Copilul și regulile

Nici prea permisivi, dar nici prea exigenți

Așa ar trebui să fie părinții. Unii nu sunt deloc exigenți, ceea ce duce la delăsare atât din partea lor, cât și a copiilor, iar alții sunt prea exigenți, cerându-le copiilor să fie „perfecți”. Dar ce impact are acest lucru asupra lor?

Acesta este unul dintre riscurile la care este expusă „meseria” de părinte, mai ales în cazul primului născut sau în cel în care există un singur copil în familie: să fie extrem de exigenți și critici pentru a face din acela un „copil model”, un copil „perfect”. Trăim într-o lume care se află într-o constantă competiție și acest lucru își lasă amprenta și în familie. Părinții își doresc ca odraslele lor să ocupe primele locuri la școală, la învățătură și la orice alte activități artistice sau sportive și fac tot posibilul în acest sens, mai ales printr-o atitudine foarte exigentă. Dar oare este aceasta „sănătoasă”?

Diferite studii arată că acest tip de presiuni la care sunt expuși copiii le pot afecta dezvoltarea și nivelul de stimă. Părinții au pretenții și cerințe mari, iar copiii se simt doritori și chiar nevoiți să le împlinească; de multe ori însă acest lucru provoacă în ei anxietate, stări de nervozitate, teamă de nereușită și de consecințele acesteia, printre altele, notează rpp.com. Prin urmare, refrenul „trebuie să…, trebuie să…” repetat la nesfârșit nu pare să aibă cele mai bune efecte și nici cele scontate de părinți.

În urma unui sondaj efectuat anul trecut pe un eșantion de 4.000 de persoane de diferite vârste, oamenii de știință au observat o strânsă legătură între atitudinea autoritară, exigentă și critică a părinților și anumite probleme mintale a copiilor deveniți adulți, notează scientificamerican.com. Potrivit psihologului Greg Hajcak Proudfit, de la Universitatea Stony Brook, părinții represivi afectează atât de puternic copiii, încât aceștia, la maturitate, tind să fie acel tip de oameni care se concentrează foarte mult pe greșeli.

În mod sigur, nu există părinte care să nu-și dorească cele mai bune lucruri pentru copilul lui, însă de asemenea, există o mare diferență între „a dori” și „a pretinde” ceva. Dacă la școală, copilul ia nota 8 la examen, părinții insistă pentru ca data viitoare să ia un 9, iar atunci când ia un 9, să ia un 10. Ei sunt convinși de faptul că, pe măsură ce devin mai exigenți, copiii vor avea rezultate mai bune și întotdeauna scot în evidență ceea ce trebuie să facă sau să obțină în viitor, în loc să-i încurajeze și să-i felicite pentru ceea ce deja au obținut, relatează lavanguardia.com.

Psihologii susțin că aceasta este o mare greșeală, pentru că, în majoritatea cazurilor, părinții nu țin cont nici de capacitatea sau limitele copiilor și nici de dorințele sau simțămintele lor. În unele cazuri, când copiii au interesul și capacitatea necesară, exigența părinților dă rezultate, formând „copii model”, care, la rândul lor, devin adulți exigenți. Însă, în caz contrar, dacă obiectivele părinților nu sunt pe placul lor sau le par de neatins, copiii vor fi frustrați, se vor bloca, vor deveni rebeli sau extrem de critici cu ei înșiși, notează revistafamilia.com. Mai mult decât atât, atunci când copiii trăiesc tot timpul cu obsesia că trebuie să facă anumite lucruri și niciodată nu pot face ceea ce vor într-adevăr, vor deveni persoane incapabile să se automotiveze, deoarece niciodată nu și-au dezvoltate propriile inclinații.

Dar cum știi dacă ești prea exigent? Tiberio Feliz, profesor la UNED, explică. Nivelul de exigență trebuie să fie acela care să îi permită copilului să fie liber, independent într-o oarecare măsură. Un copil trebuie să fie ascultător, dar să știe să fie și liber, pentru că părinții nu vor sta mereu în spatele lui să-i spună ce și cum trebuie să facă. Pe de altă parte, alți cercetători afirmă că impactul nivelul de exigență depinde și de alți factori de fond. Poți fi exigent și autoritar fără ca acest lucru să afecteze în mod negativ copilul, atunci când această atitudine este însoțită de o bună comunicare, de încurajări, de optimism și, mai ales, de dragoste.

Probabil că cea mai „sănătoasă” opțiune este, ca întotdeauna, echilibrul.

Sursa: semneletimpului.ro