Aici este locul unde avem posibilitatea să schimbăm cursul unei zile și
să o facem mai frumoasă !
Gândul de joi – 30 noiembrie
„Sfătuiește, de asemenea, pe tineri să fie cumpătați.” – Tit 2:6
În era digitală, viziunea despre locul de muncă ideal s-a schimbat considerabil. Termenul „Lazy Girl Jobs”, în traducere „locuri de muncă pentru fete leneșe”, a devenit popular pe TikTok din nevoia și dorința oamenilor de a avea un echilibru între muncă și viață personală, dar și pentru a evita extenuarea.
Echilibrul dintre muncă și viața personală a devenit o preocupare importantă în ultimii ani. Studiile arată au că mulți oameni apreciază mai mult confortul psihic în timpul muncii decât avansarea în carieră. Acest lucru a fost evidențiat de succesul enorm al trendului „Lazy Girl Jobs” pe TikTok. Dorința de a te simți valoros și respectat la locul de muncă, fără a fi epuizat, rezonează cu o masă mare de oameni.
Sfaturi pentru a obține un echilibru perfect la locul de muncă:
- Definirea sarcinilor – Optați pentru un loc de muncă care vă permite să aveți control asupra lucrurilor pe care le aveți de făcut într-o zi. Nu vă încărcați cu prea multe și încercați să realizați, de exemplu, trei bine, în loc de cinci proaste, sub presiune.
- Flexibilitatea programului – Alegeți joburi care oferă confort în ceea ce privește programul de lucru.
- Evitarea extenuării – Ascultați-vă corpul și mintea și asigurați-vă că luați pauze regulate pentru a evita epuizarea.
În concluzie, „Lazy Girl Jobs” – „locurile de muncă pentru fete leneșe”, în ciuda denumirii lor, sunt de fapt locuri de muncă care valorizează echilibrul, autonomia și bunăstarea angajatului. Acestea nu sunt destinate celor „leneși”, ci mai degrabă celor care doresc să lucreze într-un mediu care respectă nevoia lor de echilibru și sănătate mintală. Gabrielle Judge susține că este timpul să redenumim aceste locuri de muncă și să le vedem ca pe niște oportunități pentru o viață profesională echilibrată și satisfăcătoare.
*************************************************
Gândul de miercuri – 29 noiembrie
„Să nu vă faceți idoli, să nu vă ridicați nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneți în țara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinați înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” – Leviticul 26:1
Lydia Marner, în vârstă de 74 de ani, a găsit o figurină egipteană antică pe plaja Palmachim din sudul Israelului, observând-o printre valuri. „A fost o zi cu furtuni, valurile erau mari. Mergeam pe plajă când am observat deodată o piatră”, a declarat Marner pentru Times of Israel. Autoritatea Israeliană pentru Antichități a dezvăluit că figurina are o vechime de peste 3.000 de ani, fiind un model al zeiței egiptene Hathor, o străveche zeiță egipteană a soarelui, considerată a fi una dintre cele mai puternice. „Hathor era adesea reprezentată ca o zeiță a vacilor sau ca o femeie cu coarne de vacă și un disc solar pe cap, reprezentând fertilitatea și abundența. Ea era asociată cu dragostea, frumusețea, muzica, dansul, bucuria, maternitatea și puterea feminină. Se credea că protejează femeile în timpul nașterii și că îi ajută pe cei decedați în viața de apoi, acționând ca un ghid”, a declarat Liam Davis, istoric. Femeii nu i s-a permis să își păstreze incredibila descoperire, deoarece legea israeliană prevede că toate comorile antice se află sub jurisdicția IAA. „Mulți oameni au în casele lor antichități care au intrat în posesia lor în diverse circumstanțe. Unele au fost găsite pe teren, altele au fost moștenite și multe altele. Mulți oameni nu știu că, potrivit legii, trebuie să raporteze antichitățile, care sunt un tezaur istoric public”, a declarat directorul IAA, Eli Eskosido, pentru Times. În ciuda faptului că și-a pierdut uimitoarea descoperire, Marner s-a bucurat că a avut ocazia să vadă figurina de aproape. „Sunt foarte fericită că am avut privilegiul de a găsi această minune foarte specială”, a spus ea.
*************************************************
Gândul de marti – 28 noiembrie
„Tu faci să crească iarba pentru vite, și verdețuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană.” – Psalmul 104:14
„Sucul de pătrunjel s-a dovedit eficace și pentru o serie de boli ale sistemului ocular, în special pentru cele de la nervul optic. Vizibilitate redusă, probleme ale corneei, cataracta, conjunctivita, oftalmie (în toate etapele sale) sau oboseala ochilor, toate acestea pot fi cu succes tratate cu combinația dintre suc de morcov, pătrunjel, țelină și cicoare”, scrie frunza-verde.ro.
Specialiștii atrag atenția că sucul de pătrunjel nu se bea singur, deoarece aceasta poate provoca tulburări la nivelul sistemului nervos. Prin urmare, este nevoie să fie combinat cu alte legume. împreună cu suc de sfeclă, de morcovi sau de castraveți.
Pentru a se prepara suc de pătrunjel se pun frunzele în storcător și apă cât să le cuprindă. Se presează compoziția până devine o pastă ce se poate bea ca atare sau filtrată. Este recomandat ca sucul să se bea imediat ce a fost preparat și în niciun caz nu se ține în frigider mai mult de cinci ore. Se bea zilnic sucul obținut dintr-o legătură de pătrunjel, preferabil înainte de masa principală. Cura cu suc de pătrunjel durează două săptămâni, arată sursa citată.
„Nu e de mirare că în Franța salata de pătrunjel (tabouleh) este prezentă constant în meniul spitalelor, nu există un preparat mai simplu și mai mai eficient pentru perioada de convalescentă după boli sau intervenții chirurgicale. Așa că de mâine umpleți coșul cu pătrunjel, e antianemic, antioxidant, îmbunătățește digestia, ameliorează circulația (are vitamina K anticoagulantă) și nu în ultimul rând, asigură respirație proaspătă. Clorofila din pătrunjel neutralizează mirosurile neplăcute din gură, inclusiv pe cel de usturoi!”, spune nutriționistul.
*************************************************
Gândul de luni – 27 noiembrie
„Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cârmuiește fără teamă, dar vicleniile celor stricați le aduc pieirea.” – Proverbe 11:3
În octombrie 2019, un controlor de bilete a găsit o pungă de plastic într-un tren care circula de la St. Gallen spre Lucerna, în centrul Elveției. În pungă se afla un pachet alb cu inscripția „expediere de obiecte de valoare către CICR”, iar în pachet erau 3,732 kilograme de aur sub forma a 120 de lingouri mici, precizează procuratura din Lucerna într-un comunicat de presă.
Poliția l-a căutat în zadar pe proprietar timp de aproape patru ani. Într-un final, „comoara” va fi în cele din urmă predată Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).
Aurul cu o puritate de 999,9% se tranzacționa joi în jurul a 56.000 de euro pe kilogram. „Comoara”, care nu a fost încă predată CICR, valorează așadar aproximativ 210.000 de euro, relatează AFP.
După o anchetă îndelungată, autoritățile nu au reușit să dea de urma proprietarului și nici să stabilească vreo legătură între lingou și vreo infracțiune. „Întrucât aurul se afla într-un pachet adresat CICR, se poate presupune că proprietarul necunoscut dorea să predea aurul acestei organizații. Astfel, descoperirea va fi predată CICR”, explică procuratura într-un comunicat de presă.
Contactat de AFP, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, a declarat în primul rând că a fost liniștit cu privire la originea aurului după ancheta amănunțită a poliției, ceea ce îi permite să accepte cadoul. „Ne exprimăm recunoștința pentru această contribuție generoasă la CICR”, a reacționat un purtător de cuvânt într-un e-mail, grăbindu-se să precizeze că organizația preferă modalități mai tradiționale de a primi donații.
************************************************
Gândul de duminica – 26 noiembrie
„Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la țâțele mamei mele; de când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.” – Psalmul 22:9-10
Psihologii spun că nașterea este cea care creează o angoasă primară la copil, fiind prima oară când bebelușul simte teama de abandon. „Separarea trăită de copil imediat după momentul nașterii va fi retrăită de acesta ori de câte ori te vei îndepărta fizic de el”, spune Liana-Ioana Nica, psihoterapeut, psiholog-clinician, pentru Psychologies.
În primele luni, mama și bebelușul sunt într-o uniune osmotică, în care nou-născutul nu poate face diferența înter el și mama lui, mai arată psiholigul clinician. „Această osmoză se reconfigurează de fiecare dată când îți vei hrăni pruncul, deoarece odată cu laptele matern copilul primește și iubirea, căldură și atenția ta. Nu cred că există o altă situație de-a lungul vieții în care această stare regresivă de împlinire simțită de ține și copil să fie retrăită”, mai arată ea.
„Când copilul mai crește, fiecare plecare a ta îi poate retrezi teamă de abandon. Te va exaspera cu crizele de plâns, și te va pedepsi când revii, prin crize de furie și respingere. De această dată separarea se face într-un timp mai lung, susținută de iubirea ta și forța limitativă a tatălui. Un obiect de tranziție (un maimuțoi de plus, o păturică sau chiar degetul) recreează prezența ta conform dorințelor și nevoilor proprii și va dispărea atunci când copilul va reuși să se autoasigure, să se autoechilibreze”, mai explică psihologul.
Dar, potrivit ei, prezența fizică nu este suficientă pentru copil. „Micuțul poate resimți abandonul chiar și în prezența ta, când îl iei în brațe sau te întorci cu el de mâna de la grădință, dacă ești preocupată de gândurile și problemele cotidiene. De asemnea, cel mic își exprimă cel mai bine teama de abandon prin joacă, unde singur își creează un spațiu securizant în care să se simtă protejat și în care se reechilibreza psihic ori de câte ori simte nevoia”, mai arată psihologul clinician Liana-Ioana Nica.
************************************************
Gândul de sambata – 25 noiembrie
„Măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit; ci s-au dedat la gândiri deșarte, și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți, și au înnebunit.” – Romani 1:21-22
Experimentul prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară a fost denumit Lebensborn. „Domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” a fost năzuinţa supremă a naziştilor.
În Germania au funcţionat zece case „Lebensborn“, care era un fel de centru maternal. Tinerele gravide erau internate într-o astfel de unitate, numai după ce demonstrau originea ariană a familiei lor, dar şi pe cea a tatălui copilului. Acestea primeau în casele „Lebensborn“ îngrijirea medicală necesară, iar după ce năşteau erau obligate, în cele mai multe cazuri, să-şi abandoneze copilul, care devenea proprietatea SS. Certificatele de naştere erau falsificate, pentru a se pierde urma părinţilor, iar copiii să fie dedicaţi sută la sută cauzei naziste. Unii dintre părinţi au încercat să-şi găsească urmaşii, lucru imposibil de realizat la timpul respectiv.
Copiii care se năşteau cu probleme de sănătate erau exterminaţi. În program nu erau acceptaţi decât copiii perfect sănătoşi. Cei bolnavi sau cu un handicap erau ucişi sau duşi într-un lagăr special, unde erau lăsați să moară.
Cea mai cumplită etapă a programului „Lebensborn“ a fost răpirea copiilor din familii. Începând cu anul 1939, au început să caute în toate ţările ocupate copii care să corespundă standardelor ariene. Numai din Polonia, unde numărul copiilor care corespundeau rasei ariene era mai mare, au fost răpiţi peste 200.000 de copii. Micuţii erau germanizaţi şi primeau acte de identitate false, cu nume schimbate. Astfel, după ce erau îndoctrinaţi, copiii ajungeau să uite adevărata lor identitate şi să creadă sunt germani. Şi din România au fost copii răpiţi, dar numărul lor a fost mai mic. Micuţii sub vârsta de şase ani erau duşi în casele maternale, în timp ce cei mai mari urmau programul îndoctrinare. Dacă nu se reuşea înregimentarea lor, erau trimişi în lagăre de concentrare.
*************************************************
Gândul de vineri – 24 noiembrie
„Ferice de omul care găsește înțelepciunea și de omul care capătă pricepere! Căci câștigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, și venitul adus de ea este mai de preț decât aurul; ea este mai de preț decât mărgăritarele, și toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.” – Proverbe 3:13-15
Ouăle Fabergé au devenit un simbol nu doar al artei și maiestriei bijutierului Peter Carl Faberge, ci și al întâmplărilor complexe și fascinante care au avut legătură cu Rusia imperială. Ideea de a crea ouăle Fabergé a fost inițiată de țarul Alexandru al III-lea, care i-a dăruit primul astfel de ou soției sale, împărăteasa Maria Feodorovna, în 1885, sărbătorile pascale fiind un prilej pentru crearea lor. Fiul său, țarul Nicolae al II-lea, a continuat tradiția, comandând ouăle imperiale atât pentru mama sa, cât și pentru soția lui, Alexandra. Până în 1917, anul în care Revoluția rusă a pus capăt dinastiei Romanov, au fost create aproximativ 50 de ouă Fabergé, dintre care doar 43 au fost localizate până în prezent.
Cel mai scump ou Fabergé vândut vreodată, Oul cu ceas Rothschild, a fost cumpărat pentru echivalentul a 25,1 milioane de dolari. În topul celor mai scumpe se numără și Oul de iarnă, The Winter Egg, sculptat în cristal de stâncă și decorat cu platină și diamante, vândut pentru 16,25 milioane de dolari, sau Oul cu con de pin, The Pine Cone Egg, împodobit cu smalț albastru regal, argint, aur și diamante, în interiorul său aflându-se un mic elefant din argint, aur, fildeș, diamante și smalț – 7,73 milioane de dolari. Oligarhul rus Viktor Vekselberg a cumpărat nouă ouă Fabergé pentru suma de 100 de milioane de dolari. Acestea sunt expuse la Muzeul Fabergé din Rusia.
Ouăle Fabergé sunt un simbol al unei epoci pierdute, o perioadă în care arta și frumusețea erau prețuite într-un mod pe care lumea modernă nu îl mai percepe la fel în totalitate. Povestea lor complexă și evoluția lor ca obiecte de colecție rămân fascinante, fie că ești un istoric, un colecționar sau doar un admirator al artizanatului de înaltă calitate.
devarul.ro
*************************************************
Gândul de joi- 23 noiembrie
„Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.” – Matei 10:29-31
Johannes Fritz, un biolog trecut de 50 de ani, este mai pasionat de natură decât de orice. Iar atunci când ai o pasiune adevărată, investești timp și resurse. Bărbatul s-a dedicat, în totalitate, unui scop nobil: salvarea unei specii rare de păsări de la dispariție. Este vorba despre ibisul pleșuv nordic, cunoscut și sub numele de Waldrapp, o specie de păsări rară care se găsește în Alpii europeni. Cunoscute pentru natura lor migratoare, aceste păsări se mută, de obicei, peste Alpi spre sud, înainte ca venirea iernii să le doboare. În ultimul timp, din cauza condițiilor meteorologice severe, aceste păsări sunt întârziate și nu pot trece peste Alpi. Astfel, ele sunt prinse în munții înghețați, până la moarte.
Fritz studiază ibișii pentru a le înțelege mai bine cerințele și a-i putea salva. El a construit un vehicul special de zbor care să le arate păsărilor calea, astfel încât ele să poată trece peste munți, în siguranță, la timp. Cu toate acestea, odată cu creșterea încălzirii globale și alte condiții, traseul a devenit dificil. Dar Fritz nu a renunțat. Dorința lui arzătoare de a salva specia l-a forțat să găsească o altă cale de urmat. Și-a modificat aeronava și și-a continuat căutările, pentru a găsi un drum mai sigur. Cu mult efort, el și echipa sa au reușit să găsească rute alternative.
Păsările fac acum parte din viața lui. De la hrănire, până la adăpost și multe altele. Fritz și-a dedicat viața și resursele și a reușit să salveze o specie incredibilă.
adevarul.ro
*************************************************
Gândul de miercuri – 22 noiembrie
„Ioan I-a zis: «Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțând draci în Numele Tău; și l-am oprit, pentru că nu venea după noi». «Nu-l opriți», a răspuns Isus, «căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu, și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi».” – Marcu 9:38-40
Predicatorul a fost în acea zi mai elocvent ca de obicei, şi toată lumea a fost mişcată până la lacrimi. Un singur domn, aflat chiar în rândul din faţă, a continuat să privească în gol, complet indiferent la slujbă.
La sfârşitul serviciului divin, cineva l-a întrebat:
– Ai auzit slujba, nu-i aşa?
– Doar nu sunt surd.
– Şi ce crezi despre ea?
– Mi s-a părut atât de emoţionantă încât mai că-mi venea să plâng.
– Şi atunci, de ce nu ai plâns?
– Din păcate, nu aparţin de această parohie.
*************************************************
Gândul de marti – 21 noiembrie
„Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău. Tu ești bun și binefăcător: învață-mă orânduirile Tale!” – Psalmul 119:67-68
În 1965, șase băieți între 13 și 16 ani, care învățau la o școală cu internat din insulele Tonga, au decis să fugă din instituție și să călătorească spre sud cu barca. Au luat niște provizii cu ei și au furat barca unui pescar, dar niciunul nu s-a gândit să aducă o hartă sau o busolă. Cerul era senin în acea zi, dar când a venit noaptea, băieții au făcut o mare greșeală: au adormit. Când s-au trezit, apa se izbea de capetele lor, iar furtuna distrusese vela și cârma. Au plutit în derivă opt zile întregi, mâncând doar pește crud și bând apă de ploaie. În a opta zi au ajuns pe insula nelocuită Ata. Deși pustie, insula era bogată în resurse, iar băieții au învățat încet să le exploateze. Le-a luat aproape trei luni să învețe cum să aprindă focul frecând bucăți de lemn. În tot acest timp, au mâncat numai nuci de cocos și banane. Când unul dintre ei a căzut de pe o stâncă și și-a rupt piciorul, ceilalți i l-au imobilizat cu bețe și frunze, până când s-a vindecat. Zilele și le începeau și le încheiau printr-o rugăciune și un cântec. Unul dintre ei a reușit să construiască o chitară dintr-o bucată de lemn, jumătate de nucă de cocos și șase fire. Aceste tipuri de activități și rutine i-au păstrat sănătoși și plini de speranță. Au încercat chiar să construiască o plută de mai multe ori și să navigheze cu ea, dar de fiecare dată construcția lor era distrusă de valuri. Timp de cincisprezece luni au reușit să se susțină hrănindu-se cu pești, nuci de cocos, banane, păsări și ouă. În timp, adolescenții au plantat o grădină de zarzavat, au construit jgheaburi din trunchiuri de copaci pentru depozitarea apei de ploaie, o „sală de sport” cu greutăți, țarcuri și un adăpost din țesături de frunze de cocos și frunze de palmier. De asemenea, au aprins un foc și l-au întreținut în fiecare zi, cu speranța de a fi găsiți de cineva. Au fost salvați pe 11 septembrie 1966 de un pescar australian, spre șocul și marea bucurie a familiilor lor, care îi credeau morți de multă vreme.
*************************************************
Gândul de luni- 20 noiembrie
„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții.” – Apocalipsa 2:10
În anul 303 d.Hr., împăratul roman Dioclețian a emis un decret prin care spera să stingă flăcările răspândirii creștinismului. Unul dintre obiectivele sale principale a fost confiscarea și distrugerea Scripturilor creștine. Mai târziu în acel an, oficialii au pus în aplicare decretul în Africa de Nord. Una dintre ținte a fost Felix, episcop de Tibjuca, un sat din apropierea Cartaginei. Mai-marele orașului i-a ordonat lui Felix să predea Scripturile. Deși unii judecători erau dispuși să accepte doar câteva fragmente de pergament, Felix a refuzat să predea Cuvântul lui Dumnezeu la porunca unor simpli oameni. Cu hotărâre, el s-a împotrivit compromisului. Autoritățile romane l-au trimis în cele din urmă pe Felix în Italia, unde a plătit cu viața pentru încăpățânarea sa. Ultimele sale cuvinte au fost: „Doamne, îți mulțumesc. Am petrecut cincizeci și șase de ani în această lume. Mi-am păstrat castitatea, am respectat evangheliile, am propovăduit credința și adevărul. Doamne, Dumnezeul cerului și al pământului, Iisuse Hristoase, îmi plec gâtul ca jertfă pentru Tine, tu care rămâi în veci.” El a fost condamnat la moarte prin tăierea capului la Cartagina pe 15 iulie, zi serbată astăzi ca aducere aminte a acestui gest.
oxfordreference.com
*************************************************
Gândul de duminica – 19 noiembrie
„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” – Proverbe 17:22
Cercetătorii americani au identificat opt obiceiuri sănătoase care te-ar putea ajuta să trăiești cu 20 de ani mai mult, scrie Sky News. Un studiu a scos în evidență opt factori care au cel mai mare impact asupra longevității: să duci o viață activă, să nu fumezi, să gestionezi bine stresul, să ai o dietă bună, să nu bei prea mult alcool, să nu ajungi dependent de opioide, să dormi bine, să ai relații sociale positive. Bărbații care adoptă toate aceste obiceiuri la vârsta de 40 de ani ar putea să se bucure de 24 de ani în plus, în comparație cu cei care nu îndeplinesc condițiile, în timp ce femeile care respectă aceste reguli ar putea trăi cu 21 de ani mai mult. Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii din informațiile strânse de la peste 700.000 de americani care au luat parte la programul Un milion de veterani (MVP) condus de Departamentul pentru Problemele Veteranilor (VA) din SUA. Studiul a descoperit că activitatea fizică redusă, dependența de opioide și fumatul au cel mai mare impact asupra longevității și au fost asociate cu un risc de deces cu 30-45% mai mare. Stresul, consumul excesiv de alcool, dieta proastă și somnul deficitar au fost asociate cu o creștere a riscului de deces de 20%. Cercetătorii au fost surprinși de cât de multe beneficii se pot câștiga prin adoptarea fiecărui obicei dintre cele opt menționate. „Cu cât mai devreme cu atât mai bine, dar chiar și dacă faci o schimbare mică la 40, 50 sau 60 de ani, este în continuare benefic”, a explicat Xuan-Mai Nguyen, specialist în sănătate de la VA. Experții spun că descoperirile lor, care nu au fost încă evaluate de alți cercetători din domeniu, subliniază rolul pe care stilul de viață îl are în apariția bolilor cronice, precum diabetul de tip 2 sau bolile de inimă care duc la invaliditate și deces prematur.
*************************************************
Gândul de sambata- 18 noiembrie
„Fiindcă am primit, dar, o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică.” – Evrei 12:28
Un alpinist malaezian salvat de la moarte sigură pe Muntele Everest a fost acuzat pe rețelele de socializare că este nerecunoscător față de șerpașul nepalez care i-a salvat viața. Alpinistul, Ravichandran Tharumalingam, era la un pas de moarte când a fost găsit pe 18 mai de ghidul nepalez Gelje Sherpa, care însoțea un alt alpinist înspre vârful Everest. Ravichandran era blocat în faimoasa „zonă a morții” a muntelui, unde oxigenul este limitat, iar temperaturile pot coborî foarte mult. Gelje l-a găsit pe Ravichandran tremurând de frig, agățat de o frânghie și fără mască de oxigen sau persoane în jurul său. Alte echipe au trecut pe lângă Ravichandran, dar Gelje și-a convins clientul să renunțe la ascensiunea lor și să încerce să-l salveze pe alpinistul blocat. Înfășurându-l pe Ravichandran în sacul său de dormit și purtându-l în spate, Gelje l-a coborât pe alpinist în tabăra 4 de pe Everest, unde a fost ajutat și de alți șerpași.
Însă, după ce și-a revenit și s-a întors în Malaezia, în postările sale pe rețelele de socializare Ravichandran a omis numele lui Gelje, mulțumindu-le doar sponsorilor săi. Oamenii i-au inundat postările cu comentarii negative, reproșându-i că nu l-a amintit pe șerpașul care l-a transportat singur până la Tabăra 4. După ce a primit valuri de comentarii negative, Ravichandran l-a menționat în cele din urmă pe Gelje într-o listă de șerpași care au intervenit pentru a-l salva. Gelje i-a mulțumit. „Sper că recuperarea ta merge bine”, a comentat șerpașul.
insider.com
************************************************
Gândul de vineri – 17 noiembrie
„Fiindcă Mă iubește – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi și-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viață lungă și-i voi arăta mântuirea Mea.” – Psalmul 91:14-16
Există câteva zone pe Pământ unde, statistic, trăiesc cei mai mulți centenari. Oamenii din aceste zone au o speranță de viață mult mai mare decât media și adeseori depăsesc vârsta de 100 de ani. Cercetătorul, exploratorul și autorul seriei de cărți „Zonelor Albastre“, Dan Buettner, a studiat în ultimele decenii stilul de viață și obiceirile persoanelor din aceste zone.
Începând din 2004, Buettner a studiat comunitățile din Zonele Albastre: Sardinia (Italia), Okinawa (Japonia), Nicoya (Costa Rica), Icaria (Grecia) și Loma Linda (California) – pentru a înțelege ce îi menține pe oameni longevivi și sănătoși.
„Aș spune că doar 20% din longevitatea acestor oameni se datorează genelor, 10% alegerilor personale, 10% sistemului de îngrijire medicală, iar restul de 60% este reprezentat de mediu“, afirmă Buettner.
Deci, ce se face diferit în aceste zone cu mult mai mulți centenari decât în restul lumii? Nimic revoluționar, mai degrabă este vorba despre o acumulare de mici obiceiuri zilnice. „Majoritatea au o dietă bazată pe legume, plante, cereale integrale. Masa e un ritual, iar ei iau masa în familie, nu cu telefoanele mobile sau alte gadgeturi“, spune Buettner.
În plus, „oamenii din Zonele Albastre nu fac exerciții de fitness, dar trăiesc într-un mediu în care sunt nevoiți să facă mișcare în mod natural la fiecare 20 de minute“. Mișcarea este parte integrantă a vieții lor, nu o activitate extra.
Izolarea socială s-a dovedit a fi la fel de periculoasă ca și fumatul a 15 țigări pe zi, iar longevitatea locuitorilor Zonelor Albastre oferă dovezi suplimentare că legăturile sociale puternice îi mențin în viață mai mult timp. „Familia este pe primul loc și trăiesc alături de părinții și bunicii lor, chiar dacă au vârste înaintate. Totodată, tind să facă parte dintr-o comunitate religioasă“, a mai explicat autorul.
*************************************************
Gândul de joi – 16 noiembrie
„Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr.” – Geneza 50:20
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Forțele Aeriene Americane au observat că avioanele lor se întorceau la bază pline de găuri de gloanțe peste tot pe aripi și pe fuselaj, corpul principal al avionului. Așadar, au considerat că trebuie să pună mai mult blindaj pe avioane, pentru ca mai multe avioane să se întoarcă din război. Totuși, atunci când se adaugă mai mult blindaj, avioanele devin mai grele, mai lente și nu mai pot zbura la fel de departe. Dilema inginerilor a fost să găsească un echilibru între a blinda avioanele astfel încât să fie protejate, dar nu atât de mult încât să devină inutilizabile.
Abraham Wald a venit cu o idee genială. El a spus: nu puneți armura acolo unde sunt găuri de gloanțe, ci acolo unde nu sunt găuri. Poate părea ciudat, dar el a pus întrebarea corectă. El a întrebat: unde sunt acum toate avioanele cu găuri de gloanțe în motor? Nu au reușit să se întoarcă la bază, fuseseră doborâte. El și-a dat seama că avioanele puteau continua să zboare chiar cu multe găuri în aripi și fuselaj, dar nu și în motor. Geniul său a fost să ia datele disponibile, dar să privească dincolo de ele, la ceea ce nu apărea în statistici, depășind așa-numita prejudecată a supraviețuirii (Survivorship Bias). Acest fenomen apare atunci când înțelegem greșit o situație pentru că ne uităm doar la poveștile de succes.