Gândul zilei ·
„Cel rău zice cu trufie [...] Dumnezeu uită! Își ascunde Fața și în veac nu va vedea! Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociți!”
Psalmul 10:4.11-12
La fel ca în cazul fotografiilor cu spirite sau al fotografiilor post-mortem, fotografiile cu mame ascunse erau o altă practică des întâlnită în epoca victoriană (numită astfel după regina Victoria a Marii Britanii, care a domnit între 1837 și 1901). Astăzi, această practică ni se pare sinistră.
La începutul secolului XIX, multe mame care doreau să-și fotografieze copiii apăreau și ele în imagini. Însă, de obicei, erau ascunse în spatele unor materiale textile drapate strategic peste corpurile lor, sau, uneori, doar peste cap, după cum arată Deceptology.
De asemenea, era o practică foarte comună ca mamele să fie scoase cu totul din fotografii, fiind așezate la destulă depărtare de obiectiv ca să nu apară în imaginea finală.
Dagherotipurile, fotografiile acelei epoci, aveau nevoie de un timp de expunere îndelungat, între 30 de secunde și câteva minute. După cum știe orice părinte, este destul de greu să ții un copil nemișcat chiar și atunci când îi faci o poză cu telefonul mobil.
Linda Fregni Nagler, artistă și autoare a cărții „Mama ascunsă”, publicată în 2013, crede că acest trend a prins fiindcă părinții încercau să creeze „o legătură intimă între copil și privitor”, scoțând, astfel, mama din ecuație.
O altă teorie pleacă de la faptul că, în epoca victoriană, fotografierea unei persoane iubite era un eveniment rar. Părinții doreau să aibă fotografii în care copiii lor să fie înfățișați singuri, fotografii pe care le puteau trimite altor membri ai familiei.
Alții spun că este vorba de tendința de a nu le permite femeilor să ocupe prim-planul. În cele mai multe cazuri, este vorba de fotografii în care mamele țin copiii în poală sau îi sprijină din spate, în timp ce sunt acoperite cu stângăcie ca să pară un articol de mobilier.
Sursa: Sola Scriptura