Gândul de dimineață – 18 decembrie 2016
În Iope, era o uceniță numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii.
La cei 94 de ani ai ei, americanca Judy Olson privește lumea din spatele unor lentile fixate pe rame groase de ochelari, ca orice bunicuță. Însă ceea ce o face specială pe Judy este că, prin acești ochelari, vede lumea cu o responsabilitate surprinzătoare pentru cineva de vârsta ei.
Judy Olson s-a născut pe 14 decembrie 1921, în Minnesota, pe vremea când președinte al Statelor Unite era Warren G. Harding. Opt ani mai târziu, țara avea să treacă printr-unul dintre cele mai extreme declinuri economice pe care le cunoscuse până atunci și, ca urmare a acestui declin, s-a catalizat o mișcare puternică de promovare a temperanței.
Experiența propriei sărăcii a fost pentru Judy un reper, prin prisma căruia a avut toată viața o atenție deosebită față de cei nevoiași, iar credința ei că „ești cu siguranță mai fericit atunci când faci ceva pentru alții decât atunci când stai degeaba” este mottoul care o însuflețește să își continue activitățile caritabile chiar și la 94 de ani.
În fiecare zi croiește și coase rochițe pentru fete orfane, pe care apoi le donează unei organizații creștin-adventiste: International Children’s Care (ICC). În zilele bune, reușește să încheie cusăturile chiar și la trei rochițe. Iar mașina ei de cusut, o Singer Featherweight din 1930 (pe care o are din 1951), a fost sursa a mii de rochii de diferite dimensiuni și chiar a unor tricouri pentru băieței. Însă efortul lui Judy nu se rezumă doar la cusut. Ea își finanțează din propriul buzunar materialele (deși spune că primește bucuroasă și donații).
Rochițele făcute de mâna ei sunt foarte apreciate, mai ales pentru că sunt făcute din bumbac, care este numai bun pentru zonele fierbinți și umede din țările sărace în care sunt trimise. Ele ajung la copiii din Congo, India și Guatemala.