Sari la conținut
Înapoi la Gândul de dimineață

Gândul de dimineață – 13 iunie 2016

Cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?

Matei 7:2,3

În ajunul unei lupte, poetul Antagoras găsi cu cale să-și frigă pastramă pe câmpul de luptă. Pe când mânca în liniște, iată că regele Antigonos trece din întâmplare pe lângă Antagoras.

– Ce crezi tu, Antagoras, zise regele, că Homer, când a descris vestitele lupte ale lui Agamemnon, și-a pierdut vremea frigând pastramă?

– Dar tu, răspunse Antagoras, crezi că Agamemnon a câștigat toate luptele lui pierzându-și timpul să vadă dacă frige cineva pastramă pe câmpul de luptă?

Vorbe și anecdote despre oamenii celebri – Th. Scarlat