Gândul de dimineață – 16 februarie 2016
Ne bucurăm chiar și de necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruință în încercare, iar biruința aduce nădejdea.
Patru lumânări ardeau încetișor și, dacă ascultai cu atenție, puteai chiar să le auzi vorbind. Prima a spus:
– Eu sunt Liniștea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viața lor…
Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins.
Apoi a vorbit cea de-a doua:
– Eu sunt Credința. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine și fără mine; nu cred că mai are vreun rost să ard…
Când a terminat de vorbit și aceasta s-a stins.
– Eu sunt Iubirea, a spus cea de-a treia. Nu mai am putere să ard, căci oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare. Ei uită să-i iubească chiar și pe cei mai apropiați oameni din viața lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare și, văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
– Voi ar trebui să fiți mereu aprinse…
Cea de-a patra lumânare i-a șoptit ușor:
– Nu-ți fie frică! Atât timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranța!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.
solascriptura.ro