacri nu sunt feriți de operațiunile de defrișare. Russel a explicat pentru IFLScience că a vorbit recent cu un bărbat al tribului al cărui copac de la naștere a fost tăiat. „S-a dus acolo în septembrie și fusese distrus de Weda Bay Nickel. A fost sfâșietor. Vă puteți imagina ce înseamnă asta pentru cineva care crede că sufletul lor este în acești copaci. Ei cred că acești copaci au suflet la fel ca oamenii. Este cu adevărat sfâșietor”, a declarat activistul.

https://www.descopera.ro/cultura/20491310-imagini-socante-cu-oamenii-padurii-din-indonezia

*************************************************

Gândul de duminica – 3 martie

„Dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre, și prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți.” – 1 Corinteni 15:17-18

Micuțul Filip, născut cu sindromul Down, participa la ora de religie împreună cu colegii săi din clasa a doua. Cum se întâmplă adesea, copiii nu îl acceptau ușor pe Filip, considerându-l diferit și ciudat. A venit o zi, însă, în care lucrurile s-au schimbat.

În acea dimineață, în apropierea sărbătorii Paștelui, doamna profesoară a adus la școală niște ouă din carton. După ce le-a împărțit copiilor, le-a dat ca sarcină de lucru să le umple cu obiecte din curte care puteau simboliza viața și învierea.

Întorși în clasă, copiii își arătau unii altora obiectele găsite, deschizând recipientele din carton unul câte unul. Dar când au ajuns la Filip, au fost cu toții uimiți. El nu umpluse oul de carton cu nimic. Colegii au început să vocifereze: „nu ți-ai făcut tema!” Însă Filip a replicat: „ba da!”

Doamna profesoară a întrebat: „Filip, ce ai vrut să ne arăți prin acest ou în care nu se află nimic?” „Este gol, doamna!” a replicat Filip cu fața radiind. „Mormântul este gol!”

Întreaga sală de clasă s-a cufundat în liniște, iar de atunci până la finalul scurtei sale vieți, Filip a devenit membru cu drepturi depline în colectivul de elevi. A murit la scurt timp după aceea din cauza unei infecții care nu ar fi reprezentat mare lucru pentru majoritatea copiilor.

La înmormântare, colegii săi au venit fiecare nu cu flori, ci aducând câte un ou de carton gol.

Leadership

*************************************************

Gândul de sambata – 2 martie

„Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii.” – Romani 14:8-9

Era ziua de 1 Mai 1990. Locul, Piața Roșie din Moscova.

„Stă dreaptă, părinte?”, l-a întrebat un preot ortodox pe un altul, mutând crucea grea, de doi metri și jumătate, pe umărul său. „Da, este dreaptă”, a spus celălalt.

Cei doi preoți, împreună cu un grup de enoriași care țineau frânghiile ce stabilizau bârnele crucii uriașe, au parcurs traseul paradei. Înaintea lor trecea puterea oficială a URSS: tancuri, rachete și trupe ce salutau elita partidului comunist. În spatele tancurilor se afla o mulțime uriașă de protestatari, care strigau către Mihail Sergheevici Gorbaciov: „Pâine!… Libertate!… Adevăr!”

În timp ce mulțimea trecea prin fața liderului sovietic aflat la loc de onoare, preoții și-au înălțat povara grea spre cer. Crucea a ieșit din mulțime. Pe măsură ce se înălța, figura lui Iisus Hristos a ascuns chipurile lui Karl Marx, Friedrich Engels și Vladimir Lenin, aflate pe postere uriașe în spatele scenei unde se afla Gorbaciov.

 „Mihail Sergheevici!”, a strigat unul dintre preoți, vocea sa profundă auzindu-se distinct peste vacarmul mulțimii.

 „Mihail Sergheevici! Hristos a înviat!”

Mihail Sergheevici Gorbaciov (1931-2022) a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Născut într-un sat rusesc, într-o familie simplă, Gorbaciov a devenit una dintre cele mai influente figuri ale secolului XX, fiind apreciat la nivel mondial pentru rolul său în reducerea amenințării unei apocalipse nucleare și în eliberarea a milioane de oameni de sub opresiunea sovietică. Totuși, în țara sa, ultimul lider sovietic a fost învinuit de mulți pentru tulburările economice și sociale care au însoțit prăbușirea Uniunii Sovietice.

Charles W. Colson, The Body, 1992

*************************************************

Gândul de vineri – 1 martie

„Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!” – Osea 6:3

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,

Și-n cuibul meu a poposit pe rând

Și porumbelul alb, și vulturul flămând,

Și soarele, și vântul, și tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful și tăcerea,

Că-i prăfuit de vânturi și de griji mărunte…

Pe cine-așteaptă cuibul meu din munte,

De-mi cere iar să-i curăț încăperea?

Covor de frunze netede și moi

Aștern în cuib și-l primenesc cu cer,

Apoi cobor perdele de mister

Pe farmecul enigmei celei noi.

Și-așa, adăpostit de vânt și soare,

Căminul sufletului meu deschis

Așteaptă solul ultimului vis,

Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

Claudia Millian-Minulescu, Primăvară

*************************************************

Gândul de joi – 29 februarie

„Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.” – Iov 33:14

Din grijă părintească și din dorința de a-l învăța pe fiul nostru să fie responsabil, îi cerem să sune acasă atunci când ajunge la casa prietenului său, aflată la câteva străzi distanță. A început însă să uite, pe măsură ce a devenit mai încrezător în capacitatea sa de a ajunge acolo fără să i se întâmple vreun dezastru. Prima dată când a uitat, l-am sunat să mă asigur că a ajuns. I-am spus că data viitoare când se va întâmpla asta, va trebui să vină acasă. Câteva zile mai târziu, însă, telefonul a rămas din nou tăcut și am știut că, dacă voia să învețe, va trebui să fie pedepsit. Dar eu nu voiam să-l pedepsesc! M-am dus la telefon, regretând că timpul frumos petrecut împreună cu prietenul său va fi stricat din cauza neglijenței sale.

În timp ce formam numărul, m-am rugat pentru înțelepciune. „Tratează-l așa cum te tratez Eu pe tine”, mi s-a părut că îmi spune Domnul. Așa că am lăsat telefonul să sune o singură dată, apoi am închis.

Câteva secunde mai târziu, telefonul a sunat. Era fiul meu. „Sunt aici, tată!” „Ce ți-a luat atât de mult să suni?”, am întrebat eu.

„Am început să ne jucăm și am uitat. Dar, tată, am auzit telefonul sunând o dată și mi-am amintit!”

Cât de des ne gândim la Dumnezeu ca la Cel care așteaptă să ne pedepsească imediat ce facem o mică greșeală? Oare de câte ori El sună doar o singură dată, în speranța că vom auzi, ne vom aminti și vom suna Acasă?

Dennis Miller

*************************************************

Gândul de miercuri – 28 februarie

„Iată, chiar suferințele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” – Isaia 38:17

Căci nu Locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieții noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului.” Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine și s-o întindă peste bubă; și Ezechia va trăi.” Și Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaște că mă voi sui la Casa Domnului?”

În același timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare și un dar lui Ezechia, pentru că aflase de boala și însănătoșirea lui. Ezechia s-a bucurat și a arătat trimișilor locul unde erau lucrurile lui de preț, argintul și aurul, miresmele și untdelemnul de preț, toată casa lui de arme și tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa și în ținuturile lui pe care să nu li-l fi arătat. Prorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia și l-a întrebat: „Ce au spus oamenii aceia și de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit la mine dintr-o țară depărtată, din Babilon.” Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a rămas nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.” Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oștirilor: „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta și tot ce au strâns părinții tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul. Și vor lua din fiii tăi ieșiți din tine, pe care-i vei naște, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.” Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieții mele va fi pace și liniște!”

Biblia, Isaia 38:18-39:8

*************************************************

Gândul de marti – 27 februarie

„Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viață, prin ea mai am și eu suflare, căci Tu mă faci sănătos și îmi dai iarăși viața.” – Isaia 38:16

În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: „Pune-ți în rânduială casa, căci vei muri, și nu vei mai trăi.” Ezechia s-a întors cu fața la perete și a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și inimă curată și am făcut ce este bine înaintea Ta!” Și Ezechia a vărsat multe lacrimi. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel: „Du-te și spune lui Ezechia: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale. Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.” Și iată semnul din partea Domnului, după care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Și soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse. Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii și însănătoșirii lui: „Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieții mele trebuie să mă duc la porțile Locuinței morților! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalți ani ai mei care-mi mai rămân!” Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuința morților! Locuința mea este luată și mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieții tăiat ca de un țesător care m-ar rupe din țesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt! Am strigat până dimineața; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt! Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor și gemeam ca o porumbiță. Ochii-mi priveau topiți spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!” Ce să mai spun? El mi-a răspuns și m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.

Biblia, Isaia 38:1-15

*************************************************

Gândul de luni – 26 februarie

„De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” – Psalmul 34:19

În tinerețe, regizorul Robert Flaherty a petrecut multe luni în nordul îndepărtat în căutare de minereu de fier și cod. Nu a găsit nici una, nici alta, însă a filmat 70.000 de metri de peliculă în timpul călătoriilor sale. Cineva l-a încurajat să facă un documentar, așa că Flaherty a petrecut săptămâni întregi la montajul acestuia. Însă, chiar când terminase de lucru, un chibrit de la țigară a căzut în celuloid, consumând întregul film și producându-i arsuri serioase.

Oare era totul pierdut?

Ca răspuns la dezastru, Robert Flaherty a luat decizia de a se întoarce în nordul îndepărtat și de a realiza o peliculă despre viața eschimoșilor, un film „pe care oamenii nu-l vor uita niciodată”. Rezultatul a fost documentarul legendar din 1922, „Nanook of the North” (Nanook al Nordului).

Documentarul etnografic de pionierat al lui Flaherty urmăreşte un an din viaţa unui vânător inuit, Nanook, din partea de est a tundrei Hudson Bay. Deşi par autentice, multe scene din film au fost înscenate, forţate sau „tradiţionalizate”, însă personajele se joacă, pur şi simplu, pe ele însele, iar secvenţa cu construirea unui iglu demonstrează graţie şi stil. Simplitatea perspectivei lui Flaherty este reflectată de însuşi Nanook, egalul şi prietenul intim al regizorului, cu naivitatea sa intrinsecă şi cu exotismul care nu ne distrage de la adevărul poveştii – lupta primordială de supravieţuire într-un mediu extrem.

După film, Nanook a mai trăit încă un an înainte de a muri de foame în timpul unei vânători eşuate. Documentarul, care a avut iniţial 70 de minute, a fost relansat în 1947 într-o versiune cu sunet de 50 de minute căreia i s-a adăugat o naraţiune scrisă de Ralph Schoolman şi muzica lui Rudolph Schramm.

Today in the Word, July 19, 1993

*************************************************

Gândul de duminica – 25 februarie

„Atunci I-au adus niște copilași, ca să-Și pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Și Isus le-a zis: «Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei».” – Matei 19:13-14

Când John Henry Jowett era pastor în Newcastle-on-Tyne, Anglia, a început o serie de prezentări pentru copii. La prima întâlnire, patru băieți cu niște fluierașe ieftine au început să deranjeze evenimentul, cântând diverse melodii în timp ce Jowett vorbea. Pastorul a mers către ei și le-a spus pe un ton ferm, dar cald: „Asta e tot ce puteți? Nu prea vă pricepeți, domnilor. Va trebui să o rog pe soția mea să vă dea niște lecții de muzică!”

Câteva săptămâni mai târziu, cei patru băieți dădeau un concert la biserică, acompaniați la pian de doamna Jowett.

W. Wiersbe, The Wycliffe Handbook of Preaching & Preachers, p. 189.

*************************************************

Gândul de sambata – 24 februarie

„Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?” – Ioan 8:4-5

În timp ce tendințele globale în ceea ce privește pedeapsa cu moartea au scăzut în ultimii 20 de ani, pe măsură ce tot mai multe țări au abolit pedeapsa capitală sau își reformează sistemele juridice, cel puțin o treime din țări nu au interzis încă această practică.

Cesaria Beccaria susține în tratatul „Despre crimă și pedeapsă” faptul că pedeapsa capitală este „războiul unei națiuni împotriva unui cetățean” și că statul comite în mod ipocrit aceeași crimă pe care urmărește să o pedepsească sau să o descurajeze. Beccaria a influențat mulți oameni luminați, precum Thomas Jefferson și Voltaire, iar argumentele sale rămân în centrul mișcărilor aboliționiste.

De atunci, multe țări moderne au interzis complet pedeapsa capitală. Regatul Unit a desființat-o în 1969, după un experiment de 5 ani (pentru a verifica eficacitatea sa în descurajare); Australia a urmat la scurt timp, în 1973 și Canada în 1976; Franța a abolit-o complet în 1981. Până în 2003, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a introdus articolul 13, care interzice folosirea pedepsei cu moartea pentru orice infracțiune.

La sfârșitul anului 2021, un total de 108 țări au abolit aplicarea pedepsei cu moartea, mai mult de două treimi din lume; cu toate acestea, 55 de țări au încă pedeapsa cu moartea în instrumentele lor penale. Cele mai notabile sunt: SUA, Iran, Arabia Saudită, Japonia, Somalia, Sudanul de Sud și Republica Democrată Congo.

În 2021, 579  de persoane au fost sancționate de stat prin pedeapsa cu moartea. Iranul a fost cel mai mare călău, cu 314 persoane, urmat de Egipt (83), Arabia Saudită (65), Siria (24), Somalia (21) și SUA (11). Acesta nu este numărul real de execuții, se presupune că în China numărul real depășește 1.000 de execuții.

În timp ce majoritatea acestor țări și-au efectuat execuțiile prin spânzurare și împușcare, SUA, China și Vietnam au preferat injecția letală, în timp ce Arabia Saudită continuă să folosească decapitarea ca metodă.

life.ro/pedeapsa-cu-moartea-in-istorie-si-in-vremurile-moderne

*************************************************

Gândul de vineri – 23 februarie

„Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și înveseliți-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară.” – Ioel 2:23

Într-o perioadă în care convertirea la creștinism a lui Sechele, unul dintre faimoșii „făcătri de ploi”, era atât de încântătoare pentru Livingston, un test neașteptat a lovit noua misiune. Au fost secete extraordinare care au durat aproape trei ani.

La sfatul lui Livingston, întregul trib al Backuenilor s-a mutat și s-a stabilit pe malul râului Kolobeng, la 700 de mile mai departe în Africa. Prin intermediul unor diguri și baraje așezate inteligent s-au menținut cu succes plantații înfloritoare. Dar în al doilea an nu a fost nici un strop de ploaie, râul a secat la rândul său și toți peștii au murit. Locuitorii acestui loc nefericit au început să creadă că Livingston îi adusese probleme lui Sechele și l-a lipsit de capacitatea lui de a atrage ploaia. Curând poporul i-a cerut lui Livingston să-i permită șefului să atragă norii și ploaia pentru a reînvia pământul, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp. „Recoltele vor pieri”, i-au spus ei lui Livingston, „și va trebui să ne împrăștiem, să fugim din aceste locuri! Lasă-l pe Sechele să aducă încă o dată ploaia, iar apoi noi toți, bărbați, femei și copii, vom accepta Evanghelia și ne vom ruga și vom cânta cât de mult vrei.”

Livingston a încercat în zadar să-i asigure pe localnici că nu este de vină cu nimic, că el însuși a suferit la fel ca ei, dar sărmanii de ei atribuiau cuvintele lui indiferenţei suferinţei lor comune. Astfel i-au cerut lui Livingston să încetez a se ruga și să nu-și mai țnă predicile.

Ne putem imagina poziția neplăcută a lui Livingston în astfel de circumstanțe. Ar putea el să îndeplinească dorința lor? Dar, spre meritul întregului trib din Backuen, trebuie adăugat că, în ciuda prejudecăților lor păgâne și a secetei care a fost dezastruoasă pentru ei, aceștia nu au încetat să fie buni cu misionarul și familia lui.

*************************************************

Gândul de joi – 22 februarie

„În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei. Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte și ziceau: «Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește „mare”». Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.” – Faptele Apostolilor 8:9-11

Ploile, desigur, sunt necesitatea principală a oamenilor din Africa și își imaginează că unii oameni au puterea de a atrage norii prin vrăjitorie. Acești „făcători de ploaie” au o influență mai puternică asupra întregului popor decât influența liderului, care este adesea obligat să se supună lor. Fiecare trib are un „făcător de ploaie” și uneori sunt doi sau chiar trei într-un singur loc. Ca orice necinstiți, ei știu să profite de credulitatea fanilor lor. Unul dintre cei mai faimoși „făcători de ploaie”, conform renumitului misionar Moffat, a fost chemat de tribul Bakuen la Kuruman. Dintr-o întâmplare norocoasă, în ziua în care a fost anunțată sosirea vrăjitorului, norii s-au adunat peste Kuruman, tunetele au bubuit și câteva picături mari de ploaie au căzut la pământ. S-au auzit strigăte de bucurie de pretutindeni. Cu toate acestea, norii au trecut, iar seceta a continuat. În ciuda faptului că magicianul se uita la nori în fiecare zi și făcea niște lucruri, fluturând brațele, vântul nu s-a schimbat iar seceta a continuat.

Într-o zi, când dormea profund, a început să plouă. Şeful s-a dus să-l felicite, dar a fost foarte surprins când l-a găsit dormind. „Credeam că ești ocupat cu ploaia, dar tu dormi!”

Necinstitul s-a trezit și, văzând că nevastă-sa bate untul, a răspuns: „Nu dorm, m-am întins puțin să mă odihnesc, așa că nevastă-mea, vezi, îmi continuă munca și bate ca să plouă.”

Mai devreme sau mai târziu înșelăciunea „făcătorilor de ploaie” este dezvăluită și sunt uciși de oamenii furioși care la început îi cred atât de ușor. În ciuda acestui fapt, apar alții care găsesc admiratori, iar la primul eșec, îi blestemă și îi omoară fără milă.

*************************************************

Gândul de miercuri – 21 februarie

„Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!” – Matei 5:4

Acesta e prețul pe care-l plătesc,

Chiar dacă este mare.

Nu eu am ales așa să trăiesc,

Nu-mi place, că veșnic mă doare.

Iar lumea din jur se uită la mine,

Lor parcă și-a râde le vine.

Se uită de sus, zicându-și în sine,

Că viața-i frumoasă, că-i bine.

Nu judec pe nimeni, n-am dreptul s-o fac,

E crucea pe care o duc.

De ce să răspund? Mai bine să tac.

Mai bine mă-ntorc și mă duc.

Nu sunt vinovat, dar parcă contează?

E clar că la nimeni nu-i pasă.

Nu poate-nțelege un om fericit

Pe altul cu lacrimi pe față.

Constantin Sandic, Nu eu am ales

*************************************************

Gândul de marti – 20 februarie

„Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, și încălțămintea nu vi s-a învechit în picior.” – Deuteronomul 29:5

Peste 5 milioane de kilometri. Atât a parcurs un Volvo P1800 din 1966 și mașina este încă în perfectă stare de funcționare. Volvo l-a felicitat pe proprietar, Irv Gordon, în anul 2013. În acel an, pe 18 septembrie, la ora 16:00, kilometrajul mașinii sale clasice a arătat exact 3 milioane de mile (4,8 milioane de kilometri). Este distanța pe care ar fi parcurs-o dacă făcea înconjurul lumii de 120 de ori. Momentul istoric a avut loc pe o șosea din statul american Alaska.

„Nu a fost nimic spectaculos. Doar am mers și am stat cu ochii pe kilometraj ca să nu ratez momentul senzațional”, povestea atunci Irv Gordon.

Recordul lui Irv Gordon a fost omologat de Cartea Recordurilor Guinness. Mașina pe care o deținea era vehiculul non-comercial cu cel mai mare kilometraj, aflat încă în utilizare. Gordon a ajuns, în luna mai a anului 2018, la 5,23 milioane de kilometri. S-a stins din viață câteva luni mai târziu. Dar mașina lui duce povestea mai departe. Automobilul legendar îi aparține acum companiei Volvo și încă este în stare perfectă de funcționare. Echipa Hagerty a făcut cea mai recentă demonstrație. Mașina are același mecanic încă de la începutul anilor ’80. Este vorba despre Nino Gambino, pe care îl leagă o prietenie de peste 40 de ani de fostul proprietar al modelului de legendă.

Mașina păstrează încă motorul original, care a fost însă, reconstruit de două ori. A fost vopsită de două ori. A ieșit neagră de pe linia de asamblare, în 1966. Irv Gordon a plătit pe ea puțin peste 4.000 de dolari.

*************************************************

Gândul de luni – 19 februarie

„Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!” – Psalmul 84:2

Născut odată cu Marea Unire, în 1918, Simion Gârlea nu a avut un trai uşor. Nu ţine evidenţa anilor, ci a zilelor, iar viaţa sa se rezumă la trei cuvinte: EROU DE RĂZBOI. A înfruntat frig, foamete, tancuri, a petrecut 2.117 zile sub arme, a stat 1.267 de zile pe front și a mers 1.000 de km. pe jos, timp de patru luni, pentru a ajunge acasă.

„Satul în care m-am născut, am copilărit şi am învăţat – cu răzeşii lui Ştefan cel Mare – a rămas departe, peste Prutul devenit hotar, care desparte românii de-o parte şi de alta a lui. Ultima dată când am stat acasă a fost între 1 martie şi 1 aprilie 1944. De atunci nu mi-am mai văzut casa natală. Dorul încă mă chinuie”, o spune cu lacrimi în ochi eroul Simion Gârlea.

Şi-a văzut prietenii sfârtecaţi pe front, a supravieţuit drumului de patru luni parcurs pe jos, din Cotul Donului până în România, şi-a lăsat familia refugiată în zona Sibiului şi a plecat să-şi facă o viaţă în Sud, în Teleorman. A plâns de dorul tatălui trimis în lagăr în Siberia. I-au murit în braţe o soţie, căreia îi scrie şi acum poezii de dragoste şi dor, dar şi un fiu. Şi totuşi, găseşte mereu puterea de a vorbi despre viaţa sa.

„Familia mea din Basarabia s-a refugiat în România, că pe tata l-au arestat în 40. M-am dus pe la fratele meu, în Ardeal, apoi, după câteva zile, mi-am luat traista să vin la Vitănești. Sâmbătă, 15 noiembrie 1945, am ajuns la Vitănești. A doua zi m-am dus la biserică și de atunci am rămas în Teleorman. M-am căsătorit. Soția mea a decedat acum 18 ani. Vreau să vă mai spun un lucru: viața omului e ceva predestinat. Când eram în școala primară, învățătoarea ne-a citit o poezie: „Rugămintea din urmă”. Ea ne-a arătat pe hartă, că sus era Basarabia și jos era Dunărea, la Turnu Măgurele. Și mi-a rămas în minte această localitate, unde am ajuns să-mi fac livretul militar mai târziu”.

https://vm.tiktok.com/ZGJnmk8Ge

*************************************************

Gândul de duminica – 18 februarie

„Dragostea nu caută folosul său.” – 1 Corinteni 13:5

A cerut copiilor să le umfle, apoi fiecare să-și scrie numele pe balonul primit. Profesorul a luat apoi baloanele și le-a aruncat pe hol, amestecându-le, iar la sfârșit le-a acordat copiilor 5 minute pentru ca fiecare să-și găsească balonul. Copiii au alergat peste tot, căutând frenetic, însă pe măsură ce timpul expira, niciunul nu a reușit să-și găsească balonul! Atunci, profesorul le-a cerut copiilor să ia cel mai apropiat balon și să-l dea persoanei al cărui nume este pe balon. În mai puțin de 2 minute fiecare avea propriul balon. La sfârșit, profesorul a spus: „Baloanele sunt precum fericirea! Nimeni nu o va găsi dacă o caută doar pentru el. În schimb, dacă fiecare se îngrijește de celălalt, fericirea va veni singură.”

*************************************************

Gândul de sambata – 17 februarie

„Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate.” – Proverbe 17:17

Însă la doar o zi după ce s-au îmbarcat pe nava olandeză, pe 26 iunie 1944, aceasta a fost lovită de o torpilă a Marinei Regale Britanice, neștiind că e vorba de un vas cu deținuți de război aliați, iar singura șansă de supraviețuire pentru Judy a fost să se strecoare, cu ajutorul lui Frank, printr-un hublou de doar 10 inchi și să sară în mare de la o înălțime de 15 metri. Ajunși în apa uleioasă, cei doi au pierdut însă contactul. Recapturat, l-au ajuns repede poveștile altor supraviețuitori despre un câine care îi ajuta pe bărbații naufragiați să ajungă la resturi ale navei care să-i ajute să plutească sau îi lăsa să se agațe de ea, ducându-i mai apoi la mal și întorcându-se în apă după alți bărbați care epuizați fiind, aveau nevoie de ajutor. Cum a intrat pe poarta lagărului, un câine plin de ulei și cu ochii roșii a sărit pe el, doborându-l. „Niciodată nu am fost mai fericit să o văd pe bătrâna Judy, ca atunci”, avea să povestească Williams. Pentru siguranța ei în timpul zilei, în timp ce bărbații lucrau, Judy a fost învățată să aștepte în junglă, chiar dincolo de gardul lagărului, explorând și vânând. Noaptea, dacă era sigur, Frank o chema în interiorul lagărului. Iar ea, de cele mai multe ori se întorcea cu câte un „cadou” pentru prietenul ei, bucăți de vânat. Cum moartea și boala erau peste tot, Frank se gândea cu groază ce soartă ar fi avut Judy dacă el ar fi murit. „Judy mi-a salvat viața în atâtea feluri”, a spus Williams, „Dar în primul rând mi-a dat un motiv să trăiesc. Tot ce trebuia să fac era să mă uit în acei ochi obosiți și să mă întreb: ce s-ar întâmpla cu ea dacă aș muri? A trebuit să continui.” Frank a rămas în viață pentru Judy, iar Judy a rămas o inspirație pentru prizonierii chinuiți de foame, bătăi, boală și muncă istovitoare. Judy a primit medalia PDSA Dickin, „Crucea Victoriei” pentru animale, în mai 1946, „pentru magnificul curaj și rezistența de care a dat dovadă în lagărele japoneze, pentru modul în care a contribuit la ridicarea moralului printre colegii ei deținuți și pentru că a salvat numeroase vieți prin inteligența și vigilența de care a dat dovadă”.            

*************************************************

Gândul de vineri – 16 februarie

„Să nu te părăsească bunătatea și credincioșia: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale.” – Proverbe 3:3

Pe 8 iunie 1946, cu ocazia sărbătoririi Zilei Victoriei, BBC transmitea în premieră în toată lumea lătratul unui câine! Născut în Shanghai în 1937, câinele se numea Judy, dar printre foștii ei camarazi de război mai era cunoscută și ca PoW (Prisoner of War) 81A Gloergoer, Medan, singurul animal înregistrat oficial ca prizonier de război în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În februarie 1942, după ce HMS Grasshopper a fost scufundat de aviața japoneză, viața ei și a altor supraviețuitori ai naufragiului avea să se schimbe. Au urmat trei ani de prizonierat în jungla încinsă din Sumatra, unde bolile tropicale, foametea, setea și gărzile japoneze i-au amenințat viața în fiecare zi. Văzută ca un înger păzitor, după ce a găsit un izvor cu apă proaspătă, bărbații salvați de la însetare și-au jurat să o apere și să împartă cu ea puținul pe care îl aveau. În august 1942, după șase luni de înfometare și însetare, Judy ajunsese piele și os și, la fel ca și camarazii ei, avea o privire bântuită și pierdută. Însă Judy era determinată să supraviețuiască, iar această încăpățânare a transmis-o și oamenilor din jurul ei. Curând l-a întâlnit pe omul care avea să îi fie nu doar stăpân, ci cel mai devotat prieten de-a lungul întregii vieți, aviatorul Frank Williams. Acesta profitând de slăbiciunea pentru saki a comandantului lagărului, după mai multe pahare a reușit să îl convingă pe colonelul Banno să o înregistreze oficial pe Judy ca prizonier de război, statut ce îi oferea o oarecare protecție. În iunie 1944, colonelul Banno a fost transferat și înlocuit de căpitanul Nishi, cunoscut pentru cruzimea sa. Mai mult, Nishi ura câinii și imediat a dat instrucțiuni stricte în ceea ce o privea pe Judy: detinuții aveau să fie mutați într-un alt lagăr, iar Judy avea să fie abandonată la Medan. Perfecționând o serie de semnale sonore și gesturi, Frank a reușit să comunice cu Judy, astfel încât ea să îi poată urma pe drumul până la vaporul SS Van Warwyck, care urma să le asigure transferul. Astfel, cățelușa nu a mișcat un mușchi și nu a scos nici măcar un sunet în lungile ore de marș prin căldura tropicală. Japonezii nici nu au bănuit că Judy a fost tot timpul ascunsă în sacul de orez de pe umărul lui Frank.

*************************************************

Gândul de joi – 15 februarie

„Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înțelepciunea înăuntrul meu!” – Psalmul 51:5-6

Legile copiilor privind proprietatea: 

  1. Dacă îmi place, este al meu.
  2. Dacă este în mâna mea, este al meu.
  3. Dacă pot să ți-l iau, este al meu.
  4. Dacă l-am avut cu puțin timp în urmă, este al meu.
  5. Dacă este al meu, nu trebuie să pară niciodată al tău, în niciun fel.
  6. Dacă fac sau construiesc ceva, toate piesele sunt ale mele.
  7. Dacă arată exact ca al meu, este al meu.
  8. Dacă eu l-am văzut primul, este al meu.
  9. Dacă te joci cu ceva și îl pui jos, automat devine al meu.
  10. Dacă este stricat, este al tău.

sermonillustrations.com

*************************************************

Gândul de miercuri – 14 februarie

„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul!” – 1 Corinteni 9:24

Între 1983 și 1991, Australia a ținut anual un ultra-maraton de 875 km. Alergătorii de elită ai lumii alergau de la Sydney la Melbourne în 5 zile. În 1983 un australian de 61 de ani, fermier, pe numele său Cliff Young, a intrat în cursă. A apărut îmbrăcat în salopeta și cizmele de lucru. Presa și alți atleți au devenit curioși și l-au luat la întrebări. I-au spus: „Ești nebun. Nu ai cum să câștigi acestă cursă”. Iar el le-a răspuns: „Ba sigur că pot. Am crescut la fermă și nu ne-am putut permite de la început cai sau tractoare, iar de câte ori începea o furtună, trebuia să ies afară și să adăpostesc oile. Am avut 2.000 de oi pe 2.000 de acri. Uneori trebuia să alerg oile alea câte două-trei zile. Lua o groază de timp, dar le-am prins întotdeauna. Cred că pot alerga cursa asta.” Toți atleții știau că îți trebuiau 5 zile pentru a termina cursa. Pentru a putea câștiga, trebuiau să alerge 18 ore și să doarmă restul de 6. Cliff Young nu știa asta! Cursa a început iar profesioniștii l-au lăsat în urmă pe Cliff. Când dimineața celei de a doua zile a sosit, toți au avut parte de o nouă surpriză: nu doar că fermierul se mai afla încă în cursă, dar continuase să alerge toată noaptea. Spre stupefacția tuturor, el le-a spus că va alerga direct spre finish fără să se culce. Și asta a făcut. În fiecare seară el se apropia tot mai mult de eșalonul fruntaș. Înainte de ultima noapte îi întrecuse pe cei mai tineri și mai titrați atleți ai lumii. A fost primul ce a trecut linia de sosire și a stabilit și un nou record al cursei. Când au vrut să-l premieze și să-i dea cei 10.000$, el a spus că nici n-a știut că e vorba de un premiu și a insistat că nu a concurat pentru bani. A sfârșit prin a da toți banii săi câtorva atleți, un gest ce l-a făcut îndrăgit de toată Australia.

În anul următor s-a înscris din nou în cursă și a terminat pe locul 7. A revenit în atenția presei în 1997, la 76 de ani, când s-a hotărât să parcurgă alergând granița Australiei cu scopul de a strânge bani pentru copiii străzii. A parcurs 6.520 km dintr-un total de 16.000 Km, fiind nevoit să abandoneze când unicul membru al echipei sale de asistență s-a îmbolnăvit. A încetat din viață în 2003, la 81 de ani.

*************************************************

Gândul de marti – 13 februarie

„Ce frumoasă ești, iubito, uite ce frumoasă ești cu ochii tăi de porumbiță!” – Cântarea Cântărilor 1:15

După ce soția sa, care suferea de demență a murit, soțul a scris o scrisoare frizeriței spunând că tunsoare a fost ultimul lucru frumos care s-a întâmplat în viața ei.

„Dragă Sara.
Acest lucru este puțin ciudat. Dar am așteptat foarte mult timp să-ți transmit asta.
Eu și soția mea ne-am tuns cu puțin înainte de Crăciunul anului trecut.
Soția mea suferea de demență și ai tratat-o ca și cum ai fi lucrat cu pacienți cu demență toată viața. Ne-ai lăsat să stăm unul lângă celălalt, iar când a venit timpul să se tundă, i-ai întors scaunul spre mine, ca să-i pot urmări expresia în timp ce i-ai tăiat părul.
S-a dovedit chiar mai bine decât am crezut că va fi.
Din păcate, ea a murit în martie. Și acea tunsoare a fost unul din ultimele cele mai bune momente din viața ei. Se simțea atât de drăguță. S-a dus la oglinda din baie de mai multe ori în timpul zilei și de fiecare dată venea de acolo radiind de bucurie.
Să o văd atât de fericită a fost un lucru neprețuit.
Privind în urmă, probabil că a fost una dintre zecile de tunsori pe care le-ați făcut în ziua aceea. Dar una care a revitalizat sentimentul de sine al unei femei și frumusețea ei singulară.
Sper să fii întotdeauna conștientă de puterea profesiei tale. Este atât de ușor să iei astfel de lucruri ca o normalitate de la sine înțeleasă.
Cu sinceritate.
Un client recunoscător.”

tiktok

*************************************************

Gândul de luni – 12 februarie

„Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gândesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale.” – Psalmul 143:5

Personalitate reprezentativă a neurochirurgiei româneşti şi mondiale, acad. prof. dr. Leon Dănăilă (n. 1 iulie 1933 , Darabani) este foarte activ și pe rețelele de socializare unde publică opinii și informații pe teme medicale. Într-o postare recentă a oferit câteva sfaturi simple și practice pentru menținerea creierului în formă și sporirea agilității mintale:

„Dragii mei, dragile mele,

Astăzi vreau să împărtășesc cu voi câteva modalități simple de a stimula neuroplasticitatea:

Utilizați mâna nedominantă. Faceți activități zilnice, cum ar fi spălatul pe dinți sau folosirea furculiței cu mâna mai puțin folosită. Acest exercițiu, cunoscut sub numele de neurobice, consolidează conexiunile dintre celulele creierului.            

Călătoriți. Explorați locuri noi și expuneți-vă creierul la stimuli inediți și medii înconjurătoare noi pentru a deschide noi căi neuronale.

Antrenați-vă memoria. Utilizați mnemotehnici pentru a vă exersa memoria, stimulând conectivitatea rețelelor neuronale.

Citiți ficțiune. Cititul unui roman și implicarea în acțiunea acestuia îmbunătățesc conectivitatea creierului și activitatea în regiunile responsabile pentru senzații și mișcare.

Asigurați-vă un somn adecvat. Somnul ajută la consolidarea învățării prin creșterea spinilor dendritici și transferul informațiilor între neuroni. Recomandat este un somn de minim 7 ore pe noapte.

Faceți exerciții fizice și meditați. 30 de minute de exerciții fizice zilnic sau meditația contribuie la formarea de noi sinapse, iar consumul de flavonoide și antioxidanți susține plasticitatea creierului.

Încercați aceste metode pentru a vă menține creierul în formă și a spori agilitatea mintală, indiferent de vârstă!” 

sanatatea.tv/acad-prof-dr-leon-danaila

*************************************************

Gândul de duminica – 11 februarie

„Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus ca să-L asculte.” – Luca 15:1

Și fariseii și cărturarii cârteau și ziceau: „Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei.” Dar El le-a spus pilda aceasta: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, și pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci și nouă pe izlaz și se duce după cea pierdută până când o găsește? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; și, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii și vecinii săi și le zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, și pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa și nu caută cu băgare de seamă până când îl găsește? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele și vecinele ei și zice: „Bucurați-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.” Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”

Biblia, Luca 15:2-10

*************************************************

Gândul de sambata – 10 februarie

„Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea și pleacă urechea la învățătura mea.” – Proverbe 5:1

Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.

Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe culmea muntelui neștiind că adevărata fericire este să urci panta.

Am învățat că, atunci când un nou-născut strânge în pumn pentru prima dată degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.

Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus numai atunci când îl ajută să se ridice.

Am învățat atâtea lucruri de la voi, dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc, căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o să mor.

Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă, ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.

Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit.

Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea, aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.

Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân.

Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești.

De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le împlinești o ultimă dorință.

Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine, ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.

Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.

Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima.

Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine”.

Gabriel García Márquez, Păpușa de cârpă  (partea a doua)

*************************************************

Gândul de vineri – 9 februarie

„Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieții tale.” – Isaia 38:5

Poemul „Păpuşa” a fost compus de Marquez după ce a fost diagnosticat cu cancer. El a trimis aceste cuvinte celor mai apropiaţi prieteni, ca un semn de rămas-bun, ca o radiografie a unei vieţi frumos trăite.

„Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că sunt o păpușă de cârpă, și mi-ar dărui o fărâmă de viață, probabil nu aș spune tot ce gândesc, dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.

Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează, ci prin ceea ce semnifică.

Aș dormi puțin și aș visa mult, deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii

pierdem 60 de secunde de lumină.

Aș merge când alții se opresc, m-aș trezi când alții dorm.

Aș asculta când ceilalți vorbesc, și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață, mi-aș pune haine simple, m-aș întinde la soare pe burtă, dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.

Doamne, dacă aș avea o inimă, Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață și aș aștepta să iasă soarele.

Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti, cu un vis al lui Van Gogh și un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care aș oferi-o lunii.

Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor și sărutul vindecător al petalelor.

Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață nu aș lăsa să treacă o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.

Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că el îmi este cel mai drag și aș trăi îndrăgostit de iubire.

Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească, neștiind că, de fapt,  îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.

Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.

Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea, ci o dată cu uitarea.

Gabriel García Márquez, Păpușa de cârpă (prima parte)

*************************************************

Gândul de joi – 8 februarie

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.” – Exodul 20:12

Mama și tatăl nu pot fi comparați.

1. Cel care iubește până când               1. Cel care iubește fără o

închizi ochii, este o mamă.                    expresie în ochi, este un tată.

2. Te prezintă unei lumi noi.                  2. Îți prezintă o lume nouă.            

3. Îți dă viață.                                    3. Îți oferă viețuire.

4. Îți oferă cele necesare traiului.          4. Se asigură că știi valoarea înfometării.

5. Personifică îngrijirea.                        5. Personifică responsabilitatea.

6. Te protejează de o cădere.                6. Te învață cum să te ridici după o cădere.

7. Te învață să mergi.                          7. Te învață mersul vieții.

8. Te învață din experiențele ei.            8. Te ajută să înveți din propriile experiențe.

9. Reflectă ideologia.                            9. Reflectă realitatea.

10. Dragostea mamei se manifestă       10. Dragostea tatălui este cunoscută

încă de la naștere.                                atunci când devii tată.

*************************************************

Gândul de miercuri – 7 februarie

„Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. Ochiul nu poate zice mâinii: «N-am trebuință de tine»; nici capul nu poate zice picioarelor: «N-am trebuință de voi».” – 1 Corinteni 12:20-21

Cercetătorii din Texas au dezvoltat dispozitivul care poate menține creierul viu și funcțional timp de câteva ore fără a fi conectat la corp, o experiență științifică cu adevărat ciudată.

Procedura a necesitat ca echipa de cercetare să anestezieze cei doi porci și să-i conecteze la aparate pentru a le monitoriza semnele vitale. Oamenii de știință au deschis apoi craniile pentru a pune electrozi pe creieri, au tăiat arterele importante care conectează creierul la restul corpului și le-au conectat la EPCC, care are forma unui sistem complex de tuburi și o pompă controlată de un software proiectat pentru a imita fluxul natural de sânge în creier.

Cu toate că legătura fusese tăiată, cercetătorii au reușit să mențină funcționarea normală a creierilor timp de cinci ore, o realizare ce poate părea macabră, dar este cu siguranță o reușită medicală impresionantă, subliniază Futurism.

Datorită experimentului, echipa de cercetare a putut studia impactul zahărului asupra creierului, separat de alte mecanisme ale corpului care ar putea altera procesul.

În ceea ce privește aplicațiile viitoare, echipa de cercetare este intrigată de faptul că noul proces pompează sânge asemenea inimii umane, în contrast cu dispozitivele existente de bypass cardiopulmonar care trimit sânge prin corp într-un flux continuu. Un bypass cardiopulmonar care funcționează mai asemănător cu inima umană ar putea evita complicațiile generate de dispozitivele de bypass existente, a speculat echipa de cercetare.

*************************************************

Gândul de marti – 6 februarie

„În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață.” – 2 Corinteni 2:15-16

Jurnalistul american Edward Bok povestește că bunicul său, danez, a fost însărcinat de regele Danemarcei să „curețe” de pirați o anumită zonă de coastă. Bunicul Bok și-a așezat cartierul general pe o insulă singuratică și pustie, iar în câțiva ani a reușit să își ducă misiunea la îndeplinire. Foarte mulțumit, regele s-a oferit să îi îndeplinească orice dorință. Atunci, Bok a cerut o bucată de pământ pe insula unde locuise și luptase în tot acest timp. I s-a spus că insula este pustie – de ce și-ar dori cineva să locuiască acolo? „Vreau să plantez copaci și să fac insula să fie frumoasă”, a răspuns el. Consilierii regelui l-au considerat nebun, căci insula era în permanență lovită de furtuni. Însă Bok a insistat, iar regele i-a îndeplinit dorința.

Pe insulă, viteazul marinar a construit o casă, apoi și-a adus acolo soția. Au lucrat împreună ani întregi, plantând cu perseverență iarbă, arbuști și copaci. Ușor-ușor, vegetația a început să prindă rădăcini puternice, iar insula să înflorească. Într-o dimineață s-au trezit la cântecul păsărelelor. Până atunci nu mai fusese nicio pasăre pe insulă. În cele din urmă, insula a devenit un loc de vis, iar astăzi este vizitată de mii de turiști în fiecare an.

Înainte de a muri, bunicul Bok, a cerut ca pe piatra sa funerară să fie inscripționate următoarele cuvinte: „Fă ca lumea să fie puțin mai frumoasă și mai bună pentru că tu ai trăit în ea.”

Însă istoria nu se oprește aici. Inspirat de povestea bunicului său, Edward Bok s-a pensionat la vârsta de 50 de ani și a cumpărat teren în Iron Mountain, cel mai înalt punct din Florida. Astăzi, Bok Tower Gardens, locul unde Edward Bok a imitat exemplul bunicului său, este un paradis, o atracție turistică majoră. Pe piatra funerară a lui Edward Bok sunt inscripționate aceleași cuvinte: „Fă ca lumea să fie puțin mai frumoasă și mai bună pentru că tu ai trăit în ea.”

Bits & Pieces, March 31, 1994, pp. 17-20

*************************************************

Gândul de luni – 5 februarie

„Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit.” – Matei 12:36-37

O clădire din statul american Ohio se află într-o locație unică. Picăturile de ploaie care cad pe partea de nord a clădirii ajung în Lacul Ontario și în Golful St. Lawrence, în timp ce picăturile care cad pe partea de sud ajung în râul Mississippi și în Golful Mexic. Exact în punctul de vârf al acoperișului, doar o ușoară adiere de vânt poate determina destinul multor picături de ploaie. Aceasta va face o diferență de peste 3.000 de kilometri în ceea ce privește destinația lor finală.

Prin cea mai mică faptă sau alegere a cuvintelor, putem influența atât de mult viața celor din jur. Cum vor fi cuvintele tale astăzi? Vor aduce vindecare sau vor răni? Vor produce zâmbete sau vor da naștere la lacrimi?

Our Daily Bread, June 12, 1994

*************************************************

Gândul de duminica – 4 februarie

„Căci cel neprihănit de șapte ori cade, și se ridică.” – Proverbe 24:16

Johnny Fulton a fost lovit de o mașină la vârsta de trei ani. A avut șoldurile zdrobite, coastele rupte, craniul fracturat și fracturi multiple la picioare. Nu părea că va trăi. Dar a ales să nu renunțe și a ajuns mai târziu să alerge un kilometru în mai puțin de două minute.

Walt Davis a fost total paralizat din cauza poliomielitei când avea nouă ani, dar nu a cedat. A devenit campion olimpic la sărituri în înălțime în anul 1952.

Shelly Mann a fost paralizată de poliomielită când avea cinci ani, dar nu a renunțat. A obținut opt recorduri diferite la înot pentru S.U.A. și a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1956 de la Melbourne, Australia.

În 1938, Karoly Takacs, membru al echipei de trageri cu pistolul, campion mondial al Ungariei și sergent în armată, și-a pierdut mâna dreaptă când o grenadă pe care o ținea a explodat. Dar Takacs nu a cedat. A învățat să tragă cu mâna stângă și a câștigat medalii de aur la Jocurile Olimpice din anii 1948 și 1952.

Lou Gehrig era un jucător foarte neîndemânatic, iar băieții din cartier nu voiau să îl primească în echipa lor. Dar a fost ambițios și nu a cedat. În cele din urmă, numele său a fost înscris în Hall of Fame a baseballului.

Woodrow Wilson nu a putut citi până la vârsta de zece ani. Dar a fost o persoană dedicată. A devenit cel de-al douăzeci și optulea Președinte al Statelor Unite.

sermonillustrations.com

*************************************************

Gândul de sambata – 3 februarie

„Celui ce are i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua și ce are!” – Matei 25:29

Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și a plecat. Îndată, cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negoț și a câștigat cu ei alți cinci talanți. Tot așa, cel ce primise cei doi talanți a câștigat și el alți doi cu ei. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors și le-a cerut socoteala. Cel ce primise cei cinci talanți a venit, a adus alți cinci talanți și a zis: „Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți.” Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” Cel ce primise cei doi talanți a venit și el și a zis: „Doamne, mi-ai încredințat doi talanți; iată că am câștigat cu ei alți doi talanți.” Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” Cel ce nu primise decât un talant a venit și el și a zis: „Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău!” Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi și, la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luați-i, dar, talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua și ce are!

Biblia,  Matei 25:14-29

*************************************************

Gândul de vineri – 2 februarie

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.” – Psalmul 23:4

Era o zi tristă de iarnă. Conduceam mașina, mergând împreună cu copiii la înmormântarea soției mele, mama lor. La semafor, în fața noastră s-a oprit un camion. Era cel mai mare camion pe care îl văzusem vreodată, iar umbra lui acoperea o porțiune mare din zăpada de pe câmpul alăturat.

Deodată, în timp ce priveam tabloul, m-am îndreptat spre copii și le-am spus:

– Dragii mei, priviți la acel camion! Dacă ar trebui să fiți călcați, ce ați prefera să vă calce? Camionul sau umbra lui?

– Umbra nu ar putea să rănească pe nimeni, a răspuns mezinul.

– Așa este, am continuat eu. Moartea o putem asemăna cu acest camion; tot ce ne atinge pe noi este doar umbra morții. Camionul a trecut deja peste Domnul Isus. Acum, peste mama voastră trece numai umbra.

Donald Grey Barnhouse

*************************************************

Gândul de joi – 1 februarie

„El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.” – Psalmul 103:5

Pe măsură ce ajunge în jurul vârstei de 40 de ani, vulturul începe să simtă o schimbare semnificativă în trupul său. Ghearele, instrumentele esențiale pentru vânătoare, cresc în lungime și se încovoiează excesiv, devenind o povară în prinderea prăzii.

Ciocul, un alt element vital al supraviețuirii, suferă transformari similare, devenind prea lung și îndoit pentru a-i permite vulturului să se hrănească corespunzător. Penele de pe aripi și piept, de altfel ușoare și aerisite, devin din ce în ce mai dense și mai grele, îngreunându-i zborul și afectându-i libertatea în aer.

În fața acestor schimbări fiziologice și a consecințelor lor negative, vulturul nu își pierde însă speranța și determinarea de a supraviețui și de a se adapta. Cu o înțelepciune înnăscută, acesta își îndreaptă zborul spre cuibul său situat în vârful stâncii.

Cu o hotărâre puternică, începe să lovească aspru stânca cu ciocul său, perseverând până când ciocul vechi cedează. Așteptând cu răbdare, vulturul își permite timpul necesar pentru ca un nou cioc să-i crească, un cioc mai adecvat și funcțional. Cu noul cioc, vulturul procedează cu pricepere, smulgând ghearele prea lungi, restabilindu-și astfel un echilibru esențial.

Utilizând ghearele proaspete, începe să subțieze penele de pe piept și aripi, adaptându-și zborul la noile condiții.

Acest proces nu este lipsit de provocări, necesitând voință și curaj în fața suferinței și a dificultăților.

În cele din urmă, după aproximativ 5 luni de durere și de înfometare, vulturul devine un exemplar regenerat și rejuvenat. Cu cioc si gheare noi, adaptate perfect pentru vânătoare și supraviețuire, vulturul poate ataca cu încredere viitorul. O nouă perioadă de viață se deschide în fața sa, oferindu-i posibilitatea de a mai trăi încă 30 de ani.

https://noutati.info/vulturul

*************************************************

Gândul de miercuri – 31 ianuarie

„… Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit și a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde».” – Ioan 13:21

Pe 28 iunie 1912, în comuna Domneşti, se năştea Elisabeta Rizea, cea care avea să îşi lase amprenta în istoria românească prin curajul şi devotamentului ei pentru dreptate şi libertate.

În 1945, femeia simplă, de la ţară, a ales să nu se supună jugului comunist, luptând împotriva regimului. S-a alăturat rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraş, sprijinindu-i timp de patru ani pe luptătorii din munţi – grupul Arsenescu Arnăuţoiu – cu hrană şi bani. Actul său avea să fie pedepsit de autorităţile comuniste prin 12 ani de temniţă, rămânând, ulterior, sub supravegherea permanentă a organelor comuniste până la căderea regimului.

Cu Dumnezeu tot timpul în gând, Elisabeta Rizea a îndurat lanţurile groase prinse de picioare, bătăi crunte şi exproprierea comunistă – anunţul că bucata de pământ pe care o muncise şi casa ei şi a soţului nu îi mai aparţin, fiind „un cuvânt mai greu ca o bătaie”.

Elisabeta Rizea nu a fost doar unul dintre oamenii datorită cărora a fost posibilă rezistenţa partizanilor până în 1960, ci şi unul  dintre cei care nu au cedat anchetelor Securităţii. În ciuda tratamentelor inumane pe care le-a primit, nu a divulgat nimic. Elisabetei Rizea i-a fost smuls părul, a fost bătută peste stomac, de căpitanul Cârnu, şi i-au fost strâmbate picioarele şi degetele de la mâini. Însă nimic nu a făcut-o să cedeze, chiar dacă această posibilitate rămânea mereu în picioare, de la temniţă la temniţă.

„Şi, Doamne, mă rugam, întăreşte-mă, întăreşte-mă să nu spui nic! Şi am făcut Sfânta Cruce cu limba în gură până acolo. Întăreşte-mă, Doamne, cum m-ai întărit până acum, întăreşte-mă, mai bine să mor aici. Doamnă, că m-ar fi mustrat conştiinţa să-i spui, să ştiu că i-a împuşcat pentru mine… Uite, îţi spun din suflet, aşa sunt! I-a împuşcat, i-a împuşcat, m-a împuşca poate şi pă mine, da să nu hiu io vinovată”.

În1992, povestea Elisabetei Rizea a devenit cunoscută datorită documentarului „Memorialul Durerii”, de Lucia Hossu-Longin.

S-a stins pe 4 octombrie 2003, la 91 ani.          

https://adevarul.ro/stil-de-viata

*************************************************

Gândul de marti – 30 ianuarie

„Singurul [Dumnezeu] care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea și care are cinstea și puterea veșnică! Amin. – 1 Timotei 6:16

Despre geto-daci, viteji care se credeau nemuritori scriau nu puțini cărturari din vechime.

Julian Apostatu atribuie împăratului Traian, printre altele, următoarele cuvinte:

Geții erau „cei mai războinici dintre toate neamurile câte au existat vreodată, nu numai din cauza puterii corpului lor, dar și aceea a învățăturilor lui Zalmoxis, care este între ei așa de slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă că ei nu mor, ci numai cât își schimbă locuința, și, de aceea, merg la moarte mai veseli decât în orice altă călătorie.”

Înainte de a pleca la luptă se împărtășeau la Dunăre, jurând că nu se vor întoarce din război fără a fi victorioși.

„Părintele istoriei”, Herodot(480 î.Hr. – 425 î.Hr.) îi considera pe geți „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”.

Ei „cred că sunt nemuritori”. (…) Cel ce-și dă sfârșitul se duce la zeul Zalmoxis, unii dintre dânșii cred că acesta este Gebeleizis. Tot la cinci ani ei trimit la el ca sol pe unul dintrânșii, tras la sorți, și-l însărcinează cu câte o cerere fiecare. Iată cum îl trimit: câțiva dintre ei se așează în rând, ținând câte trei sulițe în mână, iar alții apucând de mâini și de picioare pe cel hotărât să fie trimis la Zalmoxis, îl aruncă în sus, pe vârful sulițelor; dacă el e străpuns și moare, ei cred că zeul le este prielnic, dacă nu moare îl huiduiesc și îl dojenesc ca pe un netrebnic și păcătos și după aceasta trimit pe altul, căruia îi dau aceeași însărcinare cât e încă în viață. Tot acești traci când tună și fulgeră trag cu săgeți în sus, spre cer, amenințând pe zei, căci ei cred că (cel care tună și fulgeră) nu e alt zeu decât al lor.

*************************************************

Gândul de luni – 29 ianuarie

„Ascultați, acum, voi care ziceți: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom câștiga!», și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere.” – Iacov 4:13-14

Steve Jobs a murit fiind miliardar, la vârsta de 56 ani. Ultimele lui cuvinte ne determină pe toți să reflectăm asupra sensului vieții.

„Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora viața mea este esența succesului.

Dar, pe lângă serviciu, am puține bucurii. Până la urmă, bogăția este doar un fapt de viață, cu care m-am obișnuit.

În acest moment, când zac pe patul de spital și îmi reamintesc întreaga mea viață, înțeleg că toată bogăția și toată aprecierea, pe care le am, sunt lipsite de sens și neînsemnate în fața morții iminente.

Puteți să angajați pe cineva, care să vă conducă mașina sau să câștige bani în locul vostru, dar nu puteți angaja pe nimeni, cu toți banii voștri, care să suporte boala în locul vostru.

Puteți să găsiți și să cumpărați lucrurile materiale. Dar există un lucru, pe care nu puteți să-l găsiți și să-l cumpărați, când este pierdut – „viața” nu poate fi cumpărată.

Cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât devenim mai înțelepți și treptat înțelegem că ceasul, care costă 30$ sau 300$ arată una și aceeași oră.

În portofelul care costă 30$ sau în cel de 300$, încape aceeași sumă de bani.

Chiar dacă conducem o mașină de 150.000$ sau una de 30.000$, drumul și distanța sunt egale și vom ajunge la aceeași destinație.

În casa, în care trăim, cu suprafața de 300 m² sau 3000 m², suntem la fel de singuratici.

Atunci când călătoriți cu avionul pe un loc din clasa I sau din clasa economică, dacă avionul cade, dumneavoastră cădeți împreună cu el.

Adevărata fericire din sufletul vostru nu provine de la lucrurile materiale ale acestei lumi.

Astfel… sper că înțelegi: când ai prieteni sau pe cineva cu care poți să discuți, aceasta este adevărata fericire!                            

www.retete-usoare.info

*************************************************

Gândul de duminica – 28 ianuarie

„De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.” – 2 Timotei 1:6

Probabil numele lui Bertoldo de Giovanni nu îți este foarte cunoscut, însă el a fost profesorul lui Michelangelo, cel mai mare sculptor al tuturor timpurilor, după ce, la rândul său, învățase sculptura de la faimosul artist Donatello.

Michelangelo avea doar 14 ani când a început să studieze cu Bertoldo, însă era deja evident că avea un talent de geniu. Iar Bertoldo a fost suficient de înțelept încât să-și dea seama că oamenii talentați sunt adesea tentați să fie leneși și, astfel, să involueze mai degrabă decât să crească și, prin urmare, a pus în permanență presiune pe studentul său minune, astfel încât acesta să lucreze serios la arta lui. Într-o zi, intrând în atelier, l-a găsit pe Michelangelo lucrând la o sculptură cu mult sub nivelul său. Bertoldo a apucat un ciocan, a străbătut în grabă încăperea și a spart lucrarea în mii de bucăți, strigând: „Michelangelo, talentul nu e mare lucru: disciplina e cea care face diferența!”

*************************************************

Gary Inrig, A Call to Excellence.

Gândul de sambata – 27 ianuarie

„Nu este bine să mănânci multă miere.” – Proverbe 25:27

Carbohidraţii fac deliciul unei mese – fie că e vorba de un cartof copt, de o coajă rumenă de pâine sau de o felie zemoasă de pepene –, dar sunt pe lista interzisă a persoanelor care suferă de anumite afecţiuni medicale, precum diabet zaharat, sau a celor cu silueta prea rotunjită, cărora diete celebre le promit zvelteţea prin privarea de acești nutrienţi.

Cel mai recent studiu american consacrat procentului de carbohidraţi din alimentaţie arată că dietele low-carb sunt legate de o mortalitate mai înaltă, mai puţin în cazul vegetarienilor. Și dietele bogate în carbohidraţi sunt asociate cu reducerea duratei de viaţă, motiv pentru care cercetătorii spun că un aport moderat de glucide ar fi cheia unei alimentaţii sănătoase, care să prelungească viaţa.

După ce au monitorizat timp de 25 de ani un lot de 15.400 de persoane, cercetătorii au constatat că dietele în care carbohidraţii reprezentau sub 40% din caloriile zilnice, dar și cele în care carbohidraţii aduceau peste 70% din totalul caloric zilnic se asociau cu o creștere a mortalităţii, în timp ce consumatorii moderaţi de carbohidraţi (50-55% din energia zilnică) înregistrau riscul cel mai mic de mortalitate. Rezultatele obţinute au fost comparate cu alte 7 studii observaţionale, ce au inclus peste 430.000 de persoane din peste 20 de ţări.

Dr. Sara Seidelmann, coordonatoarea studiului, menţionează că dietele care înlocuiesc carbohidraţii cu proteine și grăsimi trebuie descurajate, pentru că cercetările arată că, deși reduc pe termen scurt atât greutatea corporală, cât și riscul cardiometabolic, nu sunt benefice pentru sănătate pe termen lung.

Există însă o menţiune specială pentru vegetarieni, explică Seidelmann: o dietă low-carb în care glucidele au fost înlocuite cu grăsimi și proteine din plante poate promova o îmbătrânire sănătoasă.

Ceea ce demonstrează că, de fapt, nu e atât de mult vorba despre carbohidraţi în sine, după cum subliniază epidemiologul Walter Willet: „Prea mulţi și prea puţini carbohidraţi pot fi dăunători, dar ceea ce contează cel mai mult este tipul de grăsimi, proteine și carbohidraţi.”

semneletimpului.ro

*************************************************

Gândul de vineri – 26 ianuarie

„Cântați Domnului o cântare nouă! Cântați Domnului, toți locuitorii pământului!” – Psalmul 96:1

Personalitate reprezentativă a neurochirurgiei româneşti şi mondiale, acad. prof. dr. Leon Dănăilă (n. 1 iulie 1933 , Darabani) este foarte activ și pe rețelele de socializare unde publică opinii și informații pe teme medicale; într-o postare recentă pe o platformă de socializare care se bucură de intersul a mai mult de 144.000 de urmăritori, renumitul profesor al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a făcut câteva referiri la capacitatea de (auto)vindecare a creierului:

„De fiecare dată când învățăm să facem ceva nou, putem mulțumi neuronilor noștri și plasticității sinaptice pentru acest lucru. Plasticitatea creierului stă la baza capacității noastre de învățare și memorare, fiind esențială pentru flexibilitatea noastră mentală și comportamentală. Repetarea unei activități și accesarea amintirilor ajută la construirea de conexiuni mai puternice în creier. Aceasta ne permite să ne îmbunătățim și mai mult memoria și abilitățile de învățare. Și mai interesant, îmbunătățirea plasticității neuronale stimulează neurogeneza, adică formarea de noi celule în creier, ceea ce poate crește volumul creierului!

Dar neuroplasticitatea nu este doar despre învățare și memorie; ea joacă și un rol crucial în recuperarea după traume sau leziuni cerebrale. Creierul nostru se poate remodela și reface conexiunile, iar dacă o zonă este afectată, alte arii cerebrale pot prelua funcțiile pierdute.

Așadar, nu subestimați puterea creierului vostru! Este minunat să știm că prin îmbunătățirea plasticității neuronale putem influența starea noastră de bine. Studiile sugerează că un stil de viață sănătos, care include o dietă echilibrată, exerciții fizice și odihnă adecvată, poate stimula neuroplasticitatea și poate avea un impact pozitiv asupra stării de sănătate mentală” – îndeamnă ilustrul neurochirurg.

sanatatea.tv/acad-prof-dr-leon-danaila-creierul-nostru-se-poate-remodela-si-reface-conexiunile

*************************************************

Gândul de joi – 25 ianuarie

„Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.” – Proverbe 19:22

Laura Failner este însoțitoare de bord la SkyWest și povestește cum a asistat la un moment de bunătate.

„Astăzi, în timp ce zburam la Washington, am avut între pasageri o doamnă drăguță de 94 de ani. Era fragilă și îi era greu să se întoarcă la locul ei. La clasa întâi, un domn minunat a văzut situația dificilă și m-a semnalizat. El a spus: «Poți, te rog, să o iei pe acea doamnă învârstă și să o pui pe scaunul meu, iar eu voi merge pe locul ei».

S-a întors cu mine să o ia și să o ducă la clasa întâi. Era atât de emoționată. Femeia l-a îmbrățișat puternic și i-a spus:

«Niciodată, în cei 94 de ani ai mei, nu a făcut cineva așa ceva pentru mine. Mulțumesc, tinere!»

Avea lacrimi de recunoștință în ochi. A fost uimitor cum acest gest a schimbat atitudinea tuturor celor aflați la bord.

În această lume nebună, să încercăm cu toții să fim cei buni.”

tiktok

*************************************************

Gândul de miercuri – 24 ianuarie

„Dar, când mă clatin eu, ei se bucură și se strâng; se strâng fără știrea mea, ca să mă batjocorească, și mă sfâșie neîncetat. Scrâșnesc din dinți împotriva mea împreună cu cei nelegiuiți, cu secăturile batjocoritoare. Doamne, până când Te vei uita la ei?” – Psalmul 35:15-17

Nu putem schimba prea ușor faptul că unii colegi, vecini, prieteni din lumea reală sau de pe net ori chiar necunoscuți aleg să ne insulte, să încerce să ne umilească. Dar ceea ce putem face e să le răspundem într-un mod care să-i dezarmeze. Și iată câteva exemple:

Ți-a spus cineva ceva urât? Pretinde că nu-l auzi sau nu le-ai văzut mesajul, un astfel de comportament îi va descuraja. Mai pe românește, nu le da apă la moară.

Dacă ei insistă și ești nevoit să le răspunzi cumva, poți să le spui ceva dezarmant ca: „Ascultă, asta te face să te simți tu mai bine și mai important?” Spune asta în fața altora, calm și ferm, vei vedea că cel care te umilește nu va mai fi la fel de sigur pe el.

Nu-i răspunde în același mod jignitor – dar poți folosi un sarcasm inteligent, mai ales cu cei care știi că au un obicei din a-și bate joc de ceilalți: „Numai atâta poți? Cred că aveai insulte mai bune în program săptămâna trecută” sau  „Scuze, nu te-am auzit, credeam că vorbești singur.”

Ia-ți o poziție de putere –  adică să stai drept, să-ți privești agresorul drept în ochi, să nu încerci să te ghemuiești undeva sau să pari mai mic decât ești, să nu fugi, plângi sau să arăți speriat pentru că ăsta este și scopul celor care fac bullying.

Cere ajutorul unui adult – fă asta mai ales când bullyingul nu este ceva izolat care ți s-a întâmplat numai o dată ci când cineva te hărțuiește constant, sau folosește și violență fizică, șantaj sau o altă formă de agresiune.

Trebuie să știi că este ceva ce nu ți se întâmplă numai ție – în toate timpurile și țările au existat unii care s-au crezut mai șmecheri decât alții. Celebrități din diverse domenii au fost și ei victime ale bullyingului: Jessica Alba, Rihana, Christian Bale, Miley Cyrus, Tom Cruise, Madonna, Barack Obama, Christina Aguilera, Steven Spielberg și mulți alții. Ei nu au lăsat acest lucru să-i afecteze și nu s-au lăsat împiedicați să ajungă ceea ce și-au propus în viață.

*************************************************

Gândul de marti – 23 ianuarie

„Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul.” – Psalmul 9:18-19

Miruna alerga împiedicându-se prin zăpadă, iar lacrimile ei prelinse până în bărbie înghețau în vântul rece. Colegii ei au fost răi cu ea – din nou. Au poreclit-o, au tras-o de codițe, i-au spus că arată ca Motanul Încălțat cu cizmele ei cu 3 numere mai mari. Avea într-o pungă două felii unse cu gem, nu avea altceva ce să-și ia la școală. Și i le-au împins jos din mână și au râs. Ei au bani de buzunar, se opresc și-și iau felii de pizza sau snaks-uri scumpe de la magazinul din colț. Dar ea nu poate face asta.

La intrarea pe ulița strâmtă a alunecat și a căzut. Prin geanta cu fermoar stricat i-au căzut cărțile și caietele. S-a ridicat și a început să le adune curățându-le de zăpadă cu mâinile goale. Și-a șters nasul cu mâneca și a plecat mai departe. Se opri, așa cum făcea în fiecare zi, să privească decorațiunile de Crăciun de la casa mare cu etaj din vecini.

– Ce bine ar fi să avem și noi așa o casă, oftă ea. Dar nu avem decât una veche, numai cu o cameră reparată în care stăm toți 5: mama, eu și cei 3 frați. Când tata a murit, am rămas cu multe datorii, am cheltuit mult încercând să-l tratăm de cancer. A trebuit să ne vindem apartamentul și să ne mutăm la țară. Aici ne lipsesc multe. Mama nu a găsit servici. Abia ne descurcăm din pensie. Nu are cine să ne ajute. Fratele meu Relu mai taie lemne prin vecini după școală, la unii le dă zăpada. Cizmulițele sunt ale lui, dar mi le dă și mie. Trebuie să mă duc să i le dau repede, că el învață după-amiaza și-i trebuie.

Gândurile ei de fiecare zi au fost întrerupte când a ajuns la poartă. Și-a șters în grabă lacrimile, că nu voia să o amărască și mai mult pe mama cu problemele ei. A dat cu mâna zăpada de pe o cizmă și a pășit în curte.

anidescoala.ro/divertisment/povesti/povesti-scurte-cu-talc/cizmulitele-poveste-de-iarna/

*************************************************

Gândul de luni – 22 ianuarie

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.” – 2 Timotei 1:7

Gurkhas sunt soldați de elită din Nepal și India, renumiți pentru vitejia lor. Cu privire la ei, mareșalul Sam Manekshaw, conducător al Armatei Indiei, spunea: „Dacă un bărbat afirmă că nu îi este teamă de moarte, ori minte, ori este un Gurkha.”

În cartea sa One Crowded Hour, Tim Bowden descrie un moment petrecut în insula Borneo în anul 1964. Un batalion de Gurkhas nepalezi au fost întrebați dacă ar fi dispuși să sară din avioane în lupta împotriva indonezienilor. Deși nu au înțeles exact ce implica acest lucru, soldații au acceptat cu curaj provocarea, cerând doar ca avionul să zboare încet peste o zonă mlăștinoasă, la o înălțime de maxim 30 de metri. Când li s-a spus că parașutele nu vor avea timp să se deschidă la acea înălțime, Gurkhas au răspuns: „Oh, nu știam că vom folosi parașute. Nu ați menționat nimic despre asta până acum!”

Our Daily Bread, January 30, 1994.

*************************************************

Gândul de duminica – 21 ianuarie

„Domnul a trimis un pește mare să înghită pe Iona, și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.” – Iona 1:17

Chiar dacă relatări despre delfini care au salvat viaţa oamenilor datează din cele mai vechi timpuri, biologii nu au deocamdată dovezi ştiinţifice ale acestui comportament altruist.

Maddalena Bearzi a scris în cartea „Dolphin Confidential: Confessions of a Field Biologist” despre un incident la care a fost martoră la un moment dat, când studia comportamentul unor delfini, alături de echipa ei.

Deodată, povesteşte Maddalena, în timp ce mânca, unul din delfini s-a oprit şi a plecat în altă direcţie. Imediat, ceilalţi l-au urmat.

Uimiţi de acest comportament, cercetătorii i-au urmărit din barcă şi au văzut că delfinii s-au oprit la o distanţă de 5 km de coastă, formând un cerc în jurul unui punct negru.

Acolo se afla o tânără la un pas de înec. Cercetătorii au reuşit s-o salveze în ultima clipă şi au dus-o la spital, unde fata şi-a revenit.

Ulterior, ei au aflat că fusese vorba de o tentativă de sinucidere, tânăra având asupra ei un bilet în care îşi motiva decizia.

Dacă nu ar fi fost observată la timp de delfini şi dacă aceste mamifere nu ar fi venit lângă ea, alertându-i astfel pe cercetători, fata s-ar fi înecat cu siguranţă.

Incidentul a avut loc în apele de lângă Los Angeles.

Cercetătorii se întreabă cum ar fi reacţionat delfinii în lipsa lor şi dacă ar fi reuşit singuri s-o salveze pe fată.

Există şi alte incidente în care martorii au vorbit despre altruismul delfinilor. Recent, 12 scafandri care se rătăciseră în Marea Roşie timp de 13 ore au fost ajutaţi de aceste mamifere, care au ţinut la distanţă rechinii.

De asemenea, există povestiri despre modul în care delifinii au ajutat înotătorii să ajungă la ţărm sau au ghidat balenele care erau în pericol de eşuare.

descopera.ro/dnews/12692263-cum-au-salvat-delfinii-viata-unei-tinere-o-poveste-emotionanta

*************************************************

Gândul de sambata – 20 ianuarie

„Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac!” – Psalmul 41:1

Faima lui Leonardo da Vinci din timpul vieții sale a fost atât de mare încât regele Ludovic al XII-lea al Franței l-a convins să se mute în țara lui, asigurându-i o rentă viageră la bătrânețe. Se spune că da Vinci ar fi murit chiar în brațele regelui.

Geniul a fost înmormântat în vecinătatea castelului Amboise din Franța, iar în spatele cortegiului funerar au mers membrii familiei, prieteni, nobili, precum și 60 de cerșetori.

Dorința lui Leonardo exprimată în testament a fost îndeplinită, chiar dacă a provocat curiozitate. Cerșetorii au primit bani pentru „serviciul” adus unuia dintre marile genii din istoria omenirii.

Acesta este un alt mister din viața lui Leonardo. Pe lângă enigmele din picturile sale, care conțin secrete încă necunoscute, există și întrebarea de ce artistul a dorit ca o mulțime de cerșetori să participe la înmormântarea sa.

Potrivit unora, este posibil ca acest lucru să aibă legătură cu statutul social pe care geniul l-a avut. Alții spun că ar fi vrut să batjocorească sau să atace nobilimea care, deși i-a finanțat munca, a încercat întotdeauna să-i controleze firea creativă în interesul ei. De asemenea, fiind fiul unui avocat cu o servitoare, adică un bastard, lui da Vinci i-a fost dificil să aibă parte de un start bun în viață și să fie înțeles de către înalta societate.

Deși nimeni nu știe adevăratul motiv al unei astfel de înmormântări, moștenirea lăsată de maestrul Leonardo da Vinci este imensă. Munca și talentul său au ajutat omenirea să progreseze în mai multe domenii ale cunoașterii și rămâne și astăzi, la peste 500 de ani de la moartea sa, un pionier al artei și științei moderne.

*************************************************

Gândul de vineri – 19 ianuarie

„Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire.” – Eclesiastul 8:8

Abraham de Moivre s-a născut pe 26 mai 1667. A fost un matematician francez, renumit pentru formula care îi poartă numele, aceasta făcând legătura dintre numerele complexe și trigonometrie, și pentru munca sa în domeniul probabilității. De Moivre a studiat singur matematica și a reușit să dobândească cunoștințe avansate.

În 1697, a devenit membru al Societății Regale din Londra după ce a generalizat teorema binomială a lui Newton în teorema multinomială.

În jurul morții lui de Moivre a apărut o legendă care vorbește despre metoda incredibilă cu care și-ar fi calculat data morții. Astfel, cu puțin timp înainte de a muri, a observat că devenea din ce în ce mai letargic și că avea nevoie de tot mai mult somn. Matematicianul ar fi calculat că timpul său de somn creștea în medie cu 15 minute pe noapte. De Moivre ar fi ajuns la concluzia că va muri atunci când acele minute în plus vor deveni 24 de ore. Pe această bază, el a indicat data de 27 noiembrie 1754 ca zi a morții sale și i-a anunțat pe prieteni și apropiați despre acest lucru.

Într-adevăr, savantul a murit la data indicată. Abraham de Moivre a trăit 87 de ani și a intrat în istorie ca singurul om care și-a calculat ziua exactă a morții sale.

Cu toate acestea, unii specialiști susțin că de Moivre nu și-ar fi calculat de fapt ziua morții, ci a fost victima efectului nocebo, care este versiunea dăunătoare a efectului placebo. Altfel spus, a crezut atât de mult că va muri la acea dată, încât acest lucru chiar s-a întâmplat.

Deși matematicianul francez ar fi putut fi victima efectului nocebo, nu trebuie uitat că el a adus contribuții importante în domeniul probabilității. Mulți pasionați de mistere susțin că de Moivre chiar ar fi descoperit o formulă prin care oamenii își pot calcula data exactă a morții.

atlas-geografic.net/abraham-de-moivre-matematicianul-care-si-a-calculat-propria-zi-a-mortii/

*************************************************

Gândul de joi – 18 ianuarie

„Un împărat întărește țara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimicește.” – Proverbe 29:4

Marele Zid Chinezesc a fost construit acum peste 2000 de ani, pentru a proteja China de invadatorii străini. Cel care a inițiat construcția a fost împăratul Qin Shi Huang, în secolul al III-lea î.Hr., însă zidul a fost întărit şi extins de mai multe ori în timpul dinastiilor ulterioare. Este o structură uriașă, care a costat o sumă imensă de bani și a necesitat un volum enorm de muncă. A fost construit pentru a nu fi cucerit niciodată, totuși inamicul l-a străpuns. Nu l-a dărâmat și nici nu l-a ocolit: tot ce a fost nevoie să facă a fost să mituiască paznicii.

Harry Emerson Fosdick

*************************************************

Gândul de miercuri – 17 ianuarie

„… nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine și să zic: «Cine este Domnul?» Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.” – Proverbe 30:8-9

Experimentul „Universul 25” este unul dintre cele mai înfricoșătoare experimente din istoria științei, a fost o încercare de a explica modul în care funcționează societatea.

Omul de știință american John Calhoun, a creat o „lume ideală” în care sute de șoareci urmau să trăiască și să se reproducă. Mai exact a construit așa-numitul „Paradis al șoarecilor”, un spațiu special amenajat în care rozătoarele aveau din abundență hrană și apă, precum și un spațiu mare de locuit. Bolile și pericolele nu existau, iar temperatura era constantă și favorabilă vieții. La început, a plasat patru perechi de șoareci care în scurt timp au început să se reproducă, rezultând o creștere rapidă a populației lor. Cu toate acestea, după aproximativ 1 an, reproducerea lor a început să scadă semnificativ. Când numărul rozătoarelor a crescut, s-a format o ierarhie între ele. Rozătoarele mai mari au început să îi atace pe cei mai slabi, iar mulți masculi au început să se „prăbușească” psihologic. Ca urmare, femelele, la rândul lor, au devenit agresive față de puii lor. Pe măsură ce timpul a trecut, femelele au manifestat un comportament din ce în ce mai agresiv, elemente de izolare și lipsă de dispoziție reproductivă. S-a înregistrat o natalitate scăzută și, în același timp, o creștere a mortalității la rozătoarele mai tinere. Apoi, a apărut o nouă clasă de rozătoare masculi, așa-numiții „șoareci frumoși”. Au refuzat să se împerecheze cu femelele sau să „lupte” pentru spațiul lor. Tot ce le păsa era mâncarea și somnul. La un moment dat, „masculi frumoși” și „femelele izolate” constituiau majoritatea populației.

John Calhoun a repetat același experiment de 25 de ori și de fiecare dată rezultatul a fost același.

Experimentul este unul care arată că utopiile și lumile ideale suprapuse peste un număr mare de membri ai societății nu sunt neapărat favorabile vieții și evoluției.              

www.ziarpiatraneamt.ro/universul-25-sau-de-ce-paradisul-ne-ar-putea-ucide

*************************************************

Gândul de marti – 16 ianuarie

„Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” – 1 Petru 5:8

Codex Gigas este un manuscris medieval miniatural, creat în mănăstirea benedictină din Podlažice, în Boemia, în prezent o regiune din actuala Republică Cehă.

Potrivit legendei, Codexul a fost creat de Herman cel Recluz, un călugăr benedictin care a trăit în apropierea orașului Chrudim în secolul al XIII-lea. Herman și-a încălcat jurămintele monahale și a fost condamnat la imixtiune, fiind zidit de viu. El va fi eliberat după ce va termina o carte care să cuprindă toate cunoștințele pământești, o realizare care ar fi durat mulți ani.

Herman și-a dat seama de sarcina imposibilă care îl aștepta și și-a vândut sufletul diavolului în schimbul acordării capacității supraomenești de a termina Codexul.

Potrivit unor surse, Herman a desenat portretul diavolului pe pagina 577 a manuscrisului său în semn de recunoștință, înfățișat ca o creatură ghemuită, cu coarne roșii, o față verde, două limbi și brațe cu gheare întinse. Dublarea limbilor evocă asocieri negative cu șerpii (care au limbi bifurcate), o referință metaforică la ființele umane necinstite.

Codexul este cel mai mare manuscris medieval miniatural existent din lume, conținând Biblia Vulgata completă, precum și alte lucrări populare, toate scrise în limba latină.

De-a lungul secolelor, Codexul a trecut din mână în mână între călugării cistercieni de la Mănăstirea Sedlec, mănăstirea benedictină din Břevnov, biblioteca unei mănăstiri din Broumov, înainte de a fi dus în cele din urmă la Praga în 1594 pentru a face parte din colecțiile împăratului Rudolf al II-lea.

După încheierea Războiului de Treizeci de Ani în 1648, Codexul a fost luat de armata suedeză și păstrat în Biblioteca Regală Suedeză din Stockholm, scrie HeritageDaily.

*************************************************

Gândul de luni – 15 ianuarie

„Vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trece iute, și noi zburăm.” – Psalmul 90:9-10

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,

fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.

Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;

până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,

și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerabdare înainte tot privim,

să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,

noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.

Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!

Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;

ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?

Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,

sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!

Traian Dorz, Un lung tren ne pare viața

*************************************************

Gândul de duminica – 14 ianuarie

„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era.” – Apocalipsa 21:1

În inima arhipelagului Svalbard din Norvegia, deasupra cercului polar, există o construcție din beton care iese în evidență. Este vorba despre „Seiful Apocalipsei”, un loc ce poate avea un rol crucial pentru supraviețuirea speciei noastre.

De fapt, acest seif este un depozit ce adăpostește o mare parte din biodiversitatea globală. Cu 1,5 milioane de mostre de semințe provenind din fiecare țară, „Seiful Apocalipsei” stochează o colecție inestimabilă de material genetic vegetal. Locul a fost conceput pentru ca specia umană să aibă o continuitate în cazul unui cataclism. Astfel, în caz de încălzire sau răcire globală, epidemii sau războaie nucleare, oamenii vor găsit aici material genetic cu care pot repune agricultura pe roate.

Rezerva mondială de semințe este atât de mare, încât aici putem găsi semințe pentru nenumărate plante, inclusiv pentru cele care produc alimentele pe care le consumăm zi de zi. Astfel, în caz de nevoie, aici se pot găsi semințe pentru:

4.500 de soiuri de cartofi

35.000 de soiuri de porumb

125.000 de soiuri de grâu

200.000 de soiuri de orez

În anul 2015, depozitul mondial de semințe și-a dovedit eficiența, atunci când a jucat un rol esențial în reconstrucția băncii de semințe din Alep, Siria, grav afectată de războiul civil.

Seiful din Svalbard reprezintă un efort monumental al umanității de a proteja moștenirea genetică a plantelor pentru generațiile viitoare. Într-o lume plină de incertitudini, acest depozit global de semințe rămâne o speranță pentru conservarea biodiversității și continuitatea speciei umane în caz de cataclism.

*************************************************

Gândul de sambata – 13 ianuarie

„Cei răi sunt stricați încă din pântecele mamei lor, mincinoșii se rătăcesc odată cu ieșirea din pântecele mamei lor. Au o otravă ca otrava unui șarpe, ca otrava unei aspide surzi, care își astupă urechea.” – Psalmul 58:3-4

Îmbrăcată tot timpul în negru, Baba Anujka vindea „leacuri fermecate” femeilor pentru a rezolva problemele din viața lor de familie. Mai exact, ea vindea otrăvuri femeilor ce erau într-o relație „complicată”.

Ana a dezvoltat aversiunea față de bărbați la vârsta de 20 de ani, după ce a fost sedusă de un ofițer austriac care, la prima vedere, părea amabil. Cu toate acestea, momentul romantic a fost de scurtă durată, iar ofițerul a lăsat-o pe Ana cu inima frântă și cu sifilis. Șocată de această experiență, femeia s-a afundat în singurătate și a devenit interesată de medicină și chimie.

Femeia, care avea origini românești, a fost protagonista unei căsătorii aranjate, dar după 20 de ani de căsnicie, soțul ei a murit. După deces, Ana a înființat un laborator în satul Vladimirovăț din Banatul sârbesc și a început să lucreze la poțiuni „magice”.

Anujka și-a câștigat rapid reputația de vindecătoare. Femeile veneau la ea cu plângeri legate de comportamentul soților lor.

„Vindecătoarea” le întreba întotdeauna pe femei care este greutatea soțului, deoarece așa calcula ea doza de arsenic necesară să îl ucidă cu siguranță pe bărbatul rău. De asemenea, bătrâna a ajutat și mulți tineri să se sustragă de la serviciul militar, dându-le o anumită doză de otravă care nu îi omora, dar îi făcea inapți pentru recrutare.

Potrivit unor surse, femeia a ucis între 50 și 150 de persoane înainte de a fi prinsă.

În 1914, Baba Anujka a fost trimisă în judecată, însă a fost achitată. În 1929, pe când avea deja 90 de ani, a fost arestată din nou. Parchetul a cerut pedeapsa cu moartea, dar instanța a condamnat-o la 15 ani de închisoare. Cu toate acestea, după ce a ispășit doar opt ani, Anujka a fost eliberată și a murit doi ani mai târziu.

atlas-geografic.net/baba-anujka-criminala-in-serie-din-banat-care-a-ucis-circa-150-de-oameni/

*************************************************

Gândul de vineri – 12 ianuarie

„Dumnezeule, zdrobește-le dinții din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei! Să se risipească întocmai ca niște ape care se scurg! Săgețile pe care le-aruncă ei să fie niște săgeți tocite!” – Psalmul 58:6-7

Carl Armerding își amintește un moment petrecut la grădina zoologică. În timp ce privea animalele, a observat cum un îngrijitor a intrat în cușca unei pisici sălbatice mari, neavând în mână decât o mătură. A închis ușa cu grijă și a început să măture podeaua cuștii, fără să fie înarmat și fără să pară că se teme în vreun fel. Ba chiar a dat la o parte cu mătura pisica atunci când a vrut să măture un colț al cuștii. Însă animalul doar a șuierat printre dinți și s-a mutat într-o altă parte a cuștii. Uimit, Carl a intervenit:

– Nu pot să nu vă spun că sunteți foarte curajos!

– Nu sunt curajos deloc, a replicat omul.

– Atunci înseamnă că e îmblânzită pisica! a ripostat Armerding.

– Nu, nu este.

– Atunci cum se explică? Nu pot să înțeleg de ce nu v-a atacat! a rostit fascinat Carl.

Omul a zâmbit și a răspuns:

– Domnule, e o pisică bătrână și nu mai are dinți…

Carl Armerding, Moody Monthly

*************************************************

Gândul de joi – 11 ianuarie

„Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” – 1 Tesaloniceni 4:17

În iulie 1959, un cimpanzeu de doi ani, pe nume Ham, a fost luat din brațele mamei sale și dat pe mâna cercetătorilor. El a fost antrenat să îndeplinească sarcini simple, pregătindu-se astfel pentru o misiune istorică.

Sub îndrumarea oamenilor de știință, cimpanzeul a fost instruit să apese o pârghie ca răspuns la stimuli luminoși și sonori. Misiunea sa a început pe 31 ianuarie 1961, când a fost lansat în misiunea „Project Mercury”, decolând în spațiu de la centrul Cape Canaveral.

Cu toate că zborul nu a respectat planurile inițiale, atingând altitudini și viteze record, Ham a demonstrat că poate realiza sarcinile pentru care a fost antrenat. În timpul revenirii sale pe Pământ, capsula în care era a suferit daune în timpul aterizării în ocean, însă soldații americani au reușit să-l scoată teafăr. Cu toate acestea, rezultatele au fost impresionante: Ham a reușit să își îndeplinească sarcinile cu succes, deschizând calea pentru o misiune umană în spațiu.

Ham a deschis calea pentru explorarea spațiului și a adus contribuții semnificative pentru știința spațială. Totuși, testele cu animale, inclusiv cu cimpanzei, au stârnit dezbateri de natură etică. Cu 98% din ADN similar cu al oamenilor, cimpanzeii au o funcție cognitivă și emoțională ridicată, ceea ce ridică întrebări despre etica cercetărilor pe aceste creaturi inteligente.

Primele misiuni spațiale cu ființe vii au implicat riscuri mari și au adus suferință animalelor implicate, unele dintre ele chiar pierzându-și viața. Deși aceste sacrificii au furnizat informații valoroase pentru cercetători, mulți oameni critică utilizarea animalelor în scopuri științifice. Ei spun că și necuvântătoarele au drepturi, iar trimiterea lor într-o misiune periculoasă este un abuz.

*************************************************

Gândul de miercuri – 10 ianuarie

„Moise a învățat toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte.” – Faptele Apostolilor 7:22

Înainte de descoperirea antibioticelor, infecțiile puteau avea consecințe fatale. Când spunem „înainte”, nu ne referim la acum sute de ani, ci la începutul anilor 1900. Cu toate acestea, vechii egipteni au folosit pâinea mucegăită încă de acum 5.000 de ani ca un remediu eficient împotriva infecțiilor.

Cercetările științifice au confirmat proprietățile benefice, arătând că mucegaiul prezent în pâine, ce face parte din familia penicillium, are un efect benefic în prevenirea infecțiilor.

Nu doar egiptenii s-au bucurat de puterea vindecătoare a pâinii mucegăite. Practica s-a răspândit în Europa, fiind asociată cu vindecarea rănilor alături de alte alimente precum vinul fiert sau semințele de muștar.

Este important de precizat faptul că istoricii atestă că această metodă a fost adoptată și de medicii medievali. Chiar și faimosul Hipocrate, care a trăit în Grecia antică, susținea că tratamentul cu pâine mucegăită provine de la egipteni.

Egiptul antic nu era doar o civilizație avansată din punct de vedere cultural și științific, ci și o societate organizată cu o ierarhie medicală impresionantă. Medicii egipteni, atât bărbați, cât și femei, erau specializați în diverse afecțiuni, iar dermatologii și cei care se ocupau de infecții recomandau cu încredere utilizarea pâinii mucegăite pentru tratarea rănilor. Acest obicei făcea parte dintr-un sistem medical bine pus la punct, în care fiecare medic trata „o singură boală”, așa cum scria istoricul Herodot.

Penicilina este considerată primul antibiotic din lume și a fost descoperită întâmplător de către cercetătorul Alexander Fleming.

*************************************************

Gândul de marti – 9 ianuarie

„Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, și cei falnici sunt nimiciți! Văitați-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!” – Zaharia 11:2

Japonia, o țară cu tradiții înrădăcinate de secole, continuă să surprindă și să inspire prin ambiția locuitorilor săi de a căuta perfecțiunea. Printre tradițiile din această țară se numără și Daisugi, o tehnică ingenioasă ce permite obținerea lemnului fără a tăia complet copacul. Această metodă este aplicată în special la cedrii plantați în acest scop. Tehnica prezintă asemănări notabile cu cea utilizată în arta bonsai, însă este adaptată la dimensiunile copacilor uriași.

Cedrii sunt supuși unei tăieri manuale extrem de delicate la fiecare doi ani, lăsând doar ramurile superioare din care se vor naște noi lăstari. La prima vedere, această tehnică conferă impresia că cedrii sunt crescuți deasupra altor cedri. Acești noi lăstari devin ulterior o sursă de lemn perfect, drept și complet lipsit de noduri, adică lemnul ideal pentru cherestea.

Procesul de recoltare se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, un singur copac putând genera astfel de lăstari timp de 200 până la 300 de ani înainte de a se usca.

Metoda Daisugi a fost concepută inițial în jurul anului 1300 pentru a rezolva o criză a materiilor prime. În acea perioadă, arhitectura sukiya-zukuri era în vogă, necesitând cherestea extrem de dreaptă și stilizată, care însă nu era disponibilă în cantitățile necesare. În Japonia, fiind o țară insulară, era imposibil ca suprafața pădurilor să fie extinsă.

Pe lângă rezolvarea problemei ce ține de materia primă, tehnica Daisugi își propune să reducă defrișările, dar în același timp să producă și lemn de înaltă calitate.

*************************************************

Gândul de luni – 8 ianuarie

„Urăsc pe oamenii nehotărâți, dar iubesc Legea Ta.” – Psalmul 119:113

Un fermier a angajat un om să lucreze pentru el. I-a spus că prima lui sarcină va fi să vopsească hambarul și că ar avea nevoie cam de trei zile pentru a finaliza. Bărbatul l-a surprins pe fermier, terminând într-o singură zi. Fermierul l-a însărcinat mai apoi la tăiat lemne, spunându-i că va dura aproximativ patru
zile. Angajatul a terminat de această dată într-o zi și jumătate, spre uimirea
fermierului. Următoarea sarcină a fost sortarea unei grămezi mari de cartofi.
El trebuia să-i aranjeze în trei grămezi: cartofi de sămânță, cartofi pentru porci
și cartofi suficient de buni pentru a fi vânduți. Fermierul s-a gândit că este o
sarcină ușoară și că nu ar trebui să dureze deloc mult. Însă, la sfârșitul zilei,
când s-a întors, a constatat că angajatul abia începuse. „Ce se întâmplă aici?”, a
întrebat el uimit. „Pot munci din greu, dar nu pot lua decizii!” a răspuns spășit
angajatul.

sermonillustrations.com

*************************************************

Gândul de duminica – 7 ianuarie

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. Mâncările sunt pentru pântece, și pântecele este pentru mâncări. Și Dumnezeu va nimici și pe unul și pe celelalte.” – 1 Corinteni 6:12-13

Tribul Bodi din Etiopia este o comunitatea în care standardul frumuseții este departe de a fi un abdomen plat și o siluetă subțire.
Principala ocupație a oamenilor din tribul Bodi este creșterea vitelor. Ciobanii se trezesc dimineața devreme și conduc turmele la pășune. Cei rămași acasă așteaptă răsăritul soarelui și se apucă de diverse treburi, iar după-amiază, toți oamenii din trib se bucură de o mică siestă. După timpul de odihnă își reiau
activitatea în gospodării.
Se pare că nu există nimic neobișnuit în stilul lor de viață. Tribul Bodi trăiește la fel ca multe triburi africane. Cu toate acestea, bărbații de aici sunt foarte diferiți de cei din alte popoare indigene în ceea ce privește aspectul fizic.
Acest trib organizează anual o ceremonie numită Ka’el, care este sărbătorită întotdeauna în iunie. Cu șase luni înainte de eveniment, fiecare familie din regiune desemnează un singur bărbat pentru a participa la concursul care alege
bărbatul cu cea mai mare burtă.
Pe parcursul celor șase luni, participantul este izolat într-o colibă unde consumă lapte și sânge de vacă. În ziua concursului, acești bărbați vin pentru a-și arăta burțile. Folosind accesorii și coafuri realizate din pene de struț, brățări și coliere
colorate, candidații defilează, dansează și cântă pentru a-și glorifica ferocitatea.
Bărbatul ales campion este considerat un erou, iar ceremonia se încheie cu sacrificarea unei vaci. Bătrânii satului examinează stomacul și sângele animalului pentru a vedea dacă viitorul tribului va fi sau nu luminos.
Fetele monitorizează cu atenție acest concurs și în funcție de performanță își
aleg viitorul soț sau amant. După încheierea ceremoniei, viața participanților revine la normal și încetul cu încetul burțile dispar.

atlas-geografic.net/tribul-bodi-ceremonia-burtilor-mari

*************************************************

Gândul de sambata – 6 ianuarie

„Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.” – 1 Petru 4:15

Richard James Verone este omul din spatele unui jaf de doar 1 dolar.
Pentru că era bolnav și condițiile financiare nu îi permiteau să meargă la medic a plănuit un jaf la o bancă având o cerere neobișnuită.
S-a dus la o bancă din apropiere și i-a înmânat funcționarului un bilet pe care scria:
„Acesta este un jaf! Vă rog să-mi dați un dolar.”
După ce a primit dolarul s-a așezat pe un scaun din bancă și a așteptat să vină poliția.
Acesta știa că va primi în închisoare îngrijirile medicale de care avea nevoie fără nici un cost pentru el. Acesta avea dureri mari în piept, două coaste rupte și ceva probleme la piciorul stâng.
Fiind neînarmat acesta a fost acuzat doar de furt, nu și de jaf armat, așa că Verone a stat în spatele gratiilor doar 12 luni.
Planul său era să rămână în închisoare până la împlinirea vârtei de 62 de ani și să primească servicii medicale gratuite. La efectuarea jafului el avea 59 de ani. În loc să obțină ceea ce își dorea, o acuzație de jaf de bancă care îi aducea
aproximativ trei ani de închisoare, acesta a fost eliberat după un an de zile.
Pentru că sentința lui era prea scurtă, Verone a precizat că intenționează să jefuiască din nou o altă bancă. Dacă a mai avut tentative, nu am mai aflat.
De-a lungul vremii, mulţi oameni au plănuit mai în glumă, cum este exemplu de mai sus, sau mai serios, un jaf. Cel mai mare jaf realizat vreodată a fost de 1,4 miliarde de dolari realizat de Stephane Breitwieser, un francez. Acesta a furat 239 de opere de artă care valorează în total 1,4 miliarde de dolari.
Această poveste de viață ne dovedește, încă o dată, că majoritatea deținuților sunt tratați mult mai bine și au mai multe beneficii fiind închiși decât persoanele fără venit sau cu un venit mic, asta este valabil peste tot în lume.

*************************************************

Gândul de vineri – 5 ianuarie

„De aceea, preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” – 1 Corinteni 15:58

Perseverența a dat roade pentru astronomul american Clyde Tombaugh (1906-1997), cel care a descoperit în 1930 planeta Pluto. După ce astronomii au
arătat prin calcul că este foarte posibil ca acest corp ceresc să existe, Tombaugh
a examinat zeci de fotografii telescopice, fiecare dintre ele arătând zeci de mii
de imagini de stele în perechi, sub microscopul dublu. Deseori, a avut nevoie
de trei zile pentru a scana o singură pereche. A fost o muncă istovitoare, care
i-a sfâșiat ochii – în propriile sale cuvinte, o muncă “brutală, plictisitoare”, care
a durat luni de zile. Stea cu stea, a examinat 20 de milioane de imagini. Într-o zi, în timp ce studia o pereche de fotografii din constelația Gemeni, a dat brusc
peste imaginea lui Pluto. A fost una dintre cele mai importante descoperiri
astronomice ale secolului. În timpul căutării sale după Pluto, Tombaugh a mai
identificat, de asemenea, aproape 800 de asteroizi.

Today in the Word, November 26, 1991

*************************************************

Gândul de joi – 4 ianuarie

„Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” – 1 Ioan 4:8

Despre fiica lui Einstein, Liesersl, nu se ştiu multe lucruri. Cu toate acestea se pare că a donat, în 1980, Universității Ebraice din Ierusalim în jur de 1.400 de scrisori pe care le-ar fi primit de la tatăl său.
Scrisoarea lui Albert Einstein către fiica sa Liesersl:
„Când am propus teoria relativităţii, foarte puţini oameni m-au înţeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanităţii acum, se va ciocni de neînţelegerea şi prejudecăţile din această lume.[…]
Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţa nu a găsit o explicaţie formală. Este forţa care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA. Iubirea este Lumina care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii.
Iubirea este putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii
şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru
iubire noi trăim şi murim. Iubirea este Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.
Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii.[…] Pentru a evidenţia iubirea, am
creat o simplă substituire în cea mai faimoasă ecuaţie de-a mea. Dacă în loc de E=mc², acceptăm că energia pentru a vindeca întreagă lume poate fi obţinută
din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia
că iubirea este cea mai puternică forţă ce există, deoarece nu are nici o limită.
[…]Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea care a bătut în linişte pentru tine întreagă mea viaţă. Poate e prea târziu pentru
scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îţi împărtăşesc că Te Iubesc şi
datorită ţie am ajuns la răspunsul suprem!
Tatăl tău, Albert Einstein”
Trebuie spus însă că deşi scrisoarea i-a fost atribuită lui Einstein, aceasta poate aparține unui alt autor. Stilul, tonalitatea şi cuvintele acestei scrisorii sunt diferite de cele care se pot remarca în scrisorile originale ale lui Albert Einstein.

*************************************************

Gândul de miercuri – 3 ianuarie

„Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.” – Luca 15:16

Roșcovul (sau carobul) este un arbore ornamental, dar cu fructe comestibile. Acestea cresc în formă de păstăi și sunt supranumite și pâinea
Sfântului Ioan.
Roșcovele, de fapt semințele de roșcove (carobe) serveau ca unitate de măsură (carate) pentru a cântări aurul, întrucât, în mod absolut curios, toate semințele de roșcove au exact aceeași greutate, adica 0,18 g. În Roma antică, moneda romană de aur, soldul, putea fi verificată dacă are sau nu greutatea corectă cântărind-o cu 24 de carate (roșcove).
De la arborele de roșcov consumăm atât păstăile, în stare proaspătă, cât și
semințele din păstăi (ambele se sug precum bomboanele), dar mai ales păstăile
sub formă de pudră, sirop sau extract. Le mai găsim în comerț sub titulatura de
carob/karob.
Tecile și chiar semințele de roșcove se macină, obținându-se astfel pudra de roșcove, un aliment extrem de săntătos, recomandat în special în alimentația
copiilor, care îl pot consuma ca înlocuitor de cacao. Pudra de roșcove se potrivește în foarte multe preparate, mai ales deserturi, datorită gustului dulce
natural, dar poate fi consumată și simplă, cu lapte.
Siropul de roșcove este un preparat folosit pentru tratarea unor afecțiuni cum ar fi diareea, greața, balonarea, anemia, tahicardia, tusea, colesterolul mărit.
Are efect antioxidant, antibacterian și antipoliomielitic. De asemenea, având în
vedere că reglează metabolismul și stimulează digestia, se folosește ca adjuvant
în programele de eliminare a kilogramelor în plus. Siropul de roșcove se prepară
din păstăi de roșcove, apă și zahăr, la care mai poți adăuga și mirodenii cu rol aromatizant: scorțișoară, cuișoare, coajă de lămâie. În dietele de lungă durată
(2-3 luni) se consumă câte o lingură înainte de masă, de 3 ori pe zi. Va regla
aciditatea, va accelera metabolismul și digestia, va combate pofta de dulce.

https://www.verdeata.com/toate-produsele/carob-pudra-de-roscove-250g.html

*************************************************

Gândul de marti – 2 ianuarie

„Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei.” – Matei 5:22

Un cuplu din Kuweit, stat suveran situat în Peninsula Arabică, ar putea intra în Cartea Recordurilor cu cel mai rapid divorț din istorie.
Au pregătit evenimentul până la ultimul detaliu, dar cei doi s-au întors din drum și au divorțat. Iată ce s-a întâmplat după ce au semnat actele de căsătorie.
Conform presei locale, cei doi soți s-ar fi îndreptat spre ieșirea din încăpere după ce au semnat actele de căsătorie, dar o întâmplare bizară i-a făcut să se întoarcă din drum și să anuleze totul. Motivul? Femeia s-a împiedicat, iar noul ei soț, în loc să o ajute să se echilibreze, a făcut-o „proastă”. Înfuriată, tânăra soție s-a întors și a cerut divorțul.
Ulterior, judecătorul a admis cererea de divorț și, oficial, cei doi au intrat în istoria Kuweitului cu cel mai scurt mariaj. Cazul a devenit viral pe rețelele de socializare, așa că mai multe persoane din toate colțurile lumii au comentat:
„Asta a meritat nesimțitul!”
„Dacă așa a făcut la început, a fost mai bine să îl lase”
„O căsnicie fără respect. A fost un eșec de la început”, au fost doar câteva reacții din partea internauților.

protv.ro/articol/88034-cel-mai-scurt-mariaj-din-istorie-un-cuplu-din-kuweit-a-divortat-la-3-minute-dupa-nunta

*************************************************

Gândul de luni – 1 ianuarie

„Cine acoperă o greșeală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.” – Proverbe 17:9

Se spune că într-o zi, Albert Einstein a scris pe tablă, studenţilor săi, următoarele rânduri:

9 x  1 = 09
9 x  2 = 18
9 x  3 = 27
9 x  4 = 36
9 x  5 = 45
9 x  6 = 54
9 x  7 = 63
9 x  8 = 72
9 x  9 = 81
9 x10 = 91.

Dintr-o dată, s-a făcut haos în sală, pentru că Albert Einstein a greșit, răspunsul corect pentru 9 x 10 fiind 90, iar toți elevii lui au râs de el.
Albert Einstein a așteptat ca toată lumea să tacă și le-a spus: „Chiar dacă am scris corect răspunsurile la 9 exerciţii, nimeni nu m-a felicitat, dar când am greşit un singur răspuns, toată lumea a început să râdă; înseamnă că, chiar dacă o persoană are mare succes, societatea va observa cea mai mică greșeală a lui
și se va bucura de ea. Așa că nu lăsați critica să vă distrugă visurile – singura persoană care nu greșește niciodată este cea care nu face nimic.”

*************************************************

Gândul de duminica – 31 decembrie

„Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” – Matei 18:35

Într-o seară de Anul Nou, la Clubul Garrick din Londra, dramaturgul britanic Frederick Lonsdale a fost rugat de Symour Hicks să se împace cu un coleg. Cei doi se certaseră în trecut și de atunci prietenia lor fusese compromisă. „Trebuie”, i-a spus Hicks lui Lonsdale. „Este foarte nepoliticos să fii neprietenos într-un astfel de moment. Du-te acum și urează-i un An Nou fericit”. Așa că Lonsdale a traversat camera și a vorbit cu dușmanul său. „Îți urez un An Nou fericit”, a spus el, „dar să fie numai unul”.

Frederick Lonsdale (5 februarie 1881 – 4 aprilie 1954) a fost un dramaturg britanic cunoscut pentru libretele sale pentru mai multe musicaluri de succes la începutul secolului al XX-lea, printre care King of Cadonia (1908), The Balkan Princess (1910), Betty (1915), The Maid of the Mountains (1917), Monsieur Beaucaire (1919) și Madame Pompadour (1923). De asemenea, a scris piese de comedie, inclusiv The Last of Mrs. Cheyney (1925) și On Approval (1927) și melodrama crimă But for the Grace of God (1946). Unele dintre piesele și musicalele sale au fost transformate în filme.

Today in the Word, July 5, 1993.

*************************************************

Gândul de sambata – 30 decembrie

„Când mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu și când mă gândesc la Tine în timpul privegherilor nopții.” – Psalmul 63:6

„Profesorul William James de la Harvard obişnuia să spună că omul obişnuit îşi dezvoltă doar 10% din capacitatea sa mintală latentă”.

Această idee a căpătat o viaţă proprie, unii susţinând ulterior că oamenii îşi folosesc doar 10% din creier. „Este un mit atât de amuzant”, a declarat Julie Fratantoni, cercetător în neuroştiinţe cognitive de la universitatea Texas, din Dallas. Pentru început, cercetătoarea nici măcar nu este sigură dacă 10% se referă la volum sau la altceva. Acest mit este atât de răspândit încât studenţii întreabă despre el.

„La cursurile mele, ori de câte ori cineva aduce în discuţie acest mit, eu spun: dacă foloseşti doar 10% din creier, probabil că eşti conectat la aparate de menţinerea vieţii”, spune Hecht. Ea a comparat activitatea creierului cu cea a inimii atunci când corpul este în repaus; inima continuă să pompeze chiar dacă nu funcţionează la capacitate maximă. De asemenea, întregul creier şi celulele sale, neuronii, sunt întotdeauna active, chiar şi doar la un nivel de bază. „Neuronii trebuie să se activeze la un anumit nivel de bază pentru a se menţine sănătoşi”, explică ea. Potrivit lui Fratantoni şi Hecht, în timp ce în creier există regiuni distincte, organul funcţionează prin intermediul mai multor reţele. Astfel, nici o regiune nu acţionează vreodată în mod izolat.

Dar, cum ştim ce părţi ale creierului sunt active? Cel mai bun instrument de care dispunem pentru a măsura activitatea cerebrală este imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Scanerul măsoară modificările fluxului sanguin din creier, ceea ce indică o utilizare crescută a energiei în diferite regiuni. „Ideea este că părţile creierului care primesc mai mult sânge ard mai multă energie şi, prin urmare, sunt mai implicate funcţional în ceea ce gândeşti”, explică Hecht. Creierul nostru recrutează mai puţine resurse pentru abilităţile pe care le cunoaştem bine.

„Energia mentală, sau efortul conştient depus pentru a finaliza o sarcină, este o altă modalitate eficientă prin care indivizii îşi pot măsura utilizarea personală a creierului”, a spus Fratantoni.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/un-mit-amuzant-oamenii-obisnuiti-utilizeaza-doar-10-din-creier

*************************************************

Gândul de vineri – 29 decembrie

„Este aur și sunt multe mărgăritare; dar buzele înțelepte sunt un lucru scump.” – Proverbe 20:15

Mulți dintre noi știm că particulele nucleare elementare ce alcătuiesc materia sunt protonii, electronii și neutronii. În 1930, Paul Dirac a dezvoltat o descriere a electronului, idee care a prezis, de asemenea, că ar trebui să existe și o antiparticulă a electronului. Antielectronul (numit și pozitron) ar avea aceeași masă ca electronul însă cu o încărcătură electrică opusă, explică Science To Go. Mai apoi, cercetătorii au descoperit că și alte particule atomice elementare au omologi, anume antiprotonul și antineutronul. Atunci când o particulă și antimateria sa se întâlnesc, cele două sunt anihilate, ceea ce înseamnă că cele două particule dispar și masa lor este convertită în energie, astfel urmând principiul din faimoasa ecuație a lui Albert Einstein, E = mc2.

Energia implicată într-o anihilare de materie/antimaterie ar fi de 100.000.000.000 de ori mai puternică decât o explozie obișnuită de TNT și de 10.000 de ori mai puternică decât o explozie nucleară.

Pentru a crea antimateria, oamenii de știință și-au îndreptat atenția spre cea mai simplă formă a materiei, anume hidrogenul. Un atom de hidrogen este compus dintr-un electron și un proton. Asta înseamnă că cea mai simplă formă a antimateriei, un antihidrogen, ar fi alcătuită dintr-un antiproton și un pozitron. Pozitronul este atras de antiproton la fel cum un electron este atras de proton.

Între 1995 și 2011 oamenii de știință au căutat soluții pentru a putea controla antimateria, deoarece particulele de antimaterie au nevoie de doar câteva milionimi de secundă pentru a intra în contact cu materia, astfel că se anihilează și creează energie.

Cheia a fost încetinirea antihidrogenului pentru a împiedica o coliziune, astfel în 2011 cercetătorii au putut să controleze antihidrogenul produs timp de peste 15 minute.

Motivele pentru care antimateria este cea mai scumpă substanță din lume sunt ușor de imaginat. Pentru a face antihidrogen, antiprotonii necesari trebuie să fie făcuți atom cu atom folosind un accelerator de particule. Superacceleratorul de la CERN este cea mai complexă mașinărie construită vreodată de oameni. A fost nevoie de un deceniu pentru a fi construit, iar costurile au ajuns la 4,75 miliarde de dolari.

https://www.descopera.ro/stiinta/20446088-un-singur-gram-din-cea-mai-scumpa-substanta-de-pe-pamant

*************************************************

Gândul de joi – 28 decembrie

„Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustiu, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice, și-I slujeau îngerii.” – Marcu 1:12-13

În 1867, un băiat a fost descoperit într-o peșteră din jungla indiană. Avea aproximativ 6 ani și locuia cu o familie de lupi. A fost numit Dina Sanichar de către salvatorii săi și se comporta ca un animal. Dina mergea în patru labe și se străduia să stea pe picioarele lui. Pentru a-și ascuți dinții, mânca exclusiv carne crudă și rodea oase. Comunica cu mârâituri și scâncituri de lup. Obișnuia să miroasă totul înainte de a mânca și să refuze dacă nu-i plăcea mirosul. Cazul a câștigat notorietate în India și este posibil să fi influențat „Cartea junglei” a lui Rudyard Kipling.

Când tânărul ugandez John Ssebunya avea trei ani, și-a pierdut ambii părinți. În loc să meargă la o unitate de îngrijire medicală, s-a mutat în pădure. O familie de maimuțe vervet l-a primit. John a învățat să se cațere în copaci și să caute hrană. A trăit cu o dietă de fructe, nuci și fructe de pădure în următorii trei ani. În sălbăticie, maimuțele îl păzeau. În 1991, localnicii l-au descoperit pe John. Pentru a-l salva, au trebuit să se lupte cu maimuțele. John nu putea decât să plângă și să ceară mâncare la început. În cele din urmă a învățat să vorbească și a devenit cântăreț.

Când Marcos avea șapte ani, a fost vândut unui proprietar bogat. Părinții nu și-au permis să aibă grijă de el. Cu toate acestea, Marcos a fost mai târziu abandonat în sălbăticie. A trăit în munții Sierra Morena timp de 11 ani. O haită de lupi era singura lui companie. Marcos și-a dat seama cum să le imite vocalizările. În cele din urmă, a uitat limbajul uman, dar a prosperat în pustie. Era gol și mânca tot ce îi ofereau lupii. Marcos a fost prins de autorități în 1965. Când au încercat să-l ia, el a țipat și i-a atacat. Marcos a fost întors la civilizație în timp ce era legat și încătușat. Acum are 77 de ani și încă îi lipsește timpul cu lupii.

*************************************************

Gândul de miercuri – 27 decembrie

„Săracul n-avea nimic decât o mielușea, pe care o cumpărase; o hrănea și o creștea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din același pahar cu el, dormea la sânul lui și o privea ca pe fata lui.” – 2 Samuel 12:3

Stresul este un element care, în vremurile noastre, afectează tot mai multe vieţi şi conduce la probleme reale de sănătate, mai ales dacă nu este tratat cu seriozitate. Pentru ca acest factor de risc să nu-şi mai facă atât de mult simţită prezenţa, specialiştii susţin că animalele de companie pot avea un rol foarte important.

,,Cei care au un câine, de exemplu, vor fi obligaţi să iasă, de câteva ori pe zi, să se plimbe împreună cu acesta. Chiar dacă uneori pare a fi greu, dacă acest lucru intră în rutina de zi cu zi, va deveni ceva foarte plăcut. Poate fi acel moment al nostru, în care să uităm de griji, să ne desprindem de problemele de la locul de muncă sau din familie. Este benefic ca atunci când avem un animăluţ de companie să avem şi activităţi cu el. Trebuie să existe momente în care să ne jucăm cu animalele de companie, să le acordăm atenţie, cam ca unui copil. Vom observa, imediat, că starea noastră de spirit se schimbă. Animalele au capacitatea de a simţi dacă stăpânul este supărat sau abătut şi de multe ori vor încerca să schimbe acest lucru”, a declarat Andreea Coman, psiholog clinician.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/viata-sanatoasa/animalele-de-companie-pot-schimba-radical-vietile-2294698.html

*************************************************

Gândul de marti – 26 decembrie

„Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” – 1 Corinteni 8:2

O bătrână doamnă evreică, mignonă, s-a aşezat în avion, ocupând locul din dreapta unui suedez masiv. Ea l-a fixat o vreme cu privirea, după care l-a întrebat direct:

– Scuzaţi-mă, sunteţi evreu?

– Nu, i-a răspuns acesta.

Câteva minute mai târziu, ea s-a întors din nou către el:

– Puteţi să-mi spuneţi. Haide, recunoaşteţi, sunteţi evreu, nu-i aşa?

– În nici un caz, i-a răspuns omul iritat.

Bătrâna a continuat să-l studieze preţ de câteva minute, după care i-a spus:

 – Vă spun eu că sunteţi evreu.

Pentru a scăpa de cicălitoarea bătrână, omul i-a răspuns:

– Bine, recunosc, sunt evreu. La care, bătrâna a dat din cap, îndoindu-se:

– Nu arătaţi deloc a evreu!

*************************************************

Gândul de luni – 25 decembrie

„Isus a luat cuvântul și a zis: «Oare n-au fost curățați toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?»” – Luca 17:17

Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se duce să caute pe cea rătăcită? Și, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci și nouă care nu se rătăciseră. Tot așa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din acești micuți. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș. Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.

Biblia, Matei 18:11-19

*************************************************

Gândul de duminica – 24 decembrie

„Atunci Petru s-a apropiat de El și I-a zis: «Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?» Isus i-a zis: «Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte».” – Matei 18:21-22

De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: „Plătește-mi ce-mi ești dator.” Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: „Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.” Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță, până va plăti datoria. Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: „Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău cum am avut eu milă de tine?” Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Biblia, Matei 18:23-35

*************************************************

Gândul de sambata – 23 decembrie

„Bucurați-vă întotdeauna.” – 1 Tesaloniceni 5:16

Cercetătorul britanic Caspar Addyman a descoperit ce îi amuză cel mai mult pe bebeluși: simpaticul joc „cucu-bau.”

De ce râd bebelușii mai mult atunci când adulţii se prind în acest joc? „Dacă aș folosi un singur cuvânt pentru a răspunde, acesta ar fi «oamenii». Dacă aș folosi două cuvinte, atunci răspunsul este «atenţia adultului», sau «conexiunea umană»”, spune Addyman, subliniind că, în comparaţie cu alte jocuri, acesta este „interacţiune socială pură, implicând contact vizual și legătură cu copilul”.

„Râsul este unul dintre cele mai bune instrumente de care dispunem pentru a face faţă stresului, iar știinţa susţine acest lucru”, afirmă David DiSalvo. Acesta enumera șase beneficii majore ale râsului pentru sănătatea noastră: eliberează endorfine, este un liant social, stimulează conectivitatea creierului, este esenţial pentru relaţii, are un efect antidepresiv, ne protejează sănătatea inimii.

Cercetătoarea Laura Kurtz este unul dintre puţinii oameni de știinţă care au analizat rolul râsului în cadrul unei relaţii.

„Există ceva unic în râsul împărtășit în cadrul unei relaţii. Nu este suficient să râzi în prezenţa partenerului tău, ci doar momentele în care partenerii râd împreună par să conteze cu adevărat”, susţine Kurtz. În cadrul studiilor ei, efectuate pe un lot de 77 de cupluri heterosexuale, cercetătoarea a descoperit că, din cele 1 399 de momente vesele dintr-un cuplu, doar în 256 partenerii au râs împreună. Partenerii din cuplurile care s-au amuzat împreună au raportat că s-au simţit mai aproape de partener și mai susţinuţi de acesta în comparaţie cu cei care nu au savurat porţii de râs împreună.

Ne naștem pregătiţi să râdem, iar râsul rămâne o piesă importantă a unei vieţi cu adevărat sănătoase în fiecare etapă a existenţei noastre, până la ultima respiraţie.

*************************************************

Gândul de vineri – 22 decembrie

„Dragostea nu va pieri niciodată.” – 1 Corinteni 13:8

Am îmbătrânit ținându-ne de mână

Și împreună am intrat în vara vieții,

Chiar dacă cu un anotimp ești mai bătrână,

La fel de dragă-mi ești ca-n anii tinereții!

Ne-am bucurat de-atâtea primăveri,

Și dacă nu mai suntem ca odată,

Și, astăzi, nu mai arătăm la fel ca ieri,

Iubirea ne rămâne neschimbată!

Dragostea noastră va fi nemuritoare,

Și-atâta timp cat Dumnezeu ne ține,

În fiecare zi o să-ți ofer o floare,

Iubita mea … de ieri, de astăzi și de mâine!

Dorel Margan

*************************************************

Gândul de joi – 21 decembrie

„Dezmierdările sunt înșelătoare, și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” – Proverbe 31:30

Din start, toată lumea militează pentru frumuseţea naturală. Mai rar se trezește vreun unicat care să mărturisească teribilist că iubește frumuseţea artificială: vopsită, din burete, sau cu multă multă pudră.

Iubim naturalul, dar ne mulţumim cu artificialul. Pentru că naturalul cere timp, răbdare și „inconștienţa” de a nu observa concurenţa acerbă care există pe piaţă și care pare să îi decanteze numai pe cei care se apropie de perfecţiune. În faţa acestor realităţi, pasivul „rămâi tu cum te-a lăsat natura” nu este un argument, ci resemnare. În fond, am văzut și noi ce „lasă natura” câteodată și nu ne place. Însă naturalul nu înseamnă să nu intervii cu nimic pentru înfrumuseţare, ci să intervii respectând ecologia frumuseţii.

Principiul este următorul: frumuseţea obţinută natural se construieşte holistic. Învăţăm asta din natură, unde toate sistemele funcţionează prin dependenţă, iar frumuseţea naturii răsare tocmai din armonia tuturor elementelor. La fel, frumuseţea obţinută natural ţine cont de toate elementele care ţin de o persoană: sănătatea, personalitatea, valorile ei şi la urmă aspectul fizic (pentru că acesta este în proporţie foarte mare o rezultantă a celor 3 de dinainte). Asta înseamnă că o metodă care vătămează oricare din aceste elemente – sănătate, personalitate, valori – nu este natural. De exemplu înfometarea, te ajută să obţii un corp suplu, dar îţi distruge imunitatea şi rezistenţa fizică, ajungând în final la slăbirea funcţionării creierului (lipsit de substanţe esenţiale).

În concluzie, frumuseţea obţinută natural este proactivă: repară dacă e cazul, dar şi hrăneşte, construieşte. Frumuseţea naturală e sinonimă cu dezvoltarea echilibrată – echilibru interior şi exterior. O asemenea frumuseţe cere, evident, mai multe eforturi (îngrijire, igienă, sport, dietă corectă, dezvoltarea valorilor) dar este durabilă. Și atenţie: vorbesc despre frumuseţe, nu despre perfecţiune.

*************************************************

Gândul de miercuri – 20 decembrie

„David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire.” – 2 Samuel 6:14

Evreii dintr-un mic orăşel din Rusia aşteptau cu nerăbdare sosirea unui mare rabin. Era un eveniment extraordinar, aşa că şi-au pregătit multă vreme întrebările pe care urmau să i le pună omului sfânt.

Când acesta a sosit în sfârşit şi a fost întâmpinat de mulţime în sala din primăria oraşului, se putea simţi în aer tensiunea, căci toţi erau pregătiţi să asculte răspunsurile la întrebările lor.

La început, rabinul nu a spus nimic, doar a privit în ochii lor şi a mormăit o incantaţie. Foarte curând, toată lumea a început să mormăie odată cu el. În continuare, el a început să cânte, iar mulţimea a cântat alături de el. Apoi, rabinul a început să se legene şi să danseze cu paşi solemni. Întreaga congregaţie i-a urmat paşii. În scurt timp, oamenii erau atât de absorbiţi de mişcări încât au uitat de orice altceva. În acest fel, fiecare persoană din mulţime a cunoscut Unitatea, fiind vindecată de diviziunea interioară care ne împiedică să cunoaştem Adevărul.

A trecut o oră până când dansul s-a mai potolit.

Eliberaţi de tensiuni, cei prezenţi s-au aşezat şi o stare de pace s-a aşternut peste ei. Apoi, rabinul le-a adresat singurele cuvinte pe care le-a rostit în acea seară:

– Cred că am răspuns la toate întrebările voastre.

Un derviş a fost întrebat de ce îl adoră pe Dumnezeu prin dans. lată ce a răspuns el:

– Deoarece a-L adora pe Dumnezeu înseamnă a muri faţă de sine. Dansul ucide egoul. Când egoul moare, toate problemele mor odată cu el. Când egoul nu mai este, rămâne Iubirea. Rămâne Dumnezeu.

https://www.academia.edu

*************************************************

Gândul de marti – 19 decembrie

„Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.” – Iacov 1:27

Istoria lui George Muller, omul care a îngrijit 10.000 de copii fără să deţină resurse materiale și fără să ceară ajutor vreunui semen, ne introduce în decorul unei vieţi înrădăcinate, dincolo de registrul declarativ, în miezul încrederii robuste că Dumnezeu este tot ceea ce avem nevoie. Nimic nu l-ar fi recomandat pe tânărul George ca pe un viitor campion al credinţei; în copilărie, printre pasiunile lui se număraseră jocul de cărţi, beţiile și furturile din banii părinţilor; ajunsese chiar după gratii la 16 ani, iar viaţa lui de student la teologie, povestită cu o sinceritate dezarmantă, era „nelegiuită și prea de tot”. De la începuturi „modeste” (30 de orfani luaţi în îngrijire într-un imobil închiriat, numărul lor triplându-se în decurs de un an), proiectul se va extinde mai mult decât ar fi putut anticipa însuși iniţiatorul lui: cinci case de copii, cu o capacitate totală de 2.050 de locuri, un adevărat cartier. Cele 1.700 de ferestre luminate seară de seară sunt tot atâtea temeiuri pentru încredere, după cum avea să mărturisească una dintre multele scrisori primite de fondatorul orfelinatului. Întreg proiectul e fondat pe o axă robustă: credinţa lui Muller, cu cât mai sever testată, cu atât mai proaspătă și mai însufleţită.

Însemnările lui Muller fac lumină asupra uriașei sarcini care stătea pe umerii săi: asigurarea meselor zilnice pentru 2.000 de copii era, în sine, un efort herculean. Lista de nevoi ce trebuiau acoperite se întindea însă mult dincolo de hrana de fiecare zi: 6.000 de perechi de încălţăminte anual, cheltuieli de întreţinere a celor cinci clădiri, însumând 500 de săli, cheltuieli cu tratamente medicale pentru copii, salariile personalului (învăţători, personal medical, bucătari și numeroase ajutoare), cheltuieli neprevăzute, cheltuieli de călătorie și de zestre pentru copiii care părăseau orfelinatul — pentru fiecare ucenic trimis să înveţe o meserie se achita meșterului suma de 330 de lire. La finalul acestor calcule, Muller nu uita să adauge un post-scriptum, ţesând din cuvinte o epidermă încrederii sale absolute că el e doar un administrator, degrevat de poverile care ar fi putut să îl strivească de către Însuși „Tatăl orfanilor”.  Menţionând că nu are niciun mijloc propriu de a susţine acest evantai de cheltuieli, încrezătorul administrator încheie acest bilanţ al cifrelor cu o declaraţie de credinţă: „Și totuși, trebuie spus că totul se face ușor, căci în toate lucrurile acestea noi privim spre acela care este nespus de bogat”.  

semneletimpului.ro

*************************************************

Gândul de luni – 18 decembrie

„Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți», bine faceți.” – Iacov 2:8

„Sunt foarte multe motivele care îi determină pe oameni să-şi ia un animal şi să-l crească, dar nu toate pot fi considerate juste. Mai ales printre iubitorii de câini găsim oameni care au trecut prin experienţe amare şi care îşi caută un refugiu în compania animalelor. Mă mâhneşte şi mă întristează să aud această afirmaţie complet falsă: „Animalele sunt mai bune ca oamenii.” De fapt, nu-i deloc aşa! Sunt de acord că fidelitatea unui câine îşi găseşte cu greu echivalentul în loialitatea socială a omului. Însă câinele nu se confruntă cu labirintul unor obligaţii morale adesea contradictorii, el nu cunoaşte deloc, sau doar în foarte mică măsură, conflictul dintre înclinaţie şi datorie, cu alte cuvinte, este străin de ceea ce ne face pe noi, oamenii, să ne simţim vinovaţi. Chiar şi cel mai devotat câine este, privit prin prisma responsabilităţii omeneşti, amoral… Din păcate, foarte mulţi dintre iubitorii de animale – şi, în special, dintre cei preocupaţi de protecţia animalelor – perseverează în această părere extrem de periculoasă din punct de vedere etic. Singurul fel de dragoste pentru animale care poate fi frumos şi înălţător este cel provenit din dragostea generală faţă de întregul univers al fiinţelor vii, a cărui parte centrală trebuie să rămână dragostea faţă de om… Numai cel care simte la fel poate să se ataşeze de animale fără a se pune într-o primejdie morală. Cine însă le refuză oamenilor dragostea  din cauza dezamăgirii provocate de slăbiciunile omeneşti şi o transferă asupra câinilor sau pisicilor săvârşeşte fără îndoială un mare păcat… Ura faţă de oameni şi iubirea pentru animale sunt o combinaţie foarte proastă.”

„Așa a descoperit omul câinele”, autor: Konrad Lorenz

*************************************************

Gândul de duminica – 17 decembrie

„Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi amețitoare și șed până târziu noaptea, și se înfierbântă de vin!” – Isaia 5:11

O formă de terapie genetică, testată în prezent la pacienții cu boala Parkinson, ar putea oferi un tratament unic pentru dependența severă de alcool, relatează The Guardian. Un studiu efectuat pe maimuțele macac care erau predispuse la consumul intens de alcool a constatat că terapia le reduce dramatic consumul de alcool. „Consumul a scăzut aproape la zero”, a spus profesorul Kathleen Grant, de la Centrul Național de Cercetare a Primatelor din Beaverton, SUA, care a coordonat cercetarea. „Luni la rând, aceste animale au ales să bea apă și pur și simplu să evite alcoolul,” explică ea. Grant și colegii ei s-au întrebat dacă resetarea căilor de recompensă ale dopaminei le-ar putea reduce dorința de a bea alcool. Pentru a face acest lucru, au folosit un virus inofensiv pentru a livra gena pentru o proteină numită factor neurotrofic derivat din glial (GDNF) într-o zonă a creierului care este implicată în dependență și recompensă. „Am vizat corpurile celulare care produc dopamină cu această genă pentru a crește sinteza dopaminei, completând sau restabilind astfel ceea ce consumul cronic de alcool a eliminat”, a spus Grant. Patru macaci dependenți de alcool au fost supuși procedurii, care a folosit imagistica RMN pentru a ghida injecția exact la locul potrivit. O procedură similară este testată la pacienții adulți cu boala Parkinson și la copiii cu o tulburare genetică rară care afectează sistemul nervos și provoacă probleme de mișcare. Cercetarea, care a fost publicată în Nature Medicine, a constatat că macacii au început să secrete mai multă dopamină, după care au băut cu până la 90% mai puțin alcool. „Animalele care au primit o formă inactivă a genei au continuat să bea, în timp ce la animalele cărora li s-a administrat GNDF, dopamina lor a fost restabilită și au ajuns la niveluri foarte scăzute de băutură – aproximativ una până la două băuturi pe zi, de la 8 până la 10 băuturi pe zi”, a spus Grant.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/o-noua-terapie-genetica-ar-putea-vindeca-oamenii-cu-dependenta

*************************************************

Gândul de sambata – 16 decembrie

„Vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca «măcar că văd, să nu vadă, și măcar că aud, să nu înțeleagă».” – Luca 8:10

Scrisorile secrete scrise de Mary I a Scoției în timpul încarcerării sale la ordinele Reginei Elisabeta I au fost descifrate pentru prima dată după aproape 450 de ani de trei amatori: un specialist în copyright, un profesor de muzică și un inginer de software. Simbolurile ascunse în mesajele trimise de Maria Stuart dezvăluie, printre altele, informații secrete despre încercările ei de a redobândi tronul Scoției și de a interveni în politică. Criptografii au dat peste scrisorile reginei Scoției în timp ce vânau documente criptate în arhivele online ale Bibliotecii Naționale a Franței. Cele mai multe dintre cele 57 de scrisori descoperite reprezintă corespondența dintre Mary I și ambasadorul francez în Anglia, Michel de Castelnau de Mauvissière, acestea fiind scrise în timp ce regina Scoției se afla în arest la domiciliu în casa din Sheffiled a Contelui de Shrewsbury. Scrisorile au fost scrise între 1578 și 1584.

Mary s-a născut în 1542 și a devenit Regina Scoției după doar șase zile, dar a fost trimisă în Franța la vârsta de șase ani și a fost crescută la curtea regală franceză, căsătorindu-se într-un final cu Francis, moștenitorul tronului Franței. Cu toate că Francis a devenit rege, acesta a murit la doar un an după ce a venit pe tron, iar May s-a mutat înapoi în Scoția. După moartea celui de-al doilea soț, nobilii s-au întors împotriva ei și a fost obligată să fugă în Anglia, unde a fost închisă de Elisabeta I, care se temea că Mary va încerca să o înlocuiască. Considerată o amenințare prea mare, Mary a trăit în captivitate 19 ani și a fost executată în 1587 la vârsta de 44 de ani pentru implicarea ei într-un complot de asasinare a Elisabetei.

*************************************************

Gândul de vineri – 15 decembrie

„În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” – Luca 6:12

Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:

– Tăcere! Îmi fac rugăciunile!

Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace. În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:

– Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?

– Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.

Dar vocea interioară a insistat:

– De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?

Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşit la fereastră şi a strigat:

– Cântă!

Orăcăitul broscoiului s-a auzit imediat, însoţit cu veselie de toate broaştele din vecinătate. Bruno a ascultat cu atenţie zgomotele şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu mai sunt supărătoare, ci dimpotrivă, îmbogăţesc tăcerea nopţii.

Odată cu această descoperire, inima lui Bruno a intrat în armonie cu universul şi pentru prima oară în viaţă, el a înţeles ce înseamnă să te rogi cu adevărat.

https://www.academia.edu/71671815/Anthony_de_Mello_Rugaciunea_broaste

*************************************************

Gândul de joi – 14 decembrie

„Dragostea nu face rău aproapelui.” – Romani 13:10

„Dacă aș fi torturat, aș mărturisi orice. Aș mărturisi că am fost sultanul Turciei”, spune Goya, într-un film al lui Milos Forman. „Nu, n-ai face-o!” – îl contrazice părintele Lorenzo, dar Goya insistă: „Aș mărturisi orice pentru a evita chinurile.”

Combaterea ereziei cu ajutorul Inchiziţiei rămâne până azi unul dintre cele mai controversate capitole din istoria Bisericii Catolice, un capitol tenebros în care Inchiziţia spaniolă a reprezentat punctul culminant, prin duritatea interogatoriilor şi smulgerea mărturisirilor sub tortură. Helen Rawlings, profesoară la Universitatea din Leicester, afirmă că, deşi tribunalele inchizitoriale şi-au desfăşurat activitatea în Franţa, Italia şi Boemia, cea care „şi-a lăsat amprenta asupra întregii istorii a civilizaţiei medieval” a fost Inchiziţia spaniolă.

Ţintele urmărite de inchizitorii spanioli au fost în primul rând evreii şi musulmanii (conversos şi moriscos). De-a lungul timpului, au căzut victime şi unii protestanţi sau diverse persoane care, în vreun fel anume, au adus atingere credinţei catolice, însă aceste cazuri au fost mai puţin numeroase. Sfântul Oficiu al Inchiziţiei obişnuia să organizeze razii neanunţate, care luau prin surprindere micile comunităţi locale. Mai întâi, inchizitorii anunţau o „perioadă de har”, când orice eretic avea posibilitatea să se autodenunţe. Cei care îşi mărturiseau singuri vina puteau să spere într-o pedeapsă mai uşoară, iar asprimea pedepsei se diminua pe măsură ce vinovatul demasca şi alţi eretici. Practic, oricine putea să denunţe pe oricine şi nu este de mirare că, după cum notează istoricul Michael Thomsett, „inchizitorii se trezeau înconjuraţi de eretici şi cu cât investigau mai mult, cu atât găseau mai mulţi eretici”.

Inchiziţia rămâne o pată în istoria religiei creştine, o crimă împotriva umanităţii, la fel ca Holocaustul orchestrat de nazişti, ca poliţia politică a regimurilor comuniste sau ca torturile recente din centrul de detenţie de la Guantanamo. Cum ar spune Mark Twain, „istoria nu se repetă, însă rimează…”

semneletimpului.ro

*************************************************

Gândul de miercuri – 13 decembrie

„Să poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.” – Exodul 27:20

Oamenii de știință avertizează din nou: acidul palmitic, regăsit în uleiul de palmier, poate avea un factor decisiv în propagarea mai multor forme de cancer. Potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, publicat în revista Nature, o cantitate crescută de acid gras din compoziția uleiului de palmier crește semnificativ riscul unor metastaze, în formele de cancer bucal sau de piele. Autorii studiului spun că fenomenul ar putea fi contracarat, prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiiele clinice ar trebui să treacă la subiecți umani. Studiul spaniolilor poate reaprinde disputa privind folosirea uleiului de palmier în alimentația umană, în prezent el fiind cel mai răspândit produs pentru prăjire folosit la nivel mondial, pentru că este mai ieftin.

https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/viata-sanatoasa/studiu-uleiul-de-palmier

*************************************************

Gândul de marti – 12 decembrie

„Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.” – Romani 8:24-25

„Doi artiști din vechime se luaseră odată la întrecere, vrând să afle care din ei poate zugrăvi mai aproape de adevăr lumea vizibilă. «Am să-ţi demonstrez, acum, că eu sunt cel mai bun», a spus unul dintre ei, arătându-i celuilalt o perdea pictată. «Ei bine, trage perdeaua», i-a cerut acesta, «să vedem tabloul». «Perdeaua este tabloul», i-a răspuns cel dintâi, râzând.” (Nikos Kazantzakis)

Fie că îi place creștinului, fie că nu, viaţa lui e un sistem de vase comunicante în care se întâlnesc, în densităţi diferite, elemente ale unei duble realităţi: cea de aici și cea de dincolo; cea vizibilă, asediindu-i simţurile, și cea invizibilă, trimiţându-și răzleţ ecourile prin cortina groasă care le separă. În acest efort de a-și asuma cetăţenia lumii de acum și a celei ce va să vină, omul se lovește de atitudinea sceptică a celor care cred că realitatea prezentă, atât de acaparantă, este prea viu zugrăvită ca să fie doar o perdea separatoare; ei văd în ea însăși tabloul și nimic dincolo de coordonatele ei mai mult sau mai puţin cunoscute. Lumea de dincolo însă, oricât de puţin cunoscută, se întâlnește uneori cu lumea de aici, oricât de veștejită ar fi aceasta de atingerea păcatului. Philip Yancey menţionează unele dintre ocaziile în care i s-a părut că materialul și spiritualul fuzionează, dând mărturie de existenţa unui Designer meticulos: imensitatea oceanului, o ţestoasă uriașă depunându-și ouăle, plutirea păsărilor colibri, agilitatea veveriţelor Abert. John Ortberg amintește alte puncte rarefiate de întâlnire a celor două lumi: nașterea unui copil, împletirea cuvintelor într-un imn vechi, un răsărit de soare, apusul unei vieţi.

semneletimpului.ro

*************************************************

Gândul de luni – 11 decembrie

„Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa.” – Faptele Apostolilor 17:11

„De la pastor la cerșetor” este povestea unui predicator american care urma să preia o biserică newyorkeză cu nu mai puţin de 10.000 de membri. În ziua învestirii, Steepek s-a îmbrăcat în haine ponosite și s-a învârtit prin preajma bisericii în timp ce credincioșii se adunau pentru serviciul divin. Pastorul deghizat s-a apropiat de oameni cerându-le bani ca să își ia de mâncare, dar nimeni nu i-a oferit nimic. La ora începerii slujbei, pastorul a intrat în biserică și s-a așezat pe unul dintre rândurile din faţă. Curând, unul dintre responsabilii de sală l-a invitat discret să se așeze mai degrabă pe un rând din spate, ceea ce pastorul a și făcut. Programul s-a desfășurat ca de obicei, dar când prezbiterul a anunţat cu pompă că îl invită la amvon pe noul pastor, toată sala s-a cufundat în liniște, fiindcă spre amvon se îndrepta nimeni altul decât omul străzii. Tăcerea care s-a așternut a devenit apăsătoare ca o sentinţă atunci când, ajuns la microfon, pastorul și-a continuat predica povestind bisericii cum a fost tratat în acea dimineaţă.

Sursa articolului, bloggerul „P-Dub”, spunea pe blogul lui că unii au fost atât de mișcaţi de poveste, încât i-au scris mărturisindu-i că i-a făcut să se simtă răzbunaţi sau, din contră, vinovaţi.

Doar o minoritate dintre cei care au reacţionat la poveste au mers însă mai departe, verificând dacă povestea este reală sau nu. Și au descoperit că nu este.

Oamenii se înconjoară de informaţii care se potrivesc cu părerile sau convingerile lor. De obicei, ne plac persoanele care gândesc la fel ca noi. Acest lucru înseamnă că, în mod inconștient, ignorăm sau evităm ceea ce nu se potrivește cu propriile păreri. Distorsionăm realitatea pentru a obţine o confirmare atunci când, în mod proactiv, căutăm informaţii care să ne valideze convingerile pe care le avem deja.                                   

semneletimpului.ro

*************************************************

Gândul de duminica – 10 decembrie

„Copiii lui Israel le-au zis: «Cum de n-am murit loviți de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-ați adus în pustiul acesta ca să faceți să moară de foame toată mulțimea aceasta».” – Exodul 16:3

 „Carnea” fără carne pare a fi viitorul alimentației pe Pământ. Tot mai multe companii dezvoltă tehnologii prin care să obțină burgeri, cârnați, fripturi sau alte preparate din vegetale care să imite perfect produsele provenite de la animale. Un altfel de exemplu vine din Israel, unde un start-up a dezvăluit primul steak vegetal, tipărit cu ajutorul tehnologiei 3D. Friptura vegetală tipărită cu ajutorul tehnologiei 3D o imită perfect pe cea provenită din natură. Este făcută din proteine de soia și mazăre, grăsime de cocos și ulei de floarea-soarelui, la care se adaugă arome naturale. Steak-ul a fost special gândit pentru a avea o structură similară cu friptura de vită. Are un nivel ridicat de proteine și, datorită faptului că e de origine vegetală, nu are colesterol. „Tehnologia noastră poate crea secțiuni întregi de mușchi, la fel cum o vacă le poate produce, dar într-un mod mult mai eficient, cu un cost mai mic și, desigur, cu mai multă grijă pentru mediu. Așa că am introdus o nouă categorie. Putem face întreaga vacă, nu doar o parte a vacii – fripturi pentru gătire lentă, grătar, tot ce poate produce un animal, noi dorim să facem la fel sau poate chiar mai bine”, a declarat Eshchar Ben-Shtrit, directorul start-up-ului Redefine Meat. Compania din Israel a lucrat cu numeroși experți în domeniul alimentar, inclusiv măcelari, pentru a crea friptura vegană.

„Este grozav. Parcă ar fi adevărată. Sunt vegetariană de aproape 15 ani și nu am mai mâncat carne de mult timp. Textura este corectă, chiar și mirosul, miroase ca friptura adevărată, autentică. Pentru mine, este revoluționar”, a declarat o clientă. După unele estimări, carnea artificială din plante ar putea să reprezinte 60 la sută din piața globală de carne până în 2040.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/cat-de-sanatoasa-este-friptura-viitorului-carnea-vegetala-printata

*************************************************

Gândul de sambata – 9 decembrie

„Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece.” – Cântarea Cântărilor 8:7

Charlotte von Schedvin era o femeie blondă, cu ochi albaștri, care făcea parte din nobilimea suedeză. P. K. Mahanandia făcea parte din altă lume: un student la arte, din estul Indiei, sărac lipit pământului. Drumurile lor păreau că nu se vor întâlni vreodată. Soarta i-a adus, însă, împreună la sfârșitul anului 1975. Atunci, von Schevdin, care se afla în Delhi, i-a cerut tânărului indian să-i picteze portretul. Pradyumna Kumar Mahanandia intrase în atenția lumii când i-a făcut potretul Indirei Gandhi, în 1973, când era student la Colegiul de Arta din New Delhi, relateaza CNN.

Doi ani mai târziu, frumoasa suedeză, care la acel moment studia la Londra, a plecat spre India, în speranța că îl va întâlni pe talentatul pictor. S-au îndrăgostit imediat și au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de o lună, înainte ca fata să se întoarcă acasă. Se iubeau așa mult, încât s-au căsătorit într-o ceremonie tradițională indiană. Charlotte a fost nevoită să se întoarcă singură în Suedia, pentru că proaspătul său soț trebuia să-și termine studiile. Timp de un an, și-au trimis scrisori de dragoste. Familia bogată a fetei s-a oferit să-i plătească tânărului indian un bilet de avion către Suedia, dar el nici n-a vrut să audă. Și-a dorit să găsească o metodă prin care să poată să ajungă prin propriile puteri la soția lui.

Și-a vândut puținul pe care-l avea și din banii strânși a cumpărat o bicicletă. A urmat o lungă călătorie către Suedia: a trecut prin Afghanistan, Iran, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Germania, Austria și Danemarca. Patru luni mai târziu, a ajuns în Suedia. De atunci, cei doi sunt de nedespărțit. Au împreună doi copii, iar Pradyumna este un artist cunoscut și ocupă funcția de ambasador cultural între India și Suedia. Povestea lor a devenit virală pe rețelele sociale, iar acum producătorii de film vor să ecranizeze minunata poveste de dragoste.

*************************************************

Gândul de vineri – 8 decembrie

„Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea.” – 1 Tesaloniceni 5:1-2

Ghețarul de la Scărișoara, un instrument de măsurat vremea unic în Europa.

Uriașul bloc de gheață este o unealtă deosebit de importantă pentru climatologi. Analizând gheața din care este format, cercetătorii pot afla cum a fost vremea acum 2.000 de ani și ce temperaturi erau atunci. În gheață se află prinse toate informațiile de care au nevoie oamenii de știință, pentru a afla ce temperaturi au fost în urma cu sute de ani, dar care contribuie și la imaginea de ansamblu pentru estimarea climei pe viitor.

Roxana Bojariu, climatolog: „Există anumite informații care ne pot da certitudini sau intervale de probabilitate. În ceea ce privește datele paleoclimatice, noi avem măsurători directe, cu termometrul, pentru ultima sută și ceva de ani. În anumite locuri din Europa sunt și date mai vechi de 200 de ani, de 200 și ceva de ani, dar atunci când avem perioade mai îndepărtate, ne bazăm pe aceste informații ce se pot extrage și pe baza metodelor științifice pot fi interpretate, și avem estimări ale temperaturii, ale precipitațiilor, chiar și ale compoziției atmosferei din vremuri mult mai vechi, când nu ai cum să ai măsurători directe.”  La ultima măsurătoare, ghețarul de la Scărișoara avea 120.000 metri cubi, fiind cel mai mare ghețar aflat într-o peșteră din Europa și printre cei mai spectaculoși din lume.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/ghetarul-de-la-scarisoara-un-instrument-de-masurat-vremea-unic-in-europa

*************************************************

Gândul de joi – 7 decembrie

„Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.” – Matei 13:44

Un bărbat din Kentucky, SUA, care s-a apucat să-și sape porumbul, a descoperit o adevărată comoară, în valoare de milioane de dolari. Mai exact, bărbatul a găsit în pământ 700 de monede din aur și argint din perioada Războiului Civil. „Marele tezaur din Kentucky”, așa cum l-au numit specialiștii, include sute de monede din aur datând din perioada 1840 și 1863, dar și mai multe monede din argint, relatează LiveScience. Într-un scurt videoclip, bărbatul care a descoperit tezaurul, a cărui identitate și locație exactă nu au fost făcute publice, spune: „Este cea mai mare nebunie: toate sunt monede de 1 dolar, de 20 de dolari, de 10 dolari, din aur”, în timp ce îndreaptă camera către artefactele scoase din pământ. Potrivit Numismatic Guaranty Co. (NGC), care a certificat autenticitatea monedelor, și GovMint, care le-a scos la vânzare, 95% din tezaur este compus din dolari din aur, între care și 20 de monede Liberty de 10 dolari și opt monede Liberty de 20 de dolari, extrem de rare și de valoroase. Doar una dintre aceste monede se poate vinde la licitație cu o sumă formată din 6 cifre. Great Kentucky Hoard are 18 monede care se pot vinde fără probleme cu o sumă atât de mare. Potrivit siteului Numismatic Guaranty Co., moneda Liberty de 20 de dolari, care a circulat între 1850 și 1907, a fost bătută de Trezorerie, după ce s-a descoperit aur în California. Monedele Liberty de 20 de dolari din acest tezaur sunt și mai rare, deoarece nu includ „In God We Trust”, formulă care a fost adăugat din 1866, după sfârșitul Războiului Civil. Pe lângă valoarea lor în sine, monedele au o importanță istorică deosebită, iar specialiștii sunt nerăbdători să-i descopere misterul.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-barbat-care-s-a-apucat-sa-si-sape-porumbul-a-descoperit

*************************************************

Gândul de miercuri – 6 decembrie

 „Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca niște lupi care își sfâșie prada, varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-și potolească lăcomia de bani.” – Ezechiel 22:27

Contrabandiștii au aruncat nenumărate tone de cocaină în mările din jurul Floridei, transportate din America Centrală și de Sud, fie pentru a fi colectate de asociați, fie pentru a evita arestarea. Drogurile sunt apoi adesea aduse la țărm de curenții oceanici. Biologul marin, Tom Hird, și cercetătorul în domeniul mediului de la Universitatea din Florida, Tracy Fanara, au studiat rechinii din largul Florida Keys pentru a vedea dacă drogurile au vreun impact asupra lor. În timpul unei scufundări pentru a observa comportamentul, un mare rechin ciocan – o specie care în mod normal evită oamenii – a venit direct spre echipă și părea să înoate în mod ciudat. Cercetătorii au înregistrat, de asemenea, un alt rechin care părea fixat pe ceva și înota în cercuri strânse, în ciuda faptului că nu era nimic la vedere. Pe lângă monitorizarea rechinilor, oamenii de știință au pus în apă, în cadrul studiului, pachete similare ca mărime și aspect cu cele de cocaină, dar și niște lebede false. Spre surprinderea lor, rechinii s-au îndreptat direct spre pachete, nu spre lebede, mușcând din ele. Unul dintre rechini chiar a luat un pachet și a plecat înotând cu el. Apoi, cercetătorii au făcut o minge de momeală dintr-o pulbere specială, foarte concentrată. Aceasta a fost concepută pentru a declanșa o descărcare de dopamină cât mai apropiată cu a unei doze de cocaină. Atunci când rechinii au mâncat praful, cercetătorii au văzut că aceștia au luat-o razna. „Cred că avem un potențial scenariu despre cum ar putea arăta dacă le-ai da rechinilor cocaină. Le-a aprins creierele. A fost o nebunie”, a declarat Hird. În cele din urmă, echipa a aruncat pachetele de cocaină falsă dintr-un avion, iar mai multe specii de rechini, inclusiv rechini-tigru, au intrat în acțiune. Biologul a recunoscut că mulți factori diferiți ar putea fi responsabili pentru acest comportament ciudat și că rezultatele nu arată neapărat că rechinii din Florida consumă cocaină. Hird a declarat: „Nu avem nicio idee despre ce ar putea face cocaina rechinului”. El a adăugat că cercetările arată că diferiți pești par să reacționeze în moduri diferite la aceeași substanță chimică, potrivit Live Science.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/le-a-aprins-creierele-cocaina-aruncata-in-ocean-ar-putea-sa-i-innebuneasca

*************************************************

Gândul de marti – 5 decembrie

„Cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” – Luca 12:9

Spre încântarea discipolilor săi, Maestrul le-a spus că de ziua lui îşi doreşte o haină nouă.

Discipolii s-au grăbit să cumpere cele mai fine materiale. Croitorul satului a venit să îi ia măsura, după care a promis că îi va face haina într-o săptămână, prin voia lui Dumnezeu.
Săptămâna a trecut, iar discipolii s-au grăbit la croitor, în timp ce Maestrul îşi aştepta cu nerăbdare haina.
Croitorul le-a spus însă:
— Am fost nevoit să întârzii puţin, dar, prin voia lui Dumnezeu, haina va fi gata mâine.
A sosit şi a doua zi, dar croitorul a continuat să se scuze:
— Îmi pare rău, nu e gata încă. Încercaţi şi mâine, şi, prin voia lui Dumnezeu, haina va fi gata.
Exasperat, Maestrul le-a spus discipolilor:
— Întrebaţi-l cât îi va lua să îmi facă haina dacă îl lasă deoparte pe Dumnezeu.

*************************************************

Gândul de luni – 4 decembrie

„Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.” – Apocalipsa 1:16-17

Situat lângă coasta de vest a Americii de Sud la o altitudine de mai bine de 4.000 de metri, vastul platou Altiplano din deșertul Atacama, în apropiere de Munții Anzi, primește mai multă lumină de la Soare decât oricare alt loc de pe Pământ, scrie Washington Post. Platoul primește la fel de multă radiație solară ca planeta Venus. Un studiu publicat recent în Buletinul Societății Meteorologice din America a înregistrat un record mondial al radiației solare (producția de energie luminoasă venită de la Soare către Pământ) în valoare de 2.177 de wați pe metru pătrat în Altiplano din Chile – al doilea cel mai extins platou de pe Pământ după Platoul Tibetan. Valoarea atinsă este mult mai înaltă decât cantitatea de radiație care afectează cea mai înaltă parte a atmosferei, unde se înregistrează 1.360 de wați pe metru pătrat. „Este de fapt radiația pe care o primești vara dacă stai sus pe Venus”, a spus autorul studiului, Raul Cordero, un climatolog de la Universitatea din Groningen.

Deșertul Atacama este special din mai multe motive: este cel mai vechi deșert de pe Pământ, cel mai uscat loc în afară de poli și, posibil, locul din care se vede cel mai bine cerul nopții, scrie Live Science. „Când radiația solară este transmisă prin atmosferă, ea este absorbită de vaporii de apă și împrăștiată de nori și aerosoli, a explicat Seiji Kato, un om de știință din domeniul meteorologiei de la NASA. „Însă. O locație la mare altitudine care este deasupra stratului de vapori de apă și are mai puțini nori și aerosoli inevitabil va primi mai multă lumină de la Soare.” Un alt motiv pentru care Chile este atât de însorit se datorează locației sale geografice din emisfera sudică.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/cercetatorii-au-descoperit-care-este-cel-mai-insorit-loc-de-pe-pamant

*************************************************

Gândul de duminica – 3 decembrie

Efeseni 6:8
„Știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”

Dacă o priveai atent, îţi dădeai seama că era una dintre acele femei peste care au trecut ani grei. Era puţin adusă de spate și mică de statură, de parcă necazurile își lăsaseră greutatea pe umerii ei. Avea totuși un mers vioi și era preferata copiilor. Poate și pentru că păstra în privire o seninătate copilărească, molipsitoare. Puteai să mai vezi la ea şi urme ale unei femei educate. Fusese inginer într-o vreme în care comunismul nu dădea oricui șansa să facă o facultate. Însă toate urmele se ștergeau treptat, din cauza unei vieţi chinuite alături de singurul ei băiat, bolnav mintal. Soţul îi murise cu mai mulţi ani în urmă, iar povara căzuse doar pe ea.

Nu reușea să doarmă prea mult noaptea, așa că scria pe mici felicitări mesaje frumoase. Le împărţea apoi pe la prietene. Le găsesc și acum rătăcite prin cărţile din bibliotecă. Oricine avea nevoie de ajutor, fie că era vorba de dus mâncare sau de ajutat pe la treburile casei, știa că ea rămânea acolo până ce treaba era terminată. Știa să asculte și să vorbească simplu și frumos, iar în preajma ei intrai parcă într-o altă lume, mai bună.
Într-o seară rece de primăvară, după ce vizitase o prietenă, se pregătea să meargă acasă. Pe fotoliul de la ușă, în timp ce se încălţa, a paralizat și a intrat în stare de inconștienţă. Nu s-a mai trezit niciodată și, trei luni mai târziu, a murit pe un pat de spital. La prima vedere, nu a lăsat prea multe în urma ei. Au rămas doar felicitările și o păpușă galbenă de cârpă. Dar a lăsat în cei care au cunoscut-o o moștenire de frumuseţe și bunătate sufletească ruptă din dumnezeiesc.

*************************************************

Gândul de sambata – 2 decembrie

„El întinde miazănoaptea asupra golului, și spânzură pământul pe nimic.” – Iov 26:7

Oamenii de știință de la acceleratorul de particule Fermilab din apropiere de Chicago spun că s-ar putea să fie tot mai aproape de descoperirea existenței unei noi forțe a naturii – a cincea, scrie BBC. Dacă se confirmă, descoperirea ar putea fi una dintre cele mai importante din istoria fizicii. Cercetătorii au găsit mai multe dovezi că particulele subatomice numite muoni nu se comportă așa cum prezice teoria actuală a fizicii subatomice. Oamenii de știință cred că o forță necunoscută ar putea acționa asupra muonilor. Vor fi necesare mai multe date pentru a confirma aceste rezultate, dar, dacă acestea vor fi verificate, ar putea marca începutul unei revoluții în fizică. Toate forțele pe care le experimentăm în fiecare zi pot fi reduse la doar patru categorii: forța gravitațională, forța electromagnetică, forța nucleară tare și forța nucleară slabă. Aceste patru forțe fundamentale guvernează modul în care toate obiectele și particulele din Univers interacționează între ele. Descoperirile au fost făcute la un accelerator de particule Fermilab, de lângă Chigaco, SUA. Ele se bazează pe rezultatele anunțate în 2021, în care echipa Fermilab a sugerat pentru prima dată posibilitatea existenței unei a cincea forțe a naturii.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/cercetatorii-de-la-fermilab-sunt-pe-cale-sa-descopere-a-cincea-forta-

*************************************************

Gândul de vineri – 1 decembrie

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.” – Matei 7:13-14

Două drumuri mi se arătară în pădurea aurie
Şi tare regretam că-mi fusese dat tocmai mie
Să aleg. Călător fiind, am stat acolo îndelung
Şi am privit departe pe cel ce dădea într-un crâng
Iar copacii îmi părură dintr-o dată întinşi la pământ.

După ce am apucat-o pe celălalt drum
Crezând că poate am ales mai bine acum
Căci parcă avea mai multă iarbă
Mi-am spus repede, în barbă,
Că sunt cam la fel.

În acea dimineaţă semănau atât de mult
Frunzele nu fuseseră călcate de demult
Oh, am pornit-o pe cel dintâi şi a doua zi
Deşi ştiam exact unde mă va opri.
Şi atunci m-am îndoit de el.

Vă spun toate acestea cu un oftat,
S-a întâmplat cândva, pe înnoptat,
În pădure două drumuri am văzut –
L-am apucat pe cel mai puţin bătut
Şi asta a contat.

Robert Frost, Drumul nebătut [1916]

*************************************************

Gândul de joi – 30 noiembrie

„Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați.” – Tit 2:6

În era digitală, viziunea despre locul de muncă ideal s-a schimbat considerabil. Termenul „Lazy Girl Jobs”, în traducere „locuri de muncă pentru fete leneșe”, a devenit popular pe TikTok din nevoia și dorința oamenilor de a avea un echilibru între muncă și viață personală, dar și pentru a evita extenuarea.

Echilibrul dintre muncă și viața personală a devenit o preocupare importantă în ultimii ani. Studiile arată au că mulți oameni apreciază mai mult confortul psihic în timpul muncii decât avansarea în carieră. Acest lucru a fost evidențiat de succesul enorm al trendului „Lazy Girl Jobs” pe TikTok. Dorința de a te simți valoros și respectat la locul de muncă, fără a fi epuizat, rezonează cu o masă mare de oameni.

Sfaturi pentru a obține un echilibru perfect la locul de muncă:

  1. Definirea sarcinilor – Optați pentru un loc de muncă care vă permite să aveți control asupra lucrurilor pe care le aveți de făcut într-o zi. Nu vă încărcați cu prea multe și încercați să realizați, de exemplu, trei bine, în loc de cinci proaste, sub presiune.
  2. Flexibilitatea programului – Alegeți joburi care oferă confort în ceea ce privește programul de lucru.
  3. Evitarea extenuării – Ascultați-vă corpul și mintea și asigurați-vă că luați pauze regulate pentru a evita epuizarea.

În concluzie, „Lazy Girl Jobs” – „locurile de muncă pentru fete leneșe”, în ciuda denumirii lor, sunt de fapt locuri de muncă care valorizează echilibrul, autonomia și bunăstarea angajatului. Acestea nu sunt destinate celor „leneși”, ci mai degrabă celor care doresc să lucreze într-un mediu care respectă nevoia lor de echilibru și sănătate mintală. Gabrielle Judge susține că este timpul să redenumim aceste locuri de muncă și să le vedem ca pe niște oportunități pentru o viață profesională echilibrată și satisfăcătoare.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/cel-mai-popular-loc-de-munca-de-pe-tiktok

*************************************************

Gândul de miercuri – 29 noiembrie

„Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneți în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” – Leviticul 26:1

Lydia Marner, în vârstă de 74 de ani, a găsit o figurină egipteană antică pe plaja Palmachim din sudul Israelului, observând-o printre valuri. „A fost o zi cu furtuni, valurile erau mari. Mergeam pe plajă când am observat deodată o piatră”, a declarat Marner pentru Times of Israel.  Autoritatea Israeliană pentru Antichități a dezvăluit că figurina are o vechime de peste 3.000 de ani, fiind un model al zeiței egiptene Hathor, o străveche zeiță egipteană a soarelui, considerată a fi una dintre cele mai puternice. „Hathor era adesea reprezentată ca o zeiță a vacilor sau ca o femeie cu coarne de vacă și un disc solar pe cap, reprezentând fertilitatea și abundența. Ea era asociată cu dragostea, frumusețea, muzica, dansul, bucuria, maternitatea și puterea feminină. Se credea că protejează femeile în timpul nașterii și că îi ajută pe cei decedați în viața de apoi, acționând ca un ghid”, a declarat Liam Davis, istoric.  Femeii nu i s-a permis să își păstreze incredibila descoperire, deoarece legea israeliană prevede că toate comorile antice se află sub jurisdicția IAA. „Mulți oameni au în casele lor antichități care au intrat în posesia lor în diverse circumstanțe. Unele au fost găsite pe teren, altele au fost moștenite și multe altele. Mulți oameni nu știu că, potrivit legii, trebuie să raporteze antichitățile, care sunt un tezaur istoric public”, a declarat directorul IAA, Eli Eskosido, pentru Times. În ciuda faptului că și-a pierdut uimitoarea descoperire, Marner s-a bucurat că a avut ocazia să vadă figurina de aproape. „Sunt foarte fericită că am avut privilegiul de a găsi această minune foarte specială”, a spus ea.

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/o-femeie-a-gasit-o-figurina-egipteana-veche-de-3-000-de-ani

*************************************************

Gândul de marti – 28 noiembrie

„Tu faci să crească iarba pentru vite, și verdețuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană.” – Psalmul 104:14

„Sucul de pătrunjel s-a dovedit eficace și pentru o serie de boli ale sistemului ocular, în special pentru cele de la nervul optic. Vizibilitate redusă, probleme ale corneei, cataracta, conjunctivita, oftalmie (în toate etapele sale) sau oboseala ochilor, toate acestea pot fi cu succes tratate cu combinația dintre suc de morcov, pătrunjel, țelină și cicoare”, scrie frunza-verde.ro.

Specialiștii atrag atenția că sucul de pătrunjel nu se bea singur, deoarece aceasta poate provoca tulburări la nivelul sistemului nervos. Prin urmare, este nevoie să fie combinat cu alte legume. împreună cu suc de sfeclă, de morcovi sau de castraveți.

Pentru a se prepara suc de pătrunjel se pun frunzele în storcător și apă cât să le cuprindă. Se presează compoziția până devine o pastă ce se poate bea ca atare sau filtrată. Este recomandat ca sucul să se bea imediat ce a fost preparat și în niciun caz nu se ține în frigider mai mult de cinci ore. Se bea zilnic sucul obținut dintr-o legătură de pătrunjel, preferabil înainte de masa principală. Cura cu suc de pătrunjel durează două săptămâni, arată sursa citată.

„Nu e de mirare că în Franța salata de pătrunjel (tabouleh) este prezentă constant în meniul spitalelor, nu există un preparat mai simplu și mai mai eficient pentru perioada de convalescentă după boli sau intervenții chirurgicale. Așa că de mâine umpleți coșul cu pătrunjel, e antianemic, antioxidant, îmbunătățește digestia, ameliorează circulația (are vitamina K anticoagulantă) și nu în ultimul rând, asigură respirație proaspătă. Clorofila din pătrunjel neutralizează mirosurile neplăcute din gură, inclusiv pe cel de usturoi!”, spune nutriționistul.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/viata-sanatoasa/bautura-banala-campioana-la-vitamina-c

*************************************************

Gândul de luni – 27 noiembrie

„Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cârmuiește fără teamă, dar vicleniile celor stricați le aduc pieirea.” – Proverbe 11:3

În octombrie 2019, un controlor de bilete a găsit o pungă de plastic într-un tren care circula de la St. Gallen spre Lucerna, în centrul Elveției. În pungă se afla un pachet alb cu inscripția „expediere de obiecte de valoare către CICR”, iar în pachet erau 3,732 kilograme de aur sub forma a 120 de lingouri mici, precizează procuratura din Lucerna într-un comunicat de presă.

Poliția l-a căutat în zadar pe proprietar timp de aproape patru ani. Într-un final, „comoara” va fi în cele din urmă predată Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).

Aurul cu o puritate de 999,9% se tranzacționa joi în jurul a 56.000 de euro pe kilogram. „Comoara”, care nu a fost încă predată CICR, valorează așadar aproximativ 210.000 de euro, relatează AFP.

După o anchetă îndelungată, autoritățile nu au reușit să dea de urma proprietarului și nici să stabilească vreo legătură între lingou și vreo infracțiune. „Întrucât aurul se afla într-un pachet adresat CICR, se poate presupune că proprietarul necunoscut dorea să predea aurul acestei organizații. Astfel, descoperirea va fi predată CICR”, explică procuratura într-un comunicat de presă.

Contactat de AFP, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, a declarat în primul rând că a fost liniștit cu privire la originea aurului după ancheta amănunțită a poliției, ceea ce îi permite să accepte cadoul. „Ne exprimăm recunoștința pentru această contribuție generoasă la CICR”, a reacționat un purtător de cuvânt într-un e-mail, grăbindu-se să precizeze că organizația preferă modalități mai tradiționale de a primi donații.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/120-de-lingouri-de-aur-uitate-intr-un-tren

************************************************

Gândul de duminica – 26 noiembrie

„Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la țâțele mamei mele; de când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.” – Psalmul 22:9-10

Psihologii spun că nașterea este cea care creează o angoasă primară la copil, fiind prima oară când bebelușul simte teama de abandon. „Separarea trăită de copil imediat după momentul nașterii va fi retrăită de acesta ori de câte ori te vei îndepărta fizic de el”, spune Liana-Ioana Nica, psihoterapeut, psiholog-clinician, pentru Psychologies.

În primele luni, mama și bebelușul sunt într-o uniune osmotică, în care nou-născutul nu poate face diferența înter el și mama lui, mai arată psiholigul clinician. „Această osmoză se reconfigurează de fiecare dată când îți vei hrăni pruncul, deoarece odată cu laptele matern copilul primește și iubirea, căldură și atenția ta. Nu cred că există o altă situație de-a lungul vieții în care această stare regresivă de împlinire simțită de ține și copil să fie retrăită”, mai arată ea.

„Când copilul mai crește, fiecare plecare a ta îi poate retrezi teamă de abandon. Te va exaspera cu crizele de plâns, și te va pedepsi când revii, prin crize de furie și respingere. De această dată separarea se face într-un timp mai lung, susținută de iubirea ta și forța limitativă a tatălui. Un obiect de tranziție (un maimuțoi de plus, o păturică sau chiar degetul) recreează prezența ta conform dorințelor și nevoilor proprii și va dispărea atunci când copilul va reuși să se autoasigure, să se autoechilibreze”, mai explică psihologul.

Dar, potrivit ei, prezența fizică nu este suficientă pentru copil. „Micuțul poate resimți abandonul chiar și în prezența ta, când îl iei în brațe sau te întorci cu el de mâna de la grădință, dacă ești preocupată de gândurile și problemele cotidiene. De asemnea, cel mic își exprimă cel mai bine teama de abandon prin joacă, unde singur își creează un spațiu securizant în care să se simtă protejat și în care se reechilibreza psihic ori de câte ori simte nevoia”, mai arată psihologul clinician Liana-Ioana Nica.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/viata-sanatoasa/frica-de-abandon-la-copii-cum-se-manifesta

************************************************

Gândul de sambata – 25 noiembrie

„Măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit.” – Romani 1:21-22

Experimentul prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară a fost denumit Lebensborn. „Domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” a fost năzuinţa supremă a naziştilor.

În Germania au funcţionat zece case „Lebensborn“, care era un fel de centru maternal. Tinerele gravide erau internate într-o astfel de unitate, numai după ce demonstrau originea ariană a familiei lor, dar şi pe cea a tatălui copilului. Acestea primeau în casele „Lebensborn“ îngrijirea medicală necesară, iar după ce năşteau erau obligate, în cele mai multe cazuri, să-şi abandoneze copilul, care devenea proprietatea SS. Certificatele de naştere erau falsificate, pentru a se pierde urma părinţilor, iar copiii să fie dedicaţi sută la sută cauzei naziste. Unii dintre părinţi au încercat să-şi găsească urmaşii, lucru imposibil de realizat la timpul respectiv.

Copiii care se năşteau cu probleme de sănătate erau exterminaţi. În program nu erau acceptaţi decât copiii perfect sănătoşi. Cei bolnavi sau cu un handicap erau ucişi sau duşi într-un lagăr special, unde erau lăsați să moară.

Cea mai cumplită etapă a programului „Lebensborn“ a fost răpirea copiilor din familii. Începând cu anul 1939, au început să caute în toate ţările ocupate copii care să corespundă standardelor ariene. Numai din Polonia, unde numărul copiilor care corespundeau rasei ariene era mai mare, au fost răpiţi peste 200.000 de copii. Micuţii erau germanizaţi şi primeau acte de identitate false, cu nume schimbate. Astfel, după ce erau îndoctrinaţi, copiii ajungeau să uite adevărata lor identitate şi să creadă sunt germani. Şi din România au fost copii răpiţi, dar numărul lor a fost mai mic. Micuţii sub vârsta de şase ani erau duşi în casele maternale, în timp ce cei mai mari urmau programul îndoctrinare. Dacă nu se reuşea înregimentarea lor, erau trimişi în lagăre de concentrare.

*************************************************

Gândul de vineri – 24 noiembrie

„Ferice de omul care găsește înțelepciunea și de omul care capătă pricepere! Căci câștigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, și venitul adus de ea este mai de preț decât aurul; ea este mai de preț decât mărgăritarele, și toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.” – Proverbe 3:13-15

Ouăle Fabergé au devenit un simbol nu doar al artei și maiestriei bijutierului Peter Carl Faberge, ci și al întâmplărilor complexe și fascinante care au avut legătură cu Rusia imperială. Ideea de a crea ouăle Fabergé a fost inițiată de țarul Alexandru al III-lea, care i-a dăruit primul astfel de ou soției sale, împărăteasa Maria Feodorovna, în 1885, sărbătorile pascale fiind un prilej pentru crearea lor. Fiul său, țarul Nicolae al II-lea, a continuat tradiția, comandând ouăle imperiale atât pentru mama sa, cât și pentru soția lui, Alexandra. Până în 1917, anul în care Revoluția rusă a pus capăt dinastiei Romanov, au fost create aproximativ 50 de ouă Fabergé, dintre care doar 43 au fost localizate până în prezent.

Cel mai scump ou Fabergé vândut vreodată, Oul cu ceas Rothschild, a fost cumpărat pentru echivalentul a 25,1 milioane de dolari. În topul celor mai scumpe se numără și Oul de iarnă, The Winter Egg, sculptat în cristal de stâncă și decorat cu platină și diamante, vândut pentru 16,25 milioane de dolari, sau Oul cu con de pin, The Pine Cone Egg, împodobit cu smalț albastru regal, argint, aur și diamante, în interiorul său aflându-se un mic elefant din argint, aur, fildeș, diamante și smalț – 7,73 milioane de dolari. Oligarhul rus Viktor Vekselberg a cumpărat nouă ouă Fabergé pentru suma de 100 de milioane de dolari. Acestea sunt expuse la Muzeul Fabergé din Rusia.

Ouăle Fabergé sunt un simbol al unei epoci pierdute, o perioadă în care arta și frumusețea erau prețuite într-un mod pe care lumea modernă nu îl mai percepe la fel în totalitate. Povestea lor complexă și evoluția lor ca obiecte de colecție rămân fascinante, fie că ești un istoric, un colecționar sau doar un admirator al artizanatului de înaltă calitate.                         

devarul.ro

*************************************************

Gândul de joi- 23 noiembrie

„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.” – Matei 10:29-31

Johannes Fritz, un biolog trecut de 50 de ani, este mai pasionat de natură decât de orice. Iar atunci când ai o pasiune adevărată, investești timp și resurse. Bărbatul s-a dedicat, în totalitate, unui scop nobil: salvarea unei specii rare de păsări de la dispariție. Este vorba despre ibisul pleșuv nordic, cunoscut și sub numele de Waldrapp, o specie de păsări rară care se găsește în Alpii europeni. Cunoscute pentru natura lor migratoare, aceste păsări se mută, de obicei, peste Alpi spre sud, înainte ca venirea iernii să le doboare. În ultimul timp, din cauza condițiilor meteorologice severe, aceste păsări sunt întârziate și nu pot trece peste Alpi. Astfel, ele sunt prinse în munții înghețați, până la moarte.

Fritz studiază ibișii pentru a le înțelege mai bine cerințele și a-i putea salva. El a construit un vehicul special de zbor care să le arate păsărilor calea, astfel încât ele să poată trece peste munți, în siguranță, la timp. Cu toate acestea, odată cu creșterea încălzirii globale și alte condiții, traseul a devenit dificil. Dar Fritz nu a renunțat. Dorința lui arzătoare de a salva specia l-a forțat să găsească o altă cale de urmat. Și-a modificat aeronava și și-a continuat căutările, pentru a găsi un drum mai sigur. Cu mult efort, el și echipa sa au reușit să găsească rute alternative.

Păsările fac acum parte din viața lui. De la hrănire, până la adăpost și multe altele. Fritz și-a dedicat viața și resursele și a reușit să salveze o specie incredibilă.

adevarul.ro

*************************************************

Gândul de miercuri – 22 noiembrie

„Ioan I-a zis: «Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău; și l-am oprit, pentru că nu venea după noi». «Nu-l opriți», a răspuns Isus, «căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu, și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi».” – Marcu 9:38-40

Predicatorul a fost în acea zi mai elocvent ca de obicei, şi toată lumea a fost mişcată până la lacrimi. Un singur domn, aflat chiar în rândul din faţă, a continuat să privească în gol, complet indiferent la slujbă.

La sfârşitul serviciului divin, cineva l-a întrebat:

– Ai auzit slujba, nu-i aşa?

– Doar nu sunt surd.

– Şi ce crezi despre ea?

– Mi s-a părut atât de emoţionantă încât mai că-mi venea să plâng.

– Şi atunci, de ce nu ai plâns?

– Din păcate, nu aparţin de această parohie.

*************************************************

Gândul de marti – 21 noiembrie

„Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău. Tu ești bun și binefăcător: învață-mă orânduirile Tale!” – Psalmul 119:67-68

În 1965, șase băieți între 13 și 16 ani, care învățau la o școală cu internat din insulele Tonga, au decis să fugă din instituție și să călătorească spre sud cu barca. Au luat niște provizii cu ei și au furat barca unui pescar, dar niciunul nu s-a gândit să aducă o hartă sau o busolă. Cerul era senin în acea zi, dar când a venit noaptea, băieții au făcut o mare greșeală: au adormit. Când s-au trezit, apa se izbea de capetele lor, iar furtuna distrusese vela și cârma. Au plutit în derivă opt zile întregi, mâncând doar pește crud și bând apă de ploaie. În a opta zi au ajuns pe insula nelocuită Ata. Deși pustie, insula era bogată în resurse, iar băieții au învățat încet să le exploateze. Le-a luat aproape trei luni să învețe cum să aprindă focul frecând bucăți de lemn. În tot acest timp, au mâncat numai nuci de cocos și banane. Când unul dintre ei a căzut de pe o stâncă și și-a rupt piciorul, ceilalți i l-au imobilizat cu bețe și frunze, până când s-a vindecat. Zilele și le începeau și le încheiau printr-o rugăciune și un cântec. Unul dintre ei a reușit să construiască o chitară dintr-o bucată de lemn, jumătate de nucă de cocos și șase fire. Aceste tipuri de activități și rutine i-au păstrat sănătoși și plini de speranță. Au încercat chiar să construiască o plută de mai multe ori și să navigheze cu ea, dar de fiecare dată construcția lor era distrusă de valuri. Timp de cincisprezece luni au reușit să se susțină hrănindu-se cu pești, nuci de cocos, banane, păsări și ouă. În timp, adolescenții au plantat o grădină de zarzavat, au construit jgheaburi din trunchiuri de copaci pentru depozitarea apei de ploaie, o „sală de sport” cu greutăți, țarcuri și un adăpost din țesături de frunze de cocos și frunze de palmier. De asemenea, au aprins un foc și l-au întreținut în fiecare zi, cu speranța de a fi găsiți de cineva. Au fost salvați pe 11 septembrie 1966 de un pescar australian, spre șocul și marea bucurie a familiilor lor, care îi credeau morți de multă vreme.

https://www.tiktok.com/@unknown_facts_channel/video

*************************************************

Gândul de luni- 20 noiembrie

„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții.” – Apocalipsa 2:10

În anul 303 d.Hr., împăratul roman Dioclețian a emis un decret prin care spera să stingă flăcările răspândirii creștinismului. Unul dintre obiectivele sale principale a fost confiscarea și distrugerea Scripturilor creștine. Mai târziu în acel an, oficialii au pus în aplicare decretul în Africa de Nord. Una dintre ținte a fost Felix, episcop de Tibjuca, un sat din apropierea Cartaginei. Mai-marele orașului i-a ordonat lui Felix să predea Scripturile. Deși unii judecători erau dispuși să accepte doar câteva fragmente de pergament, Felix a refuzat să predea Cuvântul lui Dumnezeu la porunca unor simpli oameni. Cu hotărâre, el s-a împotrivit compromisului. Autoritățile romane l-au trimis în cele din urmă pe Felix în Italia, unde a plătit cu viața pentru încăpățânarea sa. Ultimele sale cuvinte au fost: „Doamne, îți mulțumesc. Am petrecut cincizeci și șase de ani în această lume. Mi-am păstrat castitatea, am respectat evangheliile, am propovăduit credința și adevărul. Doamne, Dumnezeul cerului și al pământului, Iisuse Hristoase, îmi plec gâtul ca jertfă pentru Tine, tu care rămâi în veci.” El a fost condamnat la moarte prin tăierea capului la Cartagina pe 15 iulie, zi serbată astăzi ca aducere aminte a acestui gest.

oxfordreference.com

*************************************************

Gândul de duminica – 19 noiembrie

„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” – Proverbe 17:22

Cercetătorii americani au identificat opt obiceiuri sănătoase care te-ar putea ajuta să trăiești cu 20 de ani mai mult, scrie Sky News. Un studiu a scos în evidență opt factori care au cel mai mare impact asupra longevității: să duci o viață activă, să nu fumezi, să gestionezi bine stresul, să ai o dietă bună, să nu bei prea mult alcool, să nu ajungi dependent de opioide, să dormi bine, să ai relații sociale positive. Bărbații care adoptă toate aceste obiceiuri la vârsta de 40 de ani ar putea să se bucure de 24 de ani în plus, în comparație cu cei care nu îndeplinesc condițiile, în timp ce femeile care respectă aceste reguli ar putea trăi cu 21 de ani mai mult. Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii din informațiile strânse de la peste 700.000 de americani care au luat parte la programul Un milion de veterani (MVP) condus de Departamentul pentru Problemele Veteranilor (VA) din SUA. Studiul a descoperit că activitatea fizică redusă, dependența de opioide și fumatul au cel mai mare impact asupra longevității și au fost asociate cu un risc de deces cu 30-45% mai mare. Stresul, consumul excesiv de alcool, dieta proastă și somnul deficitar au fost asociate cu o creștere a riscului de deces de 20%. Cercetătorii au fost surprinși de cât de multe beneficii se pot câștiga prin adoptarea fiecărui obicei dintre cele opt menționate. „Cu cât mai devreme cu atât mai bine, dar chiar și dacă faci o schimbare mică la 40, 50 sau 60 de ani, este în continuare benefic”, a explicat Xuan-Mai Nguyen, specialist în sănătate de la VA. Experții spun că descoperirile lor, care nu au fost încă evaluate de alți cercetători din domeniu, subliniază rolul pe care stilul de viață îl are în apariția bolilor cronice, precum diabetul de tip 2 sau bolile de inimă care duc la invaliditate și deces prematur.

https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/viata-sanatoasa/cele-opt-obiceiuri-care-te-pot-ajuta-sa-traiesti

*************************************************

Gândul de sambata- 18 noiembrie

„Fiindcă am primit, dar, o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică.” – Evrei 12:28

Un alpinist malaezian salvat de la moarte sigură pe Muntele Everest a fost acuzat pe rețelele de socializare că este nerecunoscător față de șerpașul nepalez care i-a salvat viața. Alpinistul, Ravichandran Tharumalingam, era la un pas de moarte când a fost găsit pe 18 mai de ghidul nepalez Gelje Sherpa, care însoțea un alt alpinist înspre vârful Everest. Ravichandran era blocat în faimoasa „zonă a morții” a muntelui, unde oxigenul este limitat, iar temperaturile pot coborî foarte mult. Gelje l-a găsit pe Ravichandran tremurând de frig, agățat de o frânghie și fără mască de oxigen sau persoane în jurul său. Alte echipe au trecut pe lângă Ravichandran, dar Gelje și-a convins clientul să renunțe la ascensiunea lor și să încerce să-l salveze pe alpinistul blocat. Înfășurându-l pe Ravichandran în sacul său de dormit și purtându-l în spate, Gelje l-a coborât pe alpinist în tabăra 4 de pe Everest, unde a fost ajutat și de alți șerpași.

Însă, după ce și-a revenit și s-a întors în Malaezia, în postările sale pe rețelele de socializare Ravichandran a omis numele lui Gelje, mulțumindu-le doar sponsorilor săi. Oamenii i-au inundat postările cu comentarii negative, reproșându-i că nu l-a amintit pe șerpașul care l-a transportat singur până la Tabăra 4. După ce a primit valuri de comentarii negative, Ravichandran l-a menționat în cele din urmă pe Gelje într-o listă de șerpași care au intervenit pentru a-l salva. Gelje i-a mulțumit. „Sper că recuperarea ta merge bine”, a comentat șerpașul.

insider.com

************************************************

Gândul de vineri – 17 noiembrie

„Fiindcă Mă iubește – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea.” – Psalmul 91:14-16

Există câteva zone pe Pământ unde, statistic, trăiesc cei mai mulți centenari. Oamenii din aceste zone au o speranță de viață mult mai mare decât media și adeseori depăsesc vârsta de 100 de ani. Cercetătorul, exploratorul și autorul seriei de cărți „Zonelor Albastre“, Dan Buettner, a studiat în ultimele decenii stilul de viață și obiceirile persoanelor din aceste zone.

Începând din 2004, Buettner a studiat comunitățile din Zonele Albastre: Sardinia (Italia), Okinawa (Japonia), Nicoya (Costa Rica), Icaria (Grecia) și Loma Linda (California) – pentru a înțelege ce îi menține pe oameni longevivi și sănătoși.

„Aș spune că doar 20% din longevitatea acestor oameni se datorează genelor, 10% alegerilor personale, 10% sistemului de îngrijire medicală, iar restul de 60% este reprezentat de mediu“, afirmă Buettner. 

Deci, ce se face diferit în aceste zone cu mult mai mulți centenari decât în restul lumii? Nimic revoluționar, mai degrabă este vorba despre o acumulare de mici obiceiuri zilnice. „Majoritatea au o dietă bazată pe legume, plante, cereale integrale. Masa e un ritual, iar ei iau masa în familie, nu cu telefoanele mobile sau alte gadgeturi“, spune Buettner.

În plus, „oamenii din Zonele Albastre nu fac exerciții de fitness, dar trăiesc într-un mediu în care sunt nevoiți să facă mișcare în mod natural la fiecare 20 de minute“. Mișcarea este parte integrantă a vieții lor, nu o activitate extra.

Izolarea socială s-a dovedit a fi la fel de periculoasă ca și fumatul a 15 țigări pe zi, iar longevitatea locuitorilor Zonelor Albastre oferă dovezi suplimentare că legăturile sociale puternice îi mențin în viață mai mult timp. „Familia este pe primul loc și trăiesc alături de părinții și bunicii lor, chiar dacă au vârste înaintate. Totodată, tind să facă parte dintr-o comunitate religioasă“, a mai explicat autorul.

https://adevarul.ro/stil-de-viata/viata-sanatoasa/cum-sa-traiesti-pana-la-100-de-ani

*************************************************

Gândul de joi – 16 noiembrie

„Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr.” – Geneza 50:20

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Forțele Aeriene Americane au observat că avioanele lor se întorceau la bază pline de găuri de gloanțe peste tot pe aripi și pe fuselaj, corpul principal al avionului. Așadar,  au considerat că trebuie să pună mai mult blindaj pe avioane, pentru ca mai multe avioane să se întoarcă din război. Totuși, atunci când se adaugă mai mult blindaj, avioanele devin mai grele, mai lente și nu mai pot zbura la fel de departe. Dilema inginerilor a fost să găsească un echilibru între a blinda avioanele astfel încât să fie protejate, dar nu atât de mult încât să devină inutilizabile.

Abraham Wald a venit cu o idee genială. El a spus: nu puneți armura acolo unde sunt găuri de gloanțe, ci acolo unde nu sunt găuri. Poate părea ciudat, dar el a pus întrebarea corectă. El a întrebat: unde sunt acum toate avioanele cu găuri de gloanțe în motor? Nu au reușit să se întoarcă la bază, fuseseră doborâte. El și-a dat seama că avioanele puteau continua să zboare chiar cu multe găuri în aripi și fuselaj, dar nu și în motor. Geniul său a fost să ia datele disponibile, dar să privească dincolo de ele, la ceea ce nu apărea în statistici, depășind așa-numita prejudecată a supraviețuirii (Survivorship Bias). Acest fenomen apare atunci când înțelegem greșit o situație pentru că ne uităm doar la poveștile de succes.