Gândul de dimineață – 12 ianuarie 2017
Păziți-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor și vă vor bate în sinagogile lor.
În religia catolică, papa este considerat succesorul Sfântului Petru, conducătorul Apostolilor și, drept urmare, lider suprem al Bisericii Catolice.
În anul 1623, Urban al VIII-lea a fost ales papă, succedându-i lui Grigore al XV-lea. Numele lui real era Maffeo Barberini și provenea dintr-o familie aristocratică bogată din Florența. El se cunoscuse cu Galileo Galilei în 1611, pe când era cardinal, iar Galileo era în relații apropiate cu Marele Duce al Toscanei, Cosimo al II-lea. Barberini credea cu tărie în filozofia lui Aristotel, dar, în același timp, nu putea să nu fie fascinat de teoriile lui Galileo și de elocvența cu care le promova. Admirația pe care o nutrea cardinalul Barberini față de Galileo a fost exprimată într-un poem, în care elogia talentul retoric al savantului.
Deși era un catolic devotat, Barberini nu era bigot sau cu prejudecăți. Era foarte interesat de astronomie și de matematică, având vaste cunoștințe din amândouă. N-a durat mult până ce el și Galileo au fost uniți de sentimentul prieteniei și respectului reciproc.
Însă, la momentul alegerii noului papă, întreaga Europă era prinsă într-un război care a lăsat o cicatrice adâncă în istoria continentului: Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648). Fuseseră o serie de războaie declanșate din diferite motive, principalul fiind lupta pentru supremație și influență, purtată între regimul catolic și noul regim emergent al protestantismului. Cea mai mare parte a luptelor se purtau în Germania. Papei Urban al VIII-lea îi era teamă în special de familia Habsburg din Spania catolică; de aceea, el a ales să facă o alianță cu Franța. Familia Habsburg, ca răspuns la această alianță, l-a criticat aspru pe papă, acuzându-l chiar că era un apărător al teoriei copernicane. În lumina acestor acuzații, Urban al VIII-lea nu a avut de ales decât să dea verdictul de erezie în cazul lul Galileo.
100 de personalități. Oameni care au schimbat destinul lumii