Gândul de dimineață – 13 august 2016

„Habent sua fata libelli” („Cărțile își au destinul lor”), spune dictonul clasic al lui Terentianus Maurus. Trăind ani de zile printre cărți, m-am convins de faptul că, pe lângă soartă, cărțile au și suflet.

O bibliotecă nu e pur și simplu un loc de depozitare a câtorva mii de volume, ci și un lucru viu, cald și familiar. Nu cred în afirmația autorului „Mizerabililor”: „Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri”. Prieteni siguri, neîndoielnic, nu și prieteni reci, adică indiferenți sau nepăsători. E destul să privești cu atenție rafturile pline care acoperă pereții ca să-ți dai seama că emană din ele fluide liniștitoare. Nu te simți niciodată singur printre cărți. Nu există prezențe mai prietenoase, lucruri mai în stare să-ți țină tovărășie, și nu un ceas de călătorie, ci o întreagă viață. Nu ne pretind în schimb decât să ne facem, la rândul nostru, timp pentru ele.

Există încăperi care, deși conțin numeroase cărți, rămân neprimitoare. Intrând în ele, simți o ostilitate surdă. E limpede că nimeni n-a mai petrecut acolo o oră de reculegere. Cârpa de praf a gospodinei și-a făcut datoria, periodic, și atât. Cotoarele colorate și-au pierdut strălucirea. Cărțile au ochii stinși.

O bibliotecă frecventată zilnic este cu totul altceva. Fiecare volum pare treaz și în așteptare. Sunt, în rafturi, cărți necitite de mult, dar care nu se plictisesc așteptând, căci știu că o mână expertă le va adăposti într-un târziu, le va răsfoi sau le va muta pe noptieră.

Răbdarea cărților e infinit mai mare decât a oamenilor. Ele s-au obișnuit să vadă chiar și secolele scurgându-se unele după altele. Față de longevitatea cărților, aceea a broaștei țestoase sau a stejarului este derizorie. Din când în când, își schimbă proprietarul, dar nu se neliniștesc. Li se pare în firea lucrurilor. Se lasă, fără să protesteze, însemnate de proprietarii succesivi. Probabil că trăiesc, în anumite momente, bucuria de a fi redescoperite și luate în stăpânire.

Lectura pe înțelesul tuturor – Nicolae Manolescu